Misterul manifestelor de la Timisoara

In timpul audierilor la Comisia senatoriala, colonelul Ratiu avea sa precizeze: "In Romania situatia era exploziva, lipsea doar scanteia. Scanteia s-a declansat la Timisoara. (...) Situatia era mai exploziva la Iasi sau Galati, mult mai necajite, si noi ne asteptam ca acolo sa inceapa".

FETELE REVOLTEI. Manifestantii au lasat urmele trecerii lor pe peretii cladirilor importante, mai intai din Timisoara, apoi din Bucuresti si-n toata tara

Cercetarea de catre autor a cazului de la UMT arata ca relatarea tarzie contine multe exagerari, dar il identifica pe "seful de sectie" in persoana col. ing. de Securitate Jurj, care i-a linistit pe muncitori, dandu-le asigurari ca "Maine va intra banii". Cititorul trebuie sa fie prevenit ca povestea Revolutiei Romane contine o cantitate apreciabila de episoade legendare, provenite din randurile revolutionarilor, si de multe informatii cosmetizate din partea Securitatii, fie minimalizand actele revolutionare, fie ascunzand slabiciuni, esecuri si erori ale propriului aparat. In randurile revolutionarilor a existat tentatia de a construi o "istorie" anterioara exploziei, o intreaga pregatire preliminara, cu scopul de a da un caracter organizat, bine si lucid structurat politic, manifestatiei din 16 decembrie. Era in dezinteresul legendei ca explozia de nemultumire sa ramana in istorie ca un eveniment necontrolat, haotic, intamplator. Sau, si mai rau, organizat de altcineva decat de revolutionarii insisi - de sovietici, de unguri sau de autoritati. Securitatea si DIA au fost cel mai des folosite ca diversiune la o realitate greu de reconstituit.

FICTIUNEA. In timpul cercetarii, autorul s-a confruntat cu o adevarata constructie fictionara despre pregatirea revolutiei, despre desfasurarea ei in momentele esentiale si - punctul cel mai sensibil - despre eroii ei. La un moment dat, povestile revolutiei contin atata inventie incat nici nu mai stii ce sa crezi, incat devine extrem de greu sa alegi adevarul de minciuna, si de o parte si de alta, pentru a-ti forma o imagine coerenta, realista asupra evenimentului. Reconstituirea facuta de autor la fata locului, la Timisoara, a dezvaluit o cantitate imensa de minciuna, legenda, improvizatie in legatura cu diferitele episoade ale evenimentelor: locuri in care se afirma ca erau adunati mii de revolutionari nu ingaduie decat prezenta a catorva sute, distante care nu se puteau parcurge pe jos cu viteza pe care o descriu relatarile postdecembriste, unghiuri de vizibilitate sau de tragere din care fie nu se puteau vedea incidentele, fie nu se putea executa foc direct, imagini aflate in arhiva Muzeului revolutiei care atesta cu totul altceva decat ce se afirma in lucrari memorialistice, documente falsificate, harti intocmite pentru a ascunde realitatea etc.

MASA. Pentru a se descurca in plasa deasa a legendei, cititorul are la dispozitie aproximativ 300 de carti despre evenimentele de la Timisoara, din care doar vreo cinci pastreaza inca peste timp caldura relatarii din vecinatatea evenimentului si numeroase detalii apropiate cumva de adevar. Raman interesante marturiile consemnate de Miodrag Milin, Marius Mioc si Titus Suciu, unele incarcate sentimental si infrumusetate politic (caracterul anticomunist), cu patriotism local (prioritatea Timisoarei) si cu episoade eroice (implicarea personala in actul istoric). Peste timp, tentativa de a reconstitui faptele si de a se plasa pe ei insisi cat mai spre centrul lor in dezordinea evenimentelor i-a facut pe participanti sau pe martorii oculari sa incerce compunerea ansamblului si sa-i dea o ordine - o ordine revolutionara. Din pacate pentru ei, partea de revolta a unei revolutii nu are, de principiu, o ordine actionala tocmai pentru ca implica prezenta, miscarea voluntara sau folosirea masei. La cantitatea imensa de idei si initiative, cateva - uneori doar una - dintre ideile enuntate haotic ating gandirea, mentalitatea, temerile sau preocuparile unei majoritati a masei si emitentul acela devine instantaneu un lider, un erou. Oamenii il urmeaza. Apoi sunt liderii actionali, cei care, din diferite motive personale sau doctrinare, isi infrang teama, simt forta massei si o folosesc, dezvolta mesaje si atitudini temerare mergand pana la violenta. Ei identifica primii un inamic - organele de ordine, infiltratii, simbolurile Puterii (insemne, imagini, cladiri) - si reusesc sa dirijeze forta masei spre acel inamic. Ei nu sunt mai putin revolutionari prin asta, ci chiar sunt adevaratii revolutionari, pentru ca acelea sunt mecanismele determinante ale unei revolutii.

