Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La poalele vulcanului Vezuviu, istoria zvâcneşte la lumină de sub cenuşă. Călător prin Pompei, anticul oraş considerat cu două mii de ani în urmă cel mai important centru de producere a parfumurilor din zona Mediteranei, te poţi numi cu adevărat privilegiat. Poţi simţi parfumul istoriei.
Oraşul Pompei, adormit aproape două mii de ani sub un strat de cenuşă şi lavă, îţi permite astăzi o privire iscoditoare în istoria civilizaţiei romane. Străzile pietruite, casele (de fapt vile spaţioase, elaborat decorate şi în care frescele reprezintă tot atâtea imagini ale vieţii cotidiene, ale sărbătorilor şi ale zeităţilor de tot felul), amfiteatrele şi templele, toate ştiu să spună poveşti. Iar cea a parfumurilor de care se lăsau învăluiţi locuitorii din Pompei este una interesantă, ce are ca punct de pornire... Cupidoni, care pregătesc parfum. Pentru zei şi pentru muritori, deopotrivă.
ESENŢE DIVINE
Într-una dintre numeroasele fresce ce împodobesc pereţii Casei Vettii, numită astfel după proprietarii ei, Aulus Vettius Conviva şi Aulus Vettius Restitutus, este exemplificată arta obţinerii parfumurilor. Cupidoni dolofani storc la presă măsline, iar uleiul este pus apoi la fiert într-o oală uriaşă aşezată deasupra focului. În ea sunt adăugate esenţe de plante (unele dintre ele aduse de la mare depărtare din Egipt sau Arabia, cu ajutorul corăbiilor ce leagă lumea laolaltă).
Parfumul se toarnă apoi în sticluţe de diferite mărimi, aşezate pe masa vânzătorului (numit "unguentarii"). Aici se încheie treaba Cupidonilor, iar planul se mută către contingent. O frumoasă doamnă, însoţită de o sclavă, intră în magazin pentru a-şi alege un parfum.
MIRESME ANTICE
Dincolo de fresce, arheologii au scos la lumină atât mici recipiente (numite "unguentaria") măiestrit lucrate în alabastru, onix, aur sau sticlă în care erau ţinute parfumurile, cât şi resturi de plante aromate. Şi nu numai atât. O locuinţă - numită chiar aşa: "Casa parfumului" -, recent scoasă la lumină, era un adevărat laborator în care se produceau arome îmbătătoare.
Vasele şi spatulele, toate se aflau la locul lor, ca şi cum vechii "unguentari" s-ar fi putut întoarce în orice moment la lucru. În apropiere se afla o grădină în care erau cultivate exclusiv plantele necesare parfumurilor. Trandafirul, iasomia, busuiocul, măghiranul, chimenul, lavanda, migdalele sau liliacul se numărau printre cele mai întâlnite.
Spre exemplu, "Mirtum-laurum" era de fapt o aromă pătrunzătoare de dafin, liliac, mirt şi smirnă, pe când "Melinon" era puţin mai delicat, conţinând măghiran, migdale şi frunze de viţă. Mult mai spectaculoase erau însă parfumurile obţinute din şofran sau crin, ori acel misterios "pardalium", a cărui reţetă s-a pierdut cu foarte multă vreme în urmă (se presupunea totuşi că la baza obţinerii lui s-ar fi aflat... panterele). Unguentele frumos mirositoare sau esenţele de turnat în baie erau închise în cutii delicate de fildeş sau pur şi simplu în vase de lut. Parfumurile erau la mare căutare în Pompei, fiind marca unei civilizaţii rafinate care a scris istoria.
Citește pe Antena3.ro
