Regele Ferdinand I al României - istorie şi destin

"Regele Ferdinand I al României....lealitate, iubire de dreptate, o bunătate profundă şi o blajină sentimentalitate....iată calităţile cu care a fost caracterizat de către contemporanii săi.", ne spune dr. Ştefania Ciubotaru, de la Muzeul Naţional Cotroceni.

La 24 august 1865, se năştea la Sigmaringen, prinţul Ferdinand, cel care avea să devină, peste ani, regele României. "Primele instrucţiuni le-a primit în familie de la profesorul Gröbels, urmând apoi gimnaziul din Düsseldorf. După câţiva ani ca ofiţer în garda prusiană şi elev la şcoala militară din Kassel, tânărul prinţ a devenit în 1887, student al universităţilor din Tübingen şi Lipsca."

La 14 martie 1889, prinţul Ferdinand, în lipsa unui moştenitor direct al regelui Carol I al României, a fost declarat membru de drept al Senatului României, iar la 18 martie 1889, "moştenitor prezumptiv al Coroanei", cu titlul de Alteţă Regală Principe al României. Şi de aici începe aventura şi minune avieţii sale. Începe să devină român...

Imediat după venirea sa în ţara care îl va adopta, principele a fost înaintat la gradul de locotenent, iar la 10 mai 1891 la gradul de căpitan, după ce, la 13 iunie 1890 fusese transferat la Batalionul 4 Vânători.

Unui viitor rege al României trebuia să i se găsească o mireasă pe măsură. Aceasta avea să fie o prinţesă britanică, nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii şi cu sânge imperial rus. "La 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893, principele Ferdinand s-a căsătorit cu principesa Maria de Edinburgh şi Saxa Coburg-Gotha, nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii şi a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Au avut împreună şase copii, primul născut şi moştenitorul tronului - principele Carol, venind pe lume imediat după căsătoria părinţilor săi, la 16 octombrie 1893. Au urmat apoi principesa Elisabeta (1894), principesa Marioara (Mignon, 1900), principele Nicolae (1903), principesa Ileana (1909) şi principele Mircea (1913), acesta din urmă murind însă la vârsta de trei ani (1916), din cauza febrei tifoide pe care a contactat-o.

"Tot la data de 29 decembrie 1892, principele Ferdinand a fost avansat la gradul de maior, prilej cu care a fost numit şi comandant al Batalionului 1 Vânători, după care, a parcurs mai multe grade militare, la 7 aprilie 1911 fiind numit general de Corp de Armată şi Inspector General al Cavaleriei. O altă uniformă pe care regele Ferdinand a purtat-o, a fost cea de amiral. Cu ocazia primirii unor înalţi oaspeţi, ţinuta militară de ceremonie se impunea, iar în anumite situaţii atât regele, cât şi prinţul moştenitor purtau uniformele specifice regimentelor ai căror comandanţi onorifici erau, din ţările înalţilor oaspeţi, conform uzanţelor epocii. În acest context, regele Ferdinand a fost comandant onorific al Regimentului de Infanterie prusac nr. 68, al Regimentului 1 prusac de gardă pedestră, colonel în Regimentul austro-ungar nr. 6 «Regele Carol I al României», proprietar al Regimentului 18 de Infanterie rusă Vologda şi sublocotenent ŕ la suite al Regimentului 1 prusac al gărzii pedestre.", ne spune istoricul de la Muzeul Cotroceni.
În primăvara anului 1897, moştenitorul tronului României a fost foarte aproape de moarte. Acesta se îmbolnăvise de febră tifoidă.

Jurământul către Ţară
La 28 septembrie 1914, regele Carol I a murit.  Principele moştenitor Ferdinand, aflat în Parlament pentru a depune jurământul în calitate de rege al României avea să declare că va fi "un bun român" şi că nu se va opune intereselor naţionale româneşti. "Principele Ferdinand a devenit rege într-o perioadă tensionată, generată de confruntarea între tabăra filoantantistă şi cea germanofilă, în problema intrării României în Primul Război Mondial.

Opinia publică românească se întreba cum îşi va manifesta noul rege datoria sa de «bun român». Se cerea regelui Ferdinand, să ridice spada împotriva ţării şi a familiei sale. «Am simţit - spunea regele - o mare