Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Era, aşadar, firesc, ca tovarăşii lui Alfred să aducă în viaţa noastră acea simţire, nu doar că era cine ştie ce deosebit de frumoşi, de deştepţi sau de fermecători, dar erau şi eu tineri şi priveau pentru întâia oară minunile vieţii. Unul era Arend, oacheşul şi misteirosul; altul, Löwel, cel blajin, uriaşul, pe care îl iubea şi mica surioară Baby; şi care se roşea ca un bujor când îşi vâra mânuţa într-a lui; avea două gropiţe mari, care-i dădeau o înfăţişare de nevinovăţie şi era tocmai la vârsta când se schimbă vocea, astfel încât i se frângea glasul în mod ciudat, de câte ori râdea. Altul era Froman cel încrezut, cel mai frumos dintre toţi, şi care cucerea foarte uşor inimile fetelor; apoi Winter, cel "nici într-un fel”, prietenul şi confidentul tuturor, dar care nu făcea să bată nici o inimă; mai era şi Ribbeck, clovnul, gata la toate năzbâtiile, zburdalnic în mijlocul nostru ca vinul de şampanie şi uşurând toate clipele prea încordate; în sfârşit, Schultes cel cumpănit, preţuit de toată lumea dar care nu era "flirtul” nimănui. Numele tuturor erau pline de însemnătate şi ţineau mare loc în viaţa noastră pe atunci dar, treptat, mi s-au şters din minte precum chipurile de care erau legate, aşa încât, sunt nevoită să fac o uşoară sforţare ca să mi le redeştept în amintire.
Când fac însă acest efort, îi revăd pe toţi şi-mi pare că le trimit un semn de recunoaştere, un salut de dincolo de anii scurşi, un salut din timpul tinereţii noastre...
Eu am fost cea dintâi care am părăsit căminul părintesc şi ursita m-a dus în colţul cel mai depărtat al Europei, astfel încât, despărţirea mea de ei fu deplină; surorile mele poate c-au urmărit cariera fiecăruia; eu n-am putut... nici măcar nu ştiu care din ei mai trăiesc încă!...
Alfred urma aceleaşi cursuri ca tovarăşii săi şi cu aceiaşi profesori, însă acasă. Cred că e mare păcat că n-a fost niciodată trimis la şcoală. Se puseseră într-însul multe nădejdi şi educaţia lui era plănuită şi îndrumată cu amănunţită îngrijire; totuşi, am părerea că s-au comis multe greşeli. Alfred era un băiat plin de simţire, cu inimă de aur, dar avea o opinie prea mare despre însemnătatea lui şi se lăsa uşor ademenit de alţii. Şcoala l-ar fi învăţat să-şi cunoască măsura, l-ar fi învăţat câtă putere de împotrivire are el faţă de alţii şi l-ar fi făcut să vadă cu totul într-alt fal realitatea. De asemenea, cred că n-ar fi trebuit să fie lăsat până într-atât pe mâna unui om ca d-rul X, căruia îi plăcea să-i jignească mândria şi să-l ia în batjocură într-un chip care ne făcea să fierbem de mânie.
Deoarece m-am căsătorit la vârsta de şaptesprezece ani şi fratele meu n-avea decât cu un an mai mult decât mine, pot spune că l-am cunoscut mai puţin ca băiat tânăr. Ieşise aproape cu totul din viaţa mea când a venit de două ori să mă vadă în ţara cea nouă. A murit la vârstă fragedă, de douăzeci şi patru de ani, cam pe timpul când îşi sărbătoreau părinţii mei nunta de argint, ceea ce făcu întâmplarea şi mai dureroasă.
Acestea vor fi povestite la timpul lor şi, dacă le-am pomenit acum, pricina e că amintirea mea despre Alfred mi-l arată ca pe un copilandru vioi, nechibzuit, cam lăudăros, totdeauna băgat în vreo încurcătură şi veşnic dojenit. Era vesel, însă putea fi jignit uşor, avea o deşteptăciune ageră, dar cam necumpănită.
Noi, tuspatru surorile, iubeam pe fratele nostru şi cercam să luptăm alături de el, împotrivindu-ne dârz oricărei jigniri ce i se aducea. El se purta cu surorile cu nepăsarea ce se vede adesea la fraţii mai mari, dar era mândru de noi, când ne făcurăm mai mari. Am simţit totdeauna partea dureroasă a firii lui Alfred; ghiceam că avea nevoie de apărare; totdeauna se afla în câte o încurcătură şi nimeni nu-l ajuta aşa cum ar fi trebuit, pentru că n-avea nimeni răbdarea să-l înţeleagă. Ducky şi cu mine ne dădeam seama de toate acestea, în mod inconştient, dar eram, pe-acea vreme, prea tinere şi fără experienţă, prea copilăroase, prea adâncite în propriile noastre bucurii şi mici necazuri, ca să-i putem fi de vreun folos real. Trebuie, aici, să pomenesc de o latură a firii mele: toată viaţa mea am fost puternic înzestrată cu darul milei care a fost temelia tuturor faptelor mele, ceea ce lămureşte amestecul de putere şi de slăbiciune ce se războiesc în mine, ca două fiinţe vii.”
Citește pe Antena3.ro
