Povestea văcuţei Angus şi a prostiei omeneşti

Mic tratat de economie rurală pe zero


Într-o zi, să tot fie doi ani de atunci, în satul Panaci, înşirat pe o vale din Bazinul Dornelor, au intrat două văcuţe cum nu se mai văzuseră până atunci prin părţile acelea: mici, negre ca smoala, cu capul rotund, fără coarne şi cu părul mare şi des. Le mâna de la spate, cu grijă, ca pe două fetiţe la şcoală, mătuşa Ileana a lui Gheorghe Cojoc. Câţiva săteni, toţi crescători de vite - fiindcă acolo, în coasta muntelui, nu poţi face altceva - s-au strâns în jurul nou-venitelor şi au început să le cerceteze, în drum, ca pe nişte ciudăţenii ce erau. Văcuţele erau din rasa Aberdeen-Angus, de care sătenii nu auziseră niciodată. Nu se  mai văzuse aşa ceva nici în Panaci, nici pe toată Valea Dornelor, unde e o amestecătură de vite ce nu s-a mai pomenit, un Turn Babel al raselor. Numai cei mai gospodari au în grajd vaci de rasă, Holstein sau Pinzgau.

Mirarea lor a fost şi mai mare când au aflat că o asemenea ciudată văcuţă valorează peste 1.800 de euro, în timp ce o vacă de-a lor nu face la târg nici de zece ori mai puţin, chiar una care dă două doniţe de lapte pe zi. Cine capătă 150 de euro pe o vacă bună de lapte se poate numi un om norocos. S-au uitat ei atent la văcuţe, le-au cercetat de-a fir-a-păr, şi pe dedesubt, să vadă de ce valorează atât, şi au observat, tot mai uimiţi, că nici nu prea erau bune de lapte. "Cumătră Ileană, dumneata îţi baţi joc de noi", a spus unul. "Să mă fe­rească Dumnezeu! - s-a apărat bă­trâ­na. Văcuşoarele astea două fac laolaltă 156 de milioane de lei în bani vechi!" Şi când curioşii erau gata să izbucnească în râs, auzind asta, ea a mai spus: "Şi le-am primit degeaba". Sătenii au rămas cu gurile strâmbe şi au încremenit ca nişte pari în drum.

În felul acesta, întâmplător şi plin de surprize, au aflat sătenii din Panaci, crescători de vite de la începutul neamului lor, că pe lume există şi vaci care nu-s pentru muls, ci vaci de carne. Adică nu mulgi vaca până o usuci şi o duci la abator când nu se mai ţine pe picioare de bătrâneţe, ci creşti una chiar pentru carne. Şi au mai aflat că în Vatra Dornei există Federaţia

Agricultorilor de Munte "Dorna" (FAMD), care cumpără astfel de vaci pe bani neînchipuit de mulţi şi le dă gratis ţăranilor de la munte, ei neavând altă obligaţie decât să se îngrijească de ele şi, când fată, să dea viţica, tot fără nici un ban, altui ţăran, iar acela să dea altuia, şi tot aşa, astfel încât, în timp, rasa aceasta să se răspândească, şi agricultorii de la munte, care acum vând laptele pe nimic, să scoată un ban pe carnea de vită.

Alţi oameni din Panaci n-au vrut să primească degeaba două vaci Angus. Pentru că nu-s de-ale noastre, ci tocmai din Scoţia, şi nimic din ce nu e de-al nostru nu e bun. Dacă mămuca şi tătuca n-au crescut aşa vite, omul nu se agaţă de coada lor. Apoi le-au mai refuzat pentru că mănâncă mult. Toacă la nutreţ de parcă ar avea şişcorniţă în ele. Mătuşa Ileana lui Cojoc le dă fân de patru ori pe zi şi de două ori porţie de tărâţe. De aici curge un calcul economic pe care mătuşa îl deşiră ca un contabil, în timp ce adună cu palma păr de pe şoldurile vacilor, ca de pe pisici.

"O claie de fân de o mie de kile costă 400 de lei şi nu ajunge pe o lună - îşi începe mătuşa demonstraţia contabilă. Dacă nu-l cumperi şi ţi-l faci singur, fânul cam tot pe-acolo costă, fiindcă trebuie să plăteşti om la coasă, plus mâncare, ţigări şi băutură, plus transportul. Şi dacă n-ai destulă fâneaţă, închiriezi pământ şi tot acolo ajungi. Deci fânul îl scoţi cumva cam la patruzeci de bani kila. O vacă de lapte trebuie să mănânce cam un kil de fân ca să dea un kil de lapte. Kil pe kil. Dacă mai pui şi porţia de tărâţe, iese că omul nostru trebuie să cheltuiască cinzeci de bani ca să dea vaca o kilă de lapte. Şi la noi laptele ni-l cumpără cu 50 de bani kila, în bătaie de joc. Tragi linia, rămâi cu zero bănuţi şi cu munca, fiindcă vacile, săracele, nu postesc, nu ţin cure de slăbire şi nu fac la nisip ca mâţele, trebuie tot timpul să le dai mâncare şi să râneşti din urma lor. Pe timp de vară, când vacile pasc pe munte, cheltuiala nu mai e aşa mare, dar la noi vara e numai de patru luni jumate. Te usucă la buzunar să ţii la iernat nişte vaci."

