x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Miron Cozma, din nou dupa gratii

Miron Cozma, din nou dupa gratii

17 Dec 2004   •   00:00

Miron Cozma nu e liber. Desi joi presedintele Ion Iliescu semnase decretul gratierii, fostul lider al minerilor nu se poate bucura inca de libertate, in conditiile in care pe numele sau a fost semnat un mandat de aducere.


TIBERIU KISS, MIRUNA PASA

Anuntul revocarii ordinului de gratiere a lui Miron Cozma i-a determinat pe politistii timisoreni sa ia masuri. Astfel, un echipaj de politie s-a deplasat la domiciliul lui Daniel Cozma, fiul lui Miron, unde se stia ca se afla fostul lider al minerilor. De asemenea, Luceafarul a fost dat in consemn la frontiera.

Afland si el de revocarea gratierii, Cozma a incercat sa paraseasca in viteza vila fiului sau. El a fost oprit insa de politisti in jurul orei 13:35, pe Calea Urseni din Timisoara. In momentul retinerii, Luceafarul a cerut raspicat sa i se explice care sunt motivele interventiei politiei.

MOTIV. Cum revocarea gratierii nu era publicata in Monitorul Oficial (moment in care retinerea ar fi fost intemeiata), politistii timiseni s-au folosit de un tertip pentru a-l duce pe Cozma la politie. Oamenii legii i-au cerut lui Cozma sa se legitimeze. Profitand de faptul ca liderul minerilor nu avea asupra sa buletin de identitate, ci doar un act care dovedea ca este eliberat din penitenciar, politistii l-au ridicat pentru identificare.

BULIBASEALA CONTINUA. Ieri dupa-amiaza, politistii au explicat presei ca pe numele lui Miron Cozma exista un mandat de aducere, emis de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in data de 16.12.2004. Conform acestui mandat, Cozma ar fi trebuit sa fie prezent ieri, 17.12.2004, la ora 10:00, la biroul 506, pentru audieri in dosarul 275/P/2004 (care ar avea de-a face cu, nici mai mult, nici mai putin, omniprezentii Camatari, care de cateva luni incoace au devenit personajele principale ale emisiunilor de stiri).

BIROCRATIE. In prima faza, duba care l-a transportat pe Cozma s-a indreptat catre Penitenciarul Timis. Comandantul institutiei a refuzat insa sa-l primeasca pe Cozma tocmai din cauza ca acesta nu avea asupra lui nici un act care sa-i dovedeasca identitatea. Ulterior, duba politiei s-a indreptat catre sediul Inspectoratului Judetean de Politie Timis.

La mai putin de 20 de minute dupa ce Cozma a fost dus la politie, si-au facut aparitia fratele acestuia (Tiberiu), precum si fosta sa sotie. Tiberiu Cozma a declarat ca Luceafarul nu avea intentia sa fuga, ci doar sa faca o plimbare prin oras. El considera ca politia nu avea nici un motiv legal sa-i retina fratele.

LA BUCURESTI. Lucrurile incep sa se clarifice o data cu informatiile furnizate de parchetul Inaltei Curti de Justitie. Parchetul face cunoscuta preocuparea sa pentru Miron Cozma intr-o ancheta pana ieri secreta, care-i priveste pe Fane Spoitoru si pe fratii Balint - Camatarii. Procurorii au fost luati prin surprindere de gratierea lui Cozma. Beneficiarul clementei lui Iliescu era de trei luni monitorizat in puscarie. De-odata, usa coliviei s-a deschis, pasarica si-a luat zborul, iar ancheta - gata-gata sa fie compromisa. Ieri, cand a inceput sa umble vorba despre revocarea gratierii, Cozma si-ar fi facut bagajele, s-o stearga din tara, spun surse judiciare. Asa ca procurorii bucuresteni au trimis vorba la Timisoara sa fie oprit Cozma si adus la Bucuresti pentru a fi audiat in dosarul Camatarilor.

Cozma: "Am luat de la cei bogati…"

In avionul care l-a adus de la Timisoara la Bucuresti, Miron Cozma a dat un interviu postului de televiziune Antena 1. In cursul interviului, Cozma si-a sustinut din nou nevinovatia, incercand in acelasi timp sa se prezinte drept un lider sindical care nu a facut nimic altceva decat sa slujeasca interesele minerilor pe care ii reprezenta in fata autoritatilor.
VASILE SURCEL

PLEDOARIE. "Este posibil sa spui ca Miron Cozma a vrut rasturnarea ordinii de stat si sa nu fi vrut ceva si pentru el?", s-a intrebat retoric fostul lider sindical din Valea Jiului. "Ce am vrut pentru mine? Puscaria?" Negand ca ar fi avut vreo relatie speciala cu Ion Iliescu, Miron Cozma a mai sustinut: "Ma consider nevinovat. Soarta mea nu a depins decat de Dumnezeu. Daca as fi avut o relatie deosebita cu Ion Iliescu, acum as fi fost langa el, cu o functie mare, asa cum au ajuns alti lideri sindicali. Nu am ce sa-i spun lui Ion Iliescu. Nici macar sa-i multumesc. Sunt nevinovat si nu vreau sa fiu gratiat de nimeni, nici de vechiul, nici de noul presedinte".

