O aventură în Carpaţi

PROVOCARE  ●  Atunci cînd omul se "contopeşte" cu natura
Care ne sînt limitele? Răspunsul îl dă Carpathian Adventure 2008, competiţie din Munţii Piatra Craiului – Iezer – Făgăraş.

PROVOCARE  ●  Atunci cînd omul se "contopeşte" cu natura
Care ne sînt limitele? Răspunsul îl dă Carpathian Adventure 2008, competiţie din Munţii Piatra Craiului – Iezer – Făgăraş.

Călător prin Piatra Craiului, n-ai cum să nu te faci frate cu muntele. Sobru la început, prietenos, cu timpul, te primeşte şi te trimite pe poteci necunoscute sau mai puţin bătătorite. Crestele se ridică de niciunde precum nişte pumni imenşi şi încleştaţi de voinic peste lume, adulmecaţi de nori şi mîngîiaţi de soare. La lumina amiezii, pumnii capătă culori de roşu pal, ameţit şi calm, iar o dată ce soarele a traversat muntele, un albastru verzui violent şi serios învăluie totul. Eşti mut. E linişte. Turiştii se perindă pe lîngă tine cu zecile. Cu bocancii în picioare şi rucsacii în spinare bat cărările muntelui de dimineaţă pînă seara, cînd cad frînţi. Nu se aude nici o muzichie de la nici o sursă. Poate doar vreun turist campat în zonă care îngaimă un Rigoletto, Bărbierul din Sevilla, în timp ce se spală pe dinţi la izvor. Restul… Restul e tăcere.

PREGĂTIRI. După un drum pietruit şi prăfuit, unde laşi colbul ridicat de un stînjen în urma ta şi nu-l tai nici cu toporu’ şi după ce ai umplut de praf cîţiva cai care trag la nişte căruţe şi pe proprietarii lor, ajungi din Zărneşti în Plaiul Foii. O foaie verde în buza muntelui, de unde cărăruile pornesc care-ncotro, ceva mai animată zilele astea pentru că aici are loc o competiţie sportivă internaţională deja cu tradiţie. Zeci de sportivi veniţi din toate colţurile ţării, cît şi din Ungaria şi Slovacia, începători şi avansaţi se întrec în cîteva probe de rezistenţă fizică, orientare, cursă cu bicicleta şi îndemînare. Ajunsă la a opta ediţie, Carpathian Adventure nu mai este o necunoscută pentru iubitorii muntelui. Fie ei mai versaţi sau nu. În tabăra "înţărcuită" din Plaiul Foii, zeci de corturi stau aliniate cuminţi. Bicicletele sportive... pe lîngă, pe maşini stau şi ele aşezate ca în rastel, gata de plecare. Sportivii s-au campat de marţi sau miercuri. Favoriţi sînt cei din Braşov sau Zărneşti, care sînt cam de-ai locului şi ştiu cărările muntelui ca în palmă. Unii urmau să afle că traseul de trekking sau de mers prin pădure este mai lung cu cîţiva kilometri decît cel pe care s-au antrenat. Miercuri seara a avut loc şedinţa de instruire. A urmat un somn zdravăn, pentru că a doua zi la ora 6:00 urma să se dea startul competeţiei. Unii s-au chinuit să doarmă cîteva ore bune, mînaţi de emoţiile competiţiei, alţii, aflaţi deja la a cincea sau a şasea participare au dormit neîntorşi, ghemuiţi în sacii de dormit. La ora 6:00 dimineaţa, după verificarea rucsacilor de organizatori, chiar din poarta bazei se dă startul tuturor echipelor. Fie ele de începători sau de avansaţi.

