Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Puţini ştiu că în servieta argintie doctorul cu ochi albaştri şi mers vioi poartă o adevărată comoară. O comoară descoperită în ani de muncă şi de cercetare. Au văzut-o până acum doar amărâţii care au dat de vreun necaz şi s-au trezit cu picioarele făcute ferfeniţă. La orice oră din zi şi din noapte, doctorul îşi pune halatul, mănuşile chirurgicale, desface servieta argintie şi scoate de acolo comoara. Altfel spus, un aparat construit într-un atelier de avioane de meşteri pricepuţi care au înţeles din prima ce voia doctorul de la ei.
Vreo patru semicercuri, fiecare dintre ele dotat cu nouă găuri aşezate la o distanţă de 22,5 grade, orificii prin care trec coloane de ghidare prinse între ele cu nişte coturi, ca nişte articulaţii umane, care dau mobilitate pentru a fixa aşa cum trebuie gamba piciorului. După ce aparatul este fixat, cam în 20 de minute, acele articulaţii din metal se strâng cu o cheie şi piciorul este pus în poziţia dorită cu ajutorul aparatului Roenghen, care permite vizualizarea completă a fracturilor piciorului.
"Noi, prin mişcările pe care le facem cu ajutorul coloanelor de ghidare, aducem osul în poziţia corectă. Cele patru semicercuri sunt fixate două în partea de sus, sub genunchi, şi în partea de jos a piciorului prin nişte broşe, un fel de andrele cu diametrul de 3 mm, ele fiind singura invazie în picior. Rezistă până la 500 de kilograme forţă. Ancorarea dispozitivului se face milimetric, matematic, din această cauză riscul de a întâlni vase de sânge, muşchi sau nervi este exclus. Practic, noi lucrăm numai în aşa-numita zonă verde, unde nu sunt vase de sânge, ci numai piele şi os. Asta este şi una dintre diferenţele majore faţă de zecile de modele de fixatoare existente pe piaţă", explică întregul mecanism de funcţionare a aparatului doctorul Neculai Filipescu, inventatorul maşinăriei.
Dispozitivul a fost gândit cu mulţi ani în urmă, de prin 2000, când doctorul în medicină îşi începea lucrul la cercetarea pentru doctorat. Practica de zeci de ani de până atunci l-a făcut conştient de necesitatea realizării unui astfel de aparat, care să nu mai folosească nici şuruburi, nici tije metalice şi, mai ales, bisturiul.
"Fixatorul obişnuit este folosit la început, este doar o parte a tratamentului. O chestiune provizorie, până se liniştesc marile tulburări care apar. După aceea, se suspendă această fixare şi se continuă cu una internă, cu o nouă anestezie, operaţie, tijă, şuruburi etc. În cazul dispozitivului nostru, nu este nevoie decât de o anestezie, atunci când se fixează broşele. La suspendarea lui nu este nevoie de anestezie, se poate face într-un cabinet de ambulatoriu, fără internare. Aici putem vorbi şi despre limitarea costurilor, dincolo de suferinţa minimă a pacientului", completează doctorul Dan Popa, partenerul de lucru şi de cercetare al doctorului Filipescu.
De la bun început, doctorul şi-a propus să facă un aparat care să uşureze suferinţa pacientului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, să ofere câmp de lucru pentru reconstrucţia gambei fracturate. Aşa a reuşit, cu fixatorul inventat de el, să lase liberă toată zona gambei, de la genunchi până jos, pentru a putea lucra nestingherit la reconstrucţia ei. "Fracturile de gambă deschise ridică cele mai mari probleme de tratament: tibia este imediat sub os şi vascularizaţia proastă, cel puţin în jumătatea vistală. Fixatoarele existente acum pe piaţă se fixează la gambă cu şuruburi şi apoi vine metalul de jur-împrejur şi îl îmbracă precum o carcasă. Însă în momentul în care impactul la gambă produce fractura asta deschisă, fixarea se face cu burghiul, sunt puternic invazive. Din cauză că fractura este deschisă, cu plagă, potenţialul de a se infecta este infinit mai mare. Nu lasă liberă zona care trebuie rezolvată. Fixatorul creat de mine tocmai acest lucru îl face. Procesul de reconstrucţie poate începe imediat, iar timpul de vindecare este infinit mai mare faţă de cazurile în care se folosesc fixatoare clasice", spune inventatorul. Un mare plus însă îl constituie şi faptul că fixatoarele care sunt pe piaţă acum nu pot să rezolve o fractură deschisă la nivelul tibiei decât folosind mai multe dispozitive de acest gen. "În cazul fixatorului nostru, extern universal minim invaziv, indiferent unde este focarul, că e sus la platou, că e la nivelul diafizei, se foloseşte doar el", arată unicitatea aparatului doctorul Popa.
