Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un loc al pierzaniei si al dezmatului, plin de hoti si femei usoare, cersetori, si boieri scapatati. Asa descria Mateiu Caragiale Curtea Veche acum un secol. Peste ea istoria s-a asezat in straturi. Fiecare pojghita de spoiala are oamenii ei.
Omul inalt, bine facut, cu mustata proaspat tunsa si cu geaca de piele âmade in Turcia" se uita vesel cand intr-o parte, cand in alta. Supravegheaza cu ochi de vultur marfa intinsa pe caldaram. Un batranel cu palarie ponosita si haina roasa se uita lung, cu obrazul in palma, la acuarelele prafuite rezemate de ziduri. Ar cumpara si n-ar cumpara. Apoi se indeparteaza agale catre o alta pravalie, mai interesanta, aflata ceva mai la vale, aproape de coltul Strazii Covaci cu vechea Sepcari.Pravalii cu obiecte de odinioara
Strada s-a umplut de galerii de antichitati. Unele specializate, fie in fotgrafii, fie in masini de scris. Altele cu de toate. Pe urmele Crailor de Curtea Veche a aparut si o âpravalie de nimicuri" ce le poarta numele. Romanul scris in primele doua decenii de secol XX de Mateiu Caragiale i-a fascinat pe multi. Sasa Constantinescu si-a numit pravalia dupa romanul lui Caragiale âcu gandul la aventurile nocturne ale acelor rafinati decazuti" care erau personajele romanului: Pasadia, Pantazi si Pirgu.
âAveam sa aflu cativa ani mai tarziu adevaratul sens al expresiei: «Craii» erau nici mai mult nici mai putin decat hotii si vagabonzii, pentru care, la 1793, Voda Sutu scornise porunca domneasca cerand «a se astupa cu pari, nuiele si maracini» refugiul de «oameni rai» de la Curtea Veche", povesteste Sasa Constantinescu.
Craii de atunci au disparut dupa 1940. Casele care, odinioara, adaposteau hoteluri de toate felurile au fost inchiriate pe nimic âoamenilor muncii". Dar chiar si asa franturi din povesti s-au pastrat. Fara intimitati, fara vulgaritati, dar cu un viu parfum de mahala.
Citește pe Antena3.ro
Un crai al strazilor
âNu faceti poze la tablouri. Va rog frumos", se rasteste vanzatorul cu geaca de piele si mustata proaspat tunsa la trecatori.
âCuba", cum il striga toti prietenii din zona pe vanzatorul din strada, sta pe Strada Soarelui de treizeci si ceva de ani. Sta chiar intr-o casa odata boiereasca, de la 1874. Se mai vede inca data constructiei modelata in fier forjat pe balustrada balconului. Cuba vinde acum âvechituri". Odata vindea blugi, tigari BT si nes âpe sestache". Doar noaptea si in cantitati mici, ca sa nu-l prinda militia. Asa facea toata lumea in pravalioarele de pe Strada Covaci si in tot centrul vechi pe vremea comunistilor. âDe la haine vechi, la inceput, dupa razboi, s-a ajuns incet-incet la blugi si tigari bune. Iar acum vindem obiecte vechi", rade Cuba.
Povesti cu terase si bordele
Cuba a auzit multe povesti despre Curtea Veche si craii ei de odinioara, de dinainte de comunisti. âAici e multa istorie. Strada asta, Covaci, e foarte veche si n-a fost intotdeauna asa, cu vanzatori de antichitati", spune omul. Povestile le-a auzit de la batrani, dar mai ales de la batranele care s-au mutat si ele in casele de pe strazile din centrul vechi al Bucurestiului o data cu nationalizarea, prin anii â50.
âPai e o casa cu o terasa mica ceva mai la vale. Acolo a fost prin 1912-14-16... Erau niste masute jos unde stateau clientii si beau o bere. Si cucoanele ieseau la geamuri si ei alegeau. Asa zic batranii. Daca intri sa te uiti prin toate camerele si daca ai citi tot ce gasesti prin ele ramas... sunt multe istorii aici", povesteste Cuba cu un ranjet entuziasmat, de cunoscator.
In curtea interioara a casei cu pricina, omul intra printr-un gang, aproape un tunel, ingust, cu peretii innegriti si un miros de excremente si mucegai. Spre capat tunelul se mai largeste si da intr-o curte mica, plina de gunoaie, scanduri abandonate. De jur imprejur: ferestre, balcoane pe care sunt pictate flori albe. Vopseaua a crapat, dar pictura inca se mai vede. Scara interioara, de lemn, ramasa de un secol, chiar mai mult, urca in spirala pana la acoperis. La un geam de la etajul intai e doar un copil care se joaca: scuipa pe betonul din curte si numara cat face saliva pana jos.
âIaca despre ce vorbeam eu. Aici stateau boierii si acolo sus ieseau domnitele la agatat. Nu mai stie nimeni ce se petrecea acolo, ca au murit de mult", rade Cuba.
Locatarii unui vechi stabiliment
La geamul de la etajul intai apare langa fata baietelului si cea a unei femei. âA fost o filmare aici. Candva inainte de â89. Atunci au pictat balcoanele", spune femeia. Ea nu stie nimic despre craii de altadata si nici despre femeile usoare care-si primeau odata iubitii sau clientii in camarute. E prea tanara.
