Iorga, genialul cu barbă de boier, pântece boltit și voce pițigăiată. Povestea nefardată a unui creator ciclopic („pe care noi l-am făcut, noi l-am omorât”)

„Fiu al unui avocat și al unei mame cu origini boierești (din familia lui Manolache Drăghici), la 6 ani citea în franceză, la 13 publica articole despre politica externă europeană, la 19 ani își uluia profesorii ca licențiat, și-a luat apoi diploma la Paris (École des Hautes Études) și doctoratul la Leipzig, iar la 23 de ani devenea profesor universitar cu un discurs inaugural despre filosofia istoriei. Omul cu «zece creieri» și o memorie fenomenală, eidetică, profet și învățător cu barbă de boier velit, pântece boltit și voce pițigăiată, a fost un cercetător bulimic de documente, un creator ciclopic și, în latură istoriografică, memorialistică, diaristică și evocatoare, un excepțional scriitor, de o modernitate frapantă”, șarja, în deschiderea unei minibiografii închinate lui Nicu Iorga, istoricul și criticul literar Paul Cernat.

Primul pe linie

Dar să-i lăsăm loc de desfășurare pe măsura personajului din pomelnic: „Seria de potrete-necrolog din Oameni cari au fost, autobiografia O viață de om așa cum a fost, dar mai ales volumele de călătorie prin provinciile românești de la 1900-1918, apoi prin străinătate, sunt capodopere ale genului. Memorialele despre America și românii din America, scrise în urma multor conferințe academice din SUA ținute în anii ‘20, au făcut din el primul nostru americanist (în latură conservatoare), înaintea lui Petru Comarnescu; a și tradus mult din literatura americană - inclusiv pe Emily Dickinson. Între 1890 și 1900 a fost un critic literar surprinzător de modern, emul al lui Gherea, Brandes și Taine: l-a (re)descoperit pe I. Codru Drăgușanu, a scris primul studiu important despre romanul românesc (De ce nu avem roman? devenit, după 30 de ani, reper interbelic), dar și primul studiu critic despre Ion Creangă”.

Primejdia absolută

Pe aceleași coordonate: „Teoreticianul «localismului organic» este cel care l-a acreditat critic pe publicistul și ideologul Eminescu, pledând pentru redimensionarea lui integrală («un nou Eminescu apăru...»). După 1901, ca lider ideologic al «Sămănătorului» (după o cochetare cu «Junimea»), Iorga devine cel mai feroce adversar reacționar autohton al modernității occidentale, laice și progresiste (în care vedea primejdia absolută pentru «neamul românesc»). Devine, totodată, un redutabil avocat al premodernității feudale și al Bizanțului (volumul Byzance après Byzance, publicat în franceză în 1934, e un fel de manifest, care încununează explorări prodigioase). Autor de istorii ale instituțiilor, ale comerțului, artelor și meseriilor, ale vieții ecleziastice, ale geopoliticii apelor și mărilor europene, al unei impresionante Încercări de sinteză asupra istoriei umanității (4 volume) și al unei serii de Prolegomene la istoria universală (20 de volume), al multor opuri despre revoluțiile politice etc. etc. a dominat, cu statura sa impunătoare, genialoidă și excesivă, o jumătate de secol de istorie și istoriografie autohtonă”.

Apostol, xenofob, antisemit, unionist

Ce galop, și n-am ajuns nici la jumătatea incursiunii critice! „A scris o istorie a românilor în 11 volume și o istorie a literaturii române în opt, excepțională în partea ei premodernă și în cea dedicată secolului al XIX-lea, dar dezastruos de obtuză și partizană după 1900 (îl susține însă, la început, pe modernistul Blaga, execrându-l în schimb pe Rebreanu). Conferințele radiofonice (Sfaturi pe întunerec ș.cl.) sau cele internaționale (greu comensurabile) se citesc și azi cu plăcere și folos. «Apostolul neamului», animator al studenților naționaliști (în timpul manifestațiilor de la 1906 din Piața Teatrului Național) și după, cu derapaje xenofobe și antisemite agresive, deconcertante, marcate inclusiv prin asocierea cu A. C. Cuza în Partidul Naționalist Democrat (renegată ulterior), a ținut, în timpul Primului Război Mondial - când a fost un «agent» unionist important - un jurnal imens, aflat abia azi în curs de editare”.

