Postul Crăciunului cu povestea bisericilor de lemn

Jurnalul Naţional vă oferă astăzi o Ediţie Specială dedicată Postului Crăciunului. Veţi putea citi 24 de pagini cu sfaturi de la Sfinţii Părinţi referitoare la post, dar şi poveştile celor mai reprezentative biserici de lemn din România. Bârsana Veche, Iued-Deal, Dobrovăţ, Putna, Ceauru, Izvoarele, Strunga şi Satu Nou sunt localităţi care păstrează bijuteriile dăltuite în lemn în urmă cu mai multe secole de meşterii noştri populari. Fiecare biserică prezentată are ceva special, de la vechimea construcţiei până la la pictura interioară şi obiectele de patrimoniu pe care le adăposteşte.

 

 

Între 14 noiembrie şi 24 decembrie suntem în Postul Crăciunului. Un motiv pentru noi să vă oferim sfaturi de la Sfinţii Părinţi şi povestea celor mai vechi şi frumoase biserici de lemn din România.

---

Rugă în lemn
Postul Naşterii Domnului. Începând de azi, şase săptămâni de pregătire pentru a ne face mai curată ieslea sufletului în care să vină Pruncul Sfânt să se nască. Este vremea să ne rugăm, să mergem acolo unde îl găsim pe Dumnezeu mai mult decât în altă parte, în casa Lui. Şi pentru că avem o ţară dăruită cu geniu ţărănesc ce a ştiut să dăltuiască loc de rugă-ciune în lemn, vă invităm la o incursiune în lumea acestora. Biserici de lemn din România. Ar putea fi un brand de ţară. Se mai găsesc şi în alte ţări biserici şi construcţii seculare din lemn, unele pictate. Noi însă ne putem mândri că bisericuţele noastre au dus mai departe credinţa ortodoxă. În aceste biserici au pus meşterii noştri populari tot ce au avut mai bun şi conştiinţa că fac ceva pentru Dumnezeu. Şi mai este ceva. În Maramureş, acolo unde este fala bisericilor româneşti din lemn, oamenii s-au întrecut care să facă biserica mai înaltă, să se vadă cât mai de departe, din înaltul cerului şi din zarea altor sate. Aşa se face că biserica din Şurdeşti este una dintre cele mai înalte construcţii de lemn din lume, turnul ei măsurând 54 de metri, iar toată, 72. Nu sunt construcţii gigantice, nu au grandoarea celor occidentale, ba dimpotrivă, unele sunt atât de mici că abia încap câţiva oameni în ele. S-ar putea spune: ce săraci am fost! Cu siguranţă, dar sunt aşa mici şi nu din zid, ci din lemn pentru că ţăranul român s-a simţit totdeauna mai aproape de Dumnezeu în acest fel de casă, mică, primitoare, iar lemnuli-a ţinut de cald ca un cojoc în iernile istoriei.