Când face socoteala pe carne, nu pe lapte, mătuşa Ileana iese ceva mai bine. "Văcuţele astea, zice femeia, au fătat câte un tăuraş care la 5 luni s-au făcut de 350 de kile fiecare. Bine, că nu s-a găsit nimeni să îmi plătească viţeii la valoarea lor, asta e altă poveste. O să vină şi vremea asta. Am luat pe ei douăşcinci de milioane vechi. Tăuraşii putem să îi păstrăm, numai viţicile trebuie să le dăm mai departe, la altcineva, tot pe degeaba, cum le-am primit şi noi. Am avut o viţică, am dat-o. Buuuun... Şi când tragi linia, vezi că e mai în avantajul tău să creşti vaci din astea de carne, decât vaci de lapte. Dar oamenii de pe aici s-au speriat de cheltuială şi n-au vrut să primească văcuţe Angus de la Federaţia Agricultorilor de Munte. Că ce vacă e aia dacă nu o mulgi? Că, vedeţi, n-o mulgem, tot laptele îl lăsăm să-l sugă viţelul. N-au vrut să primească nici viţica de la mine. Na, Ioane, viţică. Na, Vasile. Nu, că nu mă-ncurc eu cu vaci străine. Şi am dat viţica la un gospodar din alt sat."

Sfârşind demonstraţia lui zero absolut în economia montană, mătuşa Ileana apucă dintr-un colţ o doniţă de lapte şi o toarnă în treuca porcului. E un purcel aproape transparent, de alb ce e, se vede că-i crescut cu lapte. Un orăşean, care cum­pără din magazine laptele de cinci şi chiar de zece ori mai scump, s-ar scandaliza văzând cum dolofanul se scufundă până la urechi în lapte. Însă asta e ceva obişnuit în toate gos­po­dăriile de la munte.

Elena Cojoc mai ţine, pe lângă cele două vaci Angus, şi două Holstein, de lapte. Conform calculelor sale, vacile astea sunt bune la dat pe pere ce ai luat pe mere. Nu-i vorbă, sunt vaci bune, dau câte 20 de litri de lapte pe zi fiecare. O firmă de co­lectare cumpără laptele cu 50 de bani litrul, dar n-a mai plătit nimic de şase luni. Şi atunci, decât să dai laptele şi să nu primeşti nimic pe el, iar, dacă ai primi, să nu ai nici un câştig, tot e mai bine să dai o parte la porci.

Cu gândul ăsta s-a încumetat Elena Cojoc să primească două vaci Angus: că poate e mai bine să crească vaci de carne. Laptele din Bazinul Dor­nelor e bun, că vitele pasc iarbă gra­să, neatinsă de mizeriile cu care oa­menii de la oraş otrăvesc totul. Nu asta ar fi problema. Însă din momentul în care laptele e muls şi până când e preluat de firma colectoare trec pa­tru, opt şi uneori chiar zece ore, mai ales iarna, când drumurile se zidesc cu omăt. Vara, când vitele urcă la pă­şu­nat în vârful munţilor, laptele e că­rat jos în spate, cu rucsacul. E lapte muls cu mâna. Cu fiecare oră care tre­ce, germenii se înmulţesc, ca­li­tatea sca­de. Procesatorii îşi permit să im­por­te lapte mai ieftin şi mai să­nătos - lapte conform, cum îi spun ei. Mai ief­tin, pentru că în vestul Uniunii Eu­ro­p­ene zootehnia este sub­ven­ţio­nată. Iar mai sănătos este fiindcă-i muls me­canic şi, din ţâţa vacii, fără măcar să ia contact cu aerul, ajunge direct în tancul de răcire. Ileana lui Cojoc, ca­re şi-a trimis băia­tul mai mic la muncă în Italia ca să aibă cu ce cumpăra fân pentru vaci, nu se poate pune la între­ce­re cu Hans din Germania, care la mi­ca lui fermă are ultima tehnologie, sclipind de cu­ră­­ţenie, iar pe o ţeavă nevăzută îi curg în cont bani de la Guvern. Putem să avem noi lapte să mai facem o Cale Lac­­tee pe cer: dacă nu-i bun, tot degeaba.

