La 11 aprilie 1990, ex-Regelui Mihai i s-a refuzat vizita în România. "E o situaţie inedită pentru mine!", a declarat fostul monarh pe Aeroportul din Zürich. O situaţie inedită era şi în România: monarhia părea un garant al democraţiei.
După mai bine de patru decenii de emigraţie, ex-Regele Mihai solicitase viză pentru România. Speriaţi de interesul şi curiozitatea multor cetăţeni de a-l vedea pe fostul monarh în carne şi oase, autorităţile de la Bucureşti s-au răzgândit. Pretextând că deţin informaţii privind pregătirea de demonstraţii antimonarhiste care-ar fi periclitat chiar viaţa membrilor suitei regale, oficialii bucureşteni au declarat că nu-i vor acorda viza de intrare în ţară.
PATRU DECENII DE EXIL
Gata de îmbarcare pe Aeroportul din Zürich, fostul monarh a declarat la auzul neplăcutei veşti: "E o situaţie inedită pentru mine!". Era, într-adevăr, un afront ce sfida şi regulile diplomaţiei şi ale bunului-simţ.
Momentul a fost puternic mediatizat, stârnind proteste în ţară şi în străinătate. Promisiunea că va fi primit în ţară abia după alegerile din mai 1990 nu a făcut decât să alimenteze suspiciunile că noii lideri erau speriaţi de concurenţa fostului monarh. Dar ameninţa el, oare, speranţele guvernanţilor?
Ultimul rege al României părăsise ţara după ce semnase - pentru el şi urmaşii săi - actul de abdicare ce-i fusese înmânat de Petru Groza şi Gheorghiu-Dej. Avea atunci abia 24 de ani şi o biografie pe măsura trădărilor veacului. Suveran al României la doar 6 ani, prin abandonul familial şi regal al tatălui, a fost detronat curând de propriul părinte printr-o lovitură de stat. A revenit pe tron după un deceniu, în urma altei lovituri de stat, în regimul progerman al generalului Antonescu. La 10 mai 1941, conducătorul statului i-a înmânat bastonul de mareşal. Trei ani mai târziu, tânărul suveran a iniţiat complotul prin care l-a arestat pe Antonescu, iar Armata română a întors armele contra foştilor aliaţi. Până la data abdicării sale forţate de la 30 decembrie 1947, în România fuseseră bătuţi toţi pilonii sovietizării şi eliminată opoziţia politică.
Abia în martie 1948 la Londra a denunţat public actul abdicării sale forţate. Revista Times a pus întârzierea pe seama continuării negocierilor cu guvernul român pentru alte recuperări din bunurile sale.
Stabilit în Elveţia, căsătorit şi tată a cinci fete, fostul rege a patronat un Comitet Naţional Român care-şi de-clarase scopul apărării intereselor româneşti în Occident. Autorităţile "lumii libere" n-au recunoscut caracterul de guvern român în exil acestei organizaţii.
TATONĂRI LA PARIS
În toţi anii exilului, numele fostului rege a fost pomenit public doar în sintagmele consacrate de istoriografia comunistă. Lipsit de harul oratoriei, rareori fusese solicitat şi de posturile de radio Europa Liberă, Vocea Americii şi BBC.
Astfel că însuşi regelui i se părea peremptorie uitarea foştilor supuşi şi ipotetică popularitatea la generaţiile de "republicani". Indicii asupra acestor îndoieli sunt consemnate în jurnalul parizian al Monicăi Lovinescu. "Prinţesa Margareta (pare inteligentă) e în România cu una dintre surori, Sofia, pentru a testa popularitatea Regelui", notează autoarea în 20 ianuarie 1990.
