Moartea lui Gică Popa

A fost cunoscut ca omul care i-a condamnat la moarte pe soţii Ceauşescu. Unii spun că această sentinţă a fost o povară grea pe care nu a putut să o ducă. Alţii spun că depresia sa s-a adâncit odată ce a realizat care sunt consecinţele: teama pentru siguranţa familiei, indiferenţa celor din jur, protecţia sa fragilă. A început să-şi dea seama, încet, de toate astea în ziua care a urmat procesului.

Generalul maior Gică Popa, unul dintre cei mai buni judecători militari, a rămas în istoria postdecembristă ca preşedintele Tribunalului Militar Excepţional care i-a condamnat la pedeapsa capitală pe soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu. La două luni de la executarea acestora, după o adâncă depresie, în dimineaţa zilei de 1 martie 1990, generalul Gică Popa a hotărât să încheie socotelile cu viaţa trăgându-şi un glonţ în cap. Sinuciderea sa a lăsat loc de speculaţii şi comentarii.

Unii spun că povara unei sentinţe de condamnare a soţilor Ceauşescu a fost o piatră prea grea pe care ar fi putut să o ducă. Alţii că ar fi avut remuşcări pentru că a ştiut că punerea în aplicare a sentinţei de executare a cuplului prezidenţial nu a fost corectă, deoarece Nicolae şi Elena nu au avut drept de recurs. Alţii spun că pur şi simplu ceea ce a urmat a fost prea mult pentru Gică Popa. Teamă, frică permanentă pentru viaţa familiei sale şi a sa, indiferenţa celor din jur, protecţia sa fragilă şi chiar frustrarea că mulţi din cei care ocupaseră funcţii-cheie în timpul comunismului reveniseră acum exact pe aceste posturi.


Judecătorul Coriolan Voinea, apropiat al lui Gică Popa, spunea într-un interviu din 1990 că pe lângă sentimentul permanent de teamă, acesta mai era afectat şi de anumite nemulţumiri legate de modul în care evolua situaţia justiţiei militare. De exemplu, în instanţa aflată în subordinea lui se făcuseră promovări şi numiri în funcţii la care Gică Popa nu fusese consultat deloc.

Coriolan Voinea: "Se simţea marginalizat şi suporta foarte greu această situaţie".
 Tot ce a făcut pentru el Ministerul Apărării Naţionale a fost să-i asigure cazarea temporară în Hotelul Haiducul, pus atunci la dispoziţia Armatei. În timpul acesta, depresia se acutiza. Recunoscut, după voce, chiar a doua zi după executarea Ceauşeştilor de una din femeile de serviciu ale Tribunalului Militar Bucureşti, malaxorul fantasmelor şi temerilor din mintea lui Gică Popa se porneşte culminând cu sinucidere.


1 martie - ora 8:10
Gică Popa ajunge la Ministerul Justiţiei din fostul bulevard Gheorghe Gheorghiu Dej. Primise un birou de lucru la etajul 4, camera 122, pe care îl împărţea cu alţi colegi.

Gheorghe Şerbănescu, ofiţer de poliţie militară, consilier la Serviciul instanţelor militare din Ministerul Justiţiei. "În ultimele 3-4 zile obişnuia să vină la noi în birou, unde ocupa o masă de lucru. L-am întâlnit la acea oră în biroul sefului Serviciului Instanţe Militare."
 

Ora 9:00
Are o întâlnire în biroul generalului Prună, întâlnire la care au participat şi alte persoane.

Eugen Georgescu, secretar principal la Serviciul Instanţelor Militare din Ministerul Justiţiei, aflat în anticamera generalului Prună: "Ştiu că cei doi generali au discutat împreună cu alţi ofiţeri de justiţie, dar nu ştiu exact ce". 