Batrâna ştie lucrurile acestea de la fiul ei mai mic, care acum e în Italia. A muncit şase luni la ferma unui neamţ, un fel de curs de calificare la lo­­cul de muncă. Vreo 500 de munteni au învăţat limba germană la Federaţia Agricultorilor de Munte "Dorna" (FAMD), în 300 de ore, apoi au mun­cit câte şase luni sau un an la ferme din Austria, Elveţia sau Germania. Unii au rămas acolo ca muncitori, câteva fete s-au măritat cu fermierii străini. Dintr-o sută de ţărani şcoliţi de FAMD, numai 18 s-au întors să fa­că agricultură acasă. Erau şi plătiţi pentru munca lor şi, totodată, vedeau ce înseamnă cu adevărat zootehnia mo­dernă, performantă. Au văzut că ţă­­ranul român face foclor, nu performanţă. Stă sprijinit în botă şi-i trage câte-o "Mioriţă" o dată la câteva sute de ani, de intră-n patrimoniul cultu­ral universal, şi cam atât: laptele tot de la pragmaticul Hans vine. Ce nu fa­ce Hans e că nu-şi pupă vaca pe frunte şi nu stă de vorbă cu purcelul, cum face mătuşa Ileana. "N-avem nici un câştig, zice ea, dar fără anima­le­le astea am muri de urât, ne-am scrânti la cap. Că altceva ce să facem pe aici? Noi cu ele ne ţinem de când ne ştim."

"Cel mai mare duşman al agricul­to­rului este tat-su", repetă - pentru a câta oară? - Ioan Agapi, directorul exe­cutiv al Federaţiei Agricultorilor de Munte "Dorna". Când a dat sfa­ră-n ţară că aduce vaci Angus, câţiva ti­­neri mai şcoliţi şi mai îndrăzneţi au venit repede să se înscrie, dar bătrânii lor, proprietarii pământului, au pus pi­­cioru-n uşă: să nu intre flăcăii cu noul. În primul rând se uitau ponciş, ne­­încrezători, aflând că există cineva care le dă vaci gratis. Obişnuiţi nu­­­mai să li se ia, bătrânii ziceau că e ce­­­va putred la mijloc, să nu se aleagă, Doamne-fereşte, cu vreo belea pe cap. Ziceau: "Mie să nu-mi vii în bă­tă­­­tură cu vaci cu pulpa aşa mică. Îs vaci mici şi mănâncă mult. După ele se ţine scai veterinarul să le însă­mân­ţe­­ze cu pompa aia, când se ştie că va­ca se dă la buhai. Mai vine şi-un cârd de filfizoni de la oraş să mă înveţe pe mi­­ne, în ograda mea, cum să ţin o va­că!". Ioan Agapi  a dus la Viena, la ana­lize, un braţ de fân din Munţii Dornei şi a ieşit că îi mai lipseşte cutare şi cutare ca să fie un nutreţ perfect. Câţiva specialişti de la FAMD s-au pus pe treabă şi au produs un amestec de făinuri care completa perfect fânului de Dorna, un supliment alimentar, cum s-ar zice. Invenţia s-a lovit din nou de pieptul bărbătesc al vechilor agricultori montani: "Ăştia vor să ne prostească, ziceau ei când venea maşina de la federaţie prin sate ca să vândă făina numită Promilk. Păi, nu vedeţi oameni buni, că ne vând tărâţe mai scump decât la moară?". Şi va­cile din satele Dornelor au rămas numai cu fânul.

Altă dată, Ioan Agapi a încercat să le arate sătenilor avantajul de a cultiva nutreţul, în loc să aştepte să crească de la Dumnezeu şi cât o da El. A închiriat în mai multe sate terenuri cât mai la centru, ca să vadă toată lumea, şi le-a împărţit în trei: pe o bucată să crească iarba de la natură, pe o bucată să cultive omul după capul lui, cum ştie el că se face, iar pe a treia parte să se pună nutreţ şi să se recolteze după carte. Postata lucrată ca la carte a fost peste tot evident mai avantajoasă, însă nimeni nu a vrut să adopte metoda ştiinţifică.

"Conservatorismul şi prostia omenească ţin în loc agricultura mon­tană", spune ferm Ioan Agapi. A văzut cu ochii lui cât de greu îl scoţi pe ţăran din ale lui. Numai după ce a şcolit vreo cinci sute de ţărani pe la fer­mele europene din Vest s-a mai spart pe ici, pe colo, rezistenţa îndârjită a ţăranilor. Cei cinci sute au fost cam toţi, fiindcă acum nu se mai în­scrie nimeni la cursurile de germană, nu mai pleacă nimeni să lucreze şi să înveţe la fermele din Occident.

