O ţărancă în Curtea Supremă

Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

Citaţie emisă la 11 ianuarie 2011. Şpaniuc Lucreţia, cu ultimul domiciliu în comuna Stulpicani, sat Gemenea, judeţul Suceava, este chemată în această instanţă (n.r. – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), camera P8, completul nr. 1, în ziua de 31 ianuarie 2011, ora 9:00, în calitate de recurent-revizuent, pentru Revizuire Recurs – înşelăciunea (art. 215 CP)."

Femeia de 75 de ani împătureşte cu grijă hârtia ş-o pune înapoi în plic, să nu o piardă. De când i-a adus-o poşta, inima ei s-a făcut cât un purice. În ultima luni din ianuarie avea proces în Capitală. Ca să nu întârzie, a plecat de acasă de sâmbătă după-amiază. Până la Suceava a ajuns cu o ocazie, iar de acolo, pe la 11:00 noaptea, s-a urcat în trenul de Bucureşti. A ajuns în Gara de Nord a doua zi de dimineaţă şi, de pe peron, a coborât la metrou.

Îmbrăcată în straie populare, cum umblă oamenii pe la ea prin sat, cu două năframe pe cap şi două paporniţe legate-ntre ele cu un şiret pe umăr, şontâcăind cu bastonul de lemn, bătrâna suceveancă venită să se judece la Înalta Curte s-a oprit mai întâi să-şi vadă fiica. Două griji îi frigeau sufletul: procesul şi ea, fata de 54 de ani, internată din toamna trecută la Spitalul Colentina, cu un picior beteag.

A stat toată duminica lipită de patul fiicei căreia medicii se tot chinuiesc să-i salveze ligamentele afectate de-o infecţie, iar seara, când le-a povestit asistentelor de procesul ei de-a doua zi, i-au găsit un pat liber într-un salon şi-au lăsat-o să doarmă acolo. Bătrâna oftează. Adică, vezi, în toată câinoşenia asta de viaţă mai există şi un pic de bine câteodată, măcar ca o amăgire, dar asta o îndeamnă pe ea să umble după el şi să-l caute.

Cu două paporniţe legate cu un şiret pe umăr. Într-una din ele, lângă Cartea de Rugăciuni, jerpelită de-atâta folosinţă, are o carte cu istoria Bucovinei. Scoate ochelarii de la brâul fotei şi-un elastic atârnă desprins de braţul lor.

Deschide mapa de plastic în care ţine actele. Se judecă pentru pădurea ei. Pentru hectarele rămase moştenire de la bunul şi de la tatăl ei. Şi de la bunul soţului ei. Se judecă cu statul român până când lemnele de-acolo o vor îmbrăca-o spre lumea în care-şi va găsi dreptatea.

"În motivarea plângerii petiţionara a arătat că bunicul său, Mândrilă Neculai decedat în anul 1948 a deţinut suprafaţa de 25 ha teren pădure situat în satul Gemenea, com. Stulpicani, pe care a primit-o prin divizarea obştii, iar tatăl său a avut 10 ha dobândite prin divizarea obştii în anul 1941. Că după tatăl său au rămas trei copii şi nici unuia dintre moştenitori nu i s-a reconstituit dreptul la proprietate cf. Legii 18/91. (...) Analizând ansamblul probator al cauzei, instanţa constată că plângerea formulată este întemeiată şi va fi admisă în temeiul art. 11 şi 41 din Legea 19/91." (Sentinţa civilă nr. 2674/18 iulie 1995, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Suceava)

Din acte alunecă o fotografie. Mare, cât juma de coală A4, alb-negru. "Copiii mei", spune bătrâna şi mângâie hârtia. O mulţime de chipuri încremenite privind într-un singur punct: două coşciuge deschise, în care stau doi copii. "Într-o zi le-am îngropat", şopteşte mama şi-ncepe să plângă după fetele care i-au murit arse într-un incendiu în 1977. Aveau 14 şi 9 ani. "Asta", spune ea şi-mi arată un chip bălai în mulţime, "s-o dus doi ani mai târziu. Leucemie. Avea 19 ani. O stat cinci luni la Cluj, la spital. Şi când am adus-o acasă am îngropat-o. În doi ani am îngropat trei copii!". Caută cu privirea prin fotografie şi pune iară degetul pe ea. "Ăsta, ăsta-i în Germania", se luminează vocea ei, arătându-mi un ţânc. Apoi altul. "Ăsta-i căsătorit la noi, stă la marginea satului, da’i mai mult cu muierea lui, a luat una cu copil, nu mai ştie de noi."

14 copii are cu totul bătrâna. Doar opt mai trăiesc. În Italia, în Germania, prin Suceava, nici unul în casa ei. Are brevet de mamă eroină şi, o vreme, statul a recompensat-o pentru asta. "500 de lei, da’ mi i-a luat şi p’aceia. După ce-o venit Revoluţia, n-am mai primit nimic, şi n-am ştiut din ce pricină." Astăzi, şi să se chinuiască, n-ar mai avea statul ce să-i ia. N-are nici o pensie, pentru că, deşi a muncit ca agricultoare, când şi când, n-a avut continuitate în câmpul muncii. Şi ea, şi soţul ei de 72 de ani trăiesc din pensia lui de miner în Leşu Ursului. 4.500.000 lei. Cât ar putea să mănânce doi bătrâni? De duminică şi până luni la prânz, singura hrană a femeii au fost "un borcănaş de iaurt şi o bucăţică de pâine. Şi am diabet şi nu pot lua medicamentele", oftează ea. N-are voie să le ia fără să mănânce înainte.

