Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vă prezentăm în serial „Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe” (Editura „Universul” 1941), lucrare de amploare premiată de Academia Română. Autorul, scriitorul Constantin Gane, este unul dintre puţinii care cred în refacerea imaginii trecutului, prin concentrarea asupra figurilor încântătoare ale doamnelor remarcabile din centrul epocilor respective. Farmecul curţilor domneşti de altădată şi parfumul unei epoci trecute vă vor înmiresma timpul acordat parcurgerii operei. Este în acelaşi timp parfumul ceasurilor duse pentru totdeauna care, chiar dacă s-ar repeta, n-ar mai putea fi ce au fost...
„Măritată întâia oară cu ducele de Mazonia, Ringala era văduvă când o luă Alexandru.
Căsătoria ei, făcută cu mare alai în anul 1411, se desfăcu fără multe forme zece ani mai târziu, în 1421. De ce şi-a trimis Alexandru soţia acasă, după o convieţuire cuviincioasă, zice-se, nu se ştie. Istoricii tac, din lipsă de documentare. Însă bănuiala trebuie să cadă tot asupra chestiunei catolicismului. Propaganda acestei Doamne ajunsese atât de întinsă, încât până şi Mitropolitul ţării fu convertit la credinţa catolică. Un document din 1435, adică doi ani după moartea lui Alexandru, ni-l arată pe acest înalt prelat, fost mitropolit ortodox al Moldovei, cutreierând Europa spre a face propagandă credinţei papistaşe. De altfel, cronicele polone arată lămurit că «Ringala s-a despărţit de soţul ei Alexandru din pricină că acesta nu voia în ruptul capului să devie catolic». Aşadar, a plecat ea de bunăvoie; n-a fost alungată. E deci învederat că sistemul de convertire pe cale piezişă, adoptat de Papa pentru propagandă în ţările noastre, a urmat încă multă vreme după înfiinţarea voevodatelor, timp aproape o sută de ani.
Alexandru cel Bun, fie că-i era sufletul larg, fie din diplomaţie, pentru a nu se strica cu puternicul său vecin, regele Poloniei, dete fostei soţii, după despărţire, venitul a două oraşe din Moldova, Siretul şi Volohăvăţul, precum şi 600 de zloţi pe an. Ba mai mult decât atât – şi aceasta arată că în adevăr ţinea foarte mult să nu se certe cu regele Vladislav –, în 1422, adică un an după despărţire, îi trimise 400 de călăreţi sub conducerea şpătarului Coman pentru a-i veni în ajutor în războiul ce purtau Polonii cu Cavalerii Teutoni. Coman al nostru, cu Moldovenii lui, repurtă la Marienburg strălucita izbândă, prea cunoscută de istorie pentru a mai vorbi de ea.
Patru ani mai târziu, în 1426, Alexandru arătă încă o dată dorinţa ce avea de a rămâne prietenul Poloniei, cerând, pentru fiul său, Ilie, ce avusese cu Doamna Ana, mâna Marincăi, cumnata regelui Vladislav Iagellon. Şi aceasta este încă o dovadă că nu Alexandru, însurat cu vara regelui Poloniei şi care cerea acum în căsătorie pentru fiul său pe cumnata acestuia, că nu el alungase pe Ringala, ci că, dimpotrivă, ea, unealta Papei, plecase de bunăvoie şi mâhnită dintr-o ţară pe care, cu toate strădaniile ei, nu o putuse îndruma pe calea «adevăratei credinţe».
De altfel, după despărţirea lui de Ringala, orientându-şi politica mai mult spre Bizanţ, mai ales după trecerea împăratului Ion al VIII-lea prin Moldova (1424), Alexandru cel Bun se însură a patra oară, cu o ortodoxă de data aceasta, Marina, despre care se ştie numai că era fata lui Marin şi că se intitula, după pilda soţului ei, «Doamnă de sine stătătoare a toată Moldova şi a malului mării». Din această titulatură, ce-şi dădeau voevodul şi şitul domniei lui Alexandru, neatârnată de Poloni. Legăturile cu această ţară rămăseseră cordiale, dar vasalitatea dispăruse.
Citește pe Antena3.ro
Marina e întâia doamnă româncă de la care ne-a rămas chipul «autentic». Un epitrafir, ţesut de meşteri Bizantini contemporani şi care se afla înainte de război într-unul din muzeele Petrogradului, ne-o arată pe Marina în bogatul ei costum de Doamnă, subţire şi mlădioasă, cu ochii galeşi, sprâncenele încondeiate şi foarte ridicate deasupra ochilor, nasul subţire, gura mică, părul împletit. Această din urmă Doamnă a lui Alexandru a fost mama lui Petru Aron, despre care vom vorbi în capitolul următor.”
(Continuarea în numărul următor)
