x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Piţi marca FB - "Am devenit fană Shakespeare, sânt udă şi m-ie dor de tine!"

Piţi marca FB - "Am devenit fană Shakespeare, sânt udă şi m-ie dor de tine!"

de Claudia Daboveanu    |    23 Apr 2010   •   00:00

Pe facebook poţi fi, practic, oricine vrei tu. Adică exact ceea ce nu poţi fi în viaţa de zi cu zi. Bunăoară, tu, care te îmbraci de pe tarabele din Piaţa Crângaşi, poţi de­ve­ni fană Hermès, Chanel sau Cartier (ce, Crângaşiul nu-i şi el un cartier?). Sau tu, care n-ai scos nasul mai de­par­te de Plaza sau Bamboo şi n-ai ascultat decât manele şi clubbing, devii pe nepusă masă fană Muzeele Moldovei şi Nomen est Omen. Ca să nu mai vorbim că mătăluţă, de-ţi sufli nasul şi ţi se umezesc ochii ori de câte ori te uiţi la telenovele, devii brusc fană Gala Teatrului Tâ­năr, Edouard Manet sau Le Frasi piu Belle dei Film.

Te-ntreabă cineva pe FB dacă ai călcat vreodată în foa­ie­rul vreunui teatru, dacă ai vizitat un muzeu ori o mă­năs­ti­re sau ai vizionat un film de artă? Eu cred că nu.
Aşa că, fiind noi la porţile Orientului, unde totul e permis, poţi să te dai fix ce vrei tu. Ca să dea bine şi să fii "în trend", poţi să-ţi postezi, de pildă, o fotografie de la nuntă, să nu creadă toţi mitocanii că eşti de agăţat. Sau, dimpotrivă, ca să-şi dea seama că nu eşti fitecine, pui colea la avatar o poză cu tine înţolită în rochiţă scurtă cu paiete, tocuri înalte neapărat şi buziţe cu contur, sprijinită lasciv de portiera unui BMW parcat în faţa oricărui hotel de fiţe, deşi tu circuli cu tramvaiul 23 până-n Zeţarilor, acolo unde stai în chirie cu alte două consătence, într-un apartament confort 3...


EU LA MAMA, TU LA ŞEXPIR!
Atenţie mărită însă! primejdiile pândesc la tot pasul, dacă nu eşti vigilentă... Spre exemplu, iau cazul fiului unei amice, care-şi programase nunta pe la mijlocul lunii mai 2010. Era împreună cu prietena lui de trei ani, locuiau împreună, îşi făcuseră planuri (copii, casă pe pământ, schimbarea maşinii etc. etc.), aveau încredere totală unul în celălalt, până când... Până când băiatul, în chiar ziua de Crăciun a anului ce-a trecut, s-a aşezat la calculator, în aşteptarea iubitei, care se machia în baie de vreo juma' de oră... Fata îşi uitase deschisă pagina de facebook, pe care postase un comentariu pe peretele celui mai bun prieten al lui din copilărie - însurat -, cu care se vedeau ba în cluburi, ba îşi petreceau concediile sau week-end-urile împreună: "Am devenit fan I love Shakespeare, am ieşit din duş, sânt udă şi m-ie dor de tine". Drept care, când juna a ieşit fardată, parfumată, titirită, numa' bună de dus în vizită la viitorii socri, a avut surpriza să-şi vadă iubitul cu bagajele la uşă. "Eram sigură că-mi faci o surpriză de Crăciun, simţeam eu ceva. Unde mergem?", întreabă ea numai zâmbet. "Eu la mama, tu la Şexpir ăla, al cărei fană eşti sau la ălălalt, că tot eşti gata de plecare!", zice el trântind uşa în urmă-i.
Acum, nu ştiu sigur ce l-a deranjat mai tare: faptul că ei îi plăcea cum scrie Marele Will şi lui poate nu, că ea scria cu grave greşeli de ortografie, ori că-i dădea raportul asupra stărilor ei celui mai de nădejde prieten al lui? Cert e că piţipoanca FB e expusă la mari pericole, aşa că, en garde, pussy... cat!

×
Subiecte în articol: special