Ora 10:30
Generalul Prună însoţit de colonelul Ion Căiniceanu şi colonelul Vasile Creţu au plecat la Tribunalul Militar. Gică Popa, îmbrăcat civil, mai rămâne în biroul şefului serviciului Instanţelor Militare încă 15 minute, revenind apoi în anticameră.

Eugen Georgescu: "M-a întrebat dacă au venit ziarele, s-a plimbat de două ori prin încăpere (ziarele nu veniseră), apoi a plecat pe hol".


Ora 10:45
Gică Popa intră în biroul său şi se aşază la masa de la fereastră. În birou se mai afla col. Gheorghe Şerbănescu. Între cei doi nu a avut loc nici un fel de conversaţie, fiecare văzându-şi de treburi. Gică Popa era foarte abătut. Rămâne singur în birou, cu ziarul România Liberă apărut în acea zi, deschis în dreptul unei caricaturi cu Ceauşescu, personaj care l-a urmărit dincolo de mormânt. Comentariul era "Încă mai atârnă greu". Nu şi-a imaginat niciodată consecinţele ce aveau să urmeze după ce a pronunţat sentinţa de executare a soţilor Ceauşescu.


Totul a început în 25 decembrie 1989, dimineaţa, când un telefon l-a anunţat că trebuie să meargă să judece terorişti.
Generalul în rezervă Ion Panaitescu, fost judecător militar, coleg cu Gică Popa: "M-a sunat colonelul Bâcă de la Serviciul Juridic care mi-a zis să-l iau pe generalul Popa şi să venim la minister pentru că avem misiuni". Atunci eram maior. I-am spus colonelului Bâcă, având în vedere situaţia care era în oraş, când se trăgea de peste tot, că dacă trebuie să plecăm, atunci ne trebuie un TAB. Gică Popa a zis totuşi să ne urcăm în maşina mea şi să mergem. Am insistat pentru TAB pentru că ştiam că este periculos. Şi i-am zis şi colonelului Bâcă într-o discuţie mai puţin militărească, pentru că dacă era ordin ar fi trebuit să mă duc şi pe jos. Dar nişte judecători morţi era mai rău decât nişte judecătorii vii, dacă tot aveai nevoie de ei. Deci pentru nişte judecători vii era nevoie de un TAB. A rămas că o să vină unul".

Din motive necunoscute, TAB-ul s-a pierdut pe undeva pe drum şi la Tribunal a ajuns un ARO cu prelată. A apărut la un moment dat un subofiţer solid şi foarte înalt care a zis: "Am venit să iau completul". Grefierul Tribunalului Jenică Tănase a fost atunci chemat la ordin de Popa, spunându-i să-şi ia haina militară. "Mergem să judecăm terorişti!", a spus Popa. Acelaşi ordin îl primise şi colonelul Nistor, celălalt magistrat care a făcut parte din completul de judecată al soţilor Ceauşescu. Nu ştia nici unul dintre ei cine sunt teroriştii, unde vor fi judecaţi şi mai ales care sunt capetele de acuzare. Au plecat mai întâi la Ministerul Apărării Naţionale. General Dan Voinea, procurorul de şedinţa de judecată a lui Ceauşescu, spune că acolo l-a întâlnit pe Gică Popa în dimineaţa zilei de 25 decembrie.


Generalul Dan Voinea: "Mi-a spus că trebuie să începem procesul cu Ceauşescu. Eu i-am spus că nu avem dosar. El mi-a spus că acesta o să fie un proces lung, o să fie audieri, martori, declaraţii şi o să strângem probe. Atunci am făcut un rechizitoriu scris de mână pentru infracţiunile de genocid, subminarea economiei naţionale pe care de altfel Ceauşescu le şi comisese. Şi am completat tot atunci şi mandatele de arestare".

Toţi au primit ordin să se deplaseze de urgenţă la Clubul Steaua. Acolo au fost întâmpinaţi de Cristian Gaţu, care pe vremea aia era comandantul clubului.


