Muzeul plăcerilor ascunse

Ai fost în Amsterdam? Desigur. Şi ce ai vizitat? Hmmm... Muzeele Van Gogh şi Rembrandt, Grădina Botanică, canalele ca o dantelă cusută pe zestrea oraşului, Piaţa de Flori, Muzeul de Genţi şi Poşete. Fals! Statisticile arată că, invariabil, Muzeul Sexului este cel puţin pe locul doi în topul preferinţelor sutelor de mii de turişti care vizitează capitala Olandei. Şi, atunci, de ce să fii altfel?

Se găseşte - nici nu se putea altfel - la câţiva paşi de Gara Centrală şi relativ departe - dacă această noţiune poate exista în Amsterdam - de Red Light District, visul oricărui "adolescent" de la 16 la 99 de ani sosit pentru câteva zile şi... mai ales nopţi în capitala Olandei. Altfel spus, Muzeul Sexului este mult mai aproape de camerele de supraveghere stradale ce împânzesc Strada Damrak de la un capăt la altul decât de felinarele roşii, amplasate cu aceeaşi densitate vizavi.

Este cu siguranţă un reper de bază pe lista de "must see", unul obligatoriu pe cea de "must feel" şi numai ordinea alfabetică este de vină pentru situarea, vorba aceea, cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, în ierarhiile salvate încă de acasă în agendele electronice de buzunar. În realitate, cele mai căutate pliante în centrele de informare sunt cele despre Muzeul Sexului, Muzeul Erotismului (ceva mai soft şi situat mai departe, în inima Cartierului Plăcerilor) şi abia mai încolo orarul plimbărilor pe canale cu vaporaşul.

UNIVERSAL
Ieşit deci din gară, traversezi capătul tramvaielor, depăşeşti ansamblul folcloric stradal care cântă de ani buni şlagăre internaţionale atât de fals încât zici "Doamne'ajută să nu fie români" şi te iei după panourile indicatoare. Din fericire, cuvântul "sex" e universal şi este exclus să te rătăceşti.

Primul lucru pe care îl observi în drum spre muzeu este ditamai hotelul de lux care are încorporată o casă minusculă de locuit în corpul său central. Este vorba despre un proprietar care a refuzat să-şi vândă proprietatea fiind "înghiţit" la propriu de construcţia hotelului. Dacă te gândeşti că e o chestie ciudată, încă nu ai văzut tot... La câţiva paşi distanţă, lipit de-o pizzerie şi de-o casă de schimb, cu o deschidere de maximum patru metri la stradă şi tot atâtea etaje, se găseşte Muzeul Sexului. "Spectacolul" promis la capătul holului, şi care se întrezăreşte încă de afară, se joacă în permanenţă cu casa închisă, dovadă fiind coada permanentă pentru obţinerea biletului de 4 euro. În afară de această sumă, pentru a intra în muzeu mai trebuie să vii între 9:30 şi 23:30, să ai peste 16 ani şi comportamentul lipsit de inhibiţii!

MARILYN MONROE, MATA HARI ŞI FĂT FRUMOS!
Muzeul Sexului din Amsterdam, denumit şi "Venustempel", este unul dintre cele mai vechi stabilimente de acest fel din lume. La parter, probabil pentru o intrare nu prea bruscă în miezul problemei, prima lucrare de artă care ne este dezvăluită este o replică a statuii lui Venus. Ingenuă, frumoasă, dar pe lângă care turiştii trec întocmai ca studenţii de la Arte Frumoase. Abia apoi, după câteva scene mai hard, de tavernă sau de port numai bun de aruncat ancora după luni de pribegie pe mările lumii, abia apoi deci intrăm în subiect cu adevărat. Zeci de exponate, opere de artă le-am putea spune, prin ilustraţii cât se poate de explicite, contribuie la înţelegerea şi, dacă nu, la repetarea până la învăţare a actului sexual.