"Peste asta vine capac prostia gu­vernanţilor noştri, se ambalează di­rec­torul FAMD. Nu există un plan na­ţional pentru agricultură. Cum face ţă­ranul treabă de la o zi la alta, aşa fa­ce şi Ministerul Agriculturii. Nu există o strategie de dezvoltare pentru agricultură în zona montană. Se neglijează treizeci la sută din suprafaţa României şi şase milioane de oameni care trăiesc în zona montană."
Prea săraci ca să poată fi ajutaţi
Până acum, FAMD a plasat zece vaci Angus în cinci gospodării din Bazinul Dornelor. Câte două, să nu se simtă străine. Şi în fiecare an de acum înainte vor mai fi plasate câte zece vaci. Banii cu care FAMD cumpără animalele vin de la fundaţia americană Heifer International. De ani în şir, FAMD introduce animale de rasă în satele de munte: oi, capre, peşti, albine. Acum, şi vaci de carne. Heifer cere ca animalele să ajungă la cei măi săraci agricultori, care au mai crescut animale şi au mulţi copii, dar spune Ioan Agapi, unii sunt aşa de săraci, încât nici nu pot fi ajutaţi. Nu au nici măcar un hectar de pământ. "Am încercat să luăm în concesiune de la primării, spune directorul Agapi, dar n-am avut cu cine ne înţelege. Şi atunci am ales să dăm aceste vaci unor gospodari de condiţie medie. Văcuţele se dau gestante şi fată la noii pro­prietari. Până acum au fătat toate, dar numai o singură viţică şi aceasta, conform obligaţiilor din contract, a fost dată gratis altui agricultor."

Viţeluşa a apărut în gospodăria Elenei Cojoc, din Panaci. Aşa mică, fară coarne şi fără semne că ar inunda Panaciul cu lapte, nimeni nu s-a grăbit să o primească în dar. Au fost amatori să cumpere tăuraşii, să-i taie şi să-i mănânce pe loc, nu şi pentru viţeluşă, care trebuie crescută după standardele impuse de contract, inseminată artificial, ca să nu degenereze rasa, iar viţelele pe care le-ar făta trebuie şi ele date în dar altcuiva, mai departe. Viţica a ajuns în Şaru Dornei, la Dumitru Carpea, şofer pe microbuzul şcolii.

Fără salariul de la şcoală, Carpea s-ar descurca greu numai cu cele zece vaci de lapte pe care le creşte. Teoretic ar fi două sute de litri de lapte pe zi, dar şi o mie dacă ar fi, tot zero lei înseamnă. "Am zis să încerc şi cu văcuţa Angus, poate la carne o să-mi meargă mai bine, mai ales că în România nu se cresc vaci de carne", spune Dumitru Carpea.

A vrut să-şi facă o mică fermă în curte, cu vreo douăzeci de vaci de lapte. A împrumutat 7.500 de euro de la bancă să-şi ia instalaţie de muls, tanc de răcire, o cositoare şi să extindă grajdul. Dar firma căreia îi vinde laptele nu i-a dat banii la timp, aşa puţini cum erau. A trebuit să vândă cinci vaci ca să achite ratele la zi, altfel banca îi lua totul. Acum e sclavul acelui credit. Dă câte 310 euro pe lună. Echivalentul a peste 2.500 de litri de lapte. Bani pe care îi tot împrumută, aşteptând să primească de la firma colectoare plata pentru laptele vândut în ultimele şase luni.

Povestindu-şi necazurile lui, necazurile tuturor agricultorilor de la munte, Dumitru Carpea scarpină în frunte văcuţa neagră, Angus, care stă cuminte la mângâiat ca o pisică şi din când în când mai răsuceşte cu limba un şomoiog de fân. "E hrănace tare, o laudă omul. Mănâncă toată ziua ca un purcel, se cunoaşte de la o zi la alta cum creşte. Nu e pretenţioasă deloc, mănâncă orice, e rezistentă la frig, la boli... Nu ştiu de ce, când am adus-o, vecinii nu au fost curioşi nici să vadă cum arată. Cred că nici eu nu o luam dacă nu eram la ananghie, c-aşa-i omul cu obişnuinţele lui, greu se urneşte... Dar acum aş ţine-o şi numai pentru cât îi de frumoasă." Şi din fata tatii, văcuţă şi fetişoară n-o mai scoate. De dragul ei s-a hotărât şoferul Dumitru Carpea să se înscrie la un curs de zootehnie la FAMD. E singurul amator după mult, mult timp.