În ultimii trei ani, polițiștii au făcut lunar adrese către Guvern pentru a-i cere să aplice legea salarizării unitare care, deși a intrat în vigoare în 2009, pentru ei nu se aplică nici acum. „(...) Guvernul ignoră revendicările perfect legitime pe care noi le tot transmitem, oficial și pe canale mediatice, de peste doi ani”, spun reprezentanții Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractant (SNPPC). În urma consultărilor cu cele 75 de organizații teritoriale SNPPC și cu organizații sindicale din zona asociațiilor de pensionari militari, a fost stabilit un calendar al protestelor pentru luna martie. Structura sindicală are peste 40.000 de membri în toată țara, SNPPC fiind cel mai important sindicat din Inspectoratul General al Poliției, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și din alte structuri ale MAI.
Potrivit celor stabilite în urma negocierilor, protestele vor debuta pe data de 21 martie la Timișoara, în fața Prefecturii. Ele vor continua pe 22 martie la Cluj-Napoca, pe 23 martie la Iași și vor culmina pe 24 martie la București. În Capitală protestele vor începe la ora 11.00, în fața Guvernului. Din Piața Victoriei se va pleca în marș spre Ministerele Muncii, Afacerilor Interne, Justiției și Finanțelor, apoi manifestanții se vor întoarce în fața Guvernului. În cazul în care nu vor ajunge la o înțelegere cu Guvernul, manifestanții vor reveni pe 25 martie în fața Ministerului Afacerilor Interne, din Piața Revoluției.
Care sunt revendicările
Structurile sindicale ale polițiștilor cer o salarizare decentă și acordarea drepturilor pentru transport și încadrarea în condiții de muncă adecvate a personalului contractual. De asemenea, se solicită aplicarea, de urgență și în integralitate, a Legii-cadru a salarizării nr. 153/2017 (Anexele VI și VIII, care fac referire la militarii, polițiștii și personalul contractual din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională), așa cum s-a procedat în cazul altor familii ocupaționale/sectoare de activitate, care au intrat în grilele de salarizare la termen. De asemenea, se solicită aplicarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat în forma votată inițial, pentru a asigura stabilitatea și predictibilitatea acestui sistem de pensii existent în toate statele membre NATO/UE. În contextul războiului care durează de un an la granițele României, SNPPC reamintește că rezerviștii militari au un regim juridic special, pentru că fac parte din cele trei categorii de forțe armate prevăzute de Legea 446/2006, fiind gata oricând de rechemare în activitate/mobilizare. O altă solicitare se referă la aplicarea sporurilor la valoarea salariilor în plată, nu la valori inferioare, unele chiar din anul 2009, exemplul oferit fiind cuantumul chiriei acordate în MAI, care este inferior sumei forfetare pe care statul o plătește pentru un refugiat cazat la un particular.
„La ultima lege a salarizării ni s-a promis că din 2018 se vor aplica și polițiștilor prevederile ei. Acest lucru s-a tot amânat însă, la fel ca și anul acesta. În timp ce unele categorii de personal bugetar și-au primit drepturile, iar altele deja cer și mai mult, noi nu am primit nimic. Din punctul nostru de vedere, nu este corect cum tratează Guvernul problema salarizării polițiștilor”.
Marius Ionescu, vicepreședintele SNPPC
Lipsă mare de cadre
La ora actuală circa 25% din posturile din Poliție sunt neocupate, iar dacă ne referim la zona rurală aici procentul este de 40-50%. Mulți din cei care intră în sistem îl părăsesc foarte repede când văd ce salarii au. Un agent care intră astăzi în sistem are 2.500 de lei net. „Se tot vorbește că polițiștii au multe sporuri, dar nu este adevărat. Există doar două sporuri, cel de radiații și cel de noapte. La fel stau lucrurile și la Poliția Judiciară. Aici se acordă sporul de suprasolicitare neuropsihică, dar el nu a mai fost indexat, rămânând la nivelul anului 2009. Ei au același incompatibilități ca procurorii, dar au salarii de 10 ori mai mici și din acest motiv nimeni nu mai vrea să intre în această structură”, a declarat pentru cotidianul Jurnalul vicepreședintele SNPPC, Marius Ionescu.
SNPPC cere majorarea normei de hrană/normei de echipare și a sporului de suprasolicitare neuropsihică, prin raportare la valoarea actuală a pieței și, respectiv, la riscurile profesionale, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege polițiștilor judiciariști.
Soldele de grad, actualizate în ianuarie
Guvernul a actualizat în cursul lunii ianuarie cuantumul soldei de grad sau al salariului gradului profesional deținut de personalul militar, respectiv polițiști sau polițiști de penitenciare. Este o actualizare care nu s-a mai făcut din 2018 și ea a fost făcută proporţional cu evoluţia salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.