"Nu mai am nimic de pierdut"

Nicu Ceauşescu şi-a continuat în instanţă şirul de argumente în apărarea sa. "Aşa-zisul ordin de a se trage, pentru care sunt condamnat, repet, nu corespunde realităţii. De altfel, nu era de competenţa mea să dau un asemenea ordin."

Avea o stare de spirit groaznică, dar spusele sale din instanţă (cf. documentelor din arhiva personală a domnului Ion Cristoiu) îl arată calm, precis, documentat, cu dorinţa neascunsă ca răspicatele cuvinte să nu-i fie uitate vreodată. Deşi viaţa părea să nu mai aibă nici un sens pentru el, nu voia ca istoria să pună în dreptul lui ilara notiţă: "Criminal, beţiv şi afemeiat". Tocmai de aceea, a "ascuns", subtil, printre cuvintele riguroase, de instanţă, un mesaj "de adio", cu iz "testamentar".

ORDINE
"Comandanţii unităţilor militare (MApN, MI) au participat la teleconferinţa din 17 decembrie 1989 şi au auzit direct ce s-a transmis. Pe de altă parte, eu nu aveam nici atribuţiile în legătură cu asemenea ordin, iar comandanţii respectivi, în conformitate cu legea şi regulamentele militare, nu aveau dreptul de a executa ordine (alarmarea unităţilor, înarmarea cu muniţie, deplasări de trupe, a tehnicii din dotare, nemaivorbind de a face uz de armă) decât dacă acestea proveneau direct şi nemijlocit de la eşaloanele militare superioare", a continuat Nicu Ceauşescu să expună în faţa instanţei.

"(...) A se vedea în acest sens transmiterea de către MApN - MStM, a indicativului «Radu cel Frumos»; precum şi a indicativului de a intra în situaţia a III-a a cadrelor MI - practic acelaşi lucru, acestea au fost transmise de către cadrele de conducere competente din ministerele respective (a se vedea declaraţiile martirilor în proces), şi nu de mine sau alt for politic.

Procesul a demonstrat, cu claritate, mai ales prin declaraţiile contradictorii, prin omisiunile voite, pentru a-şi acoperi responsabilitatea proprie, că lt. col. Dragomir A. este responsabil de măsurile respective; astfel, el a dat ordine, fără ştirea mea, de înarmare a populaţiei civile, de organizarea mitingurilor de adeziune care au avut loc în UM ale MApN, în urma teleconferinţei din 20 decembrie 1989.

În toată perioada evenimentelor din Sibiu şi, mai ales, după orele 12:00 din 22.12.1989, el a organizat toate acţiunile militare al MApN, MI şi DSS; din ordinul cui nu cunosc, astfel solicitând eşaloanelor lor superioare şi aducând tehnică de luptă din afara garnizoanei (TAB-uri, tancuri), iar unitatea de elicopter şi celelalte forţe din garnizoană, care au executat misiuni de luptă cu tot armamentul din dotare asupra oraşului, începând cu 22 decembrie până la sfârşitul anului 1989. A se vedea în acest sens declaraţia pe care acesta a făcut-o la procuratură şi care trebuie (sau ar trebui) să fie la dosar."

PRECIS
Nicu nu se lasă şi menţionează Legislaţia Internaţională a Drepturilor Omului: "Nici prima instanţă, nici instanţa de recurs nu au ţinut seama că evenimentele din decembrie 1989 s-au desfăşurat în condiţiile când unităţile militare, indiferent de subordonare, se găseau în stare de alarmă, de necesitate, ca urmare a faptului că exista posibilitatea ca ţara să fie atacată din exterior, fapt cunoscut astăzi de toată lumea. (...)

Menţionez totodată Legislaţia Internaţională a Drepturilor Omului, care prevede astfel: în Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950, se prevede în titlul 1, articolului 2, alin. 2 lit. c, care spune: «Moartea nu este considerată ca aplicată prin valoarea acestui articol în cazurile în care ar rezulta dintr-un recurs la forţă absolut necesar; ci pentru a reprima, conform legii, o răscoală sau o insurecţie». (...)

Domnule Preşedinte, am făcut această prezenare nu pentru a mă disculpa sau încerca să pledez pentru justificarea actelor de violenţă comise la Sibiu, ci doar pentru o mai bună înţelegere a aspectelor implicate în analizarea faptelor. În ce mă priveşte, repet - nu am acţionat în nici un fel pentru a declanşa sau executa faptele de natură violentă ce au avut loc la Sibiu.

Totuşi, ele s-au petrecut şi, indiferent dacă au sau nu o justificare, atât ancheta penală, cât şi cercetarea judecătorească nu au stabilit autorii. Sau, mai precis, nu au stabilit decât un «vinovat» şi acesta, vă repet, fără un minim respect faţă de adevăr (...)".

ÎNTREBARE
Nicu îndrăzneşte mai mult şi adresează o întrebare, argumentând că e crucială: "Ce a determinat ca anumite acte de violenţă (în esenţă, petrecute în şi după 22 decembrie 1989) să fie considerate ca «revoluţionare», iar autorii sau instigatorii lor să fie consideraţi «eroi» şi să fie înaintaţi în grad şi, în acelaşi timp, aceleaşi fapte să constituie infracţiune pentru care trebuie găsit un «vinovat»?




