x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "Nu trăim în Împărăţia lui Dumnezeu, ci în cea a Cezarului"

"Nu trăim în Împărăţia lui Dumnezeu, ci în cea a Cezarului"

de Ionela Gavriliu    |    29 Iun 2011   •   21:00
"Nu trăim în Împărăţia lui Dumnezeu, ci în cea a Cezarului"

Cand nu pupa moaste in deplasare, politicienii romani il cinstesc pe Dumnezeu in casa lor. In Parlamentul Romaniei s-a infiintat in 2005 Gru­pul Ecumenic de Rugaciune, un­de politicienii se roaga, apara fa­mi­lia, doc­trina, discuta despre liberta­tea de constiinta si tin mortis sa arate ca po­litica are multe in comun cu in­va­ta­turile crestine. Faptele unora dintre piosii din Palatul Parlamentului si declaratiile lor de avere tri­mit direct la Luca 18, pilda vamesului si fariseului.

"Cu totii ne dorim binele comun", ofteaza ministrul Afacerilor Externe Teodor Baconschi, in prezenta multor fete bisericesti ortodoxe, baptiste si penticostale, printre care si Regele Cioaba. Trasnetul n-a cazut in Sala Drepturilor Omului la cuvintele iesite din gura demnitarului care, pe langa cele doua case din Bucuresti, achi­zi­tionate in 1997 si 2010, beneficia­za de o casa de protocol de la RAPPS chiar langa Arcul de Triumf, de peste 200 de metri patrati, pentru care platea in 2010 chirie de aproxi­ma­tiv 1.900 de lei. Cat pentru un apartament cu doua camere, la o patrime din suprafata, intr-o zona mai acatarii din Capitala. Replica ministerului la asa stare de fapt au fost niste franturi din Legea 114/1996, lege ce statueaza ceea ce e de bun-simt: daca ai casa in Bucuresti, nu beneficiezi de apartament de protocol.

Excelenta Sa nu s-a temut de al cincilea pacat capital, lacomia, si nici n-a plecat urechea la cuvintele biblice care spun ca mai degraba intra o camila pe urechile unui ac decat un om bogat in Imparatia Cerului. "Grupul Ecumenic din Parlament e un lucru laudabil si ma simt solidar cu el", a subliniat Excelenta Sa la finalul discursului, in aplauzele preotilor cu cruci mari la gat si a unor invitati olandezi si belgieni din diverse culte, imbracati in costume severe.

De-a lungul timpului, la grupul de rugaciune s-au inghesuit politicieni din tot spectrul politic. Mai ales din Opozitie, pentru ca ei au nevoie mai mult de ajutorul lui Dumnezeu. "Dorim pace, prosperitate si armonie in tara noastra", spunea Teodor Melescanu acum mai bine de un an la cea de-a patra editie a Micului De­jun cu Rugaciune, iar Adrian Nastase sublinia ca "viata politica si ru­ga­ciu­nea sunt perfect compatibile". Cand preotul care rostea rugaciunea de la inceputul mesei, printre fructierele bogate si mesele pline, a amintit de seful statului in cuvintele sale, "Ne rugam, Doamne, pentru Presedintia acestei tari", cateva priviri de politicieni s-au ridicat, iar costumele le-au devenit brusc prea stramte.

Anul acesta, politicienii au lasat-o mai moale cu credinta. La simpo­zionul pe tema libertatii de constiinta si de credinta Prea Sfintitul Ciprian Campineanul, episcop-vicar, a rostit Tatal Nostru pentru demnitari cat sa numeri pe degetele de la o mana. Senatorii si deputatii prezenti, putini cati au fost, au batut din buze ca fotbalistii cand se canta imnul nationalei si vor sa arate ca stiu versurile. Pentru diversitate, rugaciunea de final a fost spusa de pastorul baptist George Tone. Intre cele doua momente solemne s-a intins desertul unor discursuri tepene despre libertatea de constiinta si de religie si pana unde se intinde ea.

Desi pe pliantele ultimului eveniment al grupului de rugaciune din aceasta vara, inainte de vacanta parlamentara, apar in jur de 15 politiceni romani, in Sala Drepturilor Omului majoritatea celor prezenti sunt preoti sau pastori olandezi, ucraineni, belgieni, cu casti pe urechi, in care transla­toarele murmura cliseu dupa cliseu. La nici o ora de la startul discursurilor, romanii incep sa se zvar­co­leas­ca nerabdatori in scaune si incep sa iasa pe hol, in timp ce vicepre­sedintele grupului ecumenic, senatorul Gheorghe David, citeste un mesaj din partea presedintelui grupului, deputatul Cristian Dumi­trescu, aflat la Paris.

"Ne rugam, Doamne, sa reversi bunastarea Ta peste tara noastra si sa-ti arati in­du­rarea fata de ea. Din pacate, noi nu traim in Imparatia lui Dumnezeu, ci in cea a Cezarului si ceea ce-i dam Cezarului ne poate indeparta uneori de Dumnezeu", spune senatorul.

Cum se impaca politica totusi cu invataturilor crestine, explica deputatul PNL Pavel Horj. "Suntem altruisti fata de aproapele nostru prin politicile publice pe care le promovam. In viata politica trebuie sa existe o minima morala, in ciuda unor puncte de vedere. Mai multa decenta in declaratiile intre Putere si Opozitie, sa fie proiecte sustinute de toti politicienii, sa se aiba in vedere interesul national", precizeaza deputatul PNL.

Regele Cioaba, pastor penticostal si presedinte al Centrului Crestin al Romilor, a venit tocmai de la Sibiu pentru "adunare". M-am bucurat ca sub cupola Parlamentului se mai vorbeste de Dumnezeu, tocmai pentru ca unii, in activitatea lor, uita de vorbele Domnului. Am o impresie foarte buna, tema crestin-democratiei ne intereseaza. Noi incercam sa promovam valorile crestine in randul romilor: familia, respectul fata de parinti. Vreau ca romii mei sa-l cunoasca pe Dumnezeu; erau ei cre­dinciosi, dar se inchinau la un Dumnezeu pe care nu-l cunosteau. Am participat de cate ori am putut la Grupul Ecumenic de Rugaciune din Parlament, la Micul Dejun cu Rugaciune. Azi, grupul meu a intrat in marea familie europeana a cresti­nilor, ISIPIEM, nu asa ii zice?", se consulta cu o tinerica care-i duce mapa. Sper sa intram si in marea fami­lie politica, Partidul Popular, imbina fericit politica si credinta Florin Cioaba.

La ultimul eveniment al Grupului Ecumenic de Rugaciune din Parlament, in doar doua ore de conferinta, s-a rostit de peste 40 de ori expresia "iubirea aproapelui". Bunastarea si pacea ne-ar paste daca politicienii romani ar asculta doar una dintre invataturile crestine si si-ar iubi aproapele ca pe ei insisi.

×
Subiecte în articol: grup de rugaciune parlament