Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru cei care visează la a-l găsi pe Moş Crăciun şi a i se aşeza în braţe, şoptindu-i sublim la ureche ce vor să găsească sub brad, există Laponia. Mica Sirenă stă goală şi nestingherită prin Danermarca, iar Mickey Mouse se joacă la Disneyland.
Dar ţara piticilor, adevărata ţară a piticilor este România noastră mică, acest tărâm de vis, carpato-danubiano-pontic, care nu e doar locul unde legenda spune că s-a născut şi s-a hrănit Dracula, ci mai nou a devenit un soi de leagăn al piticilor. Facem o paranteză cu piticul porno, fiindcă lucrurile par a se lega.
Sau piticii porno (căci sunt mai mulţi, se copiază între ei), care fac "cinste" ţării în care trăiesc. Piticul porno este un specimen biped, cu zâmbet larg şi mânuţe mici, care atunci când se întâmplă să fie invitat la vreo televiziune se agaţă de prima bară pe care o găseşte (aş fi zis scaun, dar efortul de a se ridica pe un scaun e prea mare) şi se mişcă lasciv pe ritmuri provocatoare sau pe vocea prezentatorului. Oricum, tot aia e.
Piticul porno se înscrie de fapt în mişcarea porno televizată din România, după Simonici Senzuale şi Aline care trag la plug. Curent artistic la care de-a lungul timpului au aderat şi alte personaje ca eleva şi elevul porno, judecătoarea porno, profesoara porno, poliţista porno ş.a.m.d. ş.a.m.d. ş.a.m.d., că în curând vom ajunge la lebăda porno din Cişmigiu şi carasul porno din lacul Pantelimon.
VARIANTA DE GRĂDINĂ
Ca urmare, am putea crede că locuitorii acestei ţări, fascinaţi de piticii celebri menţionaţi mai sus şi din dorinţa de a-i onora cumva, şi-ar fi achiziţionat variantele lor de grădină şi apartament, dar, din nefericire, nici măcar acesta nu este motivul principal pentru care România a devenit ţara piticilor şi mai precis parcul de distracţie al kitschului. Care este atunci? Nu se ştie exact. Încă pendulăm între răzbunarea pe patrie şi pasiunea pentru prost-gust.
Cert e că piticii de grădină sunt pretutindeni. În chip de bucătari, tâmplari sau acordeonişti, pictaţi în culori intense, astfel încât să-ţi fure sigur privirea (la propriu), "înfrumuseţează" grădinile caselor şi curţile interioare ale restaurantelor. Şi da, de cele mai multe ori, proprietarii, dintr-un exces de... stil, au grijă să-şi asorteze şi faţadele locuinţelor cu nuanţele de pe căciulile piticilor (de obicei, portocaliu aprins, roşu coral sau turcoaz).
PREMONIŢIA FRAŢILOR GRIMM
Când Walt Disney a creat lungmetrajul de animaţie "Albă-ca-Zăpada şi cei 7 pitici", nu s-a gândit că la un moment dat va veni vremea în care va fi transformat într-un film porno, la fel cum probabil nici Fraţii Grimm când au scris povestea n-ar fi crezut că micuţele lor personaje vor decora şi grădinile secolului al XIX-lea.
Asta pentru că oamenii care "stau la curte", majoritatea având ca al doilea cămin restaurantele din Dorobanţi, preferă să-şi accesorizeze peluzele artificiale cu pitici zâmbăreţi, care să stea eventual la umbra unui palmier de plastic.
Şi cum un singur pitic nu e suficient ca să-şi demonstreze superioritatea în faţa vecinilor, comandă trei, lipiţi unul de altul, sau chiar pe toţi şapte, cărora le alătură o Albă-ca-Zăpada de juma' de metru, pentru ca seara, la lumina romantică a lunii, să fumeze un trabuc şi, scrumând în iarbă, să-şi admire splendidele "opere de artă". Iar cum grădinile uneori sunt neîncăpătoare, piticii îşi fac loc şi în holurile caselor, urând oaspeţilor "bun-venit" fix de după uşă.
Şi Doamne fereşte să-i urăşti sau să te înspăimânte, aşa cum de exemplu unele fiinţe umane sunt înspăimântate de clovni. Nuuuuuu.
Piticii odată observaţi (şi după cum spuneam e imposibil să se întâmple altfel), ei trebuie admiraţi şi mângâiaţi pe cap. Trebuie să-i zâmbeşti larg şi să-l feliciţi pe deţinător, care se comportă precum un copil când primeşte primul câine din viaţa sa.