Fiind de fapt o istorie a erotismului de la origini (cu siguranţă) şi până în prezent, exponatele sunt împărţite pe epoci. Obiecte artistice, picturi, fotografii, înregistrări audio şi chiar video, toate contribuie la o înţelegere "open mind" a erotismului ridicat pe alocuri la rang de dragoste. Astfel că, dacă spunem că organizatorii muzeului o iau de la daltă şi, evident, de la ciocan, nu greşim deloc. Primele exponate fiind reprezentări ale sexualităţii masculine de toate dimensiunile, de toate culorile şi, dată fiind natura pietrei din care sunt făcute, de toate consistenţele. De la tare - bazalt la roca moale, la tuf, evident, calcaros. Urmează apoi reprezentările greceşti, aşa cum nu le-am văzut vreodată în mitologie, basoreliefurile persane, imaginile hinduso+contorsioniste şi statuile falice africane.

Toate evocând cultul sexualităţii. Benzi desenate obscene la prima vedere, poze vechi, păstrate ca timbrele în expoziţii, dar pe poziţii, între foi de sticlă de claritatea cristalului, şi cu lumina propice pentru a se vedea fiecare detaliu. Şi ai ce vedea... Există aici o colecţie de sute de poze vintage. Pentru ca cei care cred că au inventat roata... patul... scaunul... chiuveta din bucătărie... duşul... pervazul ferestrei sau oglinda din hol, să îşi bage minţile în cap! Imaginile desprinse din secolele considerate cuminţi întrec (aproape) orice imaginaţie în materie de fantezii sexuale. De altfel, singurul "exponat" fără conotaţii erotice din tot muzeul este tăbliţa din alamă frumos gravată care te atenţionează să ai grijă la hoţii de buzunare.

În rest, oriunde te-ar conduce paşii şi inspiraţia în sus şi în jos pe scări, imaginile, obiectele, dar şi imaginaţia îţi aduc în faţă reprezentări aproape naturale a ceea ce un grup de americani mai pudici numeau în permanenţă "that «F» word". Şi nu greşeau câtuşi de puţin. Scene din bordelurile de altădată, păpuşile din ceară rivalizând prin "expresivitate" cu orice exponat din celebrele muzee Madame Tussauds, eroine ca Marlyn Monroe şi Mata Hari surprinse în ipostaze decoltate până la pământ, toate rivalizează cu celebrii "Făt-Frumoşi", două - să le zicem statui - de circa 2 metri înălţime reprezentând câte un falus gigant. Culoarul unde sunt amplasaţi "gemenii" este probabil locul cel mai fotografiat al muzeului, puţine doamne (ba chiar şi domni) refuzându-şi plăcerea unei fotografii de asemenea anvergură. Artistică!

QUOD ERAT DEMONSTRANDUM!
Muzeul Sexului demonstrează, dacă mai era nevoie, superioritatea doamnelor şi în acest domeniu, al pudicităţii. Mai precis al non-pudicităţii. "Războiul sexelor" este câştigat în primul rând prin superioritate numerică, reprezentantele sexului frumos

arătându-se mult mai interesate să treacă pragul muzeului decât domnii... Paritatea pare a fi cam trei la unu, iar, dacă ai ""norocul" să intri împreună cu un grup asiatic, balanţa se înclină până la un unghi cu adevărat periculos. În al doilea rând, doamnele câştigă detaşat şi la superioritate în gândire, glumele acestora, rostite în toate limbile planetei pe seama dimensiunilor, culorilor sau a poziţiilor, constituind poate cel mai curat şi expresiv esperando din câte mi-a fost dat să întâlnesc. Iar remarca unei suedeze, uitată de minute bune cu ochii într-un aparat de proiecţie, conform căreia fraţii Lumičre pentru astfel de momente şi mişcări au inventat aparatul de filmat, e bună de făcut afiş şi lipit de perete. Singurul loc unde doamnele s-au arătat mai stinghere, ba chiar reţinute, a fost scara de acces spre ieşire unde, prinse în cârlige de metal menite să sporească efectul vizual, atârnă două centuri de castitate despre care aflăm că au constituit preocuparea vecinilor lăcătuşi-mecanici până spre secolul al XVIII-lea!

La finalul vizitei în muzeu m-am mirat, pe bună dreptate, de faptul că ieşirea nu se face printr-un magazin de suveniruri, de unde să cumperi aproape fără să îţi dai seama o atenţie cu baterii, un album XXX, o casetă interzisă difuzării înainte de 12 noaptea sau o pipă de fumat iarbă în formă de femeie. Apoi aveam să îmi dau seama că nu este nevoie, fiindcă ce este Amsterdamul până la urmă altceva decât un uriaş magazin al plăcerilor ascunse?!?