Sunt tineri, teribilişti, dar mai presus de toate au motor. Scuter, mai exact. Pot fi observaţi mergând cu sau fără cască pe pistele de biciclete (?!), pe trotuare sau strecurându-se printre maşini. Cu siguranţă, inconştienţă şi, în funcţie de capacitatea cilindrică a scuterului, chiar fără permis de conducere.
Cei mai tari dintre ei dau "volumul la maxim". Adică maneaua la maxim! Pentru relaxare, distracţie şi o mai bună vizibilitate în trafic! Nervii celorlalţi participanţi nu sunt importanţi în cazul de faţă. Ei sunt cei mai tari şi ce ascultă ei trebuie să asculte toată lumea. În plus, sunt "cool", mai ales dacă nu poartă cască de protecţie. Caz în care se laudă cu freza gelată, cercelul din ureche şi curajul de a înfrunta "legea". Sau moartea, pentru că cel mai adesea accidentele care implică scuterele duc la evenimente nefericite.
Motocicliştii, în mare parte suficient de responsabili să susţină un test de obţinere a unui permis de conducere, sunt şi ei împotriva celor din cauza cărora devin statistică: "Accidentele pe două roţi, din ce în ce mai frecvente", se aude la ştiri. "Inconştienţa conducătorilor de vehicule pe două roţi a dus la moartea a două persoane." Din nou, nespecificându-se că cel mai adesea acele "două roţi" sunt scutere conduse fără asigurarea unei minime protecţii - eventual şi sub influenţa alcoolului. Inconştienţa lor sau inconştienţa părinţilor îi poate costa viaţa. "Este frustrant să explici cuiva că nu eşti kamikaze doar pentru că deţii un motor. Că nu conduci fără cască, că ai echipament de protecţie, că tu cunoşti semnele de circulaţie şi că nu goneşti cu motorul prin oraş doar pentru că poţi. Adesea suntem confundaţi cu scuteriştii şi taxaţi ca atare", explică un motociclist, care nu iartă însă nici comportamentul unor şoferi de motociclete, fie ei deţinători de permis de circulaţie.
DEFICIENŢE COMPORTAMENTALE
Pe lângă faptul că vara pot fi invidiaţi pentru pletele lor în vânt, scuteriştii sunt şi mai cool pentru că nu ştiu ce-i ăla semafor. Se consideră, după caz, sau după "semafor", autovehicule atunci când semaforul care li se adresează arată verde şi pietoni atunci când acesta se face roşu. Probleme de personalitate şi comportamentale au şi atunci când se consideră biciclişti. Sperieturile pietonilor care circulă pe lângă pistele de bicicletă sunt total neinteresante pentru ei, care conduc totuşi cu viteza dublă a unui biciclist. Reacţiile pietonilor sunt, evident, inutile. Iar Poliţia, cel mai adesea, "nu vede".
"Nu o singură dată era să dau peste un conducător de scuter. Aveam verde pentru a vira la stânga, însă din senin mi-a apărut în faţă un scuterist. Trecuse, evident, pe roşu, pe trecerea de pietoni. L-am evitat, însă tot eu m-am ales cu semne obscene din partea respectivului. Este enervant că, în ceea ce priveşte accidentele pe două roţi, în mare parte vina se dă pe noi. Iar despre conducătorii de scutere care trec pe roşu, care conduc băuţi sau care sunt agresivi în trafic nu se discută decât atunci când este prea târziu", povesteşte un şofer intrigat.
MAŞINI LOVITE
Tot "conducătorii" de scutere sunt şi cei care se "furişează" printre maşinile care aşteaptă în trafic. Efecte secundare ale acestei practici fiind, în cel mai fericit caz, zgârieturile de pe portieră. Într-un caz mai puţin fericit, conducătorii auto se trezesc cu uşa de la maşină îndoită. De RCA nu poate fi vorba. Fuga de la locul faptei este adesea măsura preferată de "şoferii" de scutere.
Citește pe Antena3.ro