Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Mi-am dat toti banii, 15 lei, am renuntat sa mananc in ziua aia si am scris pe o pancarta «Romania, te iubesc! Tu esti tara mea!». Am scris in trei culori, dupa mintea mea, asta de doi lei si cinzeci de bani. Am ales sa vin zi de zi la proteste si am renuntat sa-mi caut de munca, chiar daca in doua zile imi expira chiria. Am vrut sa ma alatur romanilor pentru o schimbare. Vreau sa muncesc in tara mea, nu vreau sa fiu sclav in alta parte." Povesteste cu pumnii chirciti de cele 15 grade sub zero de afara.
Noapte de noapte, singur, pe un ger crunt de i-ar ingheta si vorbele de frig, Mihai Mocanu ramane in urma tuturor sa fluture steagul. Are 28 de ani, s-a nascut intr-un sat din Botosani si a crescut la orfelinat. A venit in Bucuresti crezand ca aici e "orasul posibilitatilor".
Trecatorii l-au apostrofat, jandarmii l-au injurat ca nu pot pleca acasa din cauza lui, ba chiar l-au batut o data. "Au venit doi la mine, m-au luat la picioare si mi-au zis sa plec acasa, ca e ora de culcare. M-am chircit asa, jos, pana m-au lasat. Eu n-am aruncat cu pietre, dar am facut o prostie. Am venit de acasa cu un cos de coliva si am impartit pentru Basescu. Am fost si pe la jandarmi ca am zis ca si ei sunt oameni, ca poate le e foame si le e pofta. Saraca televiziune, dupa mine. Si m-au tinut minte", zice razand resemnat ca si cum l-ar fi batut maica-sa pentru o boacana, nu jandarmii cu bocancii.
Cel mai rau l-au injurat taximetristii, habar n-are de ce. Au fost insa si oameni la cravata. "Poate altii traiesc mai bine sau au alte concepte, nu-i judec. Treaba lor. Pentru mine, Piata Universitatii e un loc sfant, ca am auzit ca au murit aici oameni nevinovati pentru libertatea noastra. Si noi, tinerii, trebuie sa fim aici, pentru ca viitorul este al nostru." Ai zice ca Mihai vorbeste din carti, dar pe el nu l-a invatat nimeni. Asa simte si asa face, chiar daca trebuie sa sufere de frig si de foame. "Mai imi aduc oamenii cate un sandvis, si cand mi-e frig noaptea, cu asta ma incalzesc: «Mai bine haimana, decat tradator, mai bine huligan, decat dictator, mai bine golan, decat ...»" "Activist", zic. "Asa", zice razand. "Daca ar veni cineva si ar zice ca sta el noaptea acolo in locul meu as pleca si io la caldura, dar am o ambitie, si cand imi propun ceva nu ma las chiar daca imi ingheata picioarele, chiar daca sunt ud fleasca. Am o saptamana si ceva de cand vin si nu tusesc, nu nimic, Dumnezeu e cu mine." Le indura pe toate noapte de noapte, pentru ca vrea si el sa fie respectat si sa aiba un loc de munca. Doarme de pe la pranz, timp de vreo cinci ore. Cand se trezeste se duce tinta in Piata. "Odata n-am auzit ceasul si m-am trezit la opt", zice ca si cum ar fi intarziat nemotivat de la o treaba importanta. "La inceput voiam sa vad cum reactioneaza smecherii, borfasii care se duc la cazinou, tinerii care se duc la discoteci. Stiti ce m-a uimit?! Tineretul. Ma intrebau daca mi-e frig, mi se alaturau, dadeau mana cu mine, pentru asta am si ramas peste noapte. Mai am doua luni si ma mut la Palatul Cotroceni. Mie imi place sa mor pentru dreptate, nu ca ma dau in spectacol, nu ca vin noaptea televiziunile sa ma vada, ca nu-mi iese nimic, din contra."
Mihai are o jumatate de ficat, cealalta a donat-o pentru a-si indeplini un vis. Dar n-a fost sa fie, cei care erau datori sa i-l realizeze l-au abandonat in spital, lasandu-i trei lei la o asistenta. Omul asta nu are practic nimic. Nici casa, nici masa, nici carte de munca. Are in schimb energie, vointa, putere de munca si trei visuri de indeplinit. Pentru asta traieste. Sa aiba un serviciu, o casa si, cel mai important, o familie pe care nu o poti avea fara sa le ai pe celelalte doua.
Cand si-a facut aparitia in barul de langa Universitate, in care l-am chemat sa-i aflam povestea, parca avea ceva din mersul lui Chuck Norris, obligat de cele cateva geci si caciuli puse una peste alta. Unii l-au facut erou pentru ca, atunci cand si cei mai inversunati dintre protestatari cedeaza frigului, el ramane sa tina steagul sus pana se regrupeaza ceilalti. Nu mai stie cu exactitate numarul zilelor si noptilor care au trecut de cand a iesit prima oara la proteste, dar isi aminteste cand isi storcea sosetele pentru ca ploaia il murase ca pe-un sobolan sau cand dardaia ca un caine, degerat si flamand. Dar nu se plange. Ii e rusine s-o faca, asa cum ii e rusine sa ceara sau sa fure, chiar daca poate il indeamna foamea sau ii arde buza de-o tigara.
Vorbeste cu vioiciune si cu ochii larg deschisi, ca si cum dincolo de peretele din fata lui si-ar vedea nevasta care il asteapta in pragul casei in timp ce vine el de la serviciu. Ni se adreseaza mereu cu "dumneavoastra" si isi cere scuze o data la trei cuvinte. Isi cere scuze ca poate il judecam, ca a fost bolnav cand a fost mic, ca se exprima intr-un fel, ca nu i se aprinde tigara, am impresia ca isi va cere scuze si ca e frig afara.
"Din ce traiesti?", il intreb. Raspunde sovait si zambeste rusinat: "La ora actuala nu am nici un venit. Ma descurc din mila gazdei, din mila oamenilor, mi-e greu sa spun... mi-e rusine. Am avut vremuri grele, am stat la orfelinat, am stat si pe strada o luna. Stiti cat conteaza sa spui o vorba buna unuia care e pe strada? Daca va spun poate ca o sa va uitati altfel la mine, nu stiu… Da’ ma uitam in stanga-dreapta, bagam mana in cos si mancam. Da’ nu orice. Sunt si eu om si mi-era teama ca ma infectez. Da’ o bucata de paine in celofan o luam ca sa supravietuiesc".
Mihai a crescut de la 2 ani la orfelinat. Parintii l-au scos in strada pentru ca era bulimic si facea pipi des, zice el. Iar mancare nu era suficienta pentru ceilalti 13 frati. L-au luat niste vecini si l-au dus la spital. De la 20 de ani, cand a iesit din orfelinat, a invatat sa supravietuiasca. A lucrat si in constructii, a facut mancare pentru vreo doua sute de angajati ai unei fabrici de la Braila. I-ar placea sa aiba un atestat de bucatar, dar n-are bani sa se inscrie la o scoala. In 2005 si-a donat o parte din ficat unui turc, care i-a promis noua mii de euro. Turcul l-a lasat in spital la el in Turcia si i-a dat doar o mie ca sa aiba sa se intoarca in tara. A muncit asa, taiat sub coaste si n-a zis la nimeni, ca n-avea de ales. (Video: Cristian Ionescu)
Citește pe Antena3.ro
