Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Imposibila întoarcere” este o carte densă, scrisă cu o mână de maestru. Este viaţa însăşi, ca o pradă pentru literatură, văzută, înţeleasă şi transpusă în cuvinte de un scriitor de talia lui Marin Preda. “Fără nici o exagerare se poate afirma că, în această carte, Marin Preda este mai estetician decât esteticienii, mai filozof decât filozofii sau mai reporter (când vrea să fie) decât reporterii.”(Valeriu Cristea, “Argeş”, 1971)
În această calitate, de reporter, Marin Preda scrie despre inundaţiile din primăvara anului 1970. Autorul ajunge la faţa locului, pentru a scrie despre tragica întâmplare. Îi atrage atenţia o femeie “cu buzele arse, nările spuzite, ochii puţin albiţi”. Femeia, a cărei casă din Baldovineşti fusese luată de ape, cu tot cu sat, nu salvase din dezastru decât copiii. Marin Preda notează toate acestea şi scrie: “După câţiva paşi, m-a lovit emoţia cumplită. Apropierea a fost bruscă. Distanţele au pierit, fiinţa pe care ai avut-o în faţă parcă ţi-e soră sau mamă. Dar oare nu aşa ar trebui să se întâmple tot timpul? Trebuie oare să vină o nenorocire ca să ne simţim atât de apropiaţi şi să avem vie în minte ideea că, înainte de a fi orice-am fi, suntem oameni?”.
În “Ora despărţirii de un prieten” scrie despre moartea lui Miron Radu Paraschivescu. Este patru dimineaţa şi pe masa lui Preda cântă în şoaptă un tranzistor. Realizează că pentru prietenul său dispărut nimic niciodată nu va mai cânta. Scrie că, după Eugen Lovinescu, nimeni n-a iubit la noi profesiunea de scriitor şi nimeni n-a luptat mai mult să îi păstreze întreaga nobleţe precum Miron Radu Paraschivescu. Despre vocaţia de mentor spiritual a celui dispărut Marin Preda scrie: “La el, o revistă literară era ca o fiinţă vie. Trăia din pasiunea mistuitoare pe care i-o insufla, şi nu e de mirare că viitorul scriitor găsea în paginile şi în atmosfera ei zilnică, ambianţa ideală, fără de care, dacă unul sau altul dintre noi se poate lipsi, o literatură suferă”. Se întreabă, într-un text, “Câţi oameni cunoaştem?”. Preda mărturiseşte că nu vede, în câteva luni, în Bucureşti, atâta lume câtă vede în câteva zile, atunci când se află în satul său.
Îşi exprimă îndoiala cu privire la forma de existenţă a cetăţenilor din mediul urban, deşi ştie că pe oricare uliţă, dacă nu eşti atent, ţi se aud şoaptele şi toată lumea cunoaşte despre toată lumea. Cum îşi creşte copiii sau cum se poartă cu părinţii. “Ia să vedem, ce e rău aici?”, se întreabă Marin Preda, învăţând nedumerirea de la eroul său, Moromete. Şi (ne) răspunde: “În primul rând că marile spaime ale individualistului se diminuează şi caracterul devine mai ferm. N-ai să vezi decât foarte rar un om cu faţa schimonosită, în timp ce la Bucureşti mi-e dat să întâlnesc, zilnic, oameni dominaţi de o psihologie obscură, care îţi schimbă o hotărâre luată, de trei ori pe zi, iar culoarea feţei, de trei ori pe minut.” În fragmentul care dă titlul cărţii, intitulat “Imposibila întoarcere”, se întreabă oare ce se mai întâmplă cu poiana fierăriei lui Iocan, în care ţăranii moromeţieni se adunau să facă politică. Lumea aceea i se pare îndepărtată şi pierdută. Poiana parcă şi-ar fi micşorat dimensiunile, iar pe oameni nu îi mai recunoaşte. Caii, care altădată erau duşi în poiană pentru a fi potcoviţi, fuseseră omorâţi cu ciomegele în curtea cooperativei şi fuseseră daţi la porci, pentru că, aflase autorul, consumau mult şi mâncau fără să muncească. O disperare grea, o durere neîntreruptă străbate rândurile lui Preda, care ştie că nu se mai poate întoarce între oamenii care “erau foarte săraci, dar nu păreau doritori să afle cauza sărăciei lor, erau mai degrabă interesaţi să pună în discuţie situaţia din Parlament, ce a zis Iorga cel care avea doi creieri, ce a zis Madgearu, ce a zis Brătianu”.
Portrete memorabile
Apariţia unei cărţi semnate de Marin Preda a fost mereu eveniment literar de anvergură. Lansarea trilogiei “Cel mai iubit dintre pământeni”, în februarie 1980, a fost un adevărat delir. Sub presiunea mulţimii de cititori, admiratori, cumpărători, oameni dornici să obţină un autograf, vitrinele librăriei au fost sparte. “Faptul că el veghea dădea cel puţin intelectualilor un sentiment de siguranţă”, scrie criticul literar Alex. Ştefănescu în “Istoria ...” sa. “Ca orice ţăran care a văzut de mic copil cum fată oile şi cum sunt ucişi caii bătrâni, deveniţi inutili, era bine instalat în realitate şi avea mişcările gândirii sigure. De aceea, şi azi, când îi citim textile, le citim ca pe un mesaj important, venit din partea unui iniţiat. Marin Preda ştia ceva.” (Alex. Ştefănescu, “Istoria literaturii române contemporane”. “Imposibila întoarcere” a apărut în 1971 la Editura “Cartea Românească” şi reuneşte articole publicate de Marin Preda, cele mai multe, apărute în revista Luceafărul.
Citește pe Antena3.ro
Este mult mai mult decât un volum de publicistică, întrucât conţine meditaţii asupra literaturii, reflecţii asupra condiţiei scriitorului, gânduri, idei, impresii, pagini autobiografice. “Imposibila întoarcere” este o carte care pune probleme, vorbeşte, între altele, despre raportul adevăr-ficţiune în artă (“Adevărate sunt sentimentele, ficţiuni sunt împrejurările”), ne dezvăluie întâmplări pline de semnificaţie şi portrete memorabile. Închide între coperte emoţii, profunzimi, trăiri eliberatoare. Livrează cititorilor un gen publicistic scris cu talentul şi conştiinţa unui mare scriitor.
