x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Parfumuri delicioase de Capri

Parfumuri delicioase de Capri

de Eliza Dumitrescu    |    11 Ian 2009   •   00:00
Parfumuri delicioase de Capri

Creuzetul unui alchimist uriaş şi exigent nu ar putea conţine lucruri mai minunate decât cele pe care le pot descoperi simţurile muritorului de rând pe Insula Capri.



Capri oferă o experienţă senzorială şi estetică de cea mai înaltă clasă. Liniile pure ale ruinelor greceşti şi romane care presară crenelurile de stâncă ne amintesc de negustorii, aristocraţii şi împăraţii care şi-au plimbat cu încântare paşii pe cărările abrupte şi încinse de soare ale colţului de numai zece kilometri pătraţi din Marea Tireniană. Astăzi, locuitorii din Capri trăiesc în căsuţe albe şi cochete, care cresc frumos în continuarea stâncilor şi invită prin ferestrele şi terasele lor generoase marea la un pahar de vin caprez sau de limoncello. Toate culorile unui caleidoscop plin de imaginaţie se succed de la o curte la alta graţie mozaicurilor care fac mândria faianţarilor din insulă. Pe unul dintre ele, încrustat în stâlpul unei case, am putut citi acest citat din Axel Munthe, care pare a exprima visul împlinit al arhitecţilor caprezi: "Casa mea aş vrea să fie deschisă soarelui, mării, vântului şi glasului mării asemenea unui templu grecesc. Şi să lumineze, să lumineze în toate zările".   

PIN ŞI IASOMIE. Vegetaţia mediteraneană, de un verde strălucitor, umbreşte piatra calcaroasă în orice anotimp. Chiar şi în ianuarie te poţi bucura aici de parfumul iasomiei înflorite. Pinii, lămâii şi mandarinii, florile de măslin se adaugă brizei într-un amestec uşor uleios, ce saturează aerul care alunecă delicios în plămâni.
Capri a făcut multe cuceriri de-a lungul timpului. Se pare că în anul 29 î.Hr. împăratul Octavian Augustus a cumpărat insula de la oraşul Napoli, dând la schimb Ischia. Şi astăzi, călătorul se poate plimba prin Grădinile lui Augustus, care sfârşesc abrupt şi spectaculos acolo unde începe dialogul mării turcoaz cu cerul. După Augustus, împăratul Tiberius şi-a petrecut aici zece ani din viaţă şi a ridicat douăsprezece vile închinate zeilor Olimpului.
Mărturii mai vechi, ruinele greceşti, treptele feniciene în număr de 784, care leagă cele două localităţi adăpostite de insulă (Capri şi Anacapri), mărturisec despre dragostea pe care oamenii au purtat-o dintotdeauna acestor locuri.

SINESTEZII. Printre frumoasele legende ale insulei circulă şi astăzi aceea care explică naşterea vestitelor parfumuri de la Carthusia. Se pare că în anul 1380, stareţul Mănăstirii St. Giacomo a pregătit pentru a o întâmpina cum se cuvine pe regina Johanna d’Angio un buchet din cele mai frumoase flori din insulă. După trei zile, când a vrut să schimbe apa florilor, părintele a observat că aceasta dobândise un parfum nemaiîntâlnit vreodată. A dus această apă unui alt călugăr alchimist, care a creat "Carofilum silvestre caprese", primul parfum din Capri.

Dar orice legendă are un sâmbure de adevăr, iar istoria atestă că primul parfum provine într-adevăr din mănăstire, este opera unui stareţ care a descoperit primele formule şi care le-a încredinţat cu încuviinţarea Papei unui alchimist din Torino. Acesta a creat un minuscul laborator de parfumuri supranumit "Carthusia", care a dat italianul "Certosa". Doar că lucrurile se petreceau prin 1948. Şi astăzi, o mână de oameni produc la Carthusia, într-un spaţiu de 90 de metri pătraţi, parfumuri care călătoresc în toată lumea. Tot procesul de realizare este artizanal, încă se lucrează cu aceleaşi metode utilizate de călugări. Preţioasele arome sunt obţinute din plante specifice insulei şi regiunii sudice a Italiei. Esenţa din rozmarinul care creşte pe Monte Solaro, cel mai apropiat punct de soare din Capri, este folosită pentru produsele masculine, în timp ce garoafa îmbogăţeşte esenţele feminine. Parfumurile de la Carthusia amestecă uneori esenţe între 25 până la 80 de flori de fructe şi de lemn. Printre acestea: lămâi, portocal, mimosă, piersică, liliac, ylang-ylang, stejar, stejar, gardenia, camelie, ceai verde, fructe de pădure.

×
Subiecte în articol: esenţe tari capri