IZVORUL MITURILOR. Tentatia de a face din revolutionar un individ constient, lucid, decent si cu comportament de om bine educat este de neoprit, dar in egala masura incompatibila cu principiile unei revolte violente. O forta inepuizabila este frustrarea, forta care a actionat devastator in Romania mai ales dupa revolutie, atunci cand revolutionarii au constatat fie esecul personal, fie deziluzia politica, fie blocarea sperantelor fictionare in fata unor guvernari slabe, ineficiente. In acest caz, revenirea la idealurile revolutiei, la raportul intre speranta si rezultat, a devenit un simptom care a incarcat si mai mult legenda cu mituri, unele dintre ele fabricate cu bunastiinta pentru a marca vizibil identitatea de revolutionar. Pentru numerosi revolutionari aceasta identitate este mai puternica decat cea profesionala sau politica (de membru al unui partid) sau este pur si simplu ultima identitate care le-a mai ramas. De aceea, ei aveau nevoie de impunerea ideii ca revolutia a avut un program, o desfasurare condusa rational spre un tel bine determinat si ca a atins victoria, dar aceasta a fost deturnata de forte contrarevolutionare. Pe lungi liste de eroi vom intalni frecvent in loc de muncitor, functionar, medic, sofer cuvantul unic revolutionar, aceasta fiind ultima si singura identitate a individului care a riscat atunci, care s-a revoltat sau macar a coborat in strada pentru a privi, a ranitului sau a celui batut de fortele de ordine. In apararea acestei identitati au fost folosite apoi toate mijloacele administrative si politice. Ei nu sunt de condamnat, ci de inteles.

10 DECEMBRIE. In noaptea de 10 spre 11 decembrie 1989, "persoane neidentificate au imprastiat pe strazile Timisoarei manifeste cu continut exclusiv anticeausist "Jos Dictatura!", "Jos tirania ceausista!", "Moartea dictatorului!". In dimineata zilei urmatoare (11.12.1989), intregul personal al Militiei Judetene a fost mobilizat pentru adunarea acestor hartiute ce umplusera strazile orasului". Manifestele aveau acelasi continut cu cele care au aparut la Iasi si care anuntau drept data a revoltei tot 10 decembrie! Nu s-a putut stabili o legatura intre cele din Timisoara si cele de la Iasi, decat ca au fost raspandite in aceeasi zi. Sunt insa, fara indoiala, si alte coincidente surprinzatoare, la care se adauga folosirea aceluiasi cantec patriotic Desteapta-te, romane! si locul de adunare in Piata Unirii din Timisoara si Iasi, iar asta in conditiile in care revolutionarii din ambele orase nu recunosc vreo legatura intre ei. Ramane doar misteriosul telefon primit de la Timisoara de Titi Iacob la Iasi: "Voi ce faceti acolo, dormiti? Doar trebuia sa fiti primii...". Este perfect posibil sa nu existe nici o legatura, dar trebuie mentionat ca in Bucuresti era foarte bine cunoscut de populatie cazul unui functionar al Ambasadei Ungariei, care fusese surprins de Securitate imprastiind manifeste in oras. Aflandu-se sub filaj, era evident ca nu fusese o intamplare sau ca "cineva i-a pus manifestele pe capota autoturismului, imprastiindu-se atunci cand a plecat de la stop", asa cum pueril s-a aparat, diplomatul ungur. Important pentru noi din acest caz este ca, in mod cert, nu numai revolutionarii produceau si raspandeau manifeste in Romania anului 1989.

ATASATUL MAGHIAR. Am discutat cazul impreuna cu generalul Stefan Alexie, fostul secretar de stat al DSS:

Reporter: Spuneti-mi ceva despre manifestele care apareau pe strazi in acea perioada.

Stefan Alexie: In Bucuresti, in perioada aceea, se difuzau manifeste, pe care noi le-am codificat Luneta. Nu reuseam sa prindem autorul acestor manifeste. Erau aruncate in diferite locuri, in zone unde era lume multa, fara sa fie sesizat autorul. Aveau un continut dur la adresa lui Ceausescu si chemau la rasturnarea lui. S-au irosit forte imense, sute de oameni ca sa prindem autorul, cu pande, filaj, echipe speciale... La un moment dat, au fost aruncate din tavanul holului mare de la Palatul Telefoanelor. In tavan nu era nimic, nu exista posibilitatea de a fi aruncate de acolo. Atunci ne-am dat seama ca sunt proiectate in sus cu un dispozitiv. Manifestele erau puse in niste tuburi, care aveau la fund carbid cu apa, tubul era pus in picioare si legat cu un nailon subtire. Cand trecea cineva, se rasturna tubul, avea loc reactia si pulveriza manifestele. Cred ca era iarna, probabil ’88 spre ’89, cand, intorcandu-ma de la Vaslui, intram in Bucuresti spre seara. Deodata, la statia masinii a intrat apelul "urgent la fata locului, eveniment deosebit". Am ajuns la birou si m-am interesat. O masina a Ambasadei Ungariei circula cu viteza redusa, avand puse pe capota manifestele, astfel incat sa cada pe strada pe o distanta mai mare. Cand a ajuns pe Dionisie Lupu, prin dreptul casei Dianei Pacepa, soldatul din post a observat miscarea si a semnalat. La scurt timp s-a apropiat si filajul din spate, avand astfel posibilitatea sa observe felul in care opera masina Ambasadei ungare. Soferul a fost somat sa opreasca, dar nu a vrut. L-au prins, l-au blocat la intrarea in pasajul de la Coltea. Soferul era atasatul Ambasadei Ungariei, Ghyorfy, iar langa el era o femeie. Au fost supusi unei cercetari in noaptea respectiva. Masina a fost dusa la politie, demontata surub cu surub. Femeia care l-a insotit a fost cercetata, aflandu-se astfel ca era menajera de la ambasada. A relatat cum a fost luata de Ghyorfy din ambasada, cum l-a ajutat sa ia pachetele cu manifeste din ambasada si cum au plecat in oras, cum le punea pe capota si mergea incet ca sa le imprastie. Nu erau dubii.