ECHIPELE. Fiecare echipă este formată din patru sportivi, din care obligatoriu cel puţin unul trebuie să fie femeie. Avansaţii, 19 echipe, ştiu că au de făcut un traseu pe munte de peste 80 de km, iar începătorii, 23 de echipe, unul la fel de complicat, dar considerabil mai scurt. Doar puţin peste 30 de kilometri. Şi duşi au fost. Muntele îi înghite pe rînd şi va face diferenţa făcîndu-i să se descopere şi să-şi cunoască limitele. Doar slovacii au mai întîrziat la start, de vină fiind poate diferenţa de fus orar (o oră poate neschimbată pe ceasul de competitor) sau poate liniştea muntelui le-a adîncit somnul. Începătorii vor termina mai devreme traseul, undeva în noapte sau pînă în amiază a doua zi. Avansaţii urmau să fie aşteptaţi începînd cu ora 10:00 dimineaţa. Traseul le este urmărit din "Base Camp" la Plaiu Foii, unde pe măsură ce fiecare echipă trecea prin check-pointurile din munte, telefonic se comunica poziţia fiecăruia. Părăsim Base Camp pe seară. Mai prăfuim nişte cai şi vaci, ne mai prăfuim şi pe noi înşine, îi mai facem pe nişte ţărani să pună batistele la gură în urma noastră. Şi scăpăm. Cam prăfuiţi. Ironia drumului ajuns la liman, cum dai de nişte asfalt, răsare o spălătorie de maşini. Pesemne proprietaru’ are şi simţu’ umorului şi spiritul întreprinzătorului. Deja era coadă. Aşa că renunţăm. Nici n-ajungem bine la pensiunea unde eram cazaţi, că proprietarul ne şi ghiceşte: "Aha… aţi fost la Plaiu Foii. După prafu’ de pe maşină ne dăm seama. Aici, cum e o maşină mai prăfuită, se ştie că a fost la Plaiu Foii. Niciunde pe aici nu e praf ca acolo. E unic".

Revenim la Base Camp a doua zi cu noaptea-n cap. Mai punem un strat de praf, dar ce mai contează. Merită. "Pionii" s-au mai mişcat pe hartă, pe măsură ce au depăşit check pointurile, luîndu-li-se urma. Nici o echipă de avansaţi nu a coborît de pe munte. Au revenit la bază doar trei echipe de începători, dintre care două au luat calea bicicletei în noapte. Cînd am ajuns noi, tocmai coborîse şi se pregătea de plecare echipa "Turbionilor". Dau să vorbesc cu unul din membrii echipei, cînd începuse să se schimbe de haine. N-avea timp de poveşti cu mine, un ziarist bucureştean buimăcit de somn, dar curios.

MOMENTUL. Pe parcurs mi-am dat seama că este imposibil de aflat poveşti de pe drum în timpul competiţiei. Era firesc. Erau în contratimp sau dacă nu o luau la goană, aveau nevoie de ore de somn. Unii s-au mai rătăcit.

În timp ce "Turbionii" înfulecă la repezeală dintr-o ciorbă caldă adusă de vreo nevastă sau prietenă, muntele era deja coborît de o altă echipă. Se creează oarece panică în rîndul "Turbionilor". "Sînt Braşovul?", întreabă repezit unul dintre ei. "Nu, nu, sînt o echipă care a abandonat pe motiv de epuizare", le răspunde unul dintre organizatori. Se mai linişteşte. Mai soarbe o lingură de ciorbă, iar colega lui Diana îl ţine de mînă în timp ce un medic îi sparge băşicile din talpă una cîte una şi apoi i le pansează pentru a putea continua cursa. Adică vreo 50 de kilometri de bicicletă, construitul unei plute pe lacul Pecineagu şi vîslit pe lac, intrarea în Peştera Urşilor şi proba de rappel şi tiroliană pe o stîncă în Valea Muierii.

După ce au mîncat în fugă, îşi umflă roţile de bicicletă, li se verifică şi căştile şi rucsacii şi o pornesc din nou la drum. N-au apucat să doarmă. Poate după ce ajung la lac, unde trebuie să facă o plută şi să vîslească şi cîţiva kilometri.