Jenică Tănase, grefier al Tribunalului Militar Bucureşti, într-un interviu acordat Jurnalului Naţional în anul 2004: "Am intrat într-o încăpere sub tribună. Nici atunci nu ştiam ce aveam de făcut. Popa era calm, părea că ţine situaţia sub control, dar nu vorbea cu noi. La un moment dat am văzut două elicoptere aterizând". Completului de judecată i s-a alăturat între timp generalul Dan Voinea. Au primit ordin de îmbarcare. În uşa unuia dintre elicoptere îi aşteptau generalul Victor Atanasie Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu. Au decolat în aceeaşi incertitudine. Elicopterele zburau nebuneşte, cu viteza maximă. Au aterizat la scurt timp în curtea unităţii militare de la Târgovişte, unde îi aştepta generalul Kemenici.


Generalul Panaitescu: "Acolo, în biroul generalului Kemenici, generalul Stănculescu a adunat completul de judecată şi le-a zis: «Aveţi sarcina să-i judecaţi pe soţii Ceauşescu. Sunt clonţoşi, tăiaţi-o scurt şi terminaţi repede. N-o lungiţi»".

 Dacă generalul Voinea spune că toţi au aflat chiar în acea dimineaţă că trebuie să plece la Târgovişte pentru a-i judeca pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, generalul Panaitescu spune că judecatorii au aflat cu cinci minute înainte de a intra în sala de judecată depre ce este vorba. Lucru confirmat de altfel şi de grefierul Jenică Tănase în acelaşi interviu din 2004.

Gică Popa a devenit uşor nervos şi a cerut un Cod Penal. Era preocupat ca procesul să aibă un temei legal. Ce a urmat apoi ştie toată lumea. Gică Popa a scris minuta de mână în zece minute.

În aceeaşi seară au revenit cu aceleaşi elicoptere la clubul Steaua. Gică Popa, colonelul Nistor şi grefierul Tănase s-au întors în clădirea Tribunalului.


Jenică Tănase: "Gică Popa i-a chemat pe toţi la Tribunal şi apoi a intrat în toaletă... A stat câteva zeci de minute şi nu mai ieşea. Am ciocănit, l-am întrebat dacă i s-a întmnplat ceva... Nu vroia să iasă. Ne-am speriat că nu vorbea cu noi. Până la urmă am spart uşa şi l-am scos de acolo. Am stat în Tribunal până la miezul nopţii, când am plecat".

A doua zi, Gică Popa este luat de acasă cu maşina de generalul Panaitescu pentru a merge din nou la Tribunal.


Ion Panaitescu: "Era mai tăcut decât era de obicei. Nu era de felul lui vorbăreţ, dar acum era şi mai tăcut".

 În aceeaşi zi de 26 decembrie, una din femeile de serviciu de la Tribunal îi spune mai mult strigând "Aaaa, domnule general, dumneavoastră l-aţi judecat pe Ceauşescu. V-am recunoscut vocea". Gică Popa are un prim şoc. Se face negru, se închide în el şi realizează că începe să fie în pericol. Ar putea fi recunoscut. Se temea nu atât pentru el, cât pentru familia sa, şi mai ales pentru fiică, Sorana, pe care o alinta Sorella. Astfel, Gică Popa a intrat într-un soi de joc operativ: nu mai era omul care pronunţase o hotărâre de condamnare oarecare, era cel care pronunţase o hotărâre istorică. Cere şi i se oferă protecţie.


Prima ascunzătoare: o cameră din căminul militar "Haiducul" din 26 decembrie până în 3 ianuarie. În altă cameră era grefierul Jenică Tănase. "În prima noapte a venit la mine şi m-a rugat să dorm cu el. Avea coşmaruri. Îi era frică pentru fetiţă. O dusesem eu dimineaţă la gară să meargă la rude, în Moldova, dar nu puteam să fim siguri că e în siguranţă" - grefierul Jenică Tănase. N-au ieşit din camere decât după Revelion. Le era frică să mănânce de teamă să nu fie otrăviţi.

