Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Noul An al altor vremuri. Petreceri fastuoase. Cuconiţe, gătite in rochii luxoase, acoperite de blănuri, bărbaţii in frac şi cu joben, plus cojoace. Toţi soseau la locurile de distracţie cu trăsuri sau cu sănii trase de armăsari "bălai", cu floare-n păr. ⢠VIDEO - Tony Iordache şi Fărămiţă Lambru
Pe străzile Iaşiului circulă şi astăzi, "de inchiriat", de la Grădina Botanică, o trăsurică pentru tinerii insurăţei amatori de senzaţii cu parfum de epocă. Ultimul constructor de birje şi sănii al Moldovei, Ilie Borcoi (70 de ani), işi aminteşte că a construit cea din urmă trăsurică la puţin timp după cel de-al doilea război mondial. Iar sănii a făcut pănă prin 1967. "Sania o făceam cu cruce, cu oişte ca pentru boi, dar erau şi unele formate chiar din două sănii unite la mijloc printr-o «tănjală». Foarte «fromoase», ca pentru boieri mari. Eu am lucrat cu tata pentru moşieri pănă să vină comuniştii. Mergeau coniţele cu sania de se dădeau in valsuri şi polci pe la baluri. Caiilor le făceam, ca pentru iarnă, o potcoavă specială, cu ghivent, cu şurub", povesteşte nea Ilie.
BIRJARII. Despre farmecul tradiţiilor de altădată, ca şi despre plăcerea de a te plimba cu trăsura şi cu sania in preajma şi după Anul Nou, am vorbit şi cu Ion Mitican, autorul unor reuşite cărţi despre viaţa din secolul trecut. "Aşa cum in prezent se foloseşte maşina, pe atunci deplasarea de la o petrecere la alta se făcea cu trăsurile şi săniile, unele proprietate personală, altele ale marilor familii de birjari, ruşi lipoveni din neamul scopiţilor, renumite in Iaşi fiind familiile Karpov, Vaşca şi Kapucinschi", spune Mitican. "Aceştia fugiseră din Rusia alungaţi de impărat, dar erau deosebit de apreciaţi in toată Romănia pentru că erau sterili, aşa că boierii nu aveau de ce să se teamă că mieroasele lor coniţe nu se plimbă in siguranţă cu săniile pe străzile oraşului! Trăsurile erau ornamentate special cu ocazia Noului An, fiind căt mai lustruite. Unele erau vopsite in alb şi aveau armăsari tot albi. Alaiul trecea in viteză, pe lăngă vitrinele ce expuneau munţi din ciocolată, turtă dulce şi zahăr. Familiile poposeau obligatoriu in Piaţa Unirii, pentru o poză de grup."
Pănă să apară lipovenii birjari din secta scopiţilor, fiecare familie boierească avea certuri legate de cucoanele bănuite de a avea relaţii extraconjugale. Birjarii nu erau consideraţi de incredere pănă atunci pentru că majoritatea erau bărbaţi frumoşi, atletici, prezentabili, ceva mai in vărstă⦠Pe atunci, şi oamenii de la ţară se deplasau cu sănii, din lemn, cele de la oraş puteau fi şi metalice, mai suple. "Cănd puneam noi, de la ţară, patru cai solizi, sania parcă zbura. Se făcea şi un pic de vănt ce stărnea zăpada ingheţată. Era o senzaţie nemaipomenită să mergi cu nasul pişcat de ger, cu 30-40 de kilometri pe oră, in sania trasă de caii din care ieşeau aburi. Femeile se infăşurau in haine groase din lănă, bărbaţii in cojoace cu blana ridicată peste ochi, iar copiii aveau fulare uriaşe, de nu li se vedeau decăt ochii."
