x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Misteriosul Michelangelo de România

0
Autor: Roxana Roseti Vlad Teodorescu 27 Feb 2010 - 00:00
Misteriosul Michelangelo de România
Vezi galeria foto




Într-o curte din zona Pipera, Bucureşti, se află o statuie în spatele căreia se află o poveste lungă şi stranie. Am numit de la început statuia "Misteriosul Michelangelo", deoarece ase­mă­na­rea chipului ei cu cel al celebrului artist este evidentă şi, se pare, deloc întâmplătoare.

Modul în care am aflat despre existenţa statuii a fost misterios. Plecată din Roma în urmă cu două secole şi ajunsă la marginea Bucureştilor, statuia aşteaptă să-şi împlinească destinul... La redacţie soseşte un plic ce conţine două fotografii şi următorul mesaj (căci scrisoare nu-i putem spune): "Aceste două fotografii au fost făcute, cândva înainte de Revoluţie, în curtea unei case din Str. Ştefan Furtună din Bucureşti, fosta Strada Sculpturii, azi Mircea Vulcănescu nr. 47. Nu se mai ştie unde se află statuia din fotografii. Trebuie cercetat ca lumea.

Iată puţinele date: pe la 1848, un pietrar ita­lian - Oliva, primise comandă de la Gheorghe Bibescu Vodă să procure statui din Italia, pentru palatul său care se construia dincolo de actuala gară regală Mogoşoaia, până în lacul Herăstrau (prin 1947-'50 ruinele palatului domnesc rămas neterminat, au fost înlăturate). Piesa, reprezentându-l pe Neptun - zeul mării în mitologia romană - a fost cumpărată de la un nobil scăpătat din Roma şi a ajuns la sfârşitul lui 1847, la Istanbul. De acolo la Brăila, iar apoi, la Bucureşti. Statuia cântărea tone, neputând fi mişcată uşor. S-a delirat şi că ar fi chiar o sculptură de Michelangelo... Cred că merită să faceţi o investigaţie minuţioasă. Salutări cordiale!". Mesajul nu e semnat, dar nu-l putem ignora, deoarece e incitant. Începem întâi scotoceala prin arhive uitate de vreme.


DESTINUL
Personaj parcă de roman, pietrarul Oliva, însărcinat cu greaua corvoadă a găsirii şi aducerii statuii de  Bibescu Vodă, servise în artileria Gărzii imperiale napoleoniene, conform unui act de lăsare la vatră din armata franceză, cu data de 4 iulie 1814, privind pe numitul Jacques Philippe Oliva, născut în 1788 şi originar din San Remo. Cam după anul 1834 s-a stabilit în Bucureşti colonia italiană, prin urmare şi Oliva.

Destinul românesc al statuii a început într-o dimineaţă de primăvară a anului 1848. Bibescu Vodă, care îşi construia încă un conac în Bucureşti, la o aruncătură de băţ de Gara Băneasa, a hotărât că e cazul să aducă în grădina sa o statuie de care să se mire oaspeţii. Auzise de un anume Oliva - pietrar ita­lian recunoscut nu numai pentru talentul său, dar şi pentru cinstea şi seriozitatea de care dădea dovadă. Aşa a decis să îl trimită în Italia spre a cumpăra o operă de artă. Frumoasă şi... devreme acasă! Şi să nu fie nici scumpă. După mai multe căutari, Oliva găseşte ceea ce i-ar fi plăcut domnitorului să aibă în grădină. O ditamai statuia din marmură reprezentându-l pe zeul mării la romani, Neptun. Proprietate a unui nobil scăpătat. Tranzacţia are loc la Paris, unde se convine ca plata să fie şase şlepuri cu grâu, cerealele româneşti fiind la acea dată valuta forte în Europa. Astfel statuia este îmbarcată pe vas, cu destinaţia Constanţa.

