Păstorel Teodoreanu, un dandy moldovean izmenit la hatâruri muntenești

Alexandru/Păstorel a fost fratele mai mare al romancierului Ionel Teodoreanu - faimos pentru romanul copilăriei „La Medeleni” -, dar și al ghinionistului Laurențiu, mort pe front în Primul Război Mondial. A urmat primele patru clase la Liceul Național din Iași, apoi la Liceul Internat și al Școlii de Artilerie din București. Mobilizat în 1916 ca sublocotenent în Regimentul 24 Artilerie, viteazul Păstorel luptă în Transilvania și Moldova, este de două ori rănit, recompensat cu „Steaua României” și avansat la gradul de căpitan. După război, năbădăiosul fiu al magistratului Osvald Teodoreanu se înscrie la Facultatea de Drept din Iași, o absolvă la pas și este încadrat ca judecător la Turnu-Severin, unde după nici un an se desprinde de universul juridic în stil de mare cavaler al boemei interbelice. Legenda spune că, desemnat să facă dreptate într-un caz de seducție, Păstorel ar fi lăsat cu gura căscată asistența. Îndrăzneț și obraznic, tânărul magistrat i-ar fi cerut părintelui ofensat, prezent la tribunal înfășurat din cap până-n picioare în însemnele de ofițer al armatei, să-și scoată sabia din teacă. Omul s-a supus aiurit, iar când bărbatul cu robă i-a solicitat teaca lamei de oțel, i-a cedat-o și mai încurcat. Bățos și agil, magistratul Teodoreanu ar fi început atunci să agite teaca în stânga și-n dreapta, invitându-l pe ofițerul cu pricina să încerce să vâre sabia la loc în lăcașul ei. Evident, tatălui ofensat, din ce în ce mai uluit, frustrat și obosit de gimnastica impusă de judecător, nu i-a reușit jongleria. Pur și simplu, n-a putut introduce sabia în teaca ei.

Fuga la Cluj

Atunci, juristul Teodoreanu s-ar fi întors spre auditoriu: „Vedeți, onorată instanță? Dacă teaca nu stă, nici sabia nu intră!”. Cazul a șocat mica urbe de la Dunăre, dar până să se dezmeticească sobrii absolvenți de Drept chitiți să-și penalizeze confratele, Păstorel lepădase deja haina de apărător al dreptății și o tulise la Cluj-Napoca, unde prietenul Cezar Petrescu îl chemase pentru a lua parte la lansarea unui proiect editorial provocator: revista „Gândirea”. Odată încheiată cariera de judecător, Păstorel a pășit pe calea literelor armonios împletite, debutând cu versuri în săptămânalul „Capitala” al lui Ion Th. Florescu, apoi cochetând, de-a lungul sclipitoarei sale aventuri scriitoricești, cu publicații diverse - „Viața românească”, „Însemnări literare”, „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Gândirea”, „Lumea”, „Opinia”, „Contimporanul”, „Bilete de papagal”, „România literară”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Vremea”. Dar unde nu și-a încercat condeiul Păstorel! A scris poezie („Caiete”, 1938), roman („Hronicul măscăriciului Vălătuc”), articole cu temă gastronomică, pamflete, reportaje... Nu fără efect! În 1928 era premiat de Academia Română, iar în 1937 îi era recunoscut talentul și de Societatea Scriitorilor Români. Iubit a devenit însă pentru epigramele sale, strânse, în 1930, în două volume: „Strofe cu pelin de mai/contra Iorga Nicolai” și „Vin și apă”.

Confuzia lui Iorga

Aversiunea lui Alexandru O. Teodoreanu pentru istoricul și politicianul Nicolae Iorga era de notorietate în epocă. Cărticica „Strofe cu pelin de mai/contra Iorga Nicolai” a apărut chiar în momentul în care savantul era învestit prim-ministru de regele Carol al II-lea, mai exact la 31 mai 1931. Epigramele cu dedicație erau nimicitoare: „Fie neamţ, chinez, hindus/Omul din maimuţă vine/Numai Iorga, ştim prea bine/Că se trage din Larousse”. Sau: „În răsboiu-ntregitor,/Fugind de gloata interlopă,/Marele învăţător/A fost mobilizat ca popă”. Rușinat, magistratul Osvald Teodoreanu, tatăl lui Păstorel, a cumpărat, la Iași, tot tirajul acestui volum buclucaș, încercând să-și ferească fiul de eventuale sancțiuni sociale. Aiurea! Versurile, caustice și amuzante făceau deliciul cafenelelor și al saloanelor de fițe din marile orașe ale României interbelice. Nici cărturarul Iorga n-ar fi rămas impasibil la săgețelele lui Păstorel. Se (mai) povestește că, la un moment dat, primind lista cu numele scriitorilor și ale artiștilor ce urmau să fie recompensați de stat pentru meritele lor culturale, Nicolae Iorga, văzând că fuseseră nominalizați la premii ambii frați Teodoreanu, și Ionel, și Alexandru O., l-ar fi tăiat de pe listă pe primul! Ce nedreaptă confuzie (și dovadă că savantul nu gusta nici textele unuia, nici pe ale celuilalt dintre frații Teodoreanu)!

