Radu Campeanu: "Am costat 10.000 de dolari"

Uneori, cei care tineau neaparat sa paraseasca Romania, erau nevoiti sa plateasca bani gheata. A fost cazul lui Radu Campeanu, pentru care prietenii au strans 10.000 de dolari cu care sa mituiasca autoritatile.

E drept, in pret intra si fiul sau, Barbu, care la vremea plecarii, in 1973, era copil de scoala. Radu Campeanu se putea crede un binecuvantat al sortii. "In vremea studentiei, ma vedeam deja un mare avocat. Ai mei aveau avere, mosie langa Targoviste, pe mine nu ma preocupau decat scoala si femeile", isi incepe povestirea. Binecuvantatul sortii a ales insa sa fie un rebel. "Am inceput sa fac pe nebunul cu politica. Am participat la mitingul din 8 noiembrie 1945, unde trebuia sa fiu arestat, si cand am scapat de dosarul asta, am continuat sa particip la toate manifestatiile studentesti impotriva guvernului. " Au urmat bineinteles arestarile, prima in ‘47, a doua in ‘48, ancheta, inchisoarea, pana in ‘54, si domiciliul fortat in sate uitate de lume. "Plecarea a venit ca un fapt firesc. Toata familia mea era la Paris. Sora si cumnatul meu, fratele meu, fosta mea sotie." In plus, din viitor avocat devenise, dupa iesirea din inchisoare, muncitor la gater, contabil la cantina si sef de birou la Drumuri si Poduri. Stia ca nu avea viitor in Romania.

Trafic cu emigranti patronat de CC al PCR
Ideea plecarii a venit firesc, dar metoda a fost cel putin neobisnuita. "Exista o retea coordonata de la Londra de un evreu pe care il chema Jakober. Era un evreu din Falticeni, care avea legaturi directe cu Comitetul Central. Procedura era urmatoarea: te adresai lui, el se informa in tara. Ti se spunea cati bani trebuie sa dai. Banii erau depusi la Geneva, intr-o banca straina. Plecai si anuntai cand ajungeai la destinatie. Atunci se facea transferul de bani intr-o banca romaneasca de la Geneva. Totul se facea in acord cu autoritatile romane. Cand Ceausescu avea nevoie de valuta, recurgea la vanzarea de "sclavi". Tot asa vindea nemti. Deci o parte din banii care ajungeau la acest Jakobert se intorceau la Ceausescu", dezvaluie Radu Campeanu.

Cat costa un om
Familia si prietenii de la Paris au luat legatura cu Jakober. "A cerut 10.000 de dolari pentru mine si pentru fiul meu, Barbu", spune. Banii, imprumutati de la prieteni, au fost depusi de acestia in banca de la Geneva. Au fost incurcaturi si a asteptat mult sa primeasca acordul. "Intr-o zi ma trezesc cu un individ matahalos acasa. "Dumneata esti Radu Campeanu?", zice. Da. "Da’ Barbu cine e?" I l-am aratat pe fiu-meu. Era mirat, credea ca e invers. "Fa-ti actele sa pleci." N-a mai intrebat nimic, preocupat doar de cele 15 acte de care individul ii spusese ca are nevoie. Din 15 acte, de unul singur imi era frica. Era o adeverinta in care trebuia sa se scrie ca "Radu Campeanu nu a avut contact cu documente secrete". Eu eram sef de birou la organizarea muncii la Drumuri si Poduri. Printr-un ordin stupid, toate planurile de poduri erau secrete de stat. Bineinteles ca eu avusesem contact cu ele", povesteste, incantat ca salvarea a venit din partea femeilor. "Am rugat o secretara sa imi scrie acea hartie, dar fara fraza: "Radu Campeanu nu a avut contact cu documente secrete". Ea a lasat doar un spatiu acolo. A dat hartia la semnat pe la toti directorii, dupa care a adaugat acea fraza."

Primul loc de munca la Paris
Cu pasaportul in buzunar, biletul de avion si l-a procurat fara dificultate, apoi s-a aruncat in aventura pariziana. "Stiam limba franceza la perfectie, pentru ca toate guvernantele mele fusesera frantuzoaice. Acolo, trebuia sa imi caut un loc de munca. Un prieten bun m-a invatat cum sa fac un CV. Nici nu stiam ca exista asa ceva. Am trimis 14 CV-uri, la intreprinderile care dadusera anunturi de angajare si am fost chemat la Societe Nationale des Constructions. " Dupa Jakober, un al doilea evreu ii marcheaza destinul. "M-am dus la interviu. Directorul de personal era un evreu francez din Tunisia. A aflat ca eram refugiat politic, iar familia lui fusese detinuta intr-un lagar din Germania. A fost un fel de solidaritate intre noi. Interviul a durat o ora, timp in care am vorbit si de manastirile din nordul Moldovei, si de filozofie..." A fost angajat ca sef adjunct pe santierul in care se construia cea mai spectaculoasa cladire pe care o vazuse pana atunci. Un bloc de 38 de etaje, care avea la subsol o gara cu linii de tren pentru transportul marfurilor si materialelor.