Nici vecina mai in varsta nu-si aminteste sa fi gasit aici decat o casa goala pe care statul i-a repartizat-o acum 39 de ani. âEra atunci o proprietareasa care avea vreo trei fete. Dar nu mai stiu acum cu ce se ocupau. Nu vedeti ce mizerie e aici? Asta e, asta ne-a dat stapanirea", ofteaza batrana. âPe aici au fost magazine pe vremea comunistilor. Faceau bisnita. Dar inainte de asta... nu stiu eu", mai spune femeia si se indeparteaza catre bucatarie cu ibricul de ceai aburind. Miscarea de inchidere a usii deranjeaza prin colturi panzele groase si negre de paianjen.
Pe Strada Soarelui
Acolo unde acum sunt pravalii cu antichitati era odata un hotel. Cuba spune cum pe sub cladirea hotelului, la ale carui feresti stateau odinioara tot cucoane ce zambeau musteriilor terasei, trecea o alta Dambovita, subterana, numita Raul Negru. âEh... povesti. Dar poate mama Nica stie mai multe. Hai la ea." Si omul se indreapta spre usa de fier a unui alt tunel cu peretii scorojiti care da intr-o curte interioara a unei alte case nationalizate candva, in anii â50. La unul din geamurile de la parter apare capul albit al unei femei de 70 de ani. Mama Nica zice ca nu stie nimic din vremurile de odinioara. âPoate Verginica, aia de statea... Ea ar putea sa povesteasca", spune batrana. âHai mama, ca stii. Daâ nu vrei sa spui", o roaga Cuba. âNu, mai copii, eu nu prea stiu. Dar poate femeia aia stie mai multe."
Cuba se lasa pagubas. N-o poate convinge pe femeie sa spuna povesti. Dar stie el mai bine. âPai stiu eu de ce ne-a trimis la femeia asta. Ca imi aduc eu aminte, de cand eram copil. Ca aici am crescut. Stii cum sunt copiii... Am gasit atunci niste fotografii cu femei de pe aici. Erau dezbracate, in niste pozitii mai indecente... Hehe, poate ca ne povesteste. Dar treâ sa-i dam, acolo, vreo cateva sute de mii..." Si daca tot nu iese nimic din povestile lui si ale batranelor care salasluiesc in zidurile vechi de sute de ani, se intoarce la tablourile lui, rezemate de perete. Ii da liber nepotului care a avut grija de vechiturile intinse pe caldaram si isi reia locul printre alti vanzatori ce-si supravegheaza istoria.
Ana Maria Luca
Cea mai veche strada din Capitala?
De la craii medievali ai Tarii Romanesti si boieresele cochete, la âCraii de Curtea Veche" si femeile lor de moravuri usoare, bisnitarii care vindeau blugi si tigari occidentale pe vremea comunistilor si comerciantii de antichitati de astazi. Aceasta este istoria vechii Curti Domnesti a Bucurestiului. Si ea a atras pe Strada Covaci negustori de antichitati.
Un roman despre Portile Orientului
âO vie miscare se iscase in tot birtul. Multi se sculara de la masa, napustindu-se spre iesire. Se auzeau trambitari, treceau pompierii... se aprinsese un cos langa biserica veche, dar fusese stins inainte sa apara tulumbele. Se deschise vorba despre Curtea Veche, careia fara biserica cu turla verde ce-i poarta numele i-ar fi pierit pana si amintirea." Pasadia, Pantazi si Pirgu traiesc din plin atmosfera de inceput de secol XX din tavernele Curtii Vechi si bordelurile mahalelei bucurestene. Intalnirile lor la birtul din Covaci si escapadele la bordelul âadevaratilor Arnoteni" au fost privite atat de critica literara, cat si cititori drept o dovada a destramarii prin viciu si desfrau a aristocratiei romanesti.
Mateiu Caragiale, fiul nelegitim al lui I.L Caragiale, a scris romanul âCraii de Curtea Veche" intre 1910 si 1927. Intentiona sa comuna o trilogie. Al doilea roman avea sa fie âSub pecetea tainei", din care scriitorul a publicat fragmente in revista Gandirea pana in 1933. Romanul a ramas neterminat. Alk treilea, âSoborul tatelor", a ramas in stadiu de proiect. Din el se mai pasteaza o singura pagina: prima. Scriitorul a murit inainte sa-si indeplineasca visul.
Cine sunt Craii de la Curtea Veche
La 1760 Curtea Domneasca de pe malul Dambovitei a devenit necorespunzatoare. Domnitorul locuia in casele brancovenesti din fata capului Podului Mogosoaei. Alexandru Ipsilanti construieste in Dealul Spirii Curtea Noua sau Curtea Domneasca ot Mihai Voda. Dupa 1775, Curtea Veche nu va mai fi folosita. Va ramane in ruina. In 1793, Alexandru Moruzi a scos âinchisoarea zapciilor domniei" cu âcalabalacurile" din Curtea Veche de pe malul Dambovitei. Apoi Curtea Veche s-a prabusit de tot. Aici s-au adunat oameni fara capatai: hoti, vagabonzi, prostitutate, cersetori din toate colturile tarii. Ziua stateau in targuri si pe strazile vechii mahalale, iar noaptea se adaposteau intre ruine. Ei devin stapanii si se intituleaza ironic âCraii de Curtea Veche".
Pe la 1798, voievodul Constantin Hagherli scoate la mezat Curtea Veche, iar terenul este parcelat pentru constructii de catre negustori.
Prin 1802, Curtea a fost martora unei scurte rascoale a âcrailor". In timp ce stapanirea se refugiase in munti de teama unei invazii a pazvangiilor din Vidin, hotii, prostitutele, cersetorii au spart toate pravaliile si au pradat tot ce au gasit. Apoi au facut un cortegiu in zeflemea si l-au plimbat pe strazi, caci il urau pe Voda. Doar armata otomana a reusit sa-i ostoiasca.