TRADIŢIE. In mediul rural, oamenii mergeau cu sania la pădure, dar chiar şi cei din oraş părăseau urbea pentru a ajunge in astfel de locuri. După 1820, la Iaşi au apărut trăsurile autorizate, birjarii avănd obligaţia să pună un număr in spatele atelajului. Birjarii erau buni cunoscători ai străzilor, adevăraţi ghizi ai marilor oraşe, şi ştiau unde locuia un boier sau altul. "Poftiţi la sania mare «haraşo» cu doi armăsari!", strigau birjarii lipoveni, concurănd ca taximetriştii de astăzi, dar mult mai civilizat. "Era o tradiţie ca de Sărbători copiii să-şi viziteze părinţii. Aşa că pe atunci era mare aglomeraţie la gară 40-50 de sănii. Cum sosea trenul, fiecare sanie mergea şi se incărca cu călători, şi tot aşa, una căte una, pentru că musafirii se grăbeau să ajungă la cei care-i aşteptau. Un drum cu sania era căt o sticlă de vin, cam 2-3 lei. Călătorii mergeau acasă, şi seara, după ce primeau urătorii, bărbaţii, care aveau ceasuri, cronometrau şi trăgeau cu puşca din balcoane in momentul in care se schimba anul", işi aminteşte Mitican. Poate cea mai celebră "firmă" de birjărie de la Iaşi era vestita caretăşie Kapucinschi, ce-şi avea sediul in centrul oraşului, pe Strada Lăpuşneanu, in apropierea Răpei Galbene şi a Copoului. In curtea acesteia se rănduiau, ca la expoziţie, carete, landouri, brişti, sănii, cabriolete şi felurite vehicule cu patru sau două roţi, elegante, strălucitoare şi răvnite de lumea bună a urbei. "Numai că după 1940, prinşi de «boala otomobilelelor», ieşenii i-au trimis in istorie pe eleganţii biirjari de altădată", mai spune Mitican.
COPILÃ...RELI. "Pentru noi, tinerii din anii 1940, plimbările cu sania cu zurgalăi erau o plăcere, o feerie. Ne adunam căte doi, trei, chiar şi şase băieţi. Birjarul ne lua, şi doi stăteam pe scaun acolo, in sanie, incă unul sau doi lăngă birjar, că el şedea sus, mai in faţă, şi alţi doi chiar direct pe talpa saniei, se ţineau de «opreli», de lateralele acelea. Şi mergea sania in viteză prin centru, pe Strada Ştefan cel Mare", precizează Mitican. Revenim la nea Ilie Borcoi. Care nu-şi mai aminteşte pentru cine a mai făcut ultima sanie sau trăsură. "Pare-mi-se pentru cineva din Dorohoi." Trăsurica rămasă la Grădina Botanică din Iaşi e "un moft care mai rezistă", după cum spune Borcoi. Alunecarea ei pe zăpada pufoasă ii aduce aminte bătrănului de "Revelioanele" din tinereţe. Şi de negustorii de turtă dulce, halviţă şi batoane de halva turcească cu susan care, la plecarea muşteriilor, strigau: "La mulţi ani, mai poftiţi! La mulţi ani, să trăiţi! La mulţi ani, mai veniţi!".
DVD de Anul Nou
"Maeştrii muzicii populare". Căntece de dragoste, hăulite, jocuri, căntece de dor; de la "Ciocărlia" la "Zărzărică, zărzărea", interpretate de stele ale muzicii populare romăneşti. Grigoraş Dinicu, Maria Tănase, Fărămiţă Lambru, Dan Moisescu, Emil Gavriş, Ileana Sărăroiu, Maria Pietraru, Toni Iordache, Felician Fărcaşu, Ion Luican, Rodica Bujor, Alexandru Grozuţă, Ion Drăgoi, Mariana Drăghicescu, Aurelia Fătu Răduţu, Maria Apostol. Un DVD cu melodii de colecţie oferit pentru a vă bucura sufletele de sărbători sau, de ce nu, pentru a-l dărui celor dragi.
 Tony Iordache şi Fărămiţă Lambru
â Tradiţii străvechi la innoirea timpului â Sfăntul Vasile, un model de milă creştină â Bradul inceputurilor â Balul de Anul Nou, ieri şi azi â Cerurile se deschid â Urăţii satului, scoşi la stradă â Sărbători haiduceşti in Poiană â Datini de Anul Nou
