Pe un culoar unde nu era multă vânzoleală au apărut într-o zi o mână de tineri care au început să deschidă clanţele la uşi şi să lase să intre vise. Visele unor romantici, unor doritori de performanţă, unor tineri care refuzau încăpăţânat să conjuge verbul "nu se poate".
Aceşti tineri aveau portofelul slăbănog şi câte o geacă strâmtă şi pe la colţuri cu tivul ros. Dar aceşti tineri aveau aripi largi, aripi născute pentru zborul înalt. Aceşti tineri cu preaplinul de vise, cu un curaj agabaritic au scos JURNALUL NAŢIONAL, în formatul lui mic şi în preţul foarte mic el putea pătrunde în sufletele românilor şi ei cu portofelele slăbănoage. Pe bună dreptate JURNALUL NAŢIONAL cu formatul lui A4, cu laturile cât o cerere, îşi căpătase renumele "un Jurnal mic cu suflet mare". Dar JURNALUL NAŢIONAL scria tot ce se întâmplă cu demnitate, cu dorinţă de a repara stările strâmbe, scria cu toată credinţa în soarta noii Românii, cu tot devotamentul pentru români. Puţini erau cei care au crezut că acest ziar poate fi făcut doar de cinci-şase ziarişti şi încă tot pe atâţia oameni ce-l puneau în pagină. Oare acum 16 ani, când răsărise "Jurnalul mic cu suflet mare" cineva ar fi bănuit că peste timp JURNALUL NAŢIONAL va deveni cel mai serios, sincer şi profund cotidian din România? Oricum, în rândul celor câţiva temerari ce scriseseră primele articole se înstăpânise credinţa lui Marius Tucă: "Vom fi cei mai buni!".
DESTIN. Şi gândul lui părând o profeţie poate prea curajoasă chiar a devenit un fapt de nezdruncinat. Acum românii spun adesea "aşa trebuie să fie fiindcă aşa a scris JURNALUL NAŢIONAL".
ŞI AU TRECUT 16 ANI. Au trecut poate prea repede pentru cât de multe erau planurile slujitorilor credincioşi ai scrisului în JURNALUL NAŢIONAL. Poate au trecut prea încet cei 16 ani pentru cât de iute doreau aceşti ziarişti ca JURNALUL NAŢIONAL să devină camaradul de viaţă în fiecare zi al românului. Să fie JURNALUL care-i deschide românului ochii, să fie JURNALUL care să le mai liniştească oftatul, să devină JURNALUL cel care să-i ridice privirea spre zări mai bune, să fie JURNALUL unde el românul să-şi regăsească destinul. Şi aşa s-a întâmplat. Începuturile au însemnat un fel de expediţie temerară pentru descoprirea Atlantidei. Acea mână de ziarişti uitau să privească ceasul. De fiecare dată când JURNALUL NAŢIONAL pornea spre rotativă, ziariştii cei romantici îşi dădeau seama că e ceas târziu din noapte, că autobuzele şi tramvaiele dorm de mult în depou, şi aceşti ziarişti cu sufletul văpaie porneau pe jos să străbată ditamai Bucureştiul să pună capul pe perna din odaia unde stăteau cu chirie. În puţinele ore de somn slujitorii JURNALULUI NAŢIONAL se mai şi trezeau de câteva ori de teama să nu-i fure un somn adânc şi să nu ajungă de la primele ore în redacţie ca să pornească iarăşi, şi iarăşi înfăptuirea "JURNALULUI mic cu suflet mare". În JURNALUL NAŢIONAL a funcţionat fără catedră şi bănci o valoroasă şcoală de ziaristică, s-au modelat talente şi s-au născut curaj şi cinste gazetărească. Creşteau condeie de succes, acolo în faţa maşinilor de scris care nu oboseau să clănţăne. Facultatea de ziaristică de la JURNALUL NAŢIONAL fără cursuri şi cu prezenţă în iureşul evenimentelor a dat mai apoi importanţi ziarişti la mai toate publicaţiile din România. Gazetarii născuţi la JURNALUL NAŢIONAL au devenit "prim-solişti" în peisajul ziaristicii româneşti. Acum, la 16 ani de la prima ieşire spre populaţie a "ziarului mic cu suflet mare" noi gazetarii de la JURNALUL NAŢIONAL n-avem timp să suflăm în lumânările de pe tortul aniversar. Avem treabă să-i slujim clipă de clipă pe cititori, să-i slujim cu credinţă pe români. Ne veţi găsi sufletele şi loialitatea zilnic în rândurile JURNALULUI NAŢIONAL. Acum, 16 ani de la debutul JURNALULUI NAŢIONAL, am semnat un act prin care noi cei de la JURNALUL NAŢIONAL ne-am pus sufletele şi strădania în palma dumneavoastră. Şi acum ne găsiţi zilnic tot acolo.
Citește pe Antena3.ro