HAIDUCUL. Cozma a mai sustinut ca se simte liber chiar si atunci cand este incatusat. In declaratia lui, fostul lider sindical a incercat, de asemenea, sa se prezinte ca pe un fel de haiduc modern: "Eu consider ca am fost un luptator: am luat de la bogati si am dat la cei saraci. In schimb, toti cei aflati la putere au luat de la cei saraci". Referindu-se la condamnarea sa la 18 ani de inchisoare, Cozma a afirmat ca este vorba despre o sentinta dictata de interese politice. In schimb, amintind despre "mineriada" din 1999, Cozma a sustinut ca atunci el ar fi fost "luat aproape prizonier de catre minerii de la Livezeni". Miron Cozma si-a incheiat discutia cu ziaristul Antenei 1, afirmand ca si-ar fi sacrificat viata si libertatea doar pentru minerii din Valea Jiului.

NERVOZITATE

"Va rog sa va legitimati! Care e problema, nu am voie sa circul in Romania?" - Miron Cozma in momentul in care a fost oprit de politistii timisoreni

INTREBARE

"BEC l-a declarat castigator pe Traian Basescu, iar Curtea Constitutionala l-a validat. Ma intreb daca Ion Iliescu mai avea calitatea sa revoce un decret de gratiere" - Viorel Dumitrescu avocatul lui Miron Cozma

CONFUZ

"Nu sunt pe deplin lamurit cu privire la cauzele si modalitatea legala prin care a fost revocata gratierea lui Cozma" - Viorel Dumitrescu avocatul lui Miron Cozma

ADUS LA BUCURESTI, SI BAGAT IN ANCHETA
PE AEROPORT. Cozma neaga legatura cu fratii Camataru
Miron Cozma a fost adus aseara in Capitala cu o cursa Tarom care a aterizat pe Aeroportul Henri Coanda. El a fost escortat de politistii timisoreni dupa ce Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a emis ieri pe numele sau un mandat de aducere. Raspunzand intrebarilor puse de jurnalistii care-l asteptau la aeroport, Miron Cozma a aratat ca nu-i reproseaza nimic presedintelui Iliescu, desi i-a fost revocata gratierea. Totodata, Cozma a sustinut ca nu-i cunoaste pe fratii Camataru si ca autoritatile au invocat o legatura dintre el si acestia, cercetati pentru crima organizata. "Este cea mai crasa minciuna", a spus Cozma jurnalistilor. El a fost dus apoi direct in fata anchetatorilor care l-au audiat in dosarul "clanului Camataru". Surse judiciare ne-au declarat ca Miron Cozma este suspectat de implicare intr-o retea de recuperatori cu care ar fi tinut legatura din penitenciar prin intermediari. Potrivit acelorasi surse, el ar fi impartit cu membrii gruparii suma de 100.000 de dolari provenita din savarsirea mai multor infractiuni. (Miruna Pasa, Andreea Tudorica)

Masura ar putea fi atacata in Justitie


MIRUNA PASA

Click pentru a mari imaginea
REACTIE. Avocatul Dumitrescu va contesta revocarea
Avocatul lui Miron Cozma, Viorel Dumitrescu, a declarat ieri ca se va gandi sa conteste in justitie decretul prin care a fost revocata gratierea clientului sau. El a precizat ca ar putea depune o astfel de cerere la Curtea de Apel, sectia Contencios Administrativ. Dumitrescu este de parere ca nici presedintele in exercitiu, Ion Iliescu, nici presedintele proaspat ales, Traian Basescu, nu ar putea revoca un decret de gratiere dupa ce acesta a fost publicat in Monitorul Oficial si pus in aplicare.

ULUIALA. "Biroul Electoral Central l-a declarat castigator pe Traian Basescu, iar Curtea Constitutionala l-a validat. Ma intreb daca Ion Iliescu mai avea calitatea sa revoce un decret de gratiere", a spus Viorel Dumitrescu. El s-a declarat "de-a dreptul uluit" de schimbarea atitudinii presedintelui si a marturisit ca nu este "pe deplin lamurit" cu privire la cauzele si modalitatea legala prin care a fost revocata gratierea lui Cozma si a celorlalti 44 de condamnati.

.

.

