La 28 iunie 1990, lista noului cabinet condus de Petre Roman a fost analizată în şedinţe separate ale celor două camere ale Parlamentului. Cu o minimă opoziţie, participanţii la vot au girat echipa guvernamentală.
Printre cei contestaţi au fost Victor Atanasie Stănculescu, Andrei Pleşu şi Doru Viorel Ursu. Toţi miniştrii au fost prezentaţi opiniei publice drept specialişti în domeniile lor, ba 14 din 23 chiar doctori în ştiinţe. Printre ei, şi mulţi tehnocraţi: Anton Vătăşescu, Ion Aurel Stoica, Eugen Dijmărescu, Teodor Stolojan, Andrei Chirică. Şi tehnocraţii deţinuseră însă posturi înalte în vremea lui Ceauşescu.
Mai mult, tinereţea părea a fi atuul noii echipe. Media de vârstă a miniştrilor era de 48 de ani, cu 10 mai puţin decât a precedentului guvern. Din punct de vedere profesional, miniştrii se împărţeau astfel: zece ingineri, cinci jurişti, patru economişti, câte un medic, un sociolog, un estetician şi un arhitect. Aproape toţi beneficiaseră de studii şi burse în străinătate.
În 1990, faptul conta exclusiv ca gir al competenţei. Mai târziu, când oamenii au aflat detalii despre ce însemna "ieşirea din ţară" dintr-o Românie unde Securitatea interzisese chiar şi discuţiile cu străinii, calificativele atribuite personalităţii miniştrilor din guvernul Roman s-au nuanţat.
Iată lista celor 22 de miniştri, descrişi ca "oameni noi la vremuri noi" de însuşi Petre Roman, cu scurte prezentări ale fiecăruia:
Adrian Năstase - Ministrul Afacerilor Externe
Născut la 22 iunie 1950, în Bucureşti; Studii: Licenţiat al Facultăţii de Istorie-Filozofie, secţia Sociologie. (Universitatea Bucureşti, 1978); Licenţiat al Facultăţii de Drept (Universitatea Bucureşti, 1973); Activitatea profesională: 1973-1990, cercetător, Institutul de Cercetări Juridice/Academia Română, Bucureşti; 1977-1979; 1984-1985, profesor asociat, Academia de Studii Economice (ASE), Bucureşti; Poziţii deţinute în organisme internaţionale: Membru fondator, Sistemul Internaţional de Informare şi Documentare asupra Drepturilor Omului (HURIDOCS), Londra, 1982; Membru al Societăţii Franceze de Drept Internaţional, Paris, din 1984; Coordonator de studii, Institutul Internaţional pentru Drepturile Omului, Strasbourg, 1984.
Adrian Severin - Ministru asistent al primului ministru pentru reformă şi relaţia cu Parlamentul
Născut la 28 martie 1954, în Bucureşti; Studii: Universitatea din Bucureşti - Facultatea de Drept (1974-1978); Curs postuniversitar - Academia de Studii Economice şi Business Universitary School Londra (1979); Doctor în drept - Universitatea din Bucureşti (1980-1986); Activitate profesională: Consilier juridic - Institutul Român de Consultanţă ROMCONSULT (1978-1986); Arbitru la diferite Curţi de arbitraj (din 1987); Lector universitar - Academia de Studii Social-Politice şi Universitatea Bucureşti (din 1986).
Din zvonurile vremii reiese că a intrat în guvern prin recomadarea lui Silviu Brucan, al cărui nepot era.
Victor Stănculescu - Ministrul Apărării Naţionale
Născut la 10 mai 1928 la Tecuci, judeţul Galaţi; Studii: Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie din Sibiu (absolvită la 30 decembrie 1949); Facultatea de Artilerie din cadrul Academiei Militare "I.V. Stalin" din Bucureşti (absolvită în anul 1952); Curs postuniversitar în cadrul Academiei de Studii Economice din acelaşi oraş; Activitatea profesională: brigadier, instructor, instructor sanitar pe şantierul naţional de la Bumbeşti-Livezeni; Avansat la gradul de locotenent şi repartizat la Centrul de Instrucţie al Artileriei "Mihai Bravu"; la 23 august 1952 a fost înaintat la gradul de locotenent-major; membru al Partidului Muncitoresc Român din martie 1957; repartizat în anul 1952 în funcţia de şef de Stat Major al Artileriei Corpul 38 Armata din Timişoara (1952-1955); Şef secţie în Marele Stat Major, şef de direcţie şi apoi locţiitorul şefului Marelui Stat Major şi şeful Direcţiei Organizare, Mobilizare, Planificare, Înzes¬trare din Marele Stat Major; în anul 1955 a fost avansat la gradul de maior şi apoi, în anul 1960, la cel de colonel.
