Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Trofeul “10 pentru România” a însemnat pentru marele actor Alexandru Arşinel şi fericire, şi obligaţie, şi mulţumire, şi bucurie. A fost un trofeu de care actorul se apropiase foarte mult şi la care spera pentru faptul că îi îndeplinea un vis.
Trofeul “10 pentru România” a însemnat pentru marele actor Alexandru Arşinel şi fericire, şi obligaţie, şi mulţumire, şi bucurie. A fost un trofeu de care actorul se apropiase foarte mult şi la care spera pentru faptul că îi îndeplinea un vis.
Jurnalul Naţional: Când, la terminarea Facultăţii de Teatru, aţi optat pentru Teatrul de Revistă pentru cuplete, cântece, aţi bănuit că tocmai această specie actoricească vă va aduce gloria?
Alexandru Arşinel: Când am terminat Institutul de Teatru am fost repartizat la Târgul Mureş, unde am jucat roluri de dramă: “Oceanul”, “Discipolul diavolului” etc. În Bucureşti am venit şi am ajuns la Revistă întâmplător. Am terminat în ’62, în ’64 mi-am dorit foarte mult să revin în Bucureşti şi Teatrul de Revistă era singurul care dădea concurs în anul acela. Am intrat şi am rămas legat. Sunt 43 de ani de când mi-am legat destinul de acest gen minunat. Un gen care te supune la nişte rigori extraordinare. Este genul în care piesa de teatru se joacă în cinci minute, intri pe scenă, ai exact cinci minute, pleci şi dacă nu ai reuşit să-i captezi pe spectatori este ca şi cum nu ai fi apărut în spectacol. Un spectacol, un gen greu în care trebuie să te mişti, în care trebuie să cânţi, să scoţi şi lacrima, dar mai ales ceea ce e mai greu, mult mai greu, să scoţi zâmbetul de pe chipul unor oameni care au necazuri, care au probleme, care se întâlnesc cu tot ceea ce este supus de vicisitudinile vieţii pe care o trăiesc în general.
Jurnalul Naţional: Prin ce se manifestă sângele de moldovean la dumneavoastră ?
Alexandru Arşinel: Poate printr-o anumită bonomie, printr-un anumit calm, printr-o anumită siguranţă
atunci când urc pe scenă. La noi, în Moldova, un om care glumeşte se spune că este un om hâtru. Şi mai ales printr-un anume optimism, cred eu că moldovenii în general au fost şi au rămas oameni optimişti.
Jurnalul Naţional: Cum aţi descoperit că vocea dumneavoastră poate ridica sălile în picioare?
Alexandru Arşinel: Târziu, dar de cântat m-am apucat mai devreme şi am început să profesez, să-mi exploatez această calitate prin 1967, cântând în barurile din Bucureşti. Fiind lansat în 1960, dacă se poate vorbi de o lansare în ’60, într-o o emisiune a TVR-ului, de altfel prima mea apariţie la televiziune, sub bagheta lui Valeriu Lazarov.
Jurnalul Naţional: Dacă ar fi fost să jucaţi în altfel de piese v-aţi fi văzut în...
Alexandru Arşinel: M-aş fi văzut poate în Chiriţa sau, dacă ar fi fost să fac dramă, m-aş fi văzut în “Ploşniţa”, în care am şi jucat rolul principal, m-aş fi văzut în “Revizorul”, în “Burghezul gentilom”, m-aş fi văzut, poate, în “Regele Lear”.
Ne-au împerecheat pe scenă
Jurnalul Naţional: V-a încercat sfiala atunci când a trebuit să-i luaţi locul lui Ştefan Bănică Senior, în duetul cu Stela Popescu?
Alexandru Arşinel: Nu a trebuit să-i iau locul. Am fost solicitat să intru într-un spectacol în care Ştefan Bănică refuzase să vină şi atunci spectacolul fiind scris deja de Puiu Maximilian şi Vasile Veselovschi s-a căutat un interpret care să joace alături de Stela, am intrat eu şi apoi cei care scriau, în speţă Mihai Maximilian, Vasile Veselovschi, regizorul Biţu Fălticineanu, au hotărât să ne “împerecheze” pe scenă. Această unire a fost, zic eu, de bun augur!
Jurnalul Naţional: În duetul Stela - Arşinel, al cui glas se aude mai tare, al găinii sau al cocoşului?
Alexandru Arşinel: Poate al cocoşului pe scenă, că vorbesc mai tare, în culise... ne împărţim perioadele.
Jurnalul Naţional: S-a întâmplat vreodată să uitaţi un vers sau o frază de cuplet în timpul vreunui spectacol ?
Alexandru Arşinel: Da, da, da! Nu o dată, chiar de mai multe ori ! Poţi să ai un lapsus, poţi să ai un moment de emoţie, poţi fi derutat de partener sau partenerul să greşească şi tu, la un moment dat, gândindu-te că a greşit, intri din greşeală în greşeală. În general, noi ne ajutăm şi de foarte multe ori nu se observă asta, nu se simte o reacţie în sală cum că ar fi sesizabil.
Jurnalul Naţional: V-aţi fi dorit să fiţi un om... “sfrijit” ?
Alexandru Arşinel: Nu, nu mi-am dorit pentru că nu am văzut în jur. În casa mea toţi au fost plinuţi, şi tata, şi mama, şi sora, şi fratele. Eu eram cel mai slab! La vârsta de 23 de ani aveam 68 de kilograme, dacă nu făceam 70 nu voiau să mă ia la armată! Eram slab, slab, dar vânjos şi destul de puternic şi... frumos!
Jurnalul Naţional: În realitate sunteţi un om vesel sau trist?
Alexandru Arşinel: (Ezită)... Să ştiţi că, în general, comicii, nu de puţine ori, sunt dominaţi de o anumită tristeţe.
“Un spectacol, un gen greu în care trebuie să cânţi, să scoţi şi lacrima, dar mai ales ceea ce e mult mai greu, să scoţi zâmbetul de pe chipul unor oameni...”
Alexandru Arşinel
“La vârsta de 23 de ani aveam 68 de kilograme, dacă nu făceam 70 nu voiau să mă ia la armată! Eram slab, slab, dar vânjos şi destul de puternic şi... frumos!”
Alexandru Arşinel
roxana.vintila@jurnalul.ro
