Misiunea Margaretei Bourke-White

Celebra revista ilustrata americana Life a fost lansata la 23 noiembrie 1936. Din pornire, marele ei fotoreporter, care i-a croit fasonul imaginii, a fost Margaret Bourke-White, o vampa voluntara si cu autoritate asupra barbatilor.

Celebra revista ilustrata americana Life a fost lansata la 23 noiembrie 1936. Din pornire, marele ei fotoreporter, care i-a croit fasonul imaginii, a fost Margaret Bourke-White, o vampa voluntara si cu autoritate asupra barbatilor, ceea ce insemna ceva intr-o vreme cand emanciparea femeilor abia devenea un subiect la moda in SUA.

In anii celui de-al doilea razboi mondial, Margaret Bourke-White a fost acreditata pe langa US Army Air Force.

ESCALA IN ROMANIA. Putini stiu ca aceasta a realizat un fotoreportaj si in Romania, lasand niste urme prin arhivele romanesti. Pe temeiul unor documente pe care le-am consultat, se poate aprecia ca se afla in contact cu anumite servicii discrete ale aviatiei americane cu mult inainte de intrarea SUA in razboi. Dupa felul in care a fost primita la Moscova, unde la intalnirea cu Stalin s-a prezentat cu o funda rosie in par si cu pantofi ecarlati, de curva, ca sa-i faca placere temutului dictator, nu ar fi fost exclus sa fi colaborat si cu alte servicii secrete decat cele din propria sa tara, evocate aluziv in dosarul ei de la FBI. Si de aici inainte nu ne mai ramane decat sa reconstituim contextul si filmul descinderii Margaretei Bourke-White in Romania sfarsitului de an 1939, cand tara nu mai avea incotro si trebuia sa procedeze cat de curand la o rasturnare a aliantelor sale traditionale.

In primul rand, iata contextul politic: la 3 decembrie 1939, Grigore Gafencu, ministrul Afacerilor straine al Romaniei, i-a invitat la resedinta sa particulara pe Sir Reginald Hoare si pe Adrien Thierry, ministrii Marii Britanii si Frantei la Bucuresti. Subiectul discutiilor: distrugerea zonei petrolifere de pe Valea Prahovei, in cazul unui previzibil atac german. Din nefericire, la data aceea, cele doua puteri considerate de Grigore Gafencu un reazem strategic pentru integritatea teritoriala a tarii nu mai erau dispuse sa garanteze frontierele romanesti, decat in eventualitatea unei agresiuni dinspre vest. In cazul unui conflict cu Rusia sovietica, devenit si el iminent, romanii ar fi putut miza pe ajutorul Parisului si al Londrei numai in anumite conditii, imposibil de intrunit. Dar, intr-o asemenea perspectiva, ar mai fi fost interesat Guvernul roman sa distruga una dintre principalele avutii ale tarii, numai de dragul securitatii nationale a englezilor si francezilor?

La 14 decembrie 1939, Marea Britanie si Franta au comunicat oficial Guvernului de la Bucuresti ca ne-au lasat de izbeliste. Poate nu intamplator, cu numai o zi inainte, sosise aici si celebrul fotoreporter al saptamanalului Life, Margaret Bourke-White, insotit de un anume Walter Graebner, reporter al revistei americane Time. Si a solicitat Subsecretariatului de Stat pentru presa si informatii, in speta lui Eugen Titeanu, autorizatiile necesare pentru a realiza fotoreportaje despre o suma de obiective prin excelenta… strategice. Era vorba despre fortificatiile din Basarabia, paralele cu Nistrul, despre campurile de sonde de pe Valea Prahovei, despre marea rafinarie de la Brazi, cel mai important stabiliment de aceasta factura din Europa, despre uzinele aeronautice din Brasov, despre sectiile militarizate ale Malaxei, despre terminalele petrolifere de la Constanta si altele. Pentru toate, era nevoie si de aprobarile Ministerului Apararii Nationale, insa se pare ca acestea au fost obtinute fara probleme. Contra unui set de portrete artistice ale generalului Florea Tenescu, seful Marelui Stat Major, s-a aranjat totul, in numai cateva zile.

Intre 22 si 29 decembrie 1939, Margaret Bourke-White si Walter Graebner, impreuna cu ziaristul japonez Kusuyana Yoshitaro, au calatorit in interes profesional prin Bucovina de Nord, prin Basarabia si Cadrilater. La Cernauti nu au poposit decat o singura zi. La Chisinau, au fost luati in primire de capitanul Grigore Bobocea, delegat al Diviziei 15 Infanterie, care i-a plimbat prin zonele nevralgice de pe Nistru, mai ales pe la podul dintre Tighina si Tiraspol.

