Miracolul icoanei de la Saydnaya

Cunoscut drept cel de-al doi­lea loc ca importanţă, după Ierusalim, pentru pe­le­ri­na­jul creştin, Saydnaya, o localitate aflată la o ju­mă­ta­te de oră distanţă de capitala Si­ri­ei, este poate singura loca­li­tate-biserică din lu­me.

Prima impresie pe care o ai atunci când intri în Saydnaya este aceea că nici nu ai părăsit Da­mascul şi că, printr-o minune, te-ai teleportat în alt spaţiu, în altă dimensiune, în alt timp. Micuţa loca­litate aflată pe muntele Qallamoun, la o diferenţă de peste un kilometru şi jumătate faţă de nivelul mării Mediterane, este, de fapt, un conglomerat de biserici.

Construite una lângă alta, cioplite în stâncă sau chiar parte integrantă din casele de locuit, numărul lăcaşurilor de cult de aici atinge, după spusele localnicilor, cifra de 40, iar după recensământul istoricilor, pe undeva pe la jumătate. Dar cine stă să le numere? Harul divin este prezent peste tot în aer şi asta este mai presus de orice aritmetică şi interpretare profană.

Privită de departe, localitatea pare mai degrabă o fortăreaţă. Şi, într-adevăr, aşa şi este, acesta fiind locul care a care a marcat păstrarea credinţei într-o perioadă în care o mare parte din Siria a renunţat la creştinism, rămânâd un bastion al credinţei ortodoxe şi catolice.  Aici găsim laolaltă Mănăstirea romano-catolică Sfântul Toma, Mănăstirea ortodoxă Sfântul Estfarie, mănăstirile Heruvim şi Sfântul Efrem şi alte multe mici bisericuţe a căror istorie se pierde undeva în negura vremii.


MĂNĂSTIREA MĂNĂSTIRILOR
Dintre toate aşezămintele de cult, Mănăstirea ortodoxă greacă Saydnaya a rămas până în zilele noastre cea mai importantă destinaţie a pelerinilor. Construită realmente ca o fortăreaţă pe cea mai înaltă culme a localităţii şi aflată în subordonea Patriarhiei Antiohiei şi a întregului Orient, mănăstirea a fost construită, o atestă scrierile care se mai găsesc încă în bibliotecă, în jurul anului 547 şi poartă hramul Naşterea Maicii Domnului.

Miile de credincioşi, nu numai creştini, ci şi de alte confesiuni care îi trec anual pragul o numesc "Mănăstirea mănăstirilor" sau "Locul miracolelor", având în vedere istoria aşezământului şi faima minunilor care l-au făcut cunoscut pe toate continentele.

Legenda spune că, aflat în Siria în timpul campaniei împotriva perşilor, Justinian I, împăratul Bizanţului, s-a oprit cu armata în acest loc pustiu şi deşertic. După un timp, din cauza căldurii şi a uscăciunii din prejur setea a cuprins întreaga tabără. Atunci se spune că Justinian a zărit în depărtare o gazelă şi a plecat, de unul singur, în urmărirea ei. În momentul în care a ajuns-o din urmă, gazela se oprise lângă un izvor cristalin de existenţa căruia nici împăratul şi nici oastea acestuia nu aveau cum să ştie. Dintr-o dată, gazela s-a prefăcut în ima­gi­nea Sfintei Fecioare învăluită de o dumnezească lumină care i-a spus să construiască o biserică exact în acel loc binecuvântat. Împăratul i-a ascultat porunca, mai mult, se spune că ar fi participat personal la alcătuirea planurilor pentru înălţarea edificiului, fiind prima biserică din istorie proiectată de un împărat.


MIRACOLUL DE LA SAYDNAYA
În scurt timp mănăstirea a devenit una dintre cele mai cunoscute destinaţii ale pelerinilor creştini din lume. Se spune că, de ziua hramului său, Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, localitatea devenea prea mică pentru numărul de credincioşi adunaţi la un loc din toate colţurile lumii, în special din Siria şi Egipt.