Luni a ajuns la Înalta Curte la 9:00 dimineaţa. S-a uitat pe panou după numele ei, şi-a văzut rândul, "numărul 23", şi a aşteptat cuminte. Dar rândul ei nu mai venea. Când instanţa a intrat într-o pauză, a îndrăznit să se apropie de un avocat în robă şi să-i pună o întrebare. "Vă trebuie un avocat din oficiu." Aplecată pe baston, bătrâna l-a privit lung: "Şi unde-i oficiu? Avocaţii cer mulţi bani şi te pomeneşti apoi că nici măcar nu-s de partea ta". La Curtea de Apel Suceava, unde a avut dosarul ăsta, i-au respins "ca nefondat recursul", cu tot cu avocatul din oficiu pe care-l avea...

Scoate acum dintre hârtii o hartă şi-mi arată pe ea: "24... Asta e parceluţa mea. Şi 25 – a moşului". Moşul e soţul ei, care a moştenit de la bunicul lui 60 ha.
"Prin Hotărârea nr. 293/ 27.09.2002, Anexa nr.56 a Comisiei judeţene Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, dvs., ca moştenitoare a autorului Niculai Mândrilă a Petru (n.r. – bunul ei, cel cu 25 ha), vi s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 3,01 hectare teren cu vegetaţie forestieră în cadrul Obştii de pădure Gemenea, suprafaţă cu care aţi fost pusă în posesie, conform procesului-verbal nr. 3259 din 2 decembrie 2002." (Adresa ROMSILVA, 27.02.2006)
"Au făcut falsuri în acte şi-n registre, au şters vechii şi adevăraţii proprietari de terenuri şi au pus alţii în loc", spune bătrâna.

"Referitor la constituirea Obştii Gemenea, din documentele verificate a rezultat faptul că anterior anului 1948, în fosta comună Gemenea nu a existat o formă asociativă denumită Obşte, care să aibă în proprietate terenuri cu vegetaţie forestieră. Deosebit de acestea, din verificarea documentelor folosite la constituirea Obştii Gemenea au reieşit unele ilegalităţi, care fac obiectul unei plângeri penale, aflată în lucru la IJP Suceava." (Răspunsul Instituţiei Prefectului Judeţului Suceava, 26.10.2010)
În camera P8 de la Înalta Curte, completul nr. 1 judecă dosarele unul după altul. Amânările se iau peste rând. O avocată se scuză că tocmai şi-a pierdut programarea la doctor. Un libanez pentru care pledează doi apărători declară, din boxa arestaţilor, că iubeşte România. E acuzat că tocmai se pregătea să-i tragă un sărut evazionist de 60 de milioane de euro.

Bătrâna înaintează spre completul de judecători sprijinindu-se în baston. Ţoc, ţoc, ţoc, se aude lemnul lovind parchetul vechi. Ia albă, brodată cu flori mărunte de bunica ei, împunge prin mulţimea mirată de robe negre. "Domnule preşedinte... Dooomnule preşedinte, luaţi-mă şi pe mine", se aude un glas tânguit. Pe monitorul tv fixat pe-un perete de-a dreapta prezidiului dansează inflexiunile vocilor celor care vorbesc la microfon. "Dooomnule preşedinte..."

Apoi, ţoc, ţoc, ţoc, bătrâna în baston face cale întoarsă, iar pe holul tribunalului se prăbuşeşte pe-un scaun învinsă. Pentru ea s-a terminat lumea. "L-am rugat numa’ să mă ieie şi pe mine în considerare, că nu mai pot sta. Şi mi-o zis să vin cu avocat din oficiu." Îşi strânge paporniţele, le leagă cu şiretul şi oftează adânc. Habar n-are ce s-a ales azi din procesul ei. Nu mai ştie, în supărarea care-i tulbură minţile, decât că are tren la 11:00 noaptea înapoi, la Suceava.

Până atunci, merge la spital, la fată. Barem acolo i se dă, din oficiu, un scaun pe care să stea, la căpătâiul ei. O fărâmă de milă în lumea asta hapsână şi netrebnică. O amăgire că binele totuşi există, iar ea e datoare să meargă în căutarea lui, până când va închide ochii.

Semnături pentru reînfiinţarea Primăriei
Comuna Stulpicani a solicitat instanţei de judecată să dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa totală de 548,64 ha teren cu vegetaţie forestieră (teren care în prezent este deţinut de Obştea Gemenea Stulpicani), teren pentru care se face dovada proprietăţii fostei comune Gemenea care, în prezent, este sat component al comunei Stulpicani.
Fiind convinsă că prin reînfiinţarea comunei Gemenea lucrurile se vor lămuri, iar oamenilor li se va face dreptate, Şpaniuc Lucreţia a mers din casă-n casă şi a strâns semnături de la săteni. 290, aliniate într-un tabel, sub textul: "Domnu Preşedinte al României. Noi, cetăţeni din satu Slătioara, dorim a se reînfiinţa din nou Primărie, cum a fost chiar după război, prin care satu nostru să fie alăturat la comuna Gemenea". Răspunsul Prefecturii Suceava a fost că, pentru rezolvarea favorabilă a solicitărilor dvs., urmează a vă adresa consilierilor locali, în vederea susţinerii propunerii de înfiinţare a comunei Gemenea". Pentru redactarea răspunsului s-au folosit două coli A4. O rămurică din pădurea pe care Şpaniuc Lucreţia şi-o tot caută, prin instanţe şi prin petiţii, de vreo 15 ani.