LIGA LUI COZMA FACE GAT
Click pentru a mari imaginea
Membrii Ligii "Miron Cozma" ameninta ca ies in strada in urmatoarele zile, ca urmare a deciziei de revocare a gratierii fostului lider al minerilor. Cristinel Tanase, membru al Ligii, afirma ca o decizie in acest sens va fi luata dupa consultari cu cei din Valea Jiului. Liderii minerilor din Gorj considera gestul presedintelui Ion Iliescu de a reveni asupra deciziei de gratiere a lui Miron Cozma drept o lasitate. Daca Marin Condescu (foto), presedintele Centralei Nationale Miniere din Romania, crede ca Iliescu a facut un gest de lasitate atunci cand l-a gratiat pe Cozma, Constantin Cretan, liderul Ligii "Miron Cozma", apreciaza gestul de lasitate al presedintelui in momentul revenirii asupra gratierii. "Gratierea era o recunoastere a faptului ca minerii au fost chemati la Bucuresti. Ion Iliescu era dator fata de Cozma si trebuia sa-l gratieze.

S-a ales o masura inteleapta, aceea de-a se reveni asupra gratierii", a declarat Condescu. Presedintele Ligii "Miron Cozma" din Targu-Jiu, Constantin Cretan, crede ca gestul lui Iliescu demonstreaza lasitate. "Romania nu este condusa de romani, ci de Bruxelles si UE", a declarat acesta. (Gabriela Mladin)

.

.

Revocarea gratierii nu este o noutate

Revocarea gratierii lui Miron Cozma are si un precedent in cazul actelor de clementa date si retrase de catre presedintele Ion Iliescu. In decembrie 2001 se publica in Monitorul Oficial un decret semnat de Ion Iliescu prin care erau iertate de pedepse mai multe persoane. Printre acestea figura si George Tanase, fost comisar al Garzii Financiare Ialomita, condamnat de Curtea Suprema, in cursul anului 2000, la trei ani de inchisoare pentru luare de mita. Ca si gratierea lui Cozma si a celorlalti 44 de condamnati, actul de clementa dat in 2001 era motivat de cauze umanitare. Consilierul de stat pentru probleme juridice de la acea vreme, Serban Nicolae, sustinea ca motivele gratierii au fost starea precara a sanatatii condamnatilor si faptul ca acestia aveau in intretinere copii minori. Imediat dupa aplicarea decretului de clementa, presa si partidele politice au inceput sa protesteze fata de eliberarea lui George Tanase.

PROTESTE. Premierul Adrian Nastase declara ca decizia presedintelui Ion Iliescu de a semna gratieri nu a dat un semnal foarte bun. "In momentul in care discutam de felul in care eradicam coruptia, aceasta decizie pare impotriva cursului unor declaratii facute", sustinea Nastase. Si vicepresedintele Partidului Democrat, Emil Boc, sustinea ca decizia de gratiere "a fost o gafa". Presedintele Iliescu a decis, in urma discutiilor aprinse, sa revoce dupa zece zile propriul act de gratiere a fostului comisar al Garzii Financiare, considerand corecta opinia presei, care sustinuse ca fapta savarsita de Tanase era extrem de grava.

SCHIMBARE. Potrivit unui comunicat al Presedintiei, Ion Iliescu aprecia drept "superficial" modul in care s-a analizat cererea de gratiere a lui George Tanase. Seful statului sustinea ca "fapte asemanatoare celei savarsite nu pot beneficia de clementa gratierii, chiar daca, sub aspectul sanatatii, cel condamnat se afla intr-o stare atestata medical ca fiind deosebit de precara". George Tanase a fost astfel reincarcerat la trei zile dupa revocarea gratierii. (Miruna Pasa)
RASTURNARE DE SITUATIE
Decretul de revocare a gratierii lui Miron Cozma a fost publicat ieri in Monitorul Oficial. El a fost gratiat, printr-un decret prezidential, publicat in urma cu doua zile in Monitorul Oficial, alaturi de alte 45 de persoane. Cateva ore mai tarziu, Cozma a parasit Penitenciarul Rahova intr-o masina condusa de Ion Titisor, cunoscut drept Fane Spoitoru, bun prieten si fost coleg de celula, apoi, cu un avion care a decolat de pe Aeroportul Baneasa, a ajuns la Timisoara. Ieri dimineata, presedintele in exercitiu, Ion Iliescu, a decis, in urma consultarilor cu premierul Adrian Nastase, revocarea decretului de gratiere a lui Miron Cozma.

CE FACE "LOTUL DE 44"?
Politia va cere instantelor competente sa-si exprime punctul de vedere in legatura cu situatia celor 44 de persoane gratiate, alaturi de Miron Cozma, cu o zi in urma, prin decret prezidential. Fiecare instanta de fond care a aplicat o sentinta definitiva in cazul fiecareia dintre cele 44 de persoane trebuie sa precizeze daca le vor trimite acestora instiintare la domiciliu, in vederea incarcerarii, sau daca politia va actiona in acest sens. In acest ultim caz, politia va actiona in baza unor mandate de executare trimise de instantele competente, la randul lor, acestea primind documentele de la penitenciarele unde se executau pedepsele.
×