Unul dintre motivele principale pentru care mănăstirea a devenit unică în lume este existenţa aici  a unei vestite icoane făcătoare de minuni. Este vorba despre imaginea Fecioarei Maria despre care se spune că este una dintre cele patru icoane pictate de Sfântul Evanghelist Luca şi că ar fi fost făcută în timpul vieţii Maicii Domnului. Acest lucru îi conferă aura de cea mai veche icoană înfăţişând-o pe Fecioara Maria din câte există pe pământ. Istoria spune că icoana a apărut mult după ctitorirea mănăstirii.

Undeva în ultimii ani ai secolului al VIII-lea. Atunci, stareţa mănăstirii a rugat un pelerin grec din Egipt, aflat în trecere spre Ierusalim, să cumpere o icoană preţioasă, înfăţişând pe Sfânta Fecioară, pe care să o aducă la mănăstire. Pelerinul i-a îndeplinit dorinţa, dar, văzând că icoana are puteri miraculoase, a vrut să păstreze odorul pentru el, încercând să iasă cu el la plecarea din Saydnaya. Atunci se spune că a fost înfăptuită una dintre primele minuni, pelerinul simţindu-se ca şi zidit în piatră până când a hotărât să-şi ţină făgăduiala până la capăt.

De atunci mii de miracole s-au înfăptuit sub cerul aproape pururi albastru al Saydnayei. Martore nu sunt doar scrierile vremii sau sutele de cârje şi toiage devenite inutile, ci şi zecile de biserici ridicate în binecuvântata localitate, în semn de preţuire şi mulţumire pentru ajutorul divin. Şi acum, în camera de dinante de intrarea la icoana făcătoare de minuni, se pot vedea bastoane, cârje şi atele, ca mărturie a miracolelor săvârşite.


MISTERUL ICOANEI
Înainte de a păşi în mănăstire, chiar acolo, pe una dintre numeroasele trepte ce te despart de lă­ca­şul de cult, ai parte de primul semn divin. Pe o lespede de marmură a apărut, cu mult timp în urmă, o figurină întruchipând fidel silueta atât de cunoscută a Fecioarei Maria, căreia îi este închinată mănăstirea. Silueta, cât se poate de clară, pare a ieşi la suprafaţă de undeva din lăuntrul marmurei cioplite treaptă cu treaptă. Locul cu pricina, în permanenţă umed, nu se ştie de ce, este îngrădit cu un cadru de metal lejer, cât să intre uşor o mână înăuntru.

Cei care vor să o atingă o pot face şi mulţi sunt cei care vin de la sute sau chiar mii de kilometri depărtare numai pentru această apropiere de miracol. Iar biletele albe, legate de cadrul protector, strâng în ele tot atâtea dorinţe, speranţe, aşteptări. Abia trecut de acest prag, te simţi pregătit pentru apropierea de icoana unică în lume, icoană făcătoare de minuni.

Măicuţa care ne conduce intră şi acum, după ani şi ani petrecuţi în preajma miracolului, cu aceeaşi emoţie în camera odorului sfânt. O încăpere circulară care abia dacă are câţiva metri pătraţi. În mijloc se găseşte un suport ca o masă pentru lumânări, pe pereţi icoane, vase de argint şi ştergare.

Pe peretele dinspre Est, un fel de safe, cutie de valori încastrată în zidul gros. Aici se găseşte icoana făcătoare de minuni. Deoarece este cu adevărat nepreţuită, ea are un statut special. Spre deosebire de toate celelalte icoane bizantine, şi ele mai vechi de 1.000 de ani, aceasta se găseşte zăvorâtă sub cheie, fiind astfel ferită de tentaţiile hoţilor.

O dată pe zi, una dintre măicuţe foloseşte o cheie lungă, cu o formă specială, spre a deschide uşa casetei. Atunci, mirosul de mir pătrunde nestinghe­rit în încăpere amplificând sen­zaţia de beatitudine şi de mister care pune stă­pâ­nire pe credincioşi încă de la intrare. De altfel, simţul ol­factiv este singurul prin care icoana făcătoare de mi­nuni este percepută de vizitatori, ea nemaifiind scoasă din racla de argint spre a fi văzută de peste 50 de ani.

Şi atunci, nu puţini întreabă, există ea cu adevărat? Răspunsul este dat de numărul mare de vindecări miraculoase şi de bisericile construite spre mulţumire. Şi, nu în ultimul rând, de statutul localităţii Saidnaya, o oază de creştinism, o insulă ortodoxă într-o mare de credinţă musulmană.