Cafeaua pariziana
La Paris a invatat sa bea cafea. "Mergeam in fiecare zi la un bistro, ma asezam la tejghea, le zinc, cum spun ei, pentru ca era acoperita cu tabla de zinc, si ceream o cafea in care puneam sase bucatele de zahar. Patronul m-a lasat o zi, doua, dupa care m-a intrebat: "Domne, ce bei acolo, cafea sau sirop?", rade povestind ca, desi a redus zaharul la trei bucatele, nu si-a tradat niciodata pasiunea pentru dulciuri. "Nu mi-a fost usor in acea perioada. Trebuia sa il intretin si pe fiu-meu, pe care il dadusem la o scoala catolica. Stateam intr-o camaruta. Salariul meu "de incercare", de proba adica, era de 2.000-3.000 de franci pe luna, dar dupa trei luni m-au luat ca salariat permanent si castigam 6.000 de franci pe luna. A fost un salt extraordinar pentru mine", isi aminteste. Radu Campeanu i-a si recompensat pe francezi pentru sansa pe care i-au dat-o. Pe santier a introdus sistemul de plata a muncitorilor practicat pe santierele romanesti: la norma. "A fost o inovatie pentru ei, pentru ca plateau in regie, si m-au apreciat pentru asta." Tumultuosul sau destin nu i-a lasat in amintire ura sau incrancenare. Ci figuri luminoase de femei care l-au ajutat si dulcea cafea pariziana bauta la bistroul de peste drum.

CHEIA SUPRAVIETUIRII: SUCCESUL LA FEMEI
Secretara care i-a "falsificat" hartia de plecare nu a fost singura femeie care l-a ajutat in viata. "Dupa ce am iesi din inchisoare, am fost dus sa lucrez la gater, pe undeva pe langa Focsani. Acolo, la sfarsitul schimbului, trebuia sa matur tot rumegusul, dar eu nu stiam sa matur. Matura in locul meu o tarancuta frumoasa si desteapta, pe care o chema Leana". Inchisoarea a avut si urmari bune: a iesi cu parul alb, lucru care le innebunea pe femei. "Am parasit inchisoarea la 33-34 de ani, dar aveam parul alb. Asta ma facea sa am un succes nebun la femei. Pe acolo pe unde am fost obligat sa lucrez, se vedea ca sunt "un fost", dupa cum vorbeam, dupa maini. Aveam succes la tot felul de femei, de la intelectuale, care faceau naveta, la taranci, care se parfumau cu busuioc. Datorita lor am rezistat psihic in acea perioada. Ma incuraja faptul ca ele insele aveau curaj sa se vada cu mine. Dupa aia m-am prostit si m-am insurat ", povesteste amuzat.

C.V.
Radu Campeanu si-a inceput activitatea politica inca din 1943, cand a devenit membru al Tineretului Liberal si apoi presedinte al Tineretului Universitar PNL. Dupa reintoarcerea in tara, in 12 ianuarie 1990, reintra in Partidul National Liberal. Revine presedinte PNL in martie 1990. Candideaza la alegerile prezidentiale din mai 1990, alaturi de Ion Iliescu si Ion Ratiu. Obtine 10,6% din voturile romanilor, adica un scor aproape dublu decat al PNL, putand fi numit inca de pe atunci un fel de "candidat-locomotiva" pentru partidul sau. In 1993 pierde conducerea partidului, acuzat fiind ca are un stil prea "dictatorial". Infiinteaza PNL-Campeanu, care fuzioneaza, in 2003, cu PNL.

AMINTIRI
"Am fost permanent in vizorul securistilor, inca din 1945. Marea urmarire s-a declansat dupa iesirea din inchisoare, in 1954, si mai ales dupa 1960, cand am scapat de domiciliul fortat. Stiam ca sunt urmarit. Am fost acum la CNSAS sa imi vad dosarul. Am trei. L-am vazut pe primul, cel din 1945. Are 13 volume. Am citit doua si m-am plictisit. Pe celelalte doua nu le-am vazut. Dupa dosarul dosarul 8 noiembrie, a urmat un altul in 1947, dupa ce am inceput sa particip la toate manifestatiile studentesti impotriva guvernului comunist. In 1948 am fost dus la inchisoarea din Craiova si apoi la Canal si am avut domiciliul fortat, pana prin ‘60. In toata perioada asta pactic nu eram liber. Apoi au ramas cu ochii pe mine. Stiam ca nu pot sa fac orice. In Franta am continuat insa politica disidenta. Am infiintat prima asociatie a fostilor detinuti politici din Romania, in 1977, apoi, in 1979, am infiintat Clubul de reflectiune liberala. Din 1980 am inceput sa editez, din banii mei si ai sotiei, o revista pentru romanii din exil. Se numea BIRE, adica Buletinul Informativ al Romanilor din Exil si aveam abonati pana si in Canada." (MONICA IORDACHE)

CONTINUARE: Nume de cod Cain