A doua ascunzătoare: necunoscută, undeva în zona Sinaia, la Furnica. Despre ceea ce s-a întâmplat aici, în zilele cât a stat, nu există mărturii.

A treia ascunzătoare: acasă la Jenică Tănase, până la începutul lunii februarie. Jenică Tănase ne povestea în 2004 că Gică Popa lua foarte multe sedative şi mânca extrem de puţin. Nu vorbea aproape deloc. Nici de dormit nu putea să doarmă. Avea zile în care era agitat, dar fără să spună nimic.

Într-o noapte, maiorul de atunci Ion Panaitescu a primit un telefon de la un coleg, care-i spunea să se ducă să-l ia pe Gică Popa de undeva din zona crematoriului, oferindu-i ca punct de reper un anumit copac din zonă.


Ion Panaitescu: "Îşi schimba foarte des locurile în care stătea. Chiar şi pe timp de noapte. Nu l-am întrebat niciodată ce căuta în zona crematoriului la 1-2 noaptea atunci când m-am dus să-l iau".

Între timp, în 10 ianuarie, generalul Dan Voinea se reîntâlneşte cu Gică Popa la Ministerul Apărării Naţionale, unde fuseseră chemaţi. Motivul era unul simplu: dosarul Ceauşeştilor trebuia pus bine la păstrare chiar într-un fişet din biroul ministrului Apărării şi era nevoie de sigiliile celor trei. Astfel, dosarul putea fi scos din acel fişet numai în cazul în care toţi trei erau de faţă.


Dan Voinea: "Îi dăduseră un birou lângă ministru şi era păzit de militari înarmaţi. Reţin un episod cu unul dintre soldaţi, care s-a îndepărtat un pic de uşa biroului lui Popa pentru a se uita la televizorul care era la câţiva metri mai departe. A fost aspru certat pentru că şi-ar fi părăsit postul".

 
Transformarea lui Gică Popa continua. Depresia se acutiza. Era palid şi nu vorbea mai cu nimeni. Nimeni nu a ştiut cu exactitate ce se petrece în sufletul şi mai ales în mintea sa pentru că nu se destăinuia nimănui. Pe fondul zvonurilor cu teroriştii, apoi procesul care se relua într-un ritm înnebunitor la televizor, Popa se închide din ce în ce mai mult în sine. Nu-i plăcea să i se aducă aminte de ziua de 25 decembrie, nu vroia să se comenteze nimic pe acest subiect în preajma sa. A vrut să plece cât mai departe. Se spune că i s-ar fi promis un post de ambasador sau ataşat militar în Mexic. Dar, chiar şi cu gândul la această îndepărtare de "focar", Gică Popa rămăsese la fel de speriat şi de tăcut. Jenică Tănase se întâlneşte cu el la Tribunal undeva spre sfârşitul lunii februarie.

 
Jenică Tănase: "Mi-a spus că nu se simte bine. Arăta tare rău. Mi-a spus că s-au făcut demersuri cu plecarea în Mexic, dar el nu mai suporta. Era palid şi slăbit. Mai ales psihic".

Până la urmă nu a mai fost trimis nicăieri şi a rămas în ţară, pradă fricii, zbuciumului interior şi senzaţiei că este lăsat singur în faţa tuturor pericolelor posibile. Doinel Dinuică, fost şef Biroul documente secrete la Direcţiei Instanţelor Militare din Ministerul Justiţiei, îşi aminteşte că i-a recomandat să meargă la un consult psihiatric, dar Gică Popa a refuzat, spunându-i că foloseşte tranchilizante şi i-a arătat un flacon de Rudotel.

 
Generalul de azi, Ion Panaitescu este şi specialist în psihologie clinică medicală. Probabil că "l-a citit" cel mai bine pe Gică Popa, care între timp fusese avansat la gradul de general. În 28 februarie, în jurul prânzului se întâlneşte la Tribunal cu Gică Popa.

