Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Fiecare are dreptul să viseze!”, le-a transmis Vladimir Putin rușilor în seara zilei de 26 martie 2000. „Dar nimeni - a avertizat el în continuare - n-ar trebui să spere în miracole. Nivelul așteptărilor este foarte ridicat, viața e grea, oamenii sunt obosiți, iar ei așteaptă o schimbare în bine. Dar eu nu am dreptul să le spun acum că se vor întâmpla miracole”. „Acum” însemna exact momentul în care Putin, sprijinit de înalți ofițeri KGB, tocmai îl detronase pe Boris Elțîn și preluase tronul la Kremlin. Discursul a fost rostit la sediul de campanie al fostului locotenent-colonel de contrainformații Volodia Putin, când numărul voturilor exprimate în favoarea sa depășise 50%, adică atât cât îi trebuia să câștige cursa prezidențială încă din primul tur de scrutin. Viermuiala electorală îi displăcea fostului viceprimar din Sank-Petersburg. Până la urmă, adevărată luptă se dusese în culise, victoria era repurtată de aproape un an. Când s-au destupat șampaniile, Putin nici măcar n-a mai catadicsit să-i răspundă la telefon lui Elțîn, pentru a primi felicitările bătrânului bolnav căzut de pe scena politicii mari. Și totuși expunerea publică agresivă îl tracasa teribil pe bărbatul palid, obișnuit cu birourile sordide și munca de funcționar, de executant.
Aurul din pereți
„În timp ce străbătea coridoarele boltite ale Marelui Palat al Kremlinului, Putin părea total eclipsat de atmosfera maiestuoasă a ceremoniei de învestitură prezidențială. Solemn, cu un zâmbet abia schițat, privirea lăsată în jos și mersul ușor asimetric, era îmbrăcat într-un costum de culoare închisă care nu se deosebea prea mult de îmbrăcămintea unui funcționar obișnuit”, nota jurnalista de investigații Catherine Belton, corespondent special la Moscova în perioada 2007-2013 al ziarului Financial Times, în biografia „Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul” (Litera, 2022). „Putin fusese instruit ani în șir să fie o prezență ternă, să treacă neobservat, să se contopească în orice cadru - mai aprecia cercetătoarea britanică. Dar în acea zi - urma aceasta - trompeții dichisiți în uniforma imperială rusă, alb-aurie, îi anunțau intrarea, în vreme ce oficialii de stat care umpleau sălile palatului aplaudau fiecare pas al lui pe nesfârșitul covor roșu care acoperea strălucitoarea sală Andreievski. Scena descrisă a avut loc pe 7 mai 2000, când „Președintele-ruletă”, cum îl porecliseră pe Vladimir oligarhii grupați în jurul lui Boris Elțîn, a îmbrăcat oficial mantia de președinte al Rusiei. „Aurul care sclipea pe pereți și în candelabre - specula malițioasa Catherine Belton în studiul citat anterior - era o mărturie atât a planurilor KGB-ului de reînviere imperială a Rusiei, cât și o mărturie a dubioaselor contracte Mabetex (din guvernarea Elțîn), care redaseră Kremlinului grandoarea prerevoluționară de mult uitată - și îl ajutaseră pe Putin să vină la putere”.
Visuri vechi și noi de preamărire
Același aur care l-a făcut să radieze pe Putin a marcat căderea lui Boris Elțîn, care, prezent la predarea ștafetei puterii, a ținut un spici tulburător: „Putem fi mândri că tranziția se face pașnic, fără revoluții sau puciuri, într-un mod respectuos și liber. Un astfel de lucru este posibil doar într-o țară liberă, o țară care a încetat să se teamă nu doar de alții, ci și de ea însăși”. Bizare cuvinte, nu? „Rusia s-a schimbat - a mai bolborosit, prevestitor, Elțîn. S-a schimbat fiindcă am avut grijă de ea. Nu am permis ca țara noastră să devină o dictatură”. Noul președinte a comentat tăios alocuțiunea predecesorului său: „Istoria țării noastre a trecut de secole prin zidurile Kremlinului. Nu avem dreptul să uităm unde ne-am născut. N-ar trebui să uităm nimic... Ar trebui să ne cunoaștem istoria așa cum a fost și să învățăm din lecțiile ei, să ne amintim întotdeauna de cei care au creat statul rus și i-au apărat valorile, care l-au făcut să fie un stat măreț și puternic”. Ideea visului de reînviere a imperiului rus, pe baze capitaliste de data aceasta, se întrezărea deja... Profesorii lui Volodia, gulere albe în nemuritorul KGB, și-au aplaudat atunci elevul, în picioare, din primele rânduri. „Operațiunea Succesorul” fusese un succes. Nu mai urma decât să se înfrupte din Maica Rusie.
