x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Orient Express, bijuteria regală care circulă în spațiu și timp

Orient Express, bijuteria regală care circulă în spațiu și timp

de Diana Scarlat    |    30 Aug 2022   •   07:35
Orient Express, bijuteria regală care circulă în spațiu și timp

În Gara Sinaia, trenul Orient Express a strălucit, ieri, la linia 1, preț de câteva ore. Călătorii din toate celelalte trenuri l-au admirat înmărmuriți de frumusețea bijuteriei regale care din când în când străbate România, aducând, în glasul roților de tren, povești din trecut.

Toți admiratorii vedetei de pe șine s-au fotografiat și s-au filmat cu piesa de muzeu care circulă prin toată Europa, legand Occidentul  de orient și aducând trecutul în prezent sau ducându-i pe călători înapoi, în alte epoci. În drumul său spre București, frumosul exemplar feroviar a staționat, ieri, câteva ore, în locul unde Familia Regală a României a ridicat Gara Regală de la Sinaia. Cât timp oaspeții au plecat pe urmele regilor României, la Castelul Peleș, Gara Sinaia s-a transformat în muzeu în aer liber, spre deliciul tuturor celor care au reușit să-l vadă, în lumina soarelui de sfârșit de august. 

Deși parcursese sute de kilometri, Orient Express părea, ieri dimineață, abia scos din țiplă. Parcă nici măcar praful nu are curaj să-l atingă. Fericiții călători care l-au întâlnit, în drumul lor prin Gara Sinaia, fotografiau opera de artă în tăcere, respectându-i statutul de piesă de muzeu. Orient Express își plimbă oaspeții până pe 4 septembrie, ajungând din nou și în România. De 139 de ani (1883 - 2022), trenul istoric Orient Express circulă pe traseul Paris-Budapesta-Sinaia-București-Istanbul. „Noi asigurăm doar serviciile care țin de CFR Călători și sprijinul pentru Orient Express. Oaspeții trenului coboară în gările de la Sinaia și de la București pentru a vizita cele mai importante obiective turistice, iar în acest timp, trenul staționează în cele două gări. Uneori cer o anumită viteză de circulație, iar noi le asigurăm posibilitatea de a traversa România în condițiile pe care le doresc”, a explicat, pentru Jurnalul, Adrian Vlaicu, șeful oficiului de marketing al CFR Călători. 

Conducerea CFR Călători a decis să evite eventuale probleme, punând la tracțiune câte două locomotive, cum a procedat și în 2019. Potrivit programului oficial, Venice Simplon Orient Express a sosit în Gara Regală Sinaia luni, 29 august, unde a staționat între orele 08:52 – 12:20, apoi a ajuns în Gara de Nord din București, la ora 15.42, în loc de 14:16, cum era programat inițial. Primul obiectiv vizitat de oaspeții VSOE în Gara de Nord a fost Salonul Regal, o altă bijuterie a Căilor Ferate Române. Astăzi, trenul pleacă spre Videle, Giurgiu și apoi Istanbul. Trenul legendar și-a reluat călătoria acum, după doi ani de pauză din cauza restricțiilor impuse de pandemie. 

În decembrie 2018, compania Venice-Simplon-Orient-Express a fost preluată de LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton, holding multinațional specializat în modă, servicii și bunuri de lux, desemnată în 2021 cea mai valoroasă companie din Europa.

În România, trenul Orient Express a intrat pe la Curtici, deplasându-se spre Arad, pe 28 august, apoi a mers spre Radna-Ilia-Deva-Simeria-Șibot-Coșlariu-Teiuș-Sighișoara-Brașov-Sinaia, unde a ajuns pe 29 august, dimineața. De la Sinaia a plecat pe ruta Ploiești Vest-București Nord. Astăzi, 30 august, trenul pleacă din Gara de Nord a Capitalei, la ora 10.00, către Videle-Giurgiu Nord-Ruse (Bulgaria), mergând mai departe, spre Istanbul. Orient Express va traversa din nou România după 3 septembrie, parcurgând în sens invers același traseu, până la ieșirea din țară, pe 4 septembrie, pe la Curtici.

×