PRIMELE SEMNE DE INTREBARE. In vremea aceea, nu toti romanii cadeau pe spate de extaz si de admiratie inaintea unor straini. Asa se explica faptul ca, in ultima zi a periplului ziaristilor de peste Ocean, un alt ofiter dintre cei care i-au insotit a inaintat superiorilor sai o prima dare de seama, in care Walter Graebner era descris drept "un spirit confuz, foarte limitat, care nu pricepe nimic din ceea ce i se explica". Sau poate nu voia sa priceapa nimic. Pana atunci, si in Time, si in Life, Romania fusese sistematic batjocorita si acelasi ofiter era foarte sceptic in ceea ce privea tendinta reportajelor in pregatire: "Mai bine ne-ar lasa in pace…". Inainte de sfarsitul anului, Margaret Bourke-White a mai realizat un fotoreportaj la uzinele IAR din Brasov, dupa care, reintoarsa la Bucuresti, l-a imortalizat inca o data pe generalul Florea Tenescu, impreuna cu intregul sau stat major. Iar dupa Revelion a surprins pe pelicula si imagini ale terenurilor petrolifere din Prahova, si moderna rafinarie a Creditului Minier de la Brazi, despre care se intelege ca o interesa cu prioritate. In sfarsit, la 18 ianuarie 1940, Margaret Bourke-White si Walter Graebner se aflau la Constanta, unde au fotografiat in detalii si portul, si terminalele amintite mai sus. Apoi au plecat cu vaporul spre Istanbul.

Intreaga afacere i-a pus pe ganduri pe ofiterii romani implicati in insotirea si facilitarea misiunii din Romania a cuplului american. La 17 ianuarie 1940, unul dintre ei raporta: "Impresia produsa in tot timpul acestui reportaj este ca sunt interesati numai de actualitatea militara a anumitor puncte din tara, asupra carora au informatii precise". Si pentru ca Romania traversa atunci o perioada in care armata ei nu-si ingaduia sa glumeasca in relatiile cu intrusii straini, la plecarea din tara, Margaretei Bourke-White i-au fost retinute toate cliseele realizate, spre a fi verificate de specialistii din Marele Stat Major. Sau aproape toate, deoarece, la data aceea, ofiterii romani inca nu-si permiteau sa perchezitioneze o doamna pana la os. Ca sa nu mai vorbim si de faptul ca multe clisee puteau sa fi fost scoase din tara prin valizele diplomatice ale Legatiei americane din Bucuresti.

SUSPICIUNILE SE CONFIRMA. Cert este ca, la 26 ianuarie 1940, Margaret Bourke-White si Walter Graebner inca mai erau instalati la Park Oteli din Istanbul, asteptand sa le parvina prin posta cliseele despre care militarii romani nu considerau ca ar fi afectat siguranta statului.

In vara lui 1940, dupa invazia sovietica din Basarabia si Bucovina de Nord, cateva dintre fotografiile fortificatiilor de pe Nistru, fara a se indica autorul, au aparut in ziarele de la Moscova. Pe parcursul bombardamentului american de la 1 august 1943, efectuat asupra Campinei si Ploiestilor, avioanele decolate de la Benghazi au tintit cu precadere rafinaria Creditului Minier de la Brazi, fotografiata din toate unghiurile de Margaret Bourke-White.

(Extras din cartea "Raidul escadrei tradate", in curs de aparitie la Editura Elion.)

FOTOREPORTER PE FRONTUL DE EST

UN AGENT SEXY. Margaret Bourke-White, in anii ei de glorie, pe fronturile razboiului mondial In timpul bombardamentelor aviatiei germane asupra Moscovei din 1941, Margaret Bourke-White se afla in Capitala URSS. A fost prima femeie care l-a fotografiat cum a vrut ea pe Stalin, adica altfel decat aparea acesta in fotografiile oficiale, fardat si teapan, cum va fi si in 1953, cand a fost introdus in mausoleul din Piata Rosie. Spre sfarsitul ostilitatilor din Europa, a captat pe pelicula primele imagini terifiante din lagarul de la Buchenwald. In ceea ce privea viata ei intima, nimeni nu s-ar fi incumetat sa-i contabilizeze amantii, iar atunci cand a lucrat pentru armata americana a aerului si-a creat reputatia unei veritabile devoratoare de ofiteri. De la 7 decembrie 1941, cand SUA au intrat in al doilea razboi mondial, si pana la 27 iulie 1953, cand s-a semnat armistitiul din peninsula coreeana, a rupt sute de paturi si canapele pe toate teatrele de operatiuni ale trupelor americane. Ciudat, in primii ani postbelici, desi avea un asemenea palmares si servise in mod exemplar propaganda de razboi aliata, a fost suspectata de activitati subversive si FBI i-a deschis un dosar tinut sub sigla secretului, pana prin anii ’80. Probabil ca sa-si spele pacatele, a participat ca fotoreporter si la ostilitatile din Coreea, dar dosarul ei a ramas deschis. In acest ultim razboi prin care s-a perindat, soldatii americani au supranumit-o Maggie Indestructibila. Era insa mult mai vulnerabila decat se credea. A distrus-o maladia lui Parkinson si s-a stins din viata la 27 august 1971, intr-un spital din Connecticut.