"Nu mai aduceţi copiii la cimitir, duceţi-i la teatru!"

Maestrul Gheorghe Dinică a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu. Sute de oameni s-au înghesuit să-l conducă pe ultimul drum, călcând în picioare mormântul Mariei Tănase şi pe cel al lui Grigore Vasiliu-Birlic.

Lume pestriţă se strânsese în foaierul Teatrului Naţional, înainte ca slujba religioasă să înceapă la căpătâiul maestrului Dinică. Colegi, prieteni, cunoscuţi, admiratori, gură-cască. Televiziunile transmit la foc continuu. "I-am prins pe toţi, şi pe Zamfirescu, şi pe Moraru. Am trei casete deja", dă raportul un reporter prin telefon. Mircea Albulescu e vizibil deranjat de bliţul unui fotograf. "Ne dă iar la ziar", zice mai mult pentru sine. "Caramitru!", îşi dau coate două plasatoare când îl văd apropiindu-se pe directorul Teatrului Naţional.

"Hai că intri la gardă", îl zoreşte cineva şi îi întinde o banderolă neagră să o pună pe braţ. Colegii maestrului îl veghează pe rând la căpătâi. Din boxe se aude o muzică funebră. "Doamna Gabi ar fi vrut să pună cântecele domnului Dinică, dar nu i-au dat voie", îmi şopteşte cineva din apropierea familiei. Foaierul e tapetat cu jerbe, coroane şi buchete de flori. Ion Iliescu îşi aduce ultimele omagii. "Precis apare şi Băsescu, la cât SPP mişună pe aici", spune cineva.

Oamenii se îngrămădesc deja în foaierul care devine neîncăpător. Printre ei, bărbaţi cu copii în braţe, garderobiere de la Buftea, două lucrătoare de la REBU, cerşetori. Un tânăr care se sprijină în cârje se plimbă printre privitori. "Am venit la toate înmormântările actorilor", îmi spune. Îl întreb de ce: "Pentru că e dureros", spune şi zâmbeşte bolnav. Din capătul scărilor, un bărbat fotografiază catafalcul. Comportamentul celor din jur te face să crezi că aplecarea spre morbid a naţiei ăsteia nu va dispărea niciodată.

Colegii maestrului, actorii, îşi feresc cu greu feţele plânse de camerele televiziunilor şi de bliţurile fotografilor, care nu vor să "ierte" nimic.

Tinerii actori din "Aniela" vin în mod organizat şi se aşază de-a dreapta sicriului. Cei de la Acasă TV pregătesc cele creştineşti pentru slujba ce urma să înceapă: coliva, prosoapele, lumânările. "Trustul PRO a plătit serviciul funerar, maşinile...", îmi spune cineva. Lângă mine, doi bătrâni analizează rugăciunea "Tatăl Nostru": "Se spune vie împărăţia ta, nu fie împărăţia ta". Reporteriţa de la PRO TV, cocoţată pe o ladă de echipament video, transmite de lângă catafalc, anunţându-şi telespectatorii că slujba religioasă de la căpătâiul "zeului" Dinică e în plină desfăşurare.

"Limba română nu poate oferi atâta bogăţie câtă a oferit culturii române Gheorghe Dinică... Nu ducem la cimitir un om oarecare, ci ducem un geniu", a rostit Ion Caramitru. "Acum a ales nemărginirea. Va fi întâmpinat de colegi şi prieteni ca Amza şi Tapalagă, Florin Scărlătescu, Bibanu' şi Caragiu, Cotescu, Cozorici, George Constantin şi Ştefan Iordache. Toţi suntem făcuţi din ce sunt visele făcute. Iar cercul strâmt al vieţii noastre e înconjurat de somn. Somn uşor, Gigi Dinică!", i-a spus şi Marin Moraru, fratele de suflet al maestrului.

Tinerii bărbaţi din "Aniela" îl ridică pe umeri pe maestru şi-l poartă spre ieşire. Minute în şir, sutele de oameni din faţa teatrului aplaudă. O tânără plânge tăcut, încercând să-şi ferească privirea.

La cimitir, mulţimea aştepta cocoţată pe cavourile din jurul locului în care maestrul Dinică avea să-şi doarmă somnul de veci. Mormântul Mariei Tănase, al lui Birlic şi al lui George Calboreanu erau călcate în picioare de zeci de oameni. O bătrână, care ar lua de guler un tânăr aşezat pe un scaun în tramvai, se urcase pe o cruce, să vadă mai bine. "Ce gardă are! Or să tragă artificii!", vorbeau doi cetăţeni, în timp ce Garda de onoare îşi ocupa poziţiile pentru un ultim onor domnului Dinică.

De pe cavouri, oamenii filmează cu telefonul mobil cortegiul ce se apropie şi scurtul ceremonial militar ce urmează. Familia maestrului îşi face loc cu greu prin mulţime. "Gata, nea Gigi, asta a fost!", spune un bărbat, în lacrimi, în timp ce aplaudă. Lângă noi, nişte copii, de mână cu bunicii, întreabă ce se întâmplă. O femeie murmură cu tristeţe: "Nu mai aduceţi copiii la cimitir, duceţi-i la teatru!".

"Să ne amintim cât de important a fost teatrul românesc în vremuri de restrişte. Dinică face parte din această familie excepţională, de purtători de speranţă. Moştenirea lăsată de Dinică este opera lui. De la el se închide un ciclu şi începe altul. Nu ducem acum la cimitir un om oarecare, ducem un geniu"
Ion Caramitru

"Gheorghe Dinică a fost dăruit cu harul profesiei... Acum a ales nemărginirea, va fi întâmpinat de colegi ca Amza, Tapalagă, Ştefan Iordache. Toţi suntem din ce sunt visele făcute. Iar cercul strâmt al vieţii noastre e înconjurat de somn. Somn uşor, Gigi Dinică!"
Marin Moraru