Din păcate, însoţitorul ei moare la bordul navei răpus de o epidemie de ciumă izbucnită în dreptul portului Constantinopole. Astfel că Neptun ajunge singur în Constanţa. De aici la Brăila, de unde, cu ajutorul unui car tras de şase boi, este trimis spre Bucureşti. Aici însă, alt ghinion. Revoluţia română (doar suntem în 1848) era în plină desfăşurare, astfel că Bibescu Vodă fuge şi statuia rămâne fără destinatar şi fără însoţitor. Existau unele mărturii ale vremii care spun că, în acea situaţie, "Omul de Piatră" a fost dus de primărie pe o alee din Cişmigiu, unde ar fi stat peste 50  de ani. Apoi, în urma petiţiilor adresate de "cetăţenele" înfricoşate să-şi plimbe câinii, copiii sau iubiţii prin faţa statuii cu privire fioroasă s-a hotărât ca opera de artă să-şi găsească adăpost în curtea urmaşilor pietrarului Oliva. Aşa a ajuns pe Strada Ştefan Furtună.

În anii '70 deja faima statuii ce privea ameninţător de lângă cişmeaua casei din Ştefan Furtună 47 ajunsese la apogeu. Varianta legăturii dintre Neptun şi Michelangelo - marele sculptor italian, depăşise cu mult graniţele cartierului. Şi faima nu o dusese doar bârfa de la colţul străzii, ci şi oameni cu carte-, cum se spune. Profesorul universitar doctor în biologie Constantin Mota - (maestru emerit al artei Oscar Han), arhitectul Horia Teodoru, dr. docent Traian Orghidan (la acea vreme directorul Institutului de Speologie din Bucureşti) sunt numai câţiva dintre cei care s-au interesat de istoria statuii şi au făcut demersuri pentru a rezolva misterul ce o învăluia.

Pe baza acestui interes, în 1970, cunoscutul realizator tv Aristide Buhoiu a hotărât să facă o emisiune pe acest subiect, chiar acolo, pe Ştefan Furtună 47, lângă cişmeaua care părea a susţine cele câteva tone de marmură albă de Carrara. Discuţiile au fost aprinse, au luat cuvântul nu numai cei menţionaţi mai sus dar şi scriitorul Simion Săveanu - "doctor" în materie de "Omul de piatră", profesoara Adina Nanu (Universitatea Naţională de Arte) şi... tovarăşul Virgil Brădeşeanu, responsabil la municipalitate cu cultura. Nu numai atât, emisiunea a fost animată şi de intervenţiile vecinilor, care nu s-au sfiit să-şi dea cu părerea cu privire la epoca renascentistă, în opoziţie cu cea barocă! Deşi a avut un ecou puternic (în perioada aceea, la începutul anilor '70, noţiunea de rating nu era o nebuloasă) şi s-au promis dezvăluiri spectaculoase în următoarea emisiune, aceasta nu a mai avut loc niciodată.
BALADĂ POPULARĂ
Pe fosta Stradă Ştefan Furtună toată lumea ştie de statuie. Ori a văzut-o ori a auzit de ea, povestea "Omului de piatră" fiind lăsată de la o generaţie la alta, precum baladele populare. "Daaa, sigur că o ştiu, mă jucam cu ea când eram mic" spune  vecinul de peste drum deşi cu greu ţi-l poţi imagina copil. În schimbul unui pachet de ţigări ne dezvăluie taina tainelor: "Statuia a fost uite aici, în curtea cu gard mare şi roşu. Întrebaţi de domnu' Liviu, a lui a fost. Eu mă agăţam de ea, o stropeam cu apă şi mă piteam în spatele ei de' nu mă găsea nimeni cu orele".

Domnul Liviu acum este patronul localului în care e transformată proprie­tatea de la numărul 47. "Desigur că îmi aduc aminte. Mi-a marcat copilăria şi adolescenţa. Când au cumpărat părinţii mei casa de la familia Oliva, statuia era în curte, aici, lângă cişmea. Ştiu că era acolo de zeci de ani. Cine să clintească cele patru-cinci tone de marmură albă? Copii fiind ne jucam cu Neptun, vara îl stropeam cu apă să se răcorească, iarna îl protejam de zăpadă să nu răcească... Îmi aduc aminte că bucuria mea era să prind gângăniile care se ascundeau în faldurile sale. Ştiu că se spunea că ar putea fi o lucrare foarte valoroasă, chiar un Michelangelo, ceva." Totul a fost minunat până în ziua în care prin '87-'88 s-au trezit la poartă cu un camion cu remorca plină cu nisip şi cu o automacara. Erau însoţite de un "tovarăş" despre care au aflat mai târziu că ar fi fost secretarul de partid de la ITB, instituţie aflată la câteva străzi mai sus. "Să trăiţi! Sunt vecinu', am venit să luăm statuia!" a spus tovarăşul peste gard, dezvăluind misterul desfăşurării de forţe din faţa casei. "Nu au intrat în curte, îşi aduce aminte domnul Liviu, doar au săltat braţul macaralei peste gard. Încercând să ridice statuia, utilajul a cedat fiind gata-gata să-l scape pe Neptun peste muncitorii veniţi să ajute. Ar fi fost o tragedie... De atunci nu mai ştiu mare lucru despre ea, doar că ar fi ajuns la un doctor renumit, parcă Târgovişte îl cheamă".

