Pe urmele unui criminal de razboi

Mai multe organizatii maghiare din Romania si din alte tari au inceput de anul trecut o campanie de reabilitare a criminalului de razboi Albert Wass. Fost nobil transilvan, a fost condamnat la moarte in 1946 de Tribunalul Poporului de la Cluj, pentru crime savarsite pe timpul ocupatiei hortyste din Ardeal. Oamenii inca mai plang cand isi aduc aminte de macelul din septembrie 1940. Mai spun si azi "Doamne feri!" cand aud numele contelui Wass.

Septembrie 1940. Prin Dictatul de la Viena, din august, Ardealul de Nord-Vest devenise o bucata din Ungaria. Inceputul lunii septembrie a insemnat si inceputul ocupatiei ungare pentru romanii din acea regiune. Cand trupele ungare au inceput sa calce pe pamant romanesc, oamenii i-au intampinat pe soldati cu paine si sare. Peste noapte romanii s-au trezit ca trebuie sa uite limba, rugaciunile... Soldatii maghiari s-au cantonat prin casele oamenilor si au inceput sa arate ca ei sunt stapanii. Au declansat teroarea. Mergeau pe ulite si trageau cu armele fara tinta, dar cu scopul de a ingrozi si ingenunchea romanii. Intr-o zi, Moartea, impodobita cu pene de cocos, a intrat calare in sat.

Inceputul terorii
In seara aceea, 23 septembrie 1940, peste Muresenii de Campie se lasase o negura de nepatruns. Grea de presimtiri rele. Oamenii primisera ordin sa se inchida in case si sa nu iasa orice s-ar intampla.

La Muresenii de Campie trupele hortyste au intrat in jurul datei de 10 septembrie 1940. Locuitorii au fost arestati, perchezitionati, batuti, schingiuiti pana la moarte, pentru motive inventate pe loc sau fara motiv.

Preotul satului era Andrei Bojor, "om pe care toata lumea il iubea, mergea sa fie ajutata, sfatuita; ne era ca un tata...", spune Luca Andrei, astazi in varsta de 78 de ani. Preotul era sufletul satului, om invatat de la care oamenii asteptau sa faca ceva ca ungurii sa nu mai fie asa batjocoritori cu ei. Pe 23 septemberie 1940, preotul Bojor era plecat la Cluj, impreuna cu fiica sa, Lucia. Incercau sa obtina indurare pentru oameni. Sotia sa, Lucretia, ramasa cu ceilalti doi copii acasa, si-a luat inima in dinti si s-a plans comandantului de graniceri care se instalase in comuna Sava si l-a rugat sa opreasca batjocura si umilinta. Aceasta a fost o mare indrazneala! Lucretiei, la intoarcerea in Mureseni, i s-a adus la cunostinta ca este sechestrata la domiciliu, iar sotul sau a fost arestat atunci cand s-a intors de la Cluj.

Presimtirile rele ale oamenilor incepusera sa prinda contur. Pe la ora 22:00, in casa parohiala se gaseau preotul, sotia lui, cei trei copii ai sai, doua fete si un baiat, o fata care lucra la ei, Sara, unguroaica; au mai fost adusi, luati pe sus, din asternuturi, fara sa-i lase sa puna ceva pe ei, sa se incalte, Ioan Gurzau (fiul unui fost primar), sotia lui, gravida in luna a noua; alti soldati s-au dus acasa la invatatorul Gheorghe Petrea si, cum nu l-au gasit pe el, le-au arestat pe sotia invatatorului, pe mama ei, femeie batrana, si pe fiica lor de 5 ani. Toate aceste persoane au fost duse in casa preotului Bojor. In acelasi timp, in sat, soldatii, care stiau ce se pregateste, trageau cu arma unde nimereau, urlau ordine ca oamenii sa nu indrazneasca sa iasa din casa.