Ca să-i ceară sfatul dacă să meargă sau nu în ţară (ca "simplu cetăţean"), regele i se adresase lui Eugen Ionescu. Să mai aştepte, i-a sfătuit dramaturgul pe regele (timid) şi regina (expansivă). Şi, în sfârşit, notaţia din 28 ianuarie 1990: "Regele azi-dimineaţă la Biserica din Paris. S-ar putea ca revenirea lui să nu mai fie o utopie. E, în orice caz, în programul Partidului Liberal. Dac-aş fi în locul fiicei mai mari, Margareta, m-aş apuca serios să învăţ româneşte".
Şi mai pragmatică, Margareta a început să frecventeze personalităţi ale emigraţiei române din America.
MECANICA DEMOCRAŢIEI
Din presa vremii răzbate o viziune mecanicistă a democraţiei împărtăşită de intelectuali dimpreună cu românii de rând. Se credea mai ales că toate schimbările aşteptate vor surveni implicit din calităţile noilor guvernanţi. Consensuale erau şi judecăţile despre regimul comunist: străin de natura neamului românesc, venise adus de "căţeii lui Stalin" pe tancuri ruseşti.
Asupra căilor de instaurare a democraţiei se iscau însă dezbateri aprinse, lozinci, manifestaţii, certuri şi demonstraţii. Unii ziceau să se vadă în România o tabula rasa pe care să copieze practici şi instituţii occidentale. Alţii voiau să creadă şi să se inspire din tradiţiile României Mari. A exclude din istoria ţării o jumătate de secol de guvernare comunistă, a reveni la Constituţia din 1923 sau a reîntrona regele păreau proiecte deplin raţionale. Şi nici greu de îndeplinit.
Astfel că România interbelică a fost măiestrit zugrăvită ca raiul prosperităţii, justiţiei şi democraţiei. În bloc, "opoziţia" şi-a declarat anticomunismul. Celorlalţi - fie fesenişti, fie apolitici - le-au zis "comunişti".
LECŢIA REGALĂ DE ISTORIE
La 7 aprilie, Mircea Fodoreanu i-a luat, la Paris, un interviu fostului rege. Insistând asupra caracterului privat al vizitei ce-o proiectase în România, ex-Regele Mihai a povestit cititorilor României libere despre abdicarea sa.
Printre altele, versiunea naratorului specifică: "Mi-au dat a înţelege (Petru Groza şi Gheorghiu-Dej - n.n.) că represiunile contra manifestaţiilor studenţeşti pot merge până la omoruri în masă. Pe scurt, că monarhia va fi oricum abolită cu sau fără vărsare de sânge". Ecou al întrebării unui cititor din Mediaş, intervievatorul îl întreabă pe fostul monarh despre plecarea din ţară cu "o garnitură de tren în care şi-a transportat averea". Răspunsul pare netulburat: "Este un neadevăr care persistă în ciuda atâtor dezminţiri date de mine şi de alţii. S-a confundat pur şi simplu plecarea mea cu abdicarea tatălui meu, Regele Carol al II-lea, care a plecat cu un tren transportând averea sa personală. Eu, în 1947, nu am avut ce transporta, e un adevăr cunoscut de atâta lume."
DIN FOLCLORUL STRĂZII
Imediat după Sărbătorile de Paşti, organizaţii pro şi anti monarhice au declanşat proteste pe tema refuzului autorităţilor de a permite fostului monarh să viziteze ţara. Liga Antimonarhistă Română şi-a organizat demonstraţia sub lozinca "Mihai, nu uita, România nu te vrea!". În replică, s-a format o coloană care i-a huiduit. Anti-monarhiştii au fost "gratulaţi" cu figuri de stil precum "Căţeii frontului", "Câinii roşii", "Bolşevicii".
Ajunşi în Piaţa Victoriei, pro-monarhiştii şi-au extins ţintele scandând îndelung: "FSN, du-te în URSS!", "Teoctist, anticrist", "Ceauşescu, scoală-te, să vezi noul PCR!", "Tineretul a murit, javrele s-au pricopsit".
Citește pe Antena3.ro