Mircea Baniciu - Povestea unui trubadur rebel

de Loreta Popa | 18 Ian 2008 • 00:00

Omul care ne-a încântat adolescenţa, rebelul carismatic şi senin , a dat din aripi şi din zbaterea lor s-a încropit o Ediţie de Colecţie, dar şi un CD de Colecţie, care vor apărea luni, 21 ianuarie 2008. ● VIDEO: Viaţa la ţară ● Tristeţi provinciale ● Mica Ţiganicada

Mircea Baniciu s-a născut la Timişoara, la data de 31 iulie 1949, într-o zi de duminică. Şi povestea spune că era o zi cu mult soare. Muzica i-a desluşit din tainele ei pe la 7 ani, când proprietara casei în care locuia i-a sfătuit mama să-l dea să înveţe pianul sau un alt instrument, pentru că puştiul era realmente talentat. A studiat pianul până la 14 ani, iar atunci s-a întâmplat să vadă "Tinerii", un film în care cântau Cliff Richard şi trupa "Shadows". Atunci, Mircea Baniciu a ajuns la concluzia că este mai aproape de chitară decât de pian şi s-a apucat serios să înveţe să cânte la acest instrument.
În primul an de facultate a fost chemat să cânte cu trupa Phoenix, iar acest lucru i-a schimbat viaţa.

COMORI. Era luat cu asalt după fiecare concert, primea saci cu scrisori de la admiratoare. Are şi astăzi unele pe care nu a găsit răgazul să le deschidă. Comori nepreţuite... L-am rugat să le deschidă pentru noi, dar, la cea dintâi pecete ruptă, emoţiile au decis în locul său. Nu le poate publica. L-am înţeles şi am lăsat cuvintele la locul lor, cuminţi, aşteptând în plicul lor, să fie citite doar de ochii lui Mircea Baniciu. Sunt ale lui. Şi ale lui rămân. "Am terminat liceul fiind unul dintre cei mai frumuşei ai clasei, zic unii, nu şi dintre cei mai silitori într-ale învăţăturii", ne-a mărturisit Mircea Baniciu. "Am avut şansa să fiu într-o clasă deosebit de unită şi am rămas prieteni aproape cu toţii, după atâţia ani. Se întâmplă destul de rar, cred eu. De chiulit n-am prea chiulit, şcoala fiind una destul de severă, în schimb, ceaiurile de la sfârşit de săptămână se cam lăsau cu pupături... Liceenii de azi sunt cu siguranţă mult mai evoluaţi", spune Mircea Baniciu.

VISE NEBUNE. "Primeam scrisori într-o veselie", continuă Tetea. "Nesperat! Pentru mine, un fan convins al trupei Phoenix, pe care o idolatrizam, nici în cele mai nebuneşti vise nu credeam că mi se va întâmpla să ajung pe scenă cu ei. Citeam scrisorile cu uimire! Multe dintre ele au ajuns pe la vecini şi le-am găsit deschise după o vreme. Erau şi ei curioşi să afle cine sunt şi ce scriu fetele şi fanii. Într-un sfârşit de vară, întorcându-mă acasă, unul dinte vecini mi-a deschis uşa şi mi-a arătat doi saci imenşi, plini cu scrisori! Minunat! Ce senzaţie am trăit în toţi acei ani! Nu mă mai simţeam singur, iar senzaţia era aceea că nimic şi nimeni nu va mai putea schimba ceva. Am rămas uluit de câtă dragoste îţi poate oferi peste noapte celebritatea. M-am străduit să răspund celor mai multe dintre ele la început, apoi m-am gândit să angajez o secretară... Nu era însă cinstit, aşa că am renunţat", a încheiat Mircea Baniciu.

Neschimbat
"Era timid, dulce şi frumos atunci, la începuturi. E încrezător şi bun. Mircea Baniciu e neschimbat. Este unul dintre puternicii cântăreţi care în clipa când pune piciorul pe scenă e fericit şi această fericire, care-l inundă, el o transmite mai departe, să fie de folos. Îmi place să-l văd şi să-l ascult cu dragoste pe acest trubadur nedespărţit de chitara lui"
Rodica Mandache

Clipe de răgaz

Şapte ani frumoşi a cântat împreună cu Phoenix şi a imprimat patru albume: "Cei ce ne-au dat nume" (1973), "Mugur de fluier" (1974), "Meşterul Manole" EP (1974), "Cantafabule" (1975). După ce membrii grupului Phoenix au părăsit ţara, în 1977, Mircea Baniciu a dat piept de unul singur cu viaţa şi şi-a conti-nuat cariera, imprimând în 1979 primul EP ce conţinea piese precum "Hanul ulciorului nesecat", "Cu marea", "Dacă ai ghici" şi "Joc", cu care a avut primul său recital la Televiziunea Română. Al treilea album a apărut în 1984, "Ploaia". Cel de-al patrulea album, "Secunda I" a apărut în 1989, pe versurile lui Dan Verona. A urmat "Secunda II", în 1990, pe versurile aceluiaşi autor, album la care a colaborat şi Vlady Cnejevici.