Macelul
Crezand ca sunt acoperiti de intuneric si de zgomotul impuscaturilor, la casa preotului a inceput macelul. "Noaptea pe la ora 22:00 s-au auzit primele impuscaturi de arma dinspre casa preotului. Unii locuitori, mai curajosi, au iesit din casele lor si uitandu-se in directia de unde se auzeau impuscaturile au observat ca toata casa preotului era puternic luminata si au auzit strigate disperate amestecate cu detunaturi de arma" - avea sa povesteasca peste ani Corneliu Muresanu, cumnatul preotului Andrei Bojor. Tot satul a fost cuprins de groaza, pentru ca oamenii intelesesera ca nu mai pot face nimic. Ascunsi de intuneric, unii s-au refugiat in padurile din jur, altii au fugit in Romania, granita fiind foarte aproape. Tipetele, rugamintile, suferintele victimelor nu au inmuiat cu nimic inimile soldatilor hortysti. Spre dimineata s-a lasat o liniste grea.

Citește pe Antena3.ro

Michelangelo a pictat o femeie bolnavă de cancer în Capela Sixtină. Experţii lansează o nouă teorie revoluţionară

Oamenii din sat statusera ascunsi prin paraul care trece prin apropierea casei preotului, dar fusesera neputinciosi. Cu mainile goale nu ar fi putut opri nebunia ce se instalase in mintile ungurilor. Trupa de ucigasi a fost condusa de locotenentii Csordas si Muray. La plecarea de la locul faptei, soldatii au jefuit casa si au luat cu ei pana si animalele din curte. Muray si oamenii lui au parasit locul crimei numai dupa ce au chemat cateva femei din sat si le-au obligat sa curete sufrageria de sange.

Groapa comuna
Putin mai tarziu, satenii aveau sa descopere si rezultatele acelei nopti de teroare. Intr-o groapa comuna din apropierea closetului fusesera ingropati toti cei ucisi in acea noapte in casa preotului. A doua zi, la ordinul notarului din Sava, au fost deshumati pentru a fi mutati. Cadavre groaznic mutilate, cu capetele sfaramate, cu oasele zdrobite, cu trupurile sfartecate si in parte arse, aruncate unele peste altele. De nerecunoscut. Sotia invatatorului murise strangandu-si la piept fetita de numai 5 ani. Glontele care o ucisese pe ea trecuse si prin trupul plapand al copilului lasandu-l fara viata.

La deshumare a participat si fostul primar, Vasilica Gurzau, care a luat ceea ce mai ramasese din fiul sau si din sotia acestuia si i-a reinhumat in cimitirul bisericii. Sara, fata de nationalitate maghiara, a fost luata de parintii sai si inmormantata in comuna Palatca. Celelalte victime au fost puse in sicrie facute din scanduri rupte din gard si reinhumate in groapa comuna din spatele casei preotului Andrei Bojor. "La inmormantarea lor nu a fost glas de clopot si nici nu s-a oficiat prohod si nimeni de-ai lor dragi nu a plans la capataiul lor" - spune astazi doctor Ovidiu Bojor, nepotul preotului.

La deshumarea victimelor masacrului din noaptea de 23 septembrie 1940 au fost prezenti si doi delegati, unul german si unul italian, iar acesta din urma a lesinat la vederea grozaviei. Delegatii venisera sa-i vada terminati pe "rasculati" care, conform raportului ungurilor, nu ascultasera de ordine si incepusera sa se ridice impotriva ocuparii legitime a teritoriului.

Lista mor]ii
Andrei Bojor
52 de ani
preot

Lucretia Bojor
48 de ani
sotia preotului

Lucia Lucretia Bojor
24 de ani
fiica preotului

Maria Bojor
22 de ani
fiica preotului
studenta

Victor Bojor
elev in clasa a VIII-a

Natalia Petrea
sotia invatatorului Gheorghe Petrea

Rodica Petrea
5 ani
fiica Nataliei si a lui Gheorghe Petrea

Ana Miron
mama Nataliei

Sara Juhos
18 ani
angajata preotului Andrei Bojor

Ioan Gurzau
29 de ani
cantorul bisericii romanesti din sat

Valeria Gurzau
20 de ani
insarcinata in luna a noua
sotia cantorului

Sucutard: suflete schingiuite
In aceeasi perioada sangeroasa, sate intregi au fost rase de pe suprafata pamantului sau depopulate. Orice insemna roman era ucis, oricine ar fi putut fi martor - ungur, evreu - nu conta - era ucis. Cu o zi inainte de crimele de la Muresenii de Campie, crime similare fusesera savarsite si in satul vecin, la Sucutard.

