"Omul devine element de statistică, şi de aici criza spirituală"

Preotul şi psihoterapeutul vindecă fără pastile, dar fiecare are metoda sa. Preotul ortodox defineşte depresia drept o stare spirituală de descurajare, de apăsare, toropeală, amor­ţea­lă, îngreunare a sufletului şi trupului. Pentru Sfinţii Părinţi, o parte im­por­tantă a tulburărilor pe care astăzi le considerăm drept pur psihice ţin, de fapt, de domeniul spiritual. Spre exemplu, anxietatea şi angoasa pot fi parţial raportate patimilor fricii şi tristeţii. Simptomul depresiv este pus de Părinţi în strânsă legătură cu acedia şi tristeţea. "Evagrie Ponticul, scriitor bicericesc, arată că tristeţea survine uneori prin frustrarea do­rin­ţelor, iar uneori este consecinţa furiei. Aşadar, depresia poate fi provocată de lipsa unei plăceri trupeşti, efectul unei neîmpliniri. Cel cuprins de depresie nu mai vede nici un sens în viaţa sa. Depresia poate apărea din cau­za necazurilor, bolii, relelor, mor­ţii. Această stare este provocată de în­singurarea omului, de lipsa de co­mu­nicare", spune părintele Gheor­ghe Holbea, care slujeşte la Biserica Pre­cupeţii Noi din Bucureşti. "Astăzi constatăm că, deşi aglomeraţi în centre urbane, trăim singurătatea colectivă şi anonimatul colectiv, şi aceasta pentru că omul, în ideologia glo-balistă, nu mai este considerat persoană unică şi irepetabilă, ci o rotiţă într-un mecanism care, dacă se strică, poate fi înlocuită. În lumea de astăzi, omul este confundat cu funcţia, cu meseria sau cu serviciul pe care poate să-l presteze. Se crede că este util societăţii doar atât cât poate să fie un «mijloc de producţie», iar omul se depersonalizează, se despirituali­zea­ză, uitând că vocaţia sa de bază este aceea de om. Nu ne naştem să fim muncitori sau specialişti în nu ştiu ce domeniu. Împlinim toate acestea temporar, dar ele nu trebuie să înlocuiască umanitatea din noi. În lumea contemporană, de multe ori omul devine element de statistică generală, mai ales când el este victima catastrofelor naturale. Pentru aceste situaţii s-a găsit şi o formulă prin care se încearcă mascarea dra­mei fiecărui om: «efecte colaterale»", spune părintele.
El a constatat că foarte mulţi tineri, indiferent de pregătire profesională şi de mediu, sunt dezorientaţi, pentru că nimeni nu le mai oferă o pers­pectivă. "În această atmosferă de depersonalizare, în această în­de­păr­tare a omului de Dumnezeu şi de sine însuşi, mulţi tineri îşi caută refugiul în droguri, mai nou în «et­no­botanice». Trebuie să mă văd cu ei la câteva zile; ei în mine găsesc o alinare şi o persoană care îi iubeşte şi încearcă să-i ajute cu ajutorul lui Dumnezeu. Sunt şi tineri dependenţi de pornografie, chiar tineri căsătoriţi. Sunt aruncaţi într-un cerc vicios, iar când cad au o stare din care nu mai pot să iasă. Cu cât patima se repetă, ei se simt condamnaţi. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Care prin Fiul Său suferă în toţi umiliţii, ofensaţii, alungaţii şi chinuiţii istoriei, reuşesc să ameliorez şi chiar să vindec această stare de angoasă şi de depresie a tine­ri­lor în taina mărturisirii, insu­flân­du-le sentimentul profund al paternităţii şi purtării de grijă a lui Dumnezeu", spune Gheorghe Holbea.

Părintele a constatat că, dacă existenţa unui om a însemnat doar căutarea plăcerii şi a confortului, plăcerea la un moment dat, din cauza vârstei sau a bolii, nu mai poate fi sa­tis­făcută, şi atunci omul ajunge la depresie şi la deznădejde: "De exemplu, un bătrân, într-un sat, era împă­ti­mit în desfrânare. A ajuns la o vârstă venerabilă, iar unul dintre fiii săi era deranjat că tatăl ajunsese de râsul satului. Bătrânul a trebuit să facă un tratament şi acea plăcere a fost oprită, iar el a zis: «Acum pot să mor, viaţa mea nu mai are nici un sens». Dacă nu-şi mai putea satisface patima, a ajuns la o deznădejde vecină cu gândul sinuciderii. Dar, până la ultima suflare a vieţii, noi, preoţii ortodocşi, credem că există pentru fiecare o şansă de întoarcere". Uneori, cei care sunt în suferinţă cred că există slujbe sau rugăciuni speciale pentru vindecare, însă părintele Holbea nu consideră că aceasta e calea potrivită: "Credincioşii în criză spi­rituală apelează la preot pentru sluj­be speciale sau molitvele Sfântului Vasile. Dar nu trebuie să ne raportăm magic la religie. Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să ne căutăm un duhovnic compatibil cu structura noastră sufletească. Dacă eşti sincer în căutarea ta, Dumnezeu te trimite unde trebuie. Vei urma sfaturile du­hov­nicului. Duhovnicul nu e un contabil de păcate, e un sfătuitor. Relaţia cu duhovnicul trebuie să fie ritmică, nu din an în Paşti, nu doar când sufe­rim. Duhovnicul trebuie să aibă dra­goste. Eu le spun celor în suferinţă: «Când simţi că te duci la vale, ai şi venit». Citim o rugăciune, stăm de vorbă. Sfinţii Părinţi spun că leacul împotriva depresiei este rugăciunea stăruitoare către Dumnezeu".