Cum de a plecat "Michelangelo" de acolo, fără nici o opoziţie din partea propieta­rilor casei? "E simplu. Noi nu aveam acte de proprie-tate asupra statuii. De altfel, cred că nimeni nu are. Aşa am cumpărat casa. Cu statuie cu tot. În plus, era vremea demolărilor masive în Bucureşti şi părinţii mei chiar au dorit să nu îi calce vreo ...sistematizare atrăgând atenţia asupra lor". Aşa se face că, după ce a venit de peste mări şi ţări, după ce a speriat ordonanţele şi cameristele în Cişmigiu, Neptun a părăsit demn, dar culcat într-o rână Strada Sculpturii (unii zicându-i chiar Strada Statuii!) alias Ştefan Furtună.


ÎNTÂLNIREA
Bineînţeles că năvălim peste prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte (Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "Nicolae Păulescu"), chiar în zi de lu­cru, la cabinet. Domnul doctor ne răspunde foarte senin că da, statuia e la dânsul! În curtea casei pă­rin­teşti din Pipera. Abia după seninătate ne întreabă de unde ştim, îi arătăm misteriosul plic, cade pe gânduri, nu comentează şi, în final stabilim data întâlnirii cu... statuia!

Nimerim într-o dimineaţă cu ninsoare şi tro­iene. Statuia stă stingheră lângă fântâna bă­trâ­neas­că, acoperită de zăpadă. Privită din unghiuri di­fe­rite are trei expresii ale feţei. Dintr-o parte are chip de luptător. Din cealaltă are un chip mirat, deşi nu credem că o mai poate mira nimic, trecută fiind prin atâ­tea aventuri şi ajunsă până în vremurile de criză. Nici măcar lopata albastră cu care dăm zăpada  din ju­rul ei şi nici ciudata măturică-perie cu ţepi albaştri şi verzi cu care o curăţăm nu-i mai lezează demnitatea ma­sivităţii. Din faţă  exprimă chin şi agonie. Această din urmă expresie izbeşte, asemănarea cu chipul lui Michelangelo cel îmbătrânit prematur, obosit şi chinuit de propriile provocări fiind izbitoare.  "Măi Michelangelo măi, ce mai faci? Te-au ajuns vremuri grele!", încheagă domnul doctor un dialog ireal, în timp ce dă la lopată. "E marmură de Carrara. Se vede". Nu putem aproba dacă este de Carrara sau nu, nu suntem specialişti, dar piciorul stâng al statuii dez­vă­luie o frumuseţe nepământeană, străbătută de vinişoare roz, şi având în vedere prin ce a trecut, numai o marmură de calitate ar fi putut rezista. "Mâna dreaptă e ruptă, trebuie curăţată. În mâna dreaptă avea tridentul. La război a dispărut mâna aia cu tridentul".
CARRARA
"Prin anii '80-'85, profesorul Radu Păun m-a rugat să-l văd pe Alexian ( istoric de artă, stătea pe undeva pe lângă spitalul Cantacuzino), pentru că avea o du­re­re puternică intercostală. Evident că m-am dus. Stă­tea într-o căsuţă mică, veche, de pe la 1790. A scris o carte pe care o am undeva la mine acasă «Acest ev mediu românesc» (n.red.- în care apar referiri la statuie). Era suferind şi nu ştia cum să mă răsplătească pen­tru faptul că m-am dus de mai multe ori să-l tra­tez. Şi nu numai, îmi plăcea să-l ascult cu plăcere, deoa­rece era o persoană cu un dialog extraordinar şi un bun povestitor al...unor lucruri!

