Marţi, 1 iunie, Jurnalul Naţional apare împreună cu primul volum din colecţia "Cărţi de adormit copiii" ("50 Bedtime Stories").
Cele două volume ale acestei colecţii cuprind 50 de poveşti de pe toate meridianele lumii, de la poveşti clasice la istorioare mai puţin cunoscute publicului larg. Fiecare dintre acestea oferă copilului tău experienţa magică a unei lumi de basm.
De ziua lor, copiii şi nu numai vor fi încântaţi de poveşti cu vrăjitoare, prinţi şi prinţese şi cu o mulţime de creaturi magice. Iată câteva poveşti pe care le veţi citi în acest prim volum: "Jack, hoţul cel viclean", "Peştele şi inelul", "Bonetă din Papură", "Mireasa Căpcăunului", "Soţul fetei şobolanului", "Porcarul şi fata de împărat", "Hans cel norocos", "Vântul şi soarele".
Volumele sunt completate de ilustraţii spectaculoase, adaptate fiecărei poveşti în parte şi gândite special pentru grupa de vârstă căreia i se adresează.
Mai mult decât atât, fiecare poveste are calculat şi timpul în care poate fi lecturată, oferind părinţilor ocazia să aleagă titlul în funcţie de timpul pe care îl au la dispoziţie. Un cadou perfect pe care să i-l oferi copilului tău... Lectură plăcută! Numai împreună cu Jurnalul Naţional!
Citește pe Antena3.ro