Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În 1985, Aurelian T. Dumitrescu l-a cotrobăit cu întrebări pe Nichita.
Care sunt autorii preferaţi şi cărţile de căpătâi?
1. Biblia
2. Ghilgameş şi Enghidu
3. Cărţile morţilor egipteni
4. Lao Tze - Cartea lui Dao de Tzin
5. Odiseea
6. 12 cezari de Suetonius
7. Satiricon
8. Călătoriile lui Guliver
9. Don Quijote
10. Faust
11. Mioriţa
12. Eminescu
13. Baudelaire
14. Moby Dick
15. Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
16. Bacovia
Şi din Eminescu (din Mişu, cum îl alintă el) care vers te-a impresionat?
- Fiind băiet, păduri cutreieram.
Care din poeme îţi place mai mult?
- Odă în metru metru antic, pentru că începe cu cel mai frumos vers care s-a scris vreodată în limba română - "Nu credeam să-nvăţ/ A muri vreodată."
Sonetele. Toate sonetele şi mai ales "Trecut-au anii", pentru totalitatea unui vers cristalizat în doar două catrene şi două terţine. “Trecut-au anii ca nouri lungi pe şesuri/Şi niciodată n-au să vie iară/...”
Luceafărul - fără comentarii.
Kamadeva - pentru că fantezia şi viziunea poetului devin contemporane.
Ce te-a liniştit?
Ploaia şi ninsoarea.
Ai vrut vreodată să ucizi?
Da, am vrut.
Te-a speriat singurătatea?
Singurătatea nu sperie decât pe înspăimântaţi şi pe iepuri.
Spune-mi ceva, orice!
Viaţa asta trece prea repede, îngrozitor de repede. N-apuci să te naşti, c-ai şi îmbătrânit.
Vrei să-ţi faci un autoportret?
Acum aproape la 50 de ani, am 1,84 înălţime, 110 kg- fluctuant, cu 5 kg în plus sau în minus. Părul de culoarea nisipului, amestec de blond cu fire albe, cap rotund, sprâncene groase, ochi expresivi, nasul potrivit, buza de sus- puţin lungită, ca să mi se vadă cioturile dinţilor, bărbia relativ pronunţată, burtă proeminentă, dar, privit din spate, par încă tânăr. Am picioare solide până la genunchi şi foarte nesigure de la genunchi la tălpi - moştenire de familie. Nu am un chip desensbil. Aş zice că sunt (când tac) mai degrabă urât sau mai precis antipatic.
Când gândesc sau vorbesc în metafore sau în idei, trăsăturile feţei mi se schimbă brusc şi fluctuează după gând şi asta-mi explică de ce sunt atât de fotogenic în unele filme de tv, când sunt filmat vorbind sau gândind.
Am o voce nici groasă, nici subţire. Uneori neplăcută, alteori plăcută.
Uneori sunt un bun orator.
Am un mare talent de a fi căscat şi împiedicat. Din această pricină, din căzături, am câte un semn ba pe faţă, ba la umăr sau chiar câte o ruptură la os. Sunt bolnăvicios, dar îmi sperii doctorii cu viteza cu care mă vindec, făcându-i pe toţi să declare că sunt de o robusteţe ieşită din comun.
Dacă-i aşa, cum se explică faptul că mă îmbolnăvesc atât de des, chiar dacă mă vindec repede?!
În fine, una peste alta, fac faţă.
Din pricina timidităţii mele, pe care după 40 de ani nu am reuşit să mi-o înfrâng, pot părea uneori insolit, iar defectul unei vagi bâlbâieli native, mi-l exagerez uneori atât de mult, încât îl transpun într-un stil.
Nu am măsura lucrurilor decât după ce produc un fenomen.
Nu sunt câtuşi de puţin invidios şi fără a fi un om foarte bun, sunt departe de a fi un om rău.
Mai dreg busuiocul existenţial cu o vorbă de spirit. Prea puţini oameni mi-au plăcut dintr-un foc.
Nu pun nici un preţ pe îmbrăcăminte. Cu cât e mai simplă şi mai decentă, cu atât mă face să mă simt mai bine în ea.
Citesc pe apucate. N-am fost niciodată precoce. Am învăţat întotdeauna foarte greu.
Pot să nu mănânc cu zilele şi pot mânca o zi întreagă.
Pot să nu fiu îndrăgostit o zi, dar pot să fiu îndrăgostit un an - când dragostea părăseşte grafia trupului.
Dispare complexul mediocrităţii fizice şi apare câmpul verde cu un cal alb.
Doamne, ce pasăre o fi dormit în faţa mea când eram cât pe ce să mă înec?
Citește pe Antena3.ro