La un moment dat m-a rugat aşa: «Domnule doctor, uite, se află în Bu­cureşti  o statuie care se găseşte pe Str. Sculpturii (mai târziu Ştefan Furtună), o statuie care eu cred că este ori o creaţie a lui Michelangelo ori o creaţie a ele­vi­lor săi întrucât dacă ar fi făcută de el, ar fi un au­to­por­tret! Dacă ar fi făcută de elevii lui, ar fi un portret al maestrului lor. Statuia are dimensiunile statuilor lui Michelangelo, iar marmura este de Carrara. Michelangelo a lucrat într-o vreme la Carrara. Arhitectul Giorgio Vassari povesteşte despre o perioadă în care Mi­che­langelo s-a retras cu elevii lui pe muntele de la Carrara unde era şi marmura pe care o foloseau pentru statui şi unde a stat o vreme  destul de lungă. Poate că atunci s-a conceput această statuie care, de fapt, face parte dintr-un  complex mai mare: Neptun cu două nimfe». "

Cronicarii vremii lui Michelangelo au notat că, pe când era la Carrara, se gândise să dăltuiască un întreg pisc de marmură, ca să călăuzească marinarii de pe Marea Tireniană. Alexian a continuat să-i vorbească pe aceaşi temă doctorului Târgovişte: "Acest Neptun este de fapt Michelangelo! Dacă se pune portretul lui alături de chipul statuii se poate vedea că asemănarea e mare. Astfel încât nu poţi  să te abţii de la presupunerea că este vorba despre un portret făcut de elevii lui Michelangelo. Sugestia mea ar fi să vorbiţi cu domnul Oliva, strănepotul arhitectului care a adus această statuie din Italia, pentru că este un om aflat la strâmtorare, este în vârstă, are vreo 80 de ani şi ar dori să vândă statuia".

Doctorul Târgovişte nu a ezitat şi a cumpărat statuia, la preţul de 20.000 de lei (bani, nu glumă pentru acele vremuri) gândind că pe de-o parte face o faptă bună ajutând familia aflată în criză de bani şi, pe altă parte, va putea reda statuia circuitului public. Au fă­cut o hârtie de mână, singurul act posibil la acea da­tă. Apoi, a mai trecut ceva timp până când, un alt pa­cient s-a oferit să transporte el statuia din Strada Ştefan Furtună la orice adresă doreşte doc­torul. Astfel a ajuns Neptun la marginea Bu­cu­reş­tiului, în Pipera, zonă care pe vremea aceea nici nu visa la fişe.


ATRACŢIE

"Un «Michelangelo»  în România ar fi un lucru de mare interes şi o atracţie turistică", se entuziasmează doctorul Târgovişte. Da, domnule profesor, dar statuia trebuie testată cu carbon, asta durează, plus birocraţia binecunoscută, chiar dumneavoastră recunoscând că, de-a lungul timpului, mulţi au refuzat să cerceteze cazul, mergând pe ideea de fals. Dar, până şi   un "fals" trebuie studiat, mai ales unul care duce în spate o întreagă istorie, plus un document semnat de aghiotanţii lui Napoleon al III-lea.

Plus că mai avem...o problemă. Se pare că există şi cele două nimfe şi că ar fi îngropate pe terenul de lângă Muzeul Antipa. Înainte de a fi construit Muzeul Antipa, aici era marginea Bucureştiului. Colonia ita­liană (zidari şi pietrari) se aciuise pe locul insalubru al unor foste cărămidării şi nisipării, numită semnificativ "Gropile lui Neptun", mărginite între Uliţa Târgoviştii (Calea Griviţei), Podul de Pământ (Calea Plevnei) şi Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei), cuprinzând de-a curmezişul, viitoarea stradă a Sculpturii (apoi Ştefan Furtună, azi - Mircea Vulcănescu).  

Ca în orice investigaţie dificilă şi cu multe semne de întrebare, dosarul rămâne deschis. Continuăm, deoarece mai avem file de adăugat şi, vorba lui Michelangelo însuşi, "sculptura e bună pentru salahori", iar nouă ne place să fim salahorii lui, direct, ori indirect!