Doi romani si doua fete de evreu au fost ucisi. Ioan Catiu, 27 de ani, Iosif Moldovan, 41 de ani, Estera Mihaly, 19 ani, Rozalia Mihaly, 17 ani. Acestia au fost arestati, dusi in apropierea lacului Taga si obligati sa-si sape mormantul. Fetele au fost impuscate cele dintai, apoi barbatii, care au fost aruncati batjocoritor peste ele. In acele zile a mai fost ucis in bataie, zdrobit cu patul pustilor, cu picioarele, Sever Ibuzan, 18 ani. Au fost arestati mai multi locuitori ai satului, batuti, schingiuiti, batjocoriti. Motivul: o presupusa nesupunere. Soldatii hortysti terorizau oamenii. Nu aveau nici o lege careia sa se supuna, nu aveau de dat nimanui vreo socoteala.

S-a intamplat acum aproape 63 de ani. Dar si astazi oamenii mai plang. Durerea, groaza nu i-au parasit niciodata. Au ramas cu sufletele schingiuite pentru tot restul vietii.

"I-o puscat pe tati, pe tati..."
Ioan Calean, 91 de ani, din Muresenii de Campie. "Aveam vreo 28 de ani. Asa am fost de infricati atunci si umblau oamenii pe aici ca cum umbla iepurii cand ii vanatoare. I-a puscat pe dumnealor, pe domnul parinte, pe doamna preoteasa, pe Bojor Aurelia, pe Victoras... o adus si invatatoarea si pe mama invatatorului, si pe o copila a lor. I-o puscat pe tati, pe tati. Au facut o groapa comuna si i-o ingropat pe toti acolo, ca pe animale. Tot atunci au impuscat-o si pe o servitoare, unguroaica, Sara. Apoi familia unguroaicei a vorovit cu ofiteri din armata ungara si le-a dat voie sa o dezgroape. Pentru aia ne-a dat voie sa-i dezgropam si pe ceilalti de unde erau, le-am facut coparsava din niste scanduri luate de prin curte. Prima data au fost ingropati aici, mai din sus de casa, apoi au venit de la Cluj si ne-au dat voie sa-i ingropam la biserica. Acolo unde sunt acum si s-a facut monument.

De ce i-a omorat? Vorba asa umbla si poate asa si era: groful de la Sucutard, Wass, o fost tot in contrar cu domnul parinte ca amandoi aveau arma de vanatoare. Inainte de ocupatie, groful nu mai avea asa libertate la vanatoare, si apoi tot dusman o fost groful la domn parinte." Batranul, copilul care acum 63 de ani a vazut cu ochii lui savarsirea masacrului, nu a putut uita ce s-a intamplat atunci si va povesti pana la sfarsitul zilelor. "Anul trecut sa vedeti ce mi s-a intamplat. A venit la mine o masina din care a coborat doua persoane. Una vorovea romaneste, cealalta nu. Si m-au intrebat cum o fost atunci, in 1940. Le-am spus asa cum s-a intamplat. Cum i-o puscat pe tati, pe tati. Le-am spus cine i-a puscat si de ce. Le-am spus adevarul, asa cum s-a intamplat. Apoi am aflat ca una dintre persoane era un preot protestant dintr-un sat vecin, iar cealalalta era din Ungaria."

