Preţuri de lux pentru cocioabe

GUVERNUL TĂRICEANU ÎŞI BATE JOC DE BANII CONTRIBUABILILOR
La doi ani după ce pămîntul le-a înghiţit casele, sinistraţii din Seciurile, judeţul Gorj, trăiesc tot în barăci improvizate şi refuză să se mute în casele construite. Deşi banii publici au fost cheltuiţi cu generozitate, în noile locuinţe plouă prin acoperiş, pereţii se dărîmă, podelele s-au umflat, iar băile şi sobele au rămas la nivelul de proiect. Jurnalul Naţional semnalează Curţii de Conturi jaful de 9,3 milioane de euro.  

La doi ani de la dezastru, cînd casele le-au fost înghi­ţi­te de pămînt într-o singură noap­te, oamenii din satul gor­j­ean Seciurile refuză să se mute în noile locaşuri. Unii dintre cei 500 de sinistraţi stau pe la rude, dar majorita­tea dintre ei nu şi-a părăsit ruinele. Asta pentru că noile case construite de Guvern arată precum ruinele rămase în urma alu­necărilor de teren. Plouă prin acoperiş, pereţii se dărîmă, podeaua s-a um­flat, locuin­ţele nu au baie sau sobe, iar afară pe timp de ploaie localnicii înoată în noroi.

4 mai 2006 este ziua în care localnicii din Seciurile au crezut că Dumnezeu le-a întors spatele. În noaptea de 4 spre 5 mai, casele în care dormeau au fost înghiţite de pămînt. Terenul fie s-a lăsat, fie a luat-o la vale. Alunecarea de teren, întinsă pe aproape 10 kilometri, a distrus peste 300 de case. A fost cea mai gravă alunecare de teren produsă vreodată în zona Olteniei.

La doi ani de la dezastru, cei mai mulţi dintre sinistraţii din Seciurile dorm în faţa porţilor, lîngă animale, unde şi-au impro­vizat locuinţe din materialele luate din vechile case, sau în modulele tri­mise iniţial de Guvern. În Seciu­rile, terenul fuge şi acum. Casele, care cu ceva timp înainte se mai ţineau pe picioare, s-au prăbuşit. Unele chiar sub ochii proprieta­rilor. Ima­ginea care a rămas în urma alu­necărilor de teren este una apo­caliptică. Localnicii spun că aşa îşi imaginau iadul pe pămînt.

După dezastru s-a găsit un amplasament sigur, din punctul de vedere al stabilităţii terenului, unde s-au construit aproape 200 de case în locaţia de la Cojani-Al­beni. Guvernul a alocat de la buget peste 1,5 mi­liarde de lei vechi (42.500 de euro) pentru construcţia unei case de 20 de metri pătraţi. Dacă facem calculul, pentru cele 221 de case ridicate din fon­durile Ministerului Transportu­rilor şi Locuinţei, în toamna lui 2006, s-au cheltuit peste 331 de miliar­de de lei vechi (9,3 milioane de euro). În două luni, patru firme au re­construit casele şi au încasat şi banii. La nici o săp­tămînă după ce au intrat în noile case, oamenii şi-au pus din nou totul în căruţe şi au părăsit noile locaţii. “Ne-au mutat din groapă în mocirlă”, spune Ion Bălan, un bătrîn cu casa distrusă.

PARADA POLITICIENI­LOR! Dacă, pînă la reconstrucţia caselor, Seciurile era loc de pelerinaj, după ce au apărut problemele la noile construcţii ale Guvernului, satul a fost uitat de lume. Oamenii au trimis memorii peste memorii arătîndu-şi nemulţumirea faţă de reconstrucţia caselor, nimeni nu-i bagă în seamă.

Marieta Drăgan, o altă sinistrată, ne explică de ce a refuzat să se mute în noile case: “Cu chiu, cu vai s-a reuşit ridicarea cîtorva case. Doar că aşa de inteligenţi au fost cei care le-au făcut că le-au prevăzut fără sobe şi fără grupuri sanitare. Iarna nu puteai să stai în ele. La unii ba plouă prin acoperiş, ba igrasia se urcă pe pereţi. Şi-au bătut joc de noi. Eu am animale, din care trăiesc, unde să le duc acolo. E casă lîngă casă, fără curte, fără grajduri, fără apă. Să vină ei să stea cu noroiul pînă la genunchi”.

LUCRĂRI DE MÎNTUIA­LĂ. La Albeni-Cojani, statul a recons­truit 221 de case pentru si­nistraţi cu o cameră sau două. Ele au fost ridicate de patru firme din Dolj, Olt şi Gorj, SC OLTCONS SA din Slatina, SC SOLARIS SRL Tg.-Jiu, SC ROVIMCOM SA Ro­vinari şi o firmă din Craiova. Fiecare societate a făcut cîte ceva la aceste imobile, însă toate firmele au urmărit doar încasarea banilor de la Guvern. Sinistraţii se plîng de lucrări de mîntuială şi spun că nu este nici o diferenţă între mo­dulele oferite iniţial de Guvern ca locuinţe provizorii şi casele reconstruite. Module sînt nişte barăci în care iarna îngheţai de frig pentru că nu aveai sistem de încălzire, iar vara te sufocai de cald. Şi cu toate astea şi în aceste condiţii de ghetou, fără posibilitatea de a se spăla şi fără un grup sanitar civilizat, zeci de familii au fost nevoite să trăiască în ele. Aceleaşi condiţii sînt şi în noile case, aşa că oamenii au preferat tot modulele lîngă care şi-au improvizat şi gospodăriile, crescînd vite, porci sau cîteva găini. “Măcar în module nu ne plouă. Astă iarnă primarul ne-a spus să ne spălăm cu zăpadă că e destulă, iar apă… mai vedem noi”, povesteşte o bătrînă.

SNLO, răspunzătoare de dezastru

Dezastrul a fost provocat de lucrările de minerit. Sub toată comuna Roşia de Amaradia, deci şi sub satul Seciurile, exploatarea minieră din zonă ce aparţine Societăţii Na­ţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) ex­trăgea cărbunele, formînd galerii sub­tera­ne. În programul de exploa­tare, SNLO trebuia să închidă ulterior ga­leriile, umplîndu-le cu pămînt, astfel încît să asigure stabilitatea te­renului. De asemenea, apele subte­rane trebuiau evacuate. Nimic din toate acestea nu s-a făcut, şi aşa s-a ajuns ca 500 de familii să fie puse în pericol şi să rămînă fără gos­po­dării.

Un decret prezidenţial semnat de Nicolae Ceauşescu, ce n-a mai fost pus niciodată în aplicare, stră­muta întregul sat Seciurile pe un alt amplasament, arătînd pericolul în care se aflau oamenii. Ceauşescu a dispus ca, după evacuarea satului, pe teren să fie plantată pădure tocmai pentru stabilizarea solului. După Revoluţie, nimeni nu a luat în calcul pericolul din Seciurile. Societatea Lig­nitului a anun­ţat doar că ex­ploa­tările m­i­niere din zonă au fost în­chise, deci nu se mai exploatează, dar de in­s­ta­bilitatea terenului nu se preocupă nimeni. La cinci kilome­tri de Seciurile se află Roşia de Amaradia. Aici sînt în pericol 700 de case care au început să se crape. Biserica din comună este deja grav afectată, din turlă au căzut bucăţi din pe­re­te. Oamenii din Ro­şia de Amaradia trăiesc cu teama că şi lor li se poate întîmpla ne­no­rocirea care s-a abătut pe capul ve­cini­lor din Seciurile.