ONG-ul mic blochează primăria mare

Intersectia Buzesti – Grivitei.
12 mun­citori capiati de caldura pranzului trudesc la montarea unei linii de tramvai. Fete incinse, casti date pe spate, canicula nemiloasa – nu-ti vine decat sa strangi suruburi si sa dai cu barosul. Pe stanga, resturi de la de­mo­lari, dupa ce tiganii au golit spatiul de caramizi, teracote, instalatii sanitare sau tot ce era canat de fereastra. Ma­estri in demolari, tiganii lasa te­re­nul ca in palma. Mai jos de Matache, unul tragea de innebu­nea de-un fier care-i facuse cu ochiul. Era manga, il mai lovise si dogoarea si nu vedea ca fierul era o maneta de buldozer proptit intr-o rana. Cum dracu’ sa misti un buldo­zer pe fierbinteala asta?

Dar eu am ce am cu sinele de tram­­vai, singurul semn de bine pe un santier blocat de instanta. De la un cap al liniei zaresti cladirea lui Boc. La celalalt, Hala Matache, fosta si viitoare cladire de patrimoniu, prin meritul Asociatiei "Salvati Bucu­res­tiul!", care s-a tinut ata de gatul lui Oprescu sa mai lase de la el cu demolarea.

Ceausescu sau Bill Gates
Cunosc din copilarie Buzestiul si Grivita. Mergeam la Cinematograful Marconi, apoi Dacia, azi o ruina scoasa la vanzare, cu telefonul proprie­tarului atarnat de un gavan, candva fereastra. Ma duceam si la "Cinema Marna", alaturi de care, pe colt, intr-o cladire superba (casa Radulescu?), fusese multi ani la rand o librarie in care chiar te simteai bine.

Ruina s-a instalat de mult, te­mei­nic, pe indelete, cum se asaza paragi­na in tara noastra. Cand ceva cade, cade cu totul, prabusirea e iminenta, dar nici un ONG nu moare de grija.

Daca se iveste insa unul hotarat sa schimbe uratul, sa faca util neingrijitul, degradatul sau uitatul, sa demoleze in scopul constructiei, sa te tii proteste. Asa cum decazuse Buzestiul – Berzei, erau doua solutii: o demolare in stil Ceausescu sau captarea interesului unui Bill Gates, care sa cumpere zona cu tot cu proxe­netii si parasutele de la Hotel Marna, s-o despaducheze si s-o faca Paris. Pentru ca, in ciuda mizeriei, erau aici (si inca mai sunt) case frumoase, balcoane cu farmec interbelic, aco­pe­ri­suri unice, apartamente cu vitralii rare, sobe de teracote scumpe, dar....
Noi mai construim de bine, de rau, dar de intretinut, de reparat, de salubrizat in sensul zugravelii, maturatului, a apei si sapunului, prea rar spre deloc.

Santierul, incremenit
Ma intorc la absurdul liniei de tramvai pe distanta unei singure statii. O linie inutila pe un santier mort, incins de parjol. Un tramvai care nu duce nicaieri, turism de-o statie la ruinele Buzestiului. Unde, pe trotuarul ingust, bun sa-ti faci tandari glezna, au ramas cateva branduri puternice pline de igrasie, sobolani si buline seismice: tocilarie, covrigarie, antichitati, reparatii instrumente muzicale, frizerie, magazin mixt nonstop inchis, amanet, supermarket de doi metri jumate pe trei, gard insalubru putind a urina si, in fine, sediul falit al Garzii revolutionare romane, pe care sta lipita sigla Galina Blanca.
De cand s-au oprit lucrarile la interventia ONG-ului, vremea a incremenit. Extrasa din realitatea fostului santier, ceata celor 12 tramvaisti e in afara timpului ca intr-o proza fantastica.

Crama s-a mutat pe Cameliei
Mai jos, pe Berzei, o informatie pretioasa pe un zid al Halei Matache da sens cladirii: Crama Matache s-a mutat pe Strada Cameliei (dupa Amanet). Cu betivi cu tot.
De aici in jos, mergand spre Vergiliu, pricepi adevarata drama a santierului lui Oprescu oprit din ela­nul asternerii viitorului bulevard.
S-a strans apa in gropi, trasneste de mirosuri, s-a furat in draci din ce nu era de furat, s-a umplut de maidanezi, a murit negotul definitiv. Pustiul santierului parasit e mai rau ca imobilele sordide, nedemolate, pline de curve, manglitori si aurolaci.

Cam pe unde tragea ala beat de maneta buldozerului, crezand ca e fier beton de sutit, aparu unul dintr-o groapa, intinzandu-mi un Doxa la kilogram, ca sa ma faca om: "Nu vrei, patroane, un ceas destept ca al garii?". Ca al Garii de Nord. Si puteam sa jur ca nu e viata prin pivnitele demolatilor.

Ca sa gandim pozitiv, in sensul comunicatului de impacare intre Asociatia Salvati Bucurestiul! si Primarie, vom mentiona ca fumul gratarului lui Antonio din Piata Mata­che s-a intins binefacator peste zona calamitata, de la Hotelul Ibis, din preajma garii, pana la curtea unde par­cheaza rata de Alexandria – Ro­si­ori – Caracal. In jos, pe Berzei, observi alta linie de tramvai, conti­nuarea celei intrerupte in Buzesti. Se descurca si constructorul cum poate, ca sa nu arda gazul pana se pronunta instanta. De ca si cum ar fi doua orase, doua tari, doua planete. Fiecare cu ONG si Primarie proprii.

Raca dintre ONG-ul amintit si Consiliul General al Primariei a durat aproape un an. Batalie de idei, dar si de orgolii. Luni bune luate de la gura buldozerelor. Vin ploile, vin zapezile, vin alegerile si intarzierea din miez de vara poate lua proportiile dezastrului pentru populatia din preajma, cetatenii din proximitate, vorba de militian comunitar.

Brandul Matache e plin de sensuri
Cat priveste Hala Matache, e greu de zis, dar si mai greu de facut. Cum sa faci muzeu viu din hala, cand negotul din piata te imbolnaveste olfactiv. In acceptiunea mirosurilor grele, a duhorilor care te baga in spital, a igrasiilor din subsolurile cladirilor apropiate, nici locuite, nici parasite. Prin Piata Matache, pe langa negustorimea pietasa, mai buna sau mai rea, misuna si meseriasi care te fac la geanta. Nu mai e nimic din pitorescul targovetului din fotografiile sepia Buzesti – Grivita – Matache. Si nici n-are cum.

De la "Carnatul vesel – gustul care te inebuneste" la sopronul lui Remus, trecand pe langa Veverita, delicatesele grecesti si pepenarii de Ialomita, o sumedenie de, nici nu stiu cum sa le zic, nici tarani, nici tigani, nici oraseni, nici melteni, nici gainari, nici hoti, nici prea cinstiti, te pot baga in spital nu numai cu marfa lor, cat mai ales daca-ti respira in fata de la juma de metru. E mult de lucru aici. Oricat ai restaura prin preajma, trebuie sa ai in minte nu doar zidurile, ci si amestecatura de nicaieri care face parte din brandul Matache de azi.