Poetul-asasin
După numirea sa ca președinte în funcție, Vladimir Putin a început să se lepede ușor-ușor de viața tumultuoasă care-l propulsase în funcția supremă în stat și să se familiarizeze cu noile drepturi și responsabilități. „O vreme - consemna biografa Catherine Belton -, Elțîn și ai lui au rămas în vastul complex prezidențial de pe strada Gorki, 9, amplasat în pădurea de la marginea Moscovei, dar Putin, locuind încă în dacea de stat rezervată premierului, avea nevoie de o reședință potrivită noului rang. Atunci, Pugaciov (n.r. - Serghei Pugaciov, eminența cenușie a finanțelor Kremlinului și influent om politic) l-a condus să vadă cele trei reședințe de stat din epoca sovietică, încă libere”. A fost vreuna pe gustul lui Volodia? „Una se afla prea aproape de drum, o alta nu era deloc potrivită pentru gusturile noului președinte. Dar a treia, un vast domeniu construit înainte de revoluția bolșevică, în secolul al XIX-lea, părea să fie adecvată. Pentru Pugaciov, reședința, numită Novo Ogarievo, avea o semnificație istorică și spirituală”. Moșia fusese, la cumpăna dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, casa marelui duce Serghei Aleksandrovici, al cincilea băiat (și al șaptea copil) al împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei. Nobilul rus, un ultraconservator care izgonise din Moscova (pe care o păstorea ca guvernator general) douăzeci de mii de evrei și înăbușise în sânge mai multe proteste studențești, a fost asasinat în 1905. O bombă a făcut praf trăsura, iar pe nefericitul Serghei Aleksandrovici l-a împrăștiat în sute de bucăți. Principal vinovat a fost găsit un poet, Ivan Platonovici Kaliaiev, membru al Partidului Socialist Revoluționar. „Am aruncat bomba de la mai puțin de patru trepte. Suflul exploziei m-a luat pe sus, am văzut trăsura zburând în bucăți... Paltonul meu era doldora de așchii din lemn, iar eu eram rupt și ars, aveam sânge pe față...”, avea să rememoreze, imediat după asasinat, Kaliaiev. Poetul-asasin a fost apoi spânzurat.
O piscină de 50 de metri lungime
Nici Elisabeta Feodorovna, soția marelui duce, n-a fost mai norocoasă. După ce și-a adunat de pe stradă bărbatul făcut bucăți, s-a călugărit, dedicându-și viața ocrotirii celor săraci (asta după ce militase pentru grațierea asasinului iubitului ei soț!). Bolșevicii care au preluat ulterior puterea, n-au lăsat-o însă în pace. Au ucis-o cu bestialitate, îngropând-o de vie într-o mină. Mai târziu, în 1981, fosta prințesă de Hesse și Rin, fostă mare ducesă și călugăriță, era canonizată ca sfântă a Bisericii Ortodoxe Ruse din Străinătate. Dar să ne întoarcem la casa pe care a locuit-o acest cuplu imperial ghinionist și la noul ei stăpân. „Pentru Pugaciov, care era un om extrem de credincios, Novo Ogarievo avea semnificația unei relicve religioase a trecutului țarist. Pe Putin însă, casa, construită ca un castel scoțian neogotic, cu o peluză vastă care se întindea către malurile râului Moscova, l-a atras dintr-un cu totul alt motiv: avea o piscină lungă de cincizeci de metri”, evidenția Catherine Belton în volumul dedicat președintelui rus. „Când a văzut bazinul de înot - își amintea Pugaciov, omul care l-a condus pe Putin la Novo Ogarievo -, a făcut ochii mari de uimire. Am înțeles că nu va avea nevoie de nimic altceva. Mai mult, am crezut că aceasta va fi limita visurilor sale”. Doar că Vladimir nu visa doar în numele lui, ci al întregii „Familii”…
De la bloc, la palat
Serghei Pugaciov, cameleonicul bancher al Kremlinului, s-a lăsat sedus la începutul carierei prezidențiale a lui Vladimir Putin de ideea că l-ar avea sub control pe fostul ofițer GKB, ce părea puternic impresionat de luxul și privilegiile noii funcții. Mărturiile sale despre acea perioadă au rămas celebre: „Înainte de colapsul Uniunii Sovietice, înainte să înceapă să lucreze în biroul primarului din Sankt-Petersburg - avea deja 40 de ani atunci -, Putin trăise toată viața la bloc. Fusese născut și crescut într-un apartament înghesuit din Leningrad și, înainte să fie trimis la Dresda de KGB, el și soția Liudmila continuaseră să locuiască într-un apartament comun. Liudmila nu putea folosi bucătăria între 3 și 5 după-amiaza. Eh, vă puteți imagina cum s-a simțit Putin când a ajuns în palatul de la Novo Ogarievo?”.
