România a fost gazda Campionatului Mondial dedicat şoşonarilor, specie de oameni în continuă dezvoltare ce îşi propune să distrugă tot ce întâlneşte în cale. La munte, snobismul se manifestă cu snowmobilul sau cu ATV-ul. Iar dacă însuşi preşedintele Traian Băsescu se dă cu motopârţul sau trocariciul prin pădure între două băi de mulţime, cum să nu facă şi prostimea la fel? Întreaga ţară a fost isterizată de Sărbători din cauza televiziunilor care au transmis în direct din staţiunile de la munte. E clar, televizorul prosteşte, dar cei care se zbat în chinuri nu sunt telespectatorii, ci mimozele şi flăcăii care se dau pe sticlă şi mai primesc şi bani pentru asta. În loc să ne arate schiori, oameni care iubesc muntele, reporterii de televiziune ne-au dat pe săturate pantofari sau paltonari care încercau senzaţii tari cu punga de la supermarket sau cu capacul de la closet, transmisii zguduitoare de pe DN 1, încercând să ne convingă, prezentând zile în şir aceleaşi imagini, că prăpădul de pe drumul spre munte nu mai ia sfârşit.
Televizorul prosteşte! / Campionatul mondial dedicat şoşonarilor
Paltonari, pantofari, şoşonari sau cum vreţi voi. Spuneţi-le cum vreţi voi, dar spuneţi-le că mai bine ar sta acasă decât să meargă la munte pentru a încerca senzaţii tari cu punga de la supermarket sau cu capacul de la closet. Şoşonismul a pus stăpânire şi pe televiziunile de ştiri.Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, reporterii nu doar că ne-au urat "La Mulţi Ani!", dar au şi transmis de pe pârtiile de schi, devenind adevăraţi pionieri ai paltonarismului. "Echipaţi" cu pantofi de piele, blugi şi geci de piele, ei au vrut să ne transmită prin intermediul televizoarelor ceva din animaţia de la munte. Din păcate, au radiat de prostie cu "live"-urile realizate pe sănii şi snowmobile şi i-au isterizat pe cei care au stat acasă cu ştirile lor despre paltonari, pantofari sau şoşonari.
Din lipsă de ştiri şi aflate în posesia unui spaţiu de transmisie mare cât o zi de post, televiziunile şi-au umplut jurnalele cu transmisii live de la munte. Schiorii s-au strecurat cu greu prin marea de şoşonari care a cucerit Munţii Carpaţi în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Acestor adevăraţi inamici ai sporturilor de iarnă li s-a adăugat o armată de reporteri de televiziune, care s-au umplut de penibil la fiecare transmisie realizată "de la baza pârtiei, unde bucuria Sărbătorilor se simte cel mai bine". Am auzit de atât de multe ori fraza asta, încât am ajuns să o ştim mai bine decât "Tatăl nostru". Ne-a cuprins o spaimă atât de mare, încât tremuram la fiecare"live" de teamă că reporterii televiziunilor vor ajunge să spună acelaşi lucru indiferent că se aflau la munte, la mare, în orice împrejurare.
S-A SCHIAT PE VALEA PRAHOVEI?
De la Crăciun şi până la Revelion nu a fost zi în care vocele piţigăiate ale mimozelor cu microfon să nu ne anunţe că totul este perfect. După mintea lor, s-a schiat în condiţii excelente, chiar dacă la Predeal şi în Poiana Braşov mulţi turişti şi-au zgâriat schiurile trecând peste bolovanii de pe pârtii.
Tot după mintea lor mare cât un fulg de nea, turiştii sunt foarte fericiţi că învaţă să schieze, chiar dacă mulţi dintre cei care au ajuns la munte în această perioadă au început să aibă probleme "cu ceasul" atunci când au aflat cât costă o oră de schi în compania unui monitor autorizat. Cel mai grav este că în televiziune reporterul şi operatorul vorbesc împreună, dar se înţeleg separat. În vreme ce ea zâmbeşte ca proasta şi ne spune că schiorii au venit în număr mare şi sunt foarte mulţumiţi de condiţiile găsite, el filmează marea de şoşonari care încearcă senzaţii tari cu punga de la supermarket, capacul de la closet sau sania închiriată în urma unei rezervări făcută cu o zi înainte.
