x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Peste 5.000 de credinciosi la Manastirea Ramet

Peste 5.000 de credinciosi la Manastirea Ramet

de Lucian Dobrater    |    16 Aug 2006   •   00:00

De Adormirea Maicii Domnului, cateva mii de pelerini din toata tara au luat cu asalt manastirea de la Ramet, judetul Alba. Slujba a fost oficiata de un sobor de preoti in curtea lacasului, unde a fost amenajat un altar special. De la pelerinaj au lipsit in acest an politicienii, care se inghesuiau anii trecuti la Ramet, cel mai apropiat de sfanta manastire de aici fiind de-a lungul anilor fostul premier Petre Roman.

APA SFINTITA. Manastirea Ramet a fost ctitorita de calugarii Ghenadie si Romulus, din anul 1214, iar in 1762 lacasul a fost bombardat de generalul Bukow cu tunurile, refacut si din nou distrus de armata imperiala habsburgica in anul 1785.

"Am venit aici sa ne deie Dumnezeu sanatate si Maica Domnului sa ne ajute... Anticritistul lucreaza pe pamant, vor sa puna pecetea pe noi, si din cauza asta am ajuns aicea, ca sa ne asculte Maica Domnului rugaciunea", a spus Sofia, o credincioasa venita din Sibiu. Dupa Liturghie, credinciosii s-au indreptat spre un izvor cu apa sfintita aflat in curtea manastirii. Maicutele povestesc ca la inceputuri izvorul era chiar in altarul bisericii si de aceea are efecte tamaduitoare. Se spune ca cei care beau cand se trezesc dimineata din aceasta apa au spor in tot ceea ce fac si sunt feriti de toate relele. "Am luat sa ducem acasa, pentru ca ii buna pentru sanatate, pentru binecuvantare, stropim in casa, e apa sfintita si astazi e ziua de Sfanta Marie Mare si asa ne-am obisnuit, asa ii traditia noastra. Dupa ce am baut am simtit multa credinta si multa bucurie", a marturisit Anuta Stangaciu, o crestina din judetul Mures. Pentru a putea sta la toata slujba, cei mai varstnici dintre credinciosi si-au luat cu ei scaune, ca sa nu stea in picioare, si umbrele aparatoare de soare.

Cei peste 5.000 de credinciosi care au luat parte la slujba au putut manca din bucatele pregatite de maicute special pentru ei: peste 10.000 de sarmalute, ciorba si, bineinteles, traditionalii cozonaci. (Lucian Dobrater)

POPULAR
Dupa ce exercitiile s-au incheiat, presedintele Basescu s-a indreptat catre multime, spre incantarea publicului si stresul sepepistilor. Oamenii s-au inghesuit, au calcat copii in picioare. Se imbulzeau si se inghionteau mai ceva decat la cozile la carne de pe vremuri, pentru a da mana, a face o poza sau pentru a da noroc cu presedintele. Un baietel care statea in carca tatalui sau a strigat vreo cinci minute: "Domnule presedinteeee, domnule presedinteee vreau sa dau mana cu dumneavoastra!". Dupa ce se imbulzeau bine si daca treceau de sepepisti oamenii ieseau cu figuri invingatoare din ghemul zbuciumat ce-l inconjura pe Basescu: "Am reusit! Am dat noroc cu presedintele!". Multi au iesit si injurand garzile care ii impingeau cand voiau sa se apropie de presedinte. Au luat autografe pe pliante, harti, chiar si pe sepci. Basescu a strans mainile tuturor copiilor care se aflau in preajma lui, a facut poze si a impartit autografe avansand mai mult impins decat pe propriile picioare. Desi a intrat in multime fresh, cand a iesit era stors si ud fleasca. (Paula Tudor)
×
Subiecte în articol: eveniment