x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Penalitati uriase pentru mediu

Penalitati uriase pentru mediu

26 Apr 2005   •   00:00

Romania poate fi amendata cu pana la 37 de milioane de euro anual pentru ritmul in care se implementeaza legislatia europeana privind protectia mediului.


  • de ALEXANDRU NASTASE
  • SPECIAL
  • Prestigioasa organizatie internationala WWF (Fondul Mondial pentru Natura) atrage atentia oficialilor de la Bucuresti pentru a grabi procesul de implementare a legislatiei europene privind natura, pentru ca altfel risca intarzieri si penalitati sau chiar pierderea unor fonduri structurale europene, se arata intr-un comunicat al WWF.

    PENALITATI. O data cu semnarea de luni a Trata-tului de Aderare la Uniunea Europeana, Romania se angajeaza sa asimileze reglementarile europene in ceea ce priveste mediul, domeniu "guvernat" de catre Sulfina Barbu. Unul dintre cele mai importante angajamente luate de Romania este ca pana la aderare sa aiba gata lista cu zone din tara ce urmeaza sa devina situri NATURA 2000. Neindeplinirea acestui obiectiv ar putea atrage penalitati zilnice de la Curtea Europeana de Justitie. Calcularea acestor penalitati se va face pe baza unor precedente si s-ar putea ridica la suma de 37 de milioane de euro anual. In plus, nedesemnarea acestor situri ar putea conduce la intarzieri de plata sau chiar neplata unor fonduri structurale europene si a altor ajutoare europene pentru Romania.

    PROVOCARE. Realizarea listei de propuneri pentru situri NATURA 2000 cere identificarea zonelor de interes european existente in Romania. Acest proces va cuprinde nu doar organizarea informatiilor deja existente, dar si identificarea unora noi. Potrivit WWF, pana acum, Romania a facut foarte putin pentru pregatirea unei baze de date solide cu astfel de date. Erika Stanciu, de la Programul Dunare-Carpati al WWF, spune ca pregatirea listei de situri NATURA 2000 este o adevarata provocare pentru Romania, cu mai putin de doi ani inainte de aderarea propriu-zisa. "Speram ca noul guvern de la Bucuresti isi va arata disponibilitatea de a implementa legislatia europeana in domeniul protectiei naturii, dar vor trebui sa se miste foarte repede."

    "ECONOMIE". Pana acum, in ciuda eforturilor facute de organizatiile neguvernamentale in subiectul NATURA 2000, guvernantii s-au aratat foarte putin deschisi pentru cooperare. "In momentul de fata, guvernul de la Bucuresti nu cheltuieste nici un cent pentru parcurile nationale din Romania, unele dintre ele adevarate comori naturale ale Europei. Asta nu reprezinta un semn prea bun pentru protejarea si managementul siturilor NATURA 2000", a mai spus Erika Stanciu.

    ×
    Subiecte în articol: special romania natura