Din păcate, cei care nu schiază nu sunt în stare să priceapă care este diferenţa dintre schi şi săniuş. Pentru ei zăpada este doar rece şi albă, iar muntele nu e altceva decât o pantă pe care trebuie să te dai la vale cu orice dacă vrei să te distrezi. Văzând cum radiază de prostie cei care apar la televizor, nu poţi să nu te întrebi dacă oamenii ăştia ştiu care este diferenţa dintre schi şi snowboard.
Televiziunile îşi merită soarta, din moment ce nu ştiu să-şi aleagă oamenii care să facă transmisii de la munte. Fiecare post tv are în "lot" pe cineva care se pricepe la sporturi de iarnă. "Antenele" şi-ar putea face campionat intern de schi alpin. Simona Gherghe, Luiza Bogdan, Vlad Ionescu, şi lista ar putea continua. În Pro TV, George Vintilă, braşovean din cartierul Schei, ar arăta foarte bine pe schiuri, mai ales că omul iubeşte muntele, fiind mare amator de free-ride în zona Bâlea Lac. Şi la Realitatea TV există "cadre", Adelin Petrişor, cel mai bun reporter de televiziune de la noi din ţară, fiind îndrăgostit de snowboard.
Exemplele ar putea continua, dar cu ce folos, dacă televiziunile noastre aleargau prin Poiana Braşov după Gigi Becali chiar şi în ziua de Anul Nou. Nu se mai satură. Să-l vezi pe patronul Stelei în fiecare zi la televizor este ca şi cum ai mânca de trei ori pe zi, de 365 de ori pe an, numai mici cu muştar. Mai lăsaţi-ne, că vrem şi altceva. Ne-am săturat de atâta tocătură! Ceva de post, de post tv, nu aveţi? În perioada Sărbătorilor de Iarnă, staţiunile de schi din România au fost gazda Campionatului Mondial dedicat şoşonarilor, iar televiziunile s-au zbătut cum au putut pentru a transmite în casele noastre acest jalnic spectacol jucat de ţoapele dotate cu cizme cu toc de 20 de centimetri, genţi de lac şi pălării de pe care mai lipseau doar paietele.
TRANSMISII PLICTISITOARE
Realitatea TV a încercat să iasă un pic din tipare şi a făcut transmisii live şi din Maramureş. După trei zile de uitat la tv am aflat deja toate meniurile de la pensiunile din Cavnic şi am aflat la fiecare "live" că "preţurile sunt mult mai mici decât pe Valea Prahovei, mâncarea incomparabil mai bună, iar oamenii mult mai primitori". Am băgat şi pe asta la cap.
Schi alpin în centrul Moscovei pentru promovarea JO Soci 2014
În vreme ce pe Valea Prahovei şoşonarii, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu, şi-au făcut de cap, prin alte părţi ale Europei lumea se gândeşte foarte serios la ceea ce înseamnă sporturi de iarnă. Moscova a dat o adevărată lovitură de imagine prin organizarea la 2 ianuarie a unei etape demonstrative din cadrul Cupei Mondiale la Schi Alpin.
Concursul a avut loc chiar în centrul oraşului, pe o rampă ridicată în faţa Universităţii de Stat din Moscova. La start s-au aflat cei mai buni 14 schiori din lume, cărora li s-au alăturat doi sportivi din Rusia. Spectacolul a fost unul total, vedete precum Bode Miller, Mario Matt, Jean-Baptiste Grange, Manfred Moellg, Aksel Lund Svindal sau Didier Cuche întrecându-se în slalom paralel pe o pârtie lungă de numai 150 de metri. Câştigător a fost neamţul Felix Neureuther, care s-a ales cu un premiu în valoare de 30.000 de dolari. Toţi schiorii care au participat la eveniment au fost obligaţi să sosească la Moscova încă de pe 31 decembrie, toţi petrecând noaptea de Revelion în Piaţa Roşie din capitala Rusiei.