PATIMILE LUI NEPTUN
De la bun început ni s-a spus să avem grijă de noi dacă vrem să scriem despre "Omul de pia­tră". Nu de alta, dar cam toţi cei care au vizat într-un fel schim­ba­rea destinului acestui colos din presupusă marmură de Carrara au avut probleme. Coincidenţă sau nu, fostul soldat napoleo­nian Oliva scapă teafăr după băt­ă­liile purtate în slujba "imperatorului", dar moare răpus de ciumă, însoţind statuia spre ţară. Se mai spune că nobilul de la care a fost cumpărată nu a mai apucat să se bucure de cele şase şlepuri cu grâu românesc primite la schimb, despre el nemaiauzindu-se nimic, niciodată. Necazurile nu au ocolit chiar statuia "în persoană". În timpul bombardamentului care a zgu­du­it Bucureştiul în 1944, Neptun a rămas fără braţul drept şi tridentul aferent.


PITICUL DE GRĂDINĂ

"Chiar nu are nici o valoare, e totuşi marmură de Carrara?" este întrebarea la care nu ne mai săturăm a primi răspuns, întrebare pe care i-o adresăm şi pro­fesorului Răz­van Theodorescu.
"Are valoarea pe care i-o aduce acuma timpul pentru o piesă de secol al XIX-lea. Cu un autor ne­cu­noscut sau prezumat. Este o piesă, până la urmă, de o ma­re (nu aţi ghi­cit, cuvântul nu este"valoare" - n.r.) banalitate, în sensul bun, desi­gur. E o piesă oa­r­ecare de felul ce­lor care se făceau cum se fac astăzi piticii aceia din ipsos... Se făceau atunci, sigur că da, din materiale nobile, pentru oameni bogaţi... " spune profesorul Răzvan Theodorescu. "Dar faptul că aduce cu Michelangelo, chiar nu înseamnă nimic?", încercăm o ultimă posibilitate. "Arta italiană de după Michelangelo nu a făcut decât să îl imite pe Michelangelo. A fost obsesia tuturor ma­rilor sau micilor artişti. Manierismul nu a făcut altceva decât să imite patetismul michelangelesc. Într-un cuvânt, statuia dumneavoastră nu are absolut nimic cu Michelangelo" ne-a liniştit profesorul de Istoria artei al cărui umor inconfundabil a împachetat crudul dar pertinentul adevăr.
Citeşte mai multe despre:   special

 



Mai multe titluri din categorie

SPP s-a dotat, înainte de Ziua Națională, cu aplicații informatice în valoare de peste 20 de milioane de lei

SPP s-a dotat, înainte de Ziua Națională, cu aplicații informatice în valoare de peste 20 de milioane de lei
Galerie Foto Serviciul de Protecție și Pază, instituția care se ocupă cu protejarea demnitarilor, cheltuie peste 20 de milioane de lei pentru dotări hardware și software. 16 loturi ale unui contract-cadru au fost atribuite,...

Marea Unire din 1918, în plină molimă. Mărgele din usturoi, în loc de mască 

Marea Unire din 1918, în plină molimă. Mărgele din usturoi, în loc de mască 
Unul dintre cele mai importante momente din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, a avut loc tot în timpul unei pandemii, şi...

EXCLUSIV. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, declarații tulburătoare: „Azi suntem obligați să fim mici, fiindcă nu mai avem oameni de stat și nici strategie națională”

EXCLUSIV. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, declarații tulburătoare: „Azi suntem obligați să fim mici, fiindcă nu mai avem oameni de stat și nici strategie națională”
Galerie Foto Prilejuit de Ziua Națională a României, dialogul cu istoricul Ioan-Aurel Pop, președinte al Academiei Române și una dintre puținele voci limpezi și neatârnate ale prezentului nostru răscolit de incertitudini,...

Viața politică și luptele pentru guvernare în anul Marii Uniri și asemănările epocii cu războaiele de astăzi pentru putere

Viața politică și luptele pentru guvernare în anul Marii Uniri și asemănările epocii cu războaiele de astăzi pentru putere
Istoria este rotundă și se repetă, este o un proverb popular. Proverb care se aplică, pare-se, ad-litteram când vorbim despre politica din România. Între ianuarie 1918, anul Mari Uniri, și sfârșitul anului...

Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste va fi gata, în doi ani, la Timișoara și costă 1,1 milioane de euro

Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste va fi gata, în doi ani, la Timișoara și costă 1,1 milioane de euro
Ministerul Culturii a finalizat, la mijlocul acestei luni, licitația privind atribuirea unui contract referitor la elaborarea documentației și execuția lucrărilor pentru amenajarea, la Timișoara, a Muzeului...