Citește pe Antena3.ro
Ultimul retuș: un gard înalt
De remarcat că domeniul Novo Ogarievo fusese renovat în epoca sovietică pentru a servi drept casă de oaspeți pentru delegațiile guvernamentale din străinătate. „O a doua clădire, copie identică a conacului original, fusese construită la mică distanță, dincolo de o seră cu portocali, pentru a găzdui recepțiile Comitetului Central. Liderii republicilor sovietice se adunaseră acolo pentru a conveni asupra noului acord istoric privind Uniunea, inițiat de Gorbaciov”, dezvăluia în biografia schițată lui Putin cercetătoarea Catherine Belton. O completare: „Pugaciov și-a putut da seama că, în afara unor renovări minore, tot ce era necesar pentru ca familia Putin să se mute aici era să construiască un gard suficient de înalt”.
Acordul secret care garanta securitatea și afacerile „Familiei”
Înainte ca Vladimir Putin să se mute în noua lui reședință de la Novo Ogarievo a încheiat în mare taină un pact cu Boris Elțîn, președintele care a renunțat la putere în favoarea fostului șef al FSB (Poliția Federală Rusă). În schimbul succesoratului, Elțîn i-a cerut (și a primit) lui Putin și „părinților” săi din KGB protecție pentru el și clica lui, pentru afacerile și proprietățile lor. De altfel, una din primele măsuri luate de Vladimir ca președinte al Rusiei a fost emiterea unui decret în baza căruia imunitatea lui Boris Elțîn era garantată în fața oricăror acuzații. „Subiectul acestor negocieri a fost proprietatea, și nu structura societății… Toată lumea a uitat asta. Toți am crezut că democrația va exista pur și simplu în continuare. Fiecare ne-am gândit doar la propriile interese”, constata, la ani distanță, Andrei Vavilov, prim-adjunct al ministrului de finanțe la data instalării la Kremlin a noului țar.
Un an bun
Înțelegerea lui Elțîn cu Putin era însă mult mai sofisticată. Cedăm cuvântul cercetătoarei Catherine Belton: „Acordul garanta imunitatea întregii familii a lui Elțîn, e adevărat, dar implica și menținerea imperiilor financiare ale acoliților fostului lider rus, între care la loc de frunte erau afacerile uriașe deținute de asociatul oligarhului Berezovski, Roman Abramovici. Doar acest business cuprindea marea companie petrolieră Sibneft și gigantul aluminiului, Rusal, creat chiar înainte ca Putin să preia președinția și căruia i se permisese să controleze mai bine de 60% din industria rusă de profil. Acesta era, fără îndoială, un simbol al protejării fostei puteri”. Și încă ceva: „Pactul semnat în culise de Elțîn și Putin garanta «Familiei» lui Boris «dreptul» de a continua să administreze economia rusă în cursul primului an de mandat al lui Putin”. Teribilă înțelegere, nu?
„Când a văzut piscina de la Novo Ogarievo, Putin a făcut ochii mari de uimire. Am înțeles că nu va avea nevoie de nimic altceva. Mai mult, am crezut că aceasta va fi limita visurilor sale”, Serghei Pugaciov, bancher al Kremlinului
Construită în stilul unui castel scoțian neogotic, cu o peluză vastă care se întindea către malurile râului Moscova, reședința de la Novo Ogarievo a fost proprietatea marelui duce Serghei Aleksandrovici, fiu al împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei
Două palate identice se află pe domeniul Novo Ogarievo: unul, cel original, ridicat de țarii Rusiei în secolul al XIX-lea, și altul copiat după primul de sovietici
50 de metri lungime măsoară piscina de la Novo Ogarievo, reședința lui Vladimir Putin
„La venirea la putere, Vladimir Putin a avut libertate absolută în ceea ce privește alcătuirea guvernului, dar și asupra demiterii membrilor acestuia după bunul plac”, Serghei Pugaciov, bancher al Kremlinului