Ion Panaitescu: "Vorbea ca prin vată, şoptit. Avea gesturi reţinute. Ştiam că un om care se comportă astfel, care este pierdut, are aerul ăla de epuizare neuropsihică este într-o fază de depresie. Am văzut-o pe grefieră ieşind în lacrimi din biroul său. I-am spus prietenului său col. Coriolan Voinea că trebuie luate măsuri urgente pentru că Gică Popa este la un pas de a se sinucide. El mi-a răspuns că a vorbit cu doctorul Neagu de la municipal şi că urmau să se ducă peste o săptămână. I-am spus că este urgent, că trebuiau să se aducă atunci, în acea zi, că altfel va fi prea târziu".
Şi târziu a fost.


1 martie ora 10:50
Ovidia Băloi, dactilografă a Ministerului Justiţiei, aflată în biroul vecin aude un zgomot foarte puternic, pe care îl confundă cu zgomotul provocat de explozia unui cauciuc, întrucât fereastra biroului său dădea în stradă.


1 martie ora 11:30
Colonelul Şerbănescu revine în birou unde îl găseşte pe Gică Popa într-o baltă de sânge, dar încă în viaţă.
Gheorghe Şerbănescu: "L-am văzut căzut cu faţa spre parchet, într-o baltă de sânge. Am anunţat colegii, i-am raportat ministrului şi s-a anunţat salvarea i procuratura". Doinel Dinuică, alertat de Şerbănescu ajunge şi el în biroul 122 de la etajul 4. Cere permisiunea ministrului de a-l întorce pe Popa cu faţa în sus, întrucât horcăia şi se putea asfixia cu sânge.

 
Doinel Dinuică: "Atunci am văzut un orificiu la tâmpla dreaptă şi tot atunci am observat lângă piciorul drept un pistol". Ulterior, ancheta a demonstrat că acesta era un pistolet de tip Makarov de calibru 9, pe care Popa îl primise în dotare. Salvarea a venit în aproximativ zece minute de la apel, Popa fiind transportat la Spitalul Militar Central, însoţit de Doinel Dinuică.


Ora 12:15
Gică Popa adus de maşina salvării intră imediat în operaţie. În fişa de observaţie mr. 03165 a Spitalului Militar Central se specifică: "Bolnavul este adus de urgenţă de la serviciu cu plagă împuşcată transfixiantă cranio-cerebrală, otoragie dreapta şi epistatis drept. Stare de comă depăşită".

 
ora 12:25
Gică Popa este intubat de urgenţă.


13:50
În timpul intervenţiei chirurgicale face stop cardiac. Este declarat decesul.
 

Dan Voinea: "Nu cred că şi-a tras un glonţ în cap pentru ce s-a întâmplat la Târgovişte, pentru că avea un caracter tare. Sunt sigur că nu l-a mustrat conştiinţa pentru proces. Şi eu şi el am fost renegaţi de colegii noştri militari. Din acest motiv el s-a izolat de colegi. Cred că acest conflict l-a avut chiar din 22 decembrie când s-au mobilizat în dispozitivul de pază de la tribunal".

Ion Panaitescu: "Era un om calm, echilibrat şi deosebit de inteligent. Să fie foarte clar, Gică Popa nu era un nebun, în sensul popular al cuvântului. Nu-i plăcea să fie remarcat, nu-i plăcea să i se aducă aminte de ce s-a întâmplat în 25 decembrie.  Era un om care avea altitudine, care zbura înalt. Puterea politică, atunci, acum şi în vecii vecilor se va întrebuinţa de justiţie ca de o slugă pe care o va pune să-şi rezolve răfuielile şi adversităţile politice. N-am învăţat nimic din ce s-a întâmplat atunci. Tragedia lui Gică Popa este ca urmare a împingerii în faţă atunci când puterea politică vrea să-şi regleze conturile".