Exclusiv: Black Friday la Poliție. Spirala chestorilor, de Ziua Națională

Exclusiv: Black Friday la Poliție. Spirala chestorilor, de Ziua Națională
Galerie Foto A fost „Black Friday” la avansări în grad, de Ziua Națională a României. In acest an, printre cei propuși la grade înalte se numără personaje ciudate: un chestor in cadrul Ministerului de Interne - abonat...

Bazele de date ale deținuților din România, rescrise de o firmă care a dezvoltat, pentru OMS, platforma de distribuție a vaccinurilor anti-COVID

Bazele de date ale deținuților din România, rescrise de o firmă care a dezvoltat, pentru OMS, platforma de distribuție a vaccinurilor anti-COVID
Galerie Foto Compania deținută de omul de afaceri Mihai Matei, președinte al Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii, a primit, recent, de la Administrația Națională a Penitenciarelor un contact de peste...

Dezvoltarea capacităților de producție în industria alimentară trebuie să devină prioritară

Dezvoltarea capacităților de producție în industria alimentară trebuie să devină prioritară
Interviu cu Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” Fără capacități de prelucrare a materiei prime, valoarea producției în anul...

Polițiștii din Argeș - supărați pe sindicatul de la București și pe legile care le mănâncă banii

Polițiștii din Argeș - supărați pe sindicatul de la București și pe legile care le mănâncă banii
Conflict între polițiști și sindicaliști, în Argeș. Oamenii legii le cer socoteală celor care îi reprezintă. Un ofiţer din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti a postat un mesaj public în care își arată dez...

Miniștrii Guvernului Ciucă locuiesc într-un hectar de case, dețin 343.000 de metri pătrați de pământ și au în conturi câteva milioane de euro

Miniștrii Guvernului Ciucă locuiesc într-un hectar de case, dețin 343.000 de metri pătrați de pământ și au în conturi câteva milioane de euro
Galerie Foto Cabinetul PNL-PSD-UDMR, condus de generalul Nicolae Ciucă și căruia, mâine, Parlamentul României îi va acorda votul de învestitură, este putred de bogat, pe persoanele fizice care îl compun. Cei 23 de membri ai...

Roman: Rotația premierilor PNL și PSD, în baza unui gentlemen's agreement

Roman: Rotația premierilor PNL și PSD, în baza unui gentlemen's agreement
Ministrul desemnat al Digitalizării, Florin Roman susține că PNL și PSD mai au de lucrat la capitolul încredere. El mai spune că rotația premierilor se va produce în baza unui gentlemen's...

Alexandru Odobescu, o moarte învăluită în misterul unui amor cu năbădăi

Alexandru Odobescu, o moarte învăluită în misterul unui amor cu năbădăi
Galerie Foto Dependent de morfină, viciu căpătat în Franța, în urma unui tratament medical prescris împotriva gutei, Alexandru Odobescu (1834-1895) mai avea o slăbiciune: femeile tinere. Combinația droguri + dame frumoase...

556.000 de lei, băgați în sistemul de conferințe pentru „Salonul Alb” de la Senat

556.000 de lei, băgați în sistemul de conferințe pentru „Salonul Alb” de la Senat
Instituția condusă de Anca Dragu a majorat, săptămâna trecută, prețul stabilit în august pentru achiziția unei instalații de conferință destinate unei singure săli din Palatul Parlamentului, costul final...

Povestea satului care înjură 112 și alungă urșii cu muzica populară

Povestea satului care înjură 112 și alungă urșii cu muzica populară
Galerie Foto În urmă cu doi ani, cam pe această vreme, la 112 suna un bărbat disperat: tocmai ce-l alergase ursul pe uliță. Dialogul cu dispecerul de la Poliție, timp de câteva minute, a fost halucinant: „capetele de...

Generalii Florian Coldea și Dumitru Cocoru și-au deschis a doua companie de imobiliare

Generalii Florian Coldea și Dumitru Cocoru și-au deschis a doua companie de imobiliare
Galerie Foto Fostul cap militar al Serviciului Român de Informații, generalul în rezervă, cu patru stele, Florian Coldea, împreună cu ex-colegul său, generalul Dumitru Cocoru, și-au extins afacerile. Cei doi au înființat, r...
Serviciul de email marketing furnizat de