Orgolios, coleric, răzbunător, puritan habotnic

În continuare: „După război, Iorga a ajuns incidental premier și ministru, cu unele inițiative economice meritorii, dar cu rezultate în general lamentabile (o dovadă în plus că geniul intelectual și politica nu fac casă bună). Orgolios, coleric, răzbunător până la denunțarea penală a adversarilor, puritan habotnic, dușman intratabil al modernismului și al esteticului autonom, prigonitor furibund al «scârnavului» Arghezi (pe care l-a eliberat, totuși, de la Văcărești în 1906) și al «pornografilor» avangardiști (care, ca și Arghezi, Lovinescu șcl., nu i-au rămas datori) în gazetele sale animate de sulfurosul N. Georgescu-Cocoș și servilul Paul Papadopol, trădat de prea democratul Sadoveanu, a avut un conflict de decenii cu Lovinescu, care l-a admirat enorm ca student și a «crescut» pe lângă el. Fostul său profesor i-a blocat însă accesul la Universitate și la Academie (în 1937, Eugen Lovinescu a depins de votul lui Nicolae Iorga, care a ajuns în ultimul moment la ședință)”.

Ucis de propriii bastarzi

Și câteva tușe negre (marcate tot de profesorul Paul Cernat): „Ajuns sfetnic al lui Carol al II-lea, Nicolae Iorga se întoarce violent împotriva legionarilor («bastarzii» săi, cum recunoscuse el însuși), pe care-i contracarează cât poate. Implicat în uciderea lui C. Zelea Codreanu, iar, după Dictatul de la Viena, într-o conspirație antinazistă, va suferi răzbunarea unor «echipe ale morții» care, după lungi amenințări, l-au ridicat de la reședința din Sinaia (cea de la Vălenii de Munte fiind în reparații) - de la masa de lucru pe 27 noiembrie 1940 și l-au executat bestial, cu zeci de gloanțe, în pădurea Strejnic (lângă Ploiești), batjocorindu-i cadavrul (legionarii au, despre asta, o altă variantă, dar să trecem...).

Doliu la „Sburătorul”

În completare: „În aceeași zi fusese asasinat Virgil Madgearu. La aflarea sinistrei vești, Lovinescu a declarat, îngrozit, «doliu» la «Sburătorul» timp de o lună... Poligraf și enciclopedist inevitabil inegal, Iorga a scris nu doar istorii ale românilor, ci și ale multor state. A fost un discipol al norvegianului Mommsen și (ca bizantinolog eminent) al francezului Charles Diehl, prieten cu istoricul francez al artei Henri Focillon. A fost, de asemenea, membru al mai multor academii internaționale, fondator de centre culturale românești în străinătate (ex: Institutul Sud-Est European, Școala Misionarilor laici, Școala Română din Franța, Institutul român de la Veneția, Institutul de Istorie Universală). Interesant paradox: a fost și ultranaționalistul & tradiționalistul român cel mai titrat pe meridianele lumii”.

Citește pe Antena3.ro

Șefa partidului lui Călin Georgescu, reacție violentă în fața jurnaliștilor, în prima zi în Parlament

Nouă copii, niciunul nu i-a moștenit sclipirile

Nu în ultimul rând: „Ca poet, Iorga a versificat robust în manieră clasică (premonitoriul «Au fost tăiat un brad bătrân/fiindcă făcea prea multă umbră» rămâne emblematic), iar ca dramaturg istoric, abundent și diluat, ar merita o selecție drastică. A avut nouă copii, care nu i-au moștenit geniul (Iorga ar fi spus că «nu i-a făcut cu capul»...). Un fiu, Mircea, a ajuns profesor la Politehnică, iar o fiică, Liliana, căsătorită cu istoricul Dionisie M. Pippidi, este mama istoricului Andrei Pippidi, soțul Alinei Mungiu”. Concluzia: „Excesiv în toate (în bune și rele), uneori lustrat ideologic (mai ales de criticii literari), Nicu Iorga rămâne un continent intelectual luxuriant și copleșitor, una dintre marile personalități ale culturii românești dintotdeauna”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

152 de ani s-au împlinit pe 5 iunie 2022 de la nașterea lui Nicolae Iorga

Nicolae Iorga a dominat, cu statura sa impunătoare, genialoidă și excesivă, o jumătate de secol de istorie și istoriografie autohtonă”, Paul Cernat, istoric literar

În «canonul» financiar actual, Iorga abia a prins bancnota de un leu”, Paul Cernat, istoric literar

1.450 de cărți a scris Nicolae Iorga. Și mai bine de 50.000 de articole

Surse foto: MNIR, BAR, MNLR