Pentru că, Domnule Preşedinte, s-ar ajunge la o concluzie logică cel puţin bizară, în lumina faptelor petrecute la Sibiu...(...). Ştiu, Domnule Preşedinte, că acest «caz» trebuie încheiat şi că, poate, cel mai convenabil ar fi să nu mai exist. Ar fi convenabil pentru toţi cei implicaţi. Pentru cei care au comis crimele, chiar dacă nu ştiau de ce şi pentru ce. Pentru cei care au dat ordinele şi au ascuns faptele şi, nu în ultimă instanţă, pentru cei care au «judecat» şi au căutat o soluţie «conjuncturală».

Istoria, deşi este imparţială, s-ar putea să-i «ierte» pentru ceea ce au făcut şi fac, poate aplicând dictonul «Vas Victis». Oamenii nu au acest drept". Aşa a încheiat Nicu Ceauşescu.

EPILOG
Undeva, prin anii '90, într-un magazin alimentar de pe Mendeleev: "Acolo l-am văzut ultiuma oară, fusese deja eliberat", spune cineastul Pantelie Tuţuleasa. "Era cu un coş la cumpărături, s-a uitat lung la mine, ne-am salutat. Apoi ne-am intersectat în staţia de autobuz. Mi-a dat întâietate când am urcat în autobuz, spunându-mi: «Nu mă grăbesc, pentru că nu mai am nimic de pierdut...»."

 

"În decembrie 1989, în România nu a fost genocid"
La proces, Nicu şi-a continuat argumentaţiile pe puncte:

"4. Genocidul este cea mai gravă infracţiune pe care o poate comite o persoană, se cunosc împrejurările care au determinat introducerea acestei acuzaţii abominabile, cât şi cazurile care sunt calificate de această infracţiune.

Procuratura Generală a ajuns şi ea la concluzia pe care o afirmaseră justificat majoritatea magistraţilor români şi internaţionali, că în decembrie 1989 în România nu a fost genocid (a se vedea în acest sens declaraţiile procurorului general).

La această concluzie ajunsese şi TMTB, care prin sentinţa nr. 36, respingând în unanimitate genocidul, ajunsese, după o serioasă argumentare, la următoarea soluţie: «Aşadar, nici în ceea ce priveşte latura obiectivă, nici în ceea ce priveşte latura subiectivă, fapta inculpatului nu întruneşte elementele infracţiunii de genocid».

Întrucât această acuzaţie pentru care am fost arestat şi judecat nu a fost dovedită, în conformitate cu art. 354 Cpr.pen. trebuia să fiu achitat. Dar s-a dorit condamnarea mea cu orice preţ, indiferent cum şi pentru ce infracţiune, numai datorită funcţiei de conducere din partid şi numelui meu.

5. Domnule Preşedinte, acuzaţia de instigare la omor deosebit de grav, dată prin sentinţa nr. 36 din 21.09.1990, este, aşa cum am mai spus, rezultatul comandat al condamnării mele. Se cunosc foarte bine elementele constitutive ale infracţiunii de instigare. Această acuzaţie nu poate fi dovedită, adevăr confirmat şi prin decizia nr. 29 a CSJ-Sm.

Dar, în afară de acest lucru, este stabilit fără dubiu că până la plecarea mea din Sibiu nu a existat decât un singur mort, care nu are nici o legătură cu vreo faptă imputabilă mie. Acest lucru este clar exprimat atât în sentinţă, cât şi în decizie: ...«Au rezultat în ziua de 21 decembrie 1989 un mort şi 10 răniţi...».

Şi, cum am arătat mai înainte, eu nu am dat ordin să se tragă în populaţie şi decesele produse la Sibiu în evenimentele din decembrie 1989 s-au datorat, la început, unei stări de confuzie şi tensiune, iar după 22 decembrie 1989 conducerii de către lt.col. Dragomir A, a unităţilor militare la care am făcut deja referire. Deci este dovedit indubitabil că până la plecarea mea din Sibiu nu a existat decât un singur mort, în condiţiile în care am arătat mai sus. Celelalte victime sunt după plecarea mea, când eu nu mai exercitam nici un fel de autoritate.

După cum rezultă din proces, nu este adevărat şi nici nu se poate dovedi că evenimentele din şi după 22 decembrie 1989 din Sibiu sunt urmarea activităţii mele. Eu nu am instigat, sugerat, determinat nimănui ideea de a provoca prin uz de armă victime în rândul populaţiei.

Deci, aşa cum am declarat încă de la prima şedinţă de judecată, eu nu am dat ordin să se tragă în populaţie, dimpotrivă, am ordonat să nu se tragă, lucru pe care l-am repetat şi în ultima convorbire pe care am avut-o înaintea plecării mele din oraş. În nici un caz nu mi se poate atribui acuzaţia de a fi săvârşit infracţiunea de instigare la omor deosebit de grav, acest lucru fiind dovedit şi de decizia nr. 29 a CSJ-SM".