Până acum, doctorul Filipescu împreună cu doctorul Popa au avut 76 de cazuri în care au folosit fixatorul. "Cazuri grele, oameni călcaţi de tren, accident de maşină, care vin cu picioarele distruse, dacă vedeţi pozele făcute, vă îngroziţi", rememorează doctorul Popa pacienţii trataţi. Unul dintre suferinzi, căruia medicii ortopezi îi dădeau 2% şansă de păstrare a piciorului, este Petru Miclăuş. Bărbatul a trecut cu ceva timp în urmă printr-un accident grav de muncă. A căzut de pe o schelă înaltă de aproape 3 metri şi şi-a strivit piciorul stâng.
"Am venit la Spitalul Judeţean de Urgenţă mai mult mort decât viu. Mă şi vedeam cu picior de lemn", îşi începe istorisirea bărbatul de 43 de ani în timp ce merge pe culoarul spitalului, fără cârje, neajutat de nimeni. "Oasele îmi ieşiseră în exterior, atârnau practic. Am crezut că voi trece prin operaţii, că voi fi chinuit rău. Doctorul mi-a spus că o să îmi pună fixatorul şi că nu o să trebuiască să mi se pună şuruburi sau tije. Nu prea mi-a venit a crede. Ştiam cât este de complicat cazul meu. Domnii doctori mă anunţaseră. Nu întâmplător am stat cu fixatorul un an şi o lună. S-a vindecat greu. De-a lungul timpului, doctorii au intervenit de mai multe ori. Mi-au luat grefe de piele de pe pulpa piciorului şi mi-au pus-o pe gambă. 50 de zile am stat în spital, după care acasă. Nu a trebuit să stau la pat. Genunchiul mi-a fost mobil, datorită aparatului. Dar pentru că am stat atât de mult cu el, a trebuit să vin zece zile la recuperare", povesteşte Petrică Miclăuş în timp ce-şi priveşte doctorul cu recunoştinţă.
Cei doi medici au îmbunătăţit în permanenţă fixatorul. Din practică, au constatat că aparatul poate fi folosit nu numai pe fractură deschisă, cum sunt folosite toate celelalte, ci şi pe fractură închisă de înaltă energie (radiografia arată că "piciorul este făcut ţăndări") sau tulburări circulatorii mari (pielea este plină cu băşici cu sânge sau cu ser). "Noi îl fixăm numai la capete şi toată zona suferindă este lăsată liberă. Nici un fixator nu face aşa ceva. Pacientul se vindecă în câteva zile şi pleacă acasă. Într-un mod spectaculos se reduc tulburările, pentru că focarul este fixat. Necesitatea de a fi folosit şi la fracturi închise a apărut mai ales din cauza complicaţiile care urmau la intervenţiile clasice: deschizi rana, pui fragmentele cap la cap, tot felul de şuruburi, de plăci care duceau la complicaţii dramatice", explică doctorul Popa.
Acum, de aparat beneficiază, din păcate, doar pacienţii Spitalului Judeţean din Bacău. Motivul? "Nu putem să-l comercializăm. În România nu există producător de astfel de aparatură medicală. Cele 15 aparate pe care le avem în spital sunt făcute efectiv din venituri personale, fără nici un ajutor", enumeră doctorul Filipescu greutăţile întâmpinate. În plus, nici colegii de breaslă, doctori, nu dau năvală să aplice în practică descoperirile altora. "Am scris o carte despre acest fixator. S-au arătat interesaţi de ea, dar când au văzut preţul, un milion de lei, au spus că este foarte scumpă."
Citește pe Antena3.ro
Profesorul Filipescu caută astăzi firme care să-l ajute să găsească producători străini dornici să producă aparatul. "Am dat de cineva din India, rămâne de văzut cum o să procedăm. Problema este că acest aparat poate fi folosit la nesfârşit, nu este consumabil. Doar broşele trebuie schimbate, în rest, nimic. Şi atunci nu este foarte rentabil pentru o firmă să producă aceste aparate", completează tabloul obstacolelor întâlnite doctorul Popa. Deocamdată, singura lor mulţumire o reprezintă strângerile de mâini şi îmbrăţişările pacienţilor care, după ce îşi văd picioarele sfărâmate, reuşesc apoi să meargă, de parcă nu ar fi păţit nimic.
"Am fost anul trecut la Congresul internaţional de la Barcelona", povesteşte doctorul Filipescu. "A fost o adevărată desfăşurare de forţe. S-au prezentat invenţii şi lucrări concomitent, în mai multe săli. Selecţia a fost riguroasă. Foarte multe dosare au fost respinse, unii au fost doar amintiţi, iar altora, cu lucrările cele mai bune, li s-a permis să facă şi o prezentare. Ţara noastră, prin noi, a fost prima care a deschis congresul. Aparatul a fost foarte bine primit. S-au pus întrebări, au fost interesaţi de munca noastră. Când am văzut steagul României în colţul proiectorului pe care se derulau imaginile din timpul intervenţiilor pe care noi le-am realizat pe pacienţi, mi-a crescut inima în piept. Am primit de-a lungul timpului oferte de muncă în străinătate. Dar nu aş putea să plec. Pentru că iubesc să văd steagul României arborat pe un colţ de perete şi aplaudat într-o ţară străină."