ENORIASII. Generalul Neculicioiu a mentionat cu ocazia audierii sale la Comisia senatoriala ca in actiunea Ambasadei maghiare de la Bucuresti fusese implicat si consilierul ambasadorului, un anume Hodisca Tibor. Intre preliminariile ciudate ale incidentelor din 16 decembrie se inscrie si anuntul facut de Laszlo Tökes in timpul slujbei din 10 decembrie, prin care isi informa enoriasii ca in 15 decembrie expira termenul la care trebuie sa se mute la Minei, in judetul Salaj. In aceeasi noapte apar in oras manifestele evocate mai sus si care nu sunt revendicate de nimeni. Am putea presupune ca au apartinut unui grup de enoriasi, care, prin natura si restrictiile cultului lor, nu obisnuiesc sa-si manifeste optiunile politice. Insa manifestele nu contineau mesaje particularizate, de exemplu: "Opriti mutarea pastorului Tökes!" sau "Protestam impotriva abuzului la adresa pastorului Tökes!" sau "Adunati-va sa-l aparam pe pastorul Tökes!", ci mesaje anticeausiste. Mai intervine un amanunt semnificativ: conform afirmatiilor lui Tökes, precum si unora dintre enoriasi, decizia de mutare din Timisoara era neconforma cu prescriptiile cultului. Astfel, enoriasul Gazda Arpad precizeaza: "Biserica Reformata este o biserica democratica. Spre deosebire de Biserica Catolica, aici enoriasii aleg preotul. Daca un preot este ales de enoriasi, nu poate fi schimbat de episcop". Sigur, Tökes nu era ales la Timisoara, ci mutat de la Dej din ordinul episcopului. Iar Laszlo Tökes povesteste: "Ce-i drept, Securitatea pregatise acum si cadrul legal pentru evacuare. La inceputul lui septembrie i-a fortat pe prezbiteri sa semneze sentinta. Din cei 31 de prezbiteri au fost prezenti la adunarea aceea doar cinci insi. Si acestia, sub impulsul fricii, pentru ca fusesera amenintati cu pierderea posturilor, cu masuri luate impotriva copiilor lor. Dar 5 insi erau insuficienti, regulamentul nostru prevede ca o hotarare devine definitiva cand e aprobata cel putin de un sfert din numarul membrilor conducerii bisericii. S-au prezentat doar cinci insi? Nu-i nimic, numarul se poate completa... Si securistii l-au completat, s-au dus dupa alti trei membri cu masinile lor, i-au adus, i-au pus sa semneze. De-acum deci totul era in litera legii". Este posibil ca Tökes sa minta, asa cum a facut si in alte situatii, insa nimic nu-i impiedica pe enoriasii sai sa raspandeasca minciuna in oras prin manifeste. Ar fi existat asadar un temei pentru un protest cu subiect foarte precis - evacuarea pastorului Tökes nu era acceptata de o parte dintre enoriasi. O alta parte - si acest lucru trebuie subliniat - il sustinea pe episcopul Papp Laszlo, cel care luase de fapt decizia de mutare a lui Tökes, inaintase cazul justitiei si obtinuse un verdict final de evacuare. In consecinta, grupul de sustinatori ai lui Tökes putea raspandi manifeste cu continut la fel de precis, dar credem ca nu a facut-o, ca nu acest grup este autorul lor. Comportamentul fidelilor sai din perioada critica 15-16 decembrie demonstreaza o forma de manifestare pasnica, lipsita de orice accent. Revolutionarul Marius Mioc este autorul unei carti interesante, care demonteaza cateva din afirmatiile oficialitatilor romane de dupa decembrie 1989, dar nu are raspuns pentru astfel de amanunte ciudate. Si, atat timp cat Securitatea declara ca autorii manifestelor au ramas necunoscuti - adica nu i-a putut identifica - , probabil ca numai timisorenii ar putea raspunde la semnele de intrebare ale acestui caz. Altfel, coordonarea anuntului lui Tökes cu raspandirea manifestelor nu apartine Revolutiei, ci subversiunii straine.

Fragment din volumul "Istoria loviturilor de stat in Romania - o tragedie romaneasca" de Alex Mihai Stoenescu, Editura RAO-2004.

Nu ratati!

In numerele viitoare puteti citi o alta analiza a lui Alex Mihai Stoenescu despre evenimentele din decembrie 1989.