Lidia Danielescu, psihoterapeut, psiholog, membră a Şcolii Europene de Psihoterapie de la Strasbourg, a observat că sunt trei categorii de pacienţi: "Nu am venit la dumnea­voastră ca să mă trimiteţi la popă", "Cred în Dumnezeu, dar nu merg la biserică" şi cei care au o relaţie bună cu biserica. "Aceştia din urmă nu vin cu depresii. Vin şi musulmani, dar, atunci când ai o relaţie bună cu di­vi­ni­tatea, nu e important cum o nu­meşti. După părerea mea, dacă toţi am avea un duhovnic, nu s-ar mai ma­nifesta atât de mult depresia. Spo­v­editul întâmplărilor neplăcute ale vieţii tale te ajută să te purifici emo­ţi­o­nal", spune Lidia Danielescu. Ea ara­tă că există mai multe feluri de psi­hoterapie: cognitivă, emoţională, tranzacţională, existenţială şi crede că terapia existenţială, care presu­pu­ne conştientizarea stării prin care treci şi a atitudinilor pe care le alegi, este un demers terapeutic potrivit pentru echilibrare. Totuşi, psihote­ra­peutul atrage atenţia asupra faptului că în depresia majoră, morbidă, nu e suficientă psihoterapia: "Procesezi atât de negativ totul, încât pierzi contactul cu realitatea. Dar au fost şi situaţii în care medicaţia alopată a ac­centuat depresia. Sunt psihiatri ca­re vindecă cu Prozac. Am avut un pa­cient care lua Prozac şi era complet în afara realului. Îi vorbeam, dar nu mă auzea, nu recepta. I-am sugerat ma­mei lui să consulte un alt psihiatru, pentru a obţine un alt tratament. Îi trimit pe pacienţi la cristaloterapie, mag­netoterapie, acupunctură, ho­me­o­­patie. Au fost cazuri care s-au echi­librat emoţional şi au obţinut o sta­bili­tate psihoemoţională definitivă, fără regresie".

Lidia Danielescu remarcă faptul că românii nu sunt suficient de informaţi despre ceea ce înseamnă psihoterapie: "Vin unii pacienţi şi îmi cer reţetă. La Strasbourg, unde am făcut specializarea, psihoterapeutul era ca medicul de familie, şi asta se reflecta în stradă, în relaxarea şi atitudinea faţă de cei din jur. Oamenii aceia se pot bucura mai mult de ce înseamnă viaţă. La noi, de fiecare dată când ies seara de la serviciu, văd feţe posomorâte". Psihoterapia nu e decontată de Casa Naţională de Asi­gu­rări de Să­nătate şi acesta e unul din­tre motivele pentru care românii ape­lează rar la acest gen de tratament. O şedinţă de psihoterapie du­rea­ză o oră. Prima întâlnire costă 98 de lei la clinica unde lucrează Lidia Danielescu. Intrarea în procesul tera­pe­utic presupune cel puţin 10-12 şe­dinţe, indicat o dată pe săptămână, care costă fiecare 120 de lei. La prima în­­­tâl­nire, psihoterapeutul face anam­ne­za, chiar din faza embrionară. "E im­­­portant cum a fost sarcina din punct de vedere emoţional pentru ma­­mă, cum s-a produs naşterea, toate acestea transmit mesaje. Trebuie să am informaţii şi despre climatul din fa­­milie, şcoală, istoric de familie, să ştiu dacă pe arborele genetic au fost boli grave", explică Lidia Danielescu. La a doua şedinţă îi dă pacientului tes­­tul arborelui, pentru a vedea re­sur­­sele interioare, dar şi limitele pe care le are în acel moment. Ea le reco­man­­dă pacienţilor să ţină un caiet per­­so­nal, care îi ajută la conştientiza­re şi la evitarea dependenţei de terapeut. Psihoterapia poate da roade şi du­pă trei şedinţe, în funcţie de ritmul în care pacientul se deschide şi co­­la­bo­rează. "Oamenii rămân fără ser­vi­ciu, divorţează, au început să vi­nă şi bărbaţi, îşi pierd serviciile, sunt stresaţi, au tulburări de dinami­că se­xua­­lă. E important însă cum ac­cepţi să traversezi o situaţie. Cei bo­gaţi sunt şi ei deprimaţi, au gânduri su­i­ci­da­re. Bogăţia poate să te ducă într-o de­rivă existenţială, pentru că pre­ţuieşti ce ai, te bucuri pe moment, dar apoi vrei şi mai mult. Am întâlnit oa­­­meni săraci, dar fericiţi. Trebuie să-l ierţi pe cel care ţi-a greşit şi să te ierţi pe tine. Să ne iubim, să nu ne ju­de­­­căm. Toleranţa se anulează pe zi ce tre­­ce. Ea ar fi trebuit să fie un instinct uman. Este foarte importantă relaţia cu Dumnezeu, cel mai mare tera­peut."