"Au! Copiii mei!"
Maria Cutiu, fiica lui Ioan Cutiu, din Sucutard. Este astazi o femeie de 66 de ani, mama a doua fete, bunica. Dar tragedia din 1940 o doare inca. Lacrimi grele ii curg pe obraji si amintirile o sufoca. "Stiu ca vor sa-l reabiliteze pe Albert Wass. Nu suntem de acord. Eu, cand l-au impuscat pe tata, aveam 2 ani si 8 luni. Nu-mi aduc aminte decat strigatele mamei mele si cum s-a dat tata jos din pod si apoi l-au luat soldatii. Nu mi-a placut niciodata sa discut despre ceea ce s-a intamplat acolo. Atata stiu, ca din ordinul grofului Wass tata a fost arestat si o data cu el si un var de-al lui si doua fete de evreu. I-au dus apoi la Taga, la Ciobanca. Acolo avea groful locul unde ii tinea pe cei arestati. I-au tinut acolo cateva zile, i-au batut, i-au schingiuit. Intr-o zi i-au scos pe marginea lacului Taga si i-au pus sa-si sape groapa comuna. I-au asezat cu spatele la pluton, ca sa cada direct in groapa, si i-au impuscat. Primele au fost fetele, apoi au fost aruncati si tata si varul lui, in batjocura, deasupra lor." Numai ca moartea lui Ion Cutiu - care in toate documentele a fost inregistrat cu numele de Cat - nu a fost asa usoara. "Din primele gloante tata nu a murit. S-a aruncat in lac si a incercat sa se salveze. Dar un soldat ungur s-a dus, a tras de el, l-a scos din apa si apoi a descarcat arma in el. Atunci a murit tata. Ultimele lui cuvinte au fost: "Vai! Copiii mei!" Timp de doi ani a fost pusa paza acolo ca sa nu se apropie nimeni din familie." Aici Maria nu mai poate vorbi deloc. Ramanem o vreme tacuti. "Sa stiti ca tata a fost avertizat, ca vecinul de aici care fusese primar avea o nevasta bucatareasa la grofu si a auzit ce se discuta. I-a spus: "Ioane, fa ceva si treci in Romania! - granita era aici aproape. Uite ce se pregateste, fugi!", dar tata a zis ca: "Eu nu am de ce sa fug, eu nu am gresit cu nimica. N-are ce sa-mi faca". Tata saracul fusese concentrat un an si jumatate la razboi. De-abia venise acasa... A fost tare greu. Trei copii orfani pe vremurile acelea. Un frate a fost nenorocit; a fost debil mintal, nu stiu s-o fi speriat, atunci, a avut trei boli, a murit in ‘98. Si fratele cel mare a murit in ‘86. A fost normal, dar a avut diabet si a murit la 54 de ani."

MOTIVE. Pentru ca Maria nu mai poate vorbi, barbatul ei, Ioan Brehar, ne aduce la cunostinta acuzele. Bucata de pamant a lui Ion Cutiu se invecina cu pamantul contelui Wass. Se pare ca romanul, trecand spre pamantul lui, a luat dintr-un pom cateva prune. "A spus ca i-a furat si de aceea l-a arestat si l-a impuscat." Pe varul lui Cutiu l-au arestat si l-au impuscat pentru ca: "Ii lucrase grofului in dijma, ii cosise, si la plecare ar fi luat si el cat putea duce in spate, niste iarba. Pentru asta!". "Adevaratul motiv a fost razbunarea pe familie -completeaza Maria. Fratele tatalui meu a fost judecator. Si cand s-a judecat groful, unchiul meu nu i-a dat dreptate. Si de atunci a cautat numai sa se razbune. Si unde sa se razbune decat aici unde eram mai slabi?!"

Iar cele doua fete au fost ucise pentru ca tatal lor, care avea un magazin in sat, ar fi facut specula. "Nu stim de ce nu mai vine nimeni sa se intereseze de ele. Sunt inmormantate la Ghiolt, cred ca li s-au sters si numele de pe pietrele funerare", adauga Ioan Brehar.

Cat despre reabilitare "cred ca ei ar putea sa castige, noi ar trebui sa scriem negru pe alb ce s-a intamplat. Sa vina aici sa le spunem noi ce s-a intamplat. Multi dintre cei de atunci care au vazut au murit. Dar tot satul stie. Asa ceva nu se uita." Cealalta parte se pare ca tace si face. "Anul trecut au fost unii pe aici, nu stim exact cine, rude ale grofului si au cumparat niste pamant pe locul unde a avut el castelul si au zis: "Aici e casa bunicului meu!"." Odata Maria a primit niste acte sa mearga in Ungaria sa primeasca despagubiri. "Noua nu ne trebuie nimic, nici bani, nici pamant, aive-le ei, cand or muri! Numai atata ma rog la Dumnezeu: sa nu se mai intoarca! Sa stea la ei in Ungaria! Sa nu se mai intoarca cat ii lumea!"

CONTINUARE: Pe urmele unui criminal de razboi: Wass Albert