AŞTEPTAREA. O luăm şi noi spre lac. Aflăm că ar fi vorba cam de 80 de kilometri, numai că o bucată ar fi foarte accidentată. "Hai să vedem cum e, dacă putem să ajungem, totuşi", ne zicem în gînd şi o pornim la drum. Între timp ajungem la Peştera Dîmbovicioara, unde în apropiere sportivii erau aşteptaţi să facă probele de rappel şi tiroliană. Paznicul, un pic sau mai mult trosnit, cu alt nea Caisă, care o luase pe ulei mai al naibii, ne spun că ar mai fi vreo 70 de kilometri (Cuuuum? Păi, deja făcusem 50. Cum încă 70? Noi ştiam de 80 cu totu’. Mă rog…), dar că nu ne sfătuiesc să o luăm cu maşina. O luăm vreo doi kilometri pe Valea Muierii şi ajungem la băieţii care aşteptau concurenţii pentru tiroliană şi rappel. Aici aflăm că ar mai fi pînă la lac vreo 17 km (aşa, hai că mai venim d’acasă), dar nu se poate ajunge cu maşina. Adică ori maşina, ori noi. Dacă o luăm pe jos, riscăm să pierdem tot. Şi proba de la lac, şi tiroliana. Aşa că alegem să aşteptăm în Valea Muierii la tiroliană. Şi aşteptăm ore bune pînă îşi face apariţia prima echipă de începători, "Valea Sîmbetei". Între timp aflăm că vreo cinci echipe au abandonat din cauza epuizării fizice, altele de avansaţi au reuşit să ajungă la Base Camp, iar alte echipe au hotărît să rupă cîteva ore de somn bun undeva la lac sau la Bază. Primirea pe Valea Muierii a echipei "Valea Sîmbetei" se face cu sirena de la megafon şi în uralele noastre, ale tuturor, care vedeam cum se apropie încet ora 21:00, oră de la care nu se mai putea face nici tiroliana, nici rappelul. În grabă mare se echipează cu cele necesare, hamuri, cîrlige, "calea ferată" sau cum le-o mai zice, se cocoaţă pe stîncă şi coboară. Întîi cu tiroliana pe altă stîncă, apoi în rappel jos. Unul cîte unul. Primul e mai vioi. Coboară aproape direct în rappel şi i-a cam luat foc mîna la frecarea cu frînghia. Apoi îşi încurajează de jos coechipierii.

FINIŞ. Au terminat toate probele. Au compostat tichetele date de organizatori pentru proba de speologie de la Peştera Urşilor, au făcut pluta şi au mers cu ea. Trag o gură de aer, se odihnesc puţin, se alimentează cu apă de izvor, se urcă pe biciclete şi o pornesc pe drumul de întoarcere spre Base Camp. Vor ajunge probabil în noapte. La ora scrierii acestui material nu se ştie dacă au terminat sau nu primii. După proba de mers prin munte, fiecare echipă îşi alege ordinea probelor parcurse pe bicicletă în funcţie de oboseală sau pur şi simplu după preferinţă.

Cînd citiţi acest material, cîştigătorii se cunosc deja. Fie ei din Constanţa, Bucureşti, Zărneşti sau Budapesta, au dovedit ce înseamnă fair-play, forţă, ambiţie, caracter, echipă. Au dovedit că iubesc muntele şi aventura. La anul o vor lua de la capăt cu aceeaşi ambiţie. Alt munte, altă provocare.

Să ieşi din zona - de confort

"Vaporul este în siguranţă în port, dar nu cu acest scop se construiesc vapoarele...", sună motto-ul Carpathian Adventure. La acest concurs, deseori trebuie să ieşi din zona ta de confort. Acesta poate însemna că pui la o parte egoismul în beneficiul echipei, fiindcă poţi ajuta în multe feluri. Se concurează în numeroase discipline outdoor pentru a ajunge la linia de sosire.

Cuvinte - de încurajare

Vorbele? Aici vorbele nu sînt de prisos. La munte, vorbele nu pot fi de prisos. Numai că aici cuvintele poartă dulcea povară a încurajării. "Hai, îndoaie genunchii. Încet, încet că arde. Hai, îndoaie genunchii, pune piciorul în dreapta. Aşa. Hai, că poţi. Încet." Unul dintre concurenţi este rănit la un ochi şi are un bandaj mare care i-l acoperă. Un coechipier îmi spune că s-a accidentat înainte de competiţie.

"Ne grăbim. Plecăm cu bicicletele. Ne schimbăm, mîncăm, ne pansăm băşicile şi o luăm iar la drum. Povestim după"
Un competitor

"E aproape imposibil să nu te rătăceşti noaptea prin pădure, oricît de experimentat ai fi. Atunci este momentul-cheie. Dacă te găseşti noaptea în pădure, după ce ai urcat ore în şir, şi te rătăceşti, atunci se dovedesc forţa şi tăria de caracter. E momentul cel mai dificil în care îţi vine să renunţi. Dacă depăşeşti momentul, ai cîştigat bătălia cu tine însuţi"
Un competitor

"Reguli care trebuie respectate: nu trebuie să te abaţi de la traseul marcat, nefiind acceptată nici o scurtătură, rucsacii de drum trebuie să fie echipaţi cu trusă medicală de prim ajutor, busolă, bocancii trebuie să fie bocanci serioşi, de urcat pe munte, nu de plimbat prin Poiana Braşov etc."
Organizatorii