x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Neliniştitul Robert Redford

Neliniştitul Robert Redford

de Loreta Popa    |    02 Aug 2009   •   00:00
Neliniştitul Robert Redford
Sursa foto: /Reuters

Născut la 18 august 1936, în Santa Monica, California, Robert Redford o pierdea 18 ani mai târziu pe cea care i-a dat viaţă. La 18 ani, Lola van Wagenen decidea să-l ia de bărbat. Să fie 18 un număr norocos pentru Redford sau...



Viaţa lui Redford a fost la fel de interesantă şi aventuroasă pre­cum filmele în care şi-a dat măsura talentului. Neliniştitul ado­lescent Redford fura capacele roţilor de la automobile în vremea liceului, iar din cauza alcoolului pierde bursa de la Universitatea Colorado. Arta îl atrage şi decide să plece la Paris cu gândul de a deveni pictor. Picturile în ulei realizate acolo l-au ajutat suficient cât să se în­tre­ţină. Reîntors acasă, dornic de a da piept cu actoria, joacă mai întâi pe Broadway, iar apoi se îndreaptă spre televiziune. O cu­noaşte pe Lo­la van Wagenen, care renunţă la şcoală pentru a se mă­rita cu Ro­bert în 1958. Au divorţat în 1985 şi au un fiu, Jamie, în vârstă de 46 de ani, şi două fiice, Shauna, 48 de ani, şi Amy, 38 de ani. Cei doi au mai avut un fiu, Scott, care a murit imediat după naştere. De­butul pe ma­rele ecran avea să vină în 1962, în "War Hunt", iar rolul din "Desculţ în parc", alături de Jane Fonda, i-a adus numeroase cro­nici la­u­da­tive. În 1969, Redford şi Paul Newman au jucat împreună în "Butch Cassidy şi Sundance Kid". "Jeremiah Johnson", "Candi­datul", "Cei mai frumoşi ani", cu Barbra Streisand şi "Cacealmaua", ală­turi de acelaşi Paul Newman, dar şi "Marele Gatsby" (1974) au făcut din Redford un nume cu care puteai câştiga orice pariu în ma­te­rie de box-office. În 1980 trece de cealaltă parte a aparatului de filmat şi "Oameni obişnuiţi" îi aduce Oscarul pentru cel mai bun regizor. "Departe de Africa" s-a bucurat de un succes nebun, iar în '93, personalitatea sa puternică, dublată doar de sufletul său nobil, îl aduce din nou în aten­ţia doamnelor cu rolul din "Propunere indecentă". Mili­tant înfocat pen­tru protecţia mediului, pasionat de filmele cu substanţă şi cu re­levanţă socio-culturală, încurajându-i şi pe ceilalţi să se exprime prin artă, Robert Redford alocă o mare parte a timpului său Institutului Sundance, pe care l-a întemeiat în 1981, dedicat spri­jinirii şi dezvoltării scenariştilor şi regizorilor în afirmare. Festiva­lul de Film Sundance este recunoscut pe plan internaţional ca fiind cel mai im­por­tant eveniment de acest fel pentru cinematografia independentă.

La 73 de ani, Redford continuă să fie adorat şi râvnit de toate femeile, dar el a demonstrat că este un bărbat fidel. Cu doar o lună în urmă, o mică ceremonie privată desfăşurată la Hamburg, Germania, uimea lumea întreagă. Robert Redford s-a căsătorit cu logod­nica sa, Sibylle Szaggars, o pictoriţă în vârstă de 52 de ani.

×
Subiecte în articol: tentaţii