Un pitic cere de obicei la fel de multe ovaţii precum un Picasso, pentru că, nu-i aşa, eşti nimeni fără "unu' mic". Cum să trăieşti în ditamai cartieru' rezidenţial, să fii un ilustru necunoscut, cu statut de VIP şi cu dosar în ziarele de scandal şi să n-ai pitic în grădină, care să fie aşezat exact în locul unde trebuia să existe o fosă septică şi să fie stropit cu noroi de fiecare dată când plouă?
Cum să locuieşti la munte, cu o privelişte care să-ţi taie răsuflarea în faţă şi să nu-ţi bei cafeaua mângâind cu privirea piticul care-ţi păzeşte poarta?Şi în final, cum să fii atât de insensibil încât să nu apreciezi faptul că aceşti oameni, aceşti mândri deţinători de pitici se bucură puţintel mai târziu de copilărie.
INFLAŢIE DE PITICI PE GUGĂL
Singura problemă e că pasiunile lor ne împiedică pe noi să trăim în linişte şi armonie, pentru că pe zi ce trece industria piticilor creşte.
Deja au apărut reclame cu şi despre ei, avem bloguri cu pitici şi, sincer, nu m-ar mira (în nici un caz nu aştept cu sufletul la gură) momentul în care cineva se va gândi să facă o emisiune despre piticul cocalar care s-a combinat cu pitica piţipoancă şi au conceput un pitic emo.
Dacă dăm căutare pe Google ("Gugăl" pentru domnu' Vanghelie), apar cam 308.000 de rezultate legate de pitici.
Avem de exemplu site-ul "pitici pe creier" care "oferă posibilitatea de a căuta şi compara preţurile cărţilor de la diferite librării online", "Firma cu pitici", unde găsim... cercei şi blogul "pitici gratis", unde citim diverse, de la experienţe din toalete publice până la fantezii erotice cu vampiri.
Într-un ritm ca ăsta, mă gândesc că până şi Albă-ca-Zăpada (care apare mai rar în peisaj în ultima vreme) ar da dovadă de gelozie cu privire la celebritatea piticilor ei şi ar prefera să fi rămas cu măru-n gât. Cu siguranţă ar fi avut parte de mai multă simpatie...
STATUETE CU DRACULA
Poveştile încep toate cu "a fost odată ca niciodată" şi se încheie cu "şi-am încălecat pe şa şi v-am spus povestea-aşa" sau uneori, mai realist, cu "am încălecat pe-o căpşună şi v-am spus o mare minciună". Între formulele de început şi încheiere avem un conţinut magic şi bla bla bla, în care de obicei un pămpălău sau o mironosiţă se confruntă cu diverse probleme şi întotdeauna le sare cineva în ajutor, pentru că singuri nu sunt capabili să se descurce.
Până aici e bine, dar asta nu înseamnă că amatorii de poveşti trebuie să dezvolte o obsesie pentru "elementele ajutătoare", ca de exemplu... aceşti pitici blestemaţi. În lumea reală ei sunt doar... nişte "chestii" lipsite de stil!
Şi da, am omis intenţionat să menţionez happy-end-urile, pentru că sunt subiective şi nedrepte (cine spune că vrăjitoarea din "Hansel şi Gretel" nu merita şi ea un happy-end, după ce netrebnicii ăia doi au început să-i mănânce bucăţi din casă?!).
Să lăsăm deci lumea basmelor în pace şi să sperăm că vom apuca vremuri mai bune. Iar până atunci nu putem decât să vedem şi să ne minunăm şi dacă suntem suficient de mulţi, cine ştie, poate vom schimba ceva. Şi nu, în locul piticilor NU se aprobă statuetele cu Dracula!
Părintele milionar
În urmă cu ceva ani, Constantin Becu a înfiinţat o fabrică de pitici şi alte obiecte ornamentale kitsch din dorinţa de a câştiga ceva bani în plus. Tatăl piticilor a devenit între timp milionar în euro şi şi-a extins afacerea în diverse localităţi de la marginea Bucureştiului, fabricând mai nou şi alte "minunăţii", cum ar fi vaci şi cai în mărime naturală, figurine ce reprezintă vedete hollywoodiene sau diverse statuete, după modele văzute la producătorii din Germania, Italia şi Polonia. Dar totul a început cu piticii...
Citeşte Invitaţia la rezistenţă, completează următorul formular şi alătură-te Mişcării de rezistenţă
| Email address*: | |
| Mail type*: | htmltextrtf |
| Nume*: | |
| Prenume*: | |
| Telefon*: | |
| Adresa: |
Citește pe Antena3.ro