Epigrama care l-a scos din sărite pe Dej

„Din Banat până la Iaşi,/Se resimte lipsa sării,/Fiindcă cei mai mulţi ocnaşi/Au ajuns la cârma ţării”. Acestea sunt stihurile cu care Păstorel Teodoreanu a întâmpinat instalarea comuniștilor la putere în România, „salut” sancționat ulterior de bolșevici. În 1960 îi sunt confiscate toate manuscrisele, fiind acuzat, odată cu lotul „Noica-Pillat”, de uneltire împotriva ordinii sociale. Condamnat la șase ani de pușcărie, va executa trei, și asta în ciuda intervențiilor unor apropiați ce aleseseră să legitimeze noul regim. Potrivit unei legende urbane, pedeapsa comuniștilor pentru Păstorel ar fi venit tot în contul unei epigrame. În 1948, autoritățile bolșevizate schimbaseră numele bulevardului desprins din latura de răsărit a Palatului Victoria din Șoseaua Napoleon Bonaparte în Strada Ilie Pintilie (numele unui militant comunist), prilej de reacție promptă (și savuroasă) a vestitului epigramist: „Dac-o fi şi-o fi să fie,/Ce-o s-ajungi tu, măi Ilie,/Bonaparte Pintilie/sau Napoleon Ilie?”.

Intervenția nașului

Se spune că atunci când a citit epigrama, Gheorghe Gheorghiu-Dej, ceferistul ajuns în fruntea țării, ar fi reacționat enervat în fața lui Mihail Sadoveanu, unul dintre oportuniștii care intervenise pentru salvarea lui Păstorel (căruia îi era naș): „Să mai stea!”. Păstorel nu-l iertase însă nici pe nașul său, nemurindu-l în versuri usturătoare: „Sadoveanu filorus/Stă cu curul la apus,/Ca s-arate apusului/Care-i faţa rusului”. Atitudinea demnă (și viața dezordonată) avea să-i aducă însă celui născut cu numele Alexandru Osvald Teodoreanu un TBC galopant (contractat în închisorile comuniste) și moartea la doar 69 de ani.  

Efervescență creatoare

La începutul anilor ’30, Păstorel Teodoreanu a publicat trei volume de proză - „Mici satisfacții”, „Un porc de câne”, „Bercu Leibovici” - și două volume de publicistică diversă, strânse sub titlul „Tămâie și otravă”. În colaborare cu Adrian Maniu i-a apărut și basmul „Rodia de aur”, pus în scenă la Teatrul Național din București în stagiunea 1929/1930. În anii 1957, 1966 și 1989 au apărut antologii din proza sa, iar în 1972 - un volum antologic de „Versuri”. În 1973 a văzut lumina tiparului volumul postum „Gastronomice”, reeditat în 2000.

Tălmăcitor destoinic

Păstorel Teodoreanu a fost și un bun traducător. În 1956 au fost publicate, în limba română, „Peripeţiile bravului soldat Švejk”, de cehul Jaroslav Hašek, şi „Taras Bulba”, de N.V. Gogol. Un deceniu mai târziu apăreau, postum, și traducerile volumelor „Istoria contemporană”, de Anatole France și „Nuvele”, de Prosper Mérimée, considerat creatorul nuvelei realiste franceze.

Culisele unei picturi

Portretul lui Păstorel Teodoreanu a fost realizat de Hans Eder în perioada în care pictorul sas s-a mutat temporar din Brașov la București (1935-1937). Cel mai probabil întâlnirea dintre artist și scriitor a fost intermediată de Octavian Goga, care se cunoștea și colaborase cu Păstorel încă din anii ’20 (în cadrul publicației „Țara Noastră”). De altfel, în același an 1936, Eder realiza și portretul lui Octavian Goga ce astăzi se regăsește în colecția Muzeului Memorial de la Ciucea.

Epitaful lui Păstorel

„Aici zace Păstorel,/Om ales şi spirit fin,/Dacă treceţi pe la el,/Nu-l treziţi, că cere vin!”

128 de ani s-au împlinit pe 30 iulie 2022 de la nașterea lui Alexandru Osvald Teodoreanu, zis și Păstorel Teodoreanu

„Ficatul mi l-am dăruit vinurilor, inima, doamnelor”, Păstorel Teodoreanu

„O rețetă de mâncare e ca o partitură: trebuie interpretată. Menuetul lui Beethoven e același pentru toate privirile. Dar una e pe vioara maestrului George Enescu și alta pe dibla lăutarului de la Moara Văduvă”, Păstorel Teodoreanu

„Gastronomia nu e lăcomie și animalitate, ci numai un prilej de punere în valoare a spiritualității. Dacă nu e asta, nu mai e nimic”, Păstorel Teodoreanu

Surse foto: Arhiva MNLR Iaşi, Artmark