Teodor Stolojan - Ministrul Finanţelor
Născut la 24 octombrie 1943, la Târgovişte; Studii: Academia de Studii Economice din Bucureşti (1961-1966); Activitatea profesională: Economist stagiar la Frigotehnica Bucureşti (1966-1972); Economist - Departamentul Bugetului Statului (1972-1977); Şef divizie - Contabilitatea Bugetului Statului (1978-1982); Director adjunct, director al Departamentului Relaţii Valutare şi Financiare Internaţionale Inspector General în Departamentul Venituri de Stat şi Consultant în Ministerul de Finanţe (1988-1989); Ministru adjunct al Finanţelor (1989-1990).
Doru Viorel Ursu - Ministrul de Interne
Născut la Drobeta-Turnu Severin, la 1 martie 1953; Studii: Facultatea de Drept, Bucureşti; Experienţă profesională: jurist; vicepreşedinte şi preşedinte la Tribunalul Militar Bucureşti.
Din CV-urile sale publice lipsesc referinţele exacte despre locurile şi funcţiile de dinainte de '89. Zvonurile spuneau că ajunsese în guvernul Roman în calitate de rudă prin alianţa cu una dintre eminenţele cenuşii ale evenimentelor din '89.
Victor Babiuc - Ministrul Justiţiei
Născut la 3 aprilie 1993, la Răchiţi, jud. Botoşani; Studii: Facultatea de Drept, Bucureşti, 1958: doctor în Drept al Universităţii Bucureşti; Cursuri postuniversitare de drept maritim, 1979; Activitate profesională: 1958-1963 - Consultant arbitral la Arbitrajul de Stat Braşov; 1963-1965 şi 1966-1968 - Consilier juridic la întreprinderea "Tractorul Braşov"; 1965-1966 - judecător, Tribunalul Popular oraş Braşov; 1968-1971 - Consultant şi apoi consilier arbitral la Arbitrajul de Stat Central; 1971-1977 - Consilier juridic şi consilier juridic şef la Ministerul Comerţului Exterior; 1977-1990 - Cercetător ştiinţific principal gr. II şi apoi gr. I la Institutul de Economie Mondială; 1980-1987 - Profesor asociat la Academia de Studii Social Politice şi la Academia de Studii Economice; 1985-1989 - Consilier temporar la Consiliul Legislativ.
Andrei Pleşu - Ministrul Culturii
Născut la 23 august 1949, în Bucureşti; Studii: Facultatea de Arte Plastice "N. Grigorescu", Bucureşti 1971; Doctor în Istorie al Universităţii Bucureşti, 1980; Bursier Alexander von Humboldt Scholarship, Germania, 1975-1984; Activitate profesională: Asistent de cercetare, Cercetător ştiinţific, Institutul de Istoria Artei, Bucureşti, 1971-1979; Institutul de Istoria Artei, Bucureşti, 1984-1989.
Bogdan Marinescu - Ministrul Sănătăţii
Născut la 29 noiembrie 1944, în Bucureşti; Studii: Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", Bucureşti; Activitatea profesională: Institutul de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", Bucureşti, Facultatea de Medicină Generală; Activitatea profesională: Medic primar, şef secţie obstretică-ginecologie, Şef lucrări IMF Bucureşti, director Spitalul Clinic Giuleşti.
1966-1968 - extern al Spitalelor din Bucureşti; 1968-1969 - Intern la Institutul de Geriatrie - Maternitatea Giuleşti (specialitatea obstetrică-ginecologie); 1969 - Intern la Spitalul Clinic Fundeni (specialitatea medicină internă); 1969-1970 - Intern la Spitalul Clinic Fundeni (specialitatea urologie); 1970 - Intern la Spitalul Clinic Fundeni (specialitatea chirurgie); 1970 - Medic secundar obstetrică-ginecologie la Spitalul Unificat din Motru; 1970-1971 - Medic secundar obstetrică ginecologie la Spitalul Unificat din Motru - Centrul Metodologic Maternitatea Giuleşti; 1971-1974 - Asistent stagiar la Catedra obstetrică-ginecologie Giuleşti; 1974-1980 - Medic principal la Catedra obstetrică-ginecologie Giuleşti; 1980-1983 - Medic Primar la Spitalul Giuleşti, Şef Lucrări Catedra obstetrică-ginecologie Giuleşti; Din 1983 - Medic Director, Medic Şef Secţie la Spitalul Clinic Obstetrică Ginecologie "Prof. Dr Panait Sârbu".
Bogdan Niculescu Duvăz - Ministrul Tineretului şi Sportului
Născut la 14 decembrie 1948, la Bucureşti; Studii: Institutul de Arhitectură "Ion Mincu", promoţia 1977; Activitatea profesională: Designer, Institutul de proiectări şi cercetări pentru articole casnice, 1977-1978; Designer, Centrul de cercetări pentru articole casnice, Bucureşti, 1978-1984; Arhitect-designer pentru corpuri de iluminat, Institutul Carpaţi, 1984-1989; Funcţii publice: Membru AGVPS - 1975; Membru al Club National des Becassiers, Franţa, 1979; Vicepreşedinte AGVPS - din 1990; Secretar FSN - 1990; Membru CPUN Bucureşti, ianuarie 1990.
Membru fondator al FSN, februarie 1990.
Cătălin Zamfir - Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale
Născut în Bucureşti, 9 februarie 1941; Studii: Absolvent al Universităţii Bucureşti, 1962; Doctor în Filozofie, Universitatea Bucureşti, 1969; Activitate profesională: Cercetător ştiinţific la Institutul de Psihologie al Academiei 1968-1970; Lector la Catedra de Filozofie, Universitatea Bucureşti, 1970-1980; Visiting professor, Institute for Social Research, Ann Arbor, Michigan, SUA 1973-1974; Conferenţiar, şeful colectivului de Sociologie Industrială, Catedra de Filozofie, Institutul Politehnic din Bucureşti, 1980-1989; Directorul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei - 1990; Profesor de sociologie, Catedra de Sociologie, Universitatea Bucureşti - 1990
Deputat independent, pe listele FSN (timp de o lună).
Eugen Dijmărescu - Ministru de stat însărcinat cu orientarea economiei
Născut la 11 februarie 1948, în Bucureşti; Studii: Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, Bucureşti, 1971; Doctor în economie al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, 1978; Specializări postuniversitare: Seminarul de Studii Americane din Salzburg (1973); Stagiu la Brookings Institution (1981); Stagiu la Universitatea de Stat din Arizona, Tempe (1985); Activitate profesională: Cercetător ştiinţific principal la Institutul de Economie Mondială, Bucureşti, 1971; 1971-1990 poziţii ierarhic superioare în cadrul Institutului de Economie Mondială, fiind şi secretar PCR pe institut.
Ion Aurel Stoica - Ministru de Stat însărcinat cu calitatea vieţii şi protecţia socială
Funcţii publice: Secretar cu probleme de propagandă la Consiliul Judeţean al PCR Cluj.
Romulus Neagu - Secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe
Născut la 23 iunie 1990; Studii: Universitatea New York, Facultatea Relaţii internaţionale, specialitatea Relaţii internaţionale; Doctor în ştiinţe politice; Activitatea profesională: Diplomat.
Mihai Zisu - Ministrul Resurselor şi Industriei
53 de ani, născut la Bârlad; Studii: Facultatea tehnico-economică, Institutul Politehnic Bucureşti; Experienţă profesională: Inginer şi director de întreprindere.
Anton Vătăşescu - Ministru de stat însărcinat cu activitatea industrială şi comercială
51 de ani, născut la Slatina, jud. Olt; Studii: Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, Bucureşti; Experienţă profesională: Profesor la Facultatea de Electronică; Cercetător; Autor de cărţi de specialitate.
Constantin Fota - Ministrul Comerţului şi Turismului
55 de ani, născut la Işalniţa, jud. Olt; Studii: Facultatea de Comerţ Exterior; Doctor în ştiinţe economice; Activitate profesională: Cercetare de piaţă - la Camera de Comerţ şi la Institutul de Economie Mondială; Preşedinte executiv al Asociaţiei Române de Marketing; Profesor la ASE; Autor al multor lucrări de specialitate.
Ioan Ţipu - Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei
53 de ani, născut în comuna Beclean, jud. Braşov; Studii: Facultatea de zootehnie, Institutul Agronomic Iaşi; Specializare în SUA; Experienţă profesională: Diferite posturi în conducerea unor ferme zootehnice şi unităţi agricole; Director general Centrala de Industrializare a Cărnii.
Andrei Chirică - Ministrul Comunicaţiilor
51 de ani, născut la Ploieşti; Studii: Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii; Activitate profesională: O bogată experienţă la conducerea întreprinderilor de telecomunicaţii şi în domeniul dezvotării şi exploatării în telecomunicaţii.
Ştefan Gheorghe - Ministrul Învăţământului şi Ştiinţei
42 de ani, născut la Bucureşti; Studii: Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Electronică;
Doctor în electronică; Experienţă profesională: Cercetător la Institutul de Fizică Atomică; Cadru didactic la Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Electronică.
Valeriu Eugen Pop - Ministrul Mediului
51 de ani, născut la Ploieşti; Studii: Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea Mecanică, 1961
Facultatea Energetică, 1969; Experienţă profesională: Inginer proiectant automobile; Inginer Electrician; Şef Şantier; Director de exploatare; Director de întreprindere de hidrocentrale; Director la Direcţia ape din 1979.
Andrei Ţugulea - Secretar de stat la Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei
62 de ani, născut la Unteşti; Studii: Facultatea Relaţii Internaţionale, Universitatea Kiev, 1954
Doctor în relaţii internaţionale la Universitatea din New York, 1970; Experienţă profesională:
Diplomat de profesie; Adjunct al ministrului Afacerilor Externe în guvernul provizoriu.
Doru Pană - Ministrul Lucrărilor Publice, Transportului şi Amenajărilor Teritoriale
53 de ani, născut la Cluj; Studii: Institutul de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Instalaţii şi Utilaje; Experienţă profesională: Inginer constructor în specialitatea montaje utilaje industriale
Şef de şantier; Director de grup de şantiere; Director de antrepriză; Director de trust.