Conflict între polițiști și sindicaliști, în Argeș. Oamenii legii le cer socoteală celor care îi reprezintă. Un ofiţer din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti a postat un mesaj public în care își arată deznădejdea și spune că sunt mult polițiști care simt la fel.
Poliţiştii argeşeni se plâng de faptul că de la tăierea cu 25% din salariile bugetarilor, în perioada Guvernului Boc, nici până acum procentul nu a mai fost acordat integral oamenilor legii. De-a lungul anilor, formula de calcul a salariului s-a modificat de mai multe ori. Au dispărut mai multe sporuri şi au apărut altele noi, mai puţine faţă de cele tăiate. Un mesaj postat, pe un cont de socializare, de un ofiţer din cadrul IPJ Argeş vorbeşte de la sine despre nemulţumirile oamenilor în uniformă. „Aș vrea să știu și eu, ca și mulți colegi, dacă fostul lider de sindicat, în calitatea lui actuală, rupe cămașa de pe el pentru noi? Dacă condiționează votul lui pentru anumite acte normative de deblocarea creșterilor salariale ale noastre, conform Legii Salarizării Unitare, creșteri legale blocare succesiv în ultimii 2 ani prin OUG? Sau așteptăm să fim puși iarăși în fața faptului împlinit pe 30 decembrie?”, a scris comisarul şef Liviu Cumpenaşu, şeful Biroului de Ordine Publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti. Mesajul ofițerului îl vizează pe fostul lider sindical SNPPC Dumitru Coarnă, devenit deputat din partea PSD în anul 2020.
Se spune că salariile vor fi îngheţate şi în 2022
Cum un necaz nu vine niciodată singur, salariile bugetarilor au fost îngheţate din 2021 şi nu sunt veşti bune nici pentru anul viitor. Deputatul Dumitru Coarnă susţine că, în calitatea actuală, mereu stă cu ochii pe drepturile poliţiştilor. „Am înţeles că pe 2022 se va merge tot pe îngheţare. Eu o să fac un alt amendament prin care cer să fie aplicată legea. Eu întotdeauna am avut grijă de corectarea în ceea ce privește reglementările privind Ordinea Publică și Siguranța Națională. Acum depinde și de locul de muncă al fiecărui polițist, că nu toți au aceleași sporuri. Eu vă spun că, tot ceea ce depinde de mine atât în reglementare, cât și în aplicarea legii, mă implic. La Legea Salarizării Unitare au fost înghețate salariile în 2021. Anul trecut am formulat amendament să fie aplicată legea, dar a fost respins în Parlament, în plenul reunit”, ne-a declarat deputatul Dumitru Coarnă.
Sunt diferenţe mari de salariu între structuri
Oamenii legii din cadrul IPJ Argeş spun că nu sunt rezonabile diferenţele între anumite structuri. „Diferenţa de salariu ajunge şi la 1.000 de lei. Asta îngreunează atragerea de poliţişti care să lucreze în dosare. Nu le mai convine să alerge, să muncească ziua, noaptea, când ştiu că sunt alte structuri unde nu e aşa multă bătaie de cap şi primesc aceiaşi bani sau poate mai mulţi”, a explicat un subofiţer din cadrul IPJ Argeş. Liderii sindicali locali spun și ei că nemulțumirile polițiștilor sunt întemeiate. „Nemulțumiri sunt. E normal ca polițiștii să fie nemulțumiți. Problema este că nu suntem băgați în seamă! Sunt nemulțumiri la nivel național, nu numai în cadrul IPJ Argeș. Doar pentru Ordine și Siguranță publică nu s-a pus în aplicare legea. Prin legea 153 din 2017 pentru segmentul de Ordine și Siguranță publică, polițiștii nu și-au primit drepturile salariale” susține Cecilia Tatia, liderul sindical al SNPPC Argeș.
În cadrul SNPPC Biroul Teritorial Argeş sunt 1.000 de poliţiști din cadrul IPJ Argeş. Fiecare om al legii plăteşte lunar în jur de 25 de lei, pentru sindicat.