x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Ministerul Justiției propune desființarea, prin lege, a unei judecătorii și a parchetului de pe lângă aceasta

Ministerul Justiției propune desființarea, prin lege, a unei judecătorii și a parchetului de pe lângă aceasta

de Ion Alexandru    |    04 Feb 2025   •   09:00
Ministerul Justiției propune desființarea, prin lege, a unei judecătorii și a parchetului de pe lângă aceasta

Judecătoria Însurăței, județul Brăila, urmează să fie desființată, o lege în acest sens fiind promovată de Ministerul Justiției.

Activitatea instanței este suspendată din anul 2016, principalul motiv fiind acela că niciunul dintre tinerii absolvenți de INM nu a optat pentru a lucra aici. Un alt motiv este că sediul acestei instanțe se află într-o avansată stare de degradare, iar renovarea lui ar necesita o cheltuială de peste o jumătate de milion de euro. Odată cu Judecătoria Însurăței, urmează să fie desființat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăței. Activitatea instanței și a Parchetului urmează să fie preluată de alte entități din aceeași circumscripție, potrivit proiectului de lege promovat.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu (FOTO), a pus în dezbatere publică un proiect de lege, care să fie promovat de Guvernul României, prin care se intenționează desființarea unei judecătorii și a parchetului de pe lângă această instanță. Este vorba despre Judecătoria Însurăței, din județul Brăila, și despre Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, potrivit proiectului de act normativ citat.

Astfel, în documentul redactat se arată că posturile din cadrul judecătoriei și parchetului cu pricina se vor transfera la instanțele și la parchetele care au, la data intrării în vigoare a proiectului de lege, competența teritorială a acestor unități desființate. În acest sens, pentru posturile din cadrul Judecătoriei Însurăței, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție urmează să stabilească, în baza unui aviz conform al Secției de Judecători de la CSM, modul de distribuire a posturilor către judecătoriile care au competența teritorială. În aceeași manieră, pentru posturile din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăței, ministrul Justiției va stabili situația, în baza avizului conform al Secției de Procurori de la CSM. Bunurile mobile aflate în folosinţa judecătoriei şi parchetului desfiinţate potrivit prezentei legi se redistribuie prin ordin al ordonatorului terţiar de credite în subordinea căruia funcţionează instanţa sau parchetul desfiinţat către instanţele şi parchetele care au competenţa teritorială a instanţei/parchetului desfiinţat.

Nicio solicitare de ocupare a posturilor

În expunerea de motive a acestei legi se arată că activitatea Judecătoriei Însurăţei a fost suspendată prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2016, dispunându-se rearondarea localităţilor din circumscripţia Judecătoriei Însurăţei către Judecătoria Brăila şi Judecătoria Făurei, iar toate cauzele civile şi penale de pe rolul acesteia au fost distribuite administrativ celorlalte două judecătorii. Suspendarea activităţii a fost determinată în principal de lipsa personalului, astfel că, deşi existau posturi vacante, tinerii absolvenţi nu optau pentru această instanţă.

„Din 2016 şi până în prezent, situaţia Judecătoriei Însurăţei a rămas neschimbată din punct de vedere al atractivităţii pentru magistraţii tineri, aceştia neoptând pentru posturile de la această instanţă după absolvirea Institutului Naţional al Magistraturii sau după concursul de admitere în magistratură direct pe post, fiind de aşteptat ca şi în viitor situaţia să persiste din acest punct de vedere. La acest moment, există în schema instanţei doar două posturi vacante de judecător, neocupate”, se arată în documentul citat. Mai mult, după anul 2016, nu au existat solicitări de la justițiabili sau instituţii în vederea reluării activităţii acestei instanţe.

Buget de funcționare de 50.000 de lei pe an

Situația este și mai critică, din moment ce, din punctul de vedere al infrastructurii şi sediului în care a funcţionat Judecătoria Însurăţei, imobilul respectiv a avut aviz de funcţionare în condiţii optime doar până în anul 2010. În prezent, clădirea se află într-o stare de degradare accentuată, necesitând reparaţii capitale ale căror costuri se ridicau, în 2020, la 2.575.195 de lei. Ministerul Justiției susține că, deşi activitatea este suspendată începând cu anul 2016, patrimoniul  instanţei a rămas în imobil, realizându-se cheltuieli pentru întreţinerea acestuia în valoare de 50.000 lei pe an doar pentru utilităţi.

Solicitări în vederea desfiinţării Judecătoriei Însurăţei au fost formulate de Tribunalul Brăila, Curtea de Apel Galaţi avizând favorabil propunerea de desfiinţare. Tribunalul Brăila a susţinut că nu se mai poate justifica menţinerea Judecătoriei Însurăţei nici din perspectiva principiului apropierii instanţei de justiţiabili, respectiv a existenţei unei instanţe de prim grad în apropierea unor comune din judeţul Brăila, având în vedere posibilităţile de transport şi de deplasare actuale ale populaţiei, dar şi dispoziţiile legale actuale care permit părţilor să solicite desfăşurarea şedinţelor de judecată prin mijloace de telecomunicaţie audio-vizuală, instanţele din acest judeţ fiind dotate cu sisteme de videoconferinţă care permit apelarea părţilor. În plus, la nivelul instanţelor din raza Curţii de Apel Galaţi este implementat dosarul electronic încă din anul 2017, iar din luna iunie a anului 2022 este funcţional şi un portal care facilitează accesul la dosarul electronic, plata taxelor de timbru, depunerea de documente, eliberarea de copii de grefă sau hotărâri judecătoreşti. 

Nu se precizează ce se va întâmpla cu imobilele 

În ceea ce priveşte situaţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăței, acesta urmează a fi desfiinţat odată cu instanţa, având în vedere că parchetele pot funcţiona numai pe lângă instanţele judecătoreşti. Din anul 2023, unitatea de parchet respectivă nu mai funcţionează, în baza Hotărârii Guvernului nr. 1217/2023 privind stabilirea localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă acestea, însă în schema acestui parchet sunt trei posturi de procuror şi trei posturi de personal auxiliar de specialitate şi conex, neocupate. 

Prin acest proiect de lege, ministrul Justiției propune desfiinţarea Judecătoriei Însurăţei, judeţul Brăila, prin eliminarea acesteia din Anexa nr. 1 la Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară. Iar circumscripţiile teritoriale ale judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă acestea astfel cum sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1217/2023 se menţin. 

Proiectul conţine prevederi tranzitorii privind modul de transfer al posturilor către cele două judecătorii, respectiv către cele două parchete de pe lângă judecătorii care au preluat competenţa instanţei, respectiv a parchetului desfiinţate, toate aceste posturi fiind vacante. Sunt cuprinse de asemenea dispoziţii tranzitorii privind situaţia bunurilor mobile. În ce priveşte bunurile imobile, proiectul nu conţine vreo referire în acest sens, acestea urmând a fi administrate și gestionate potrivit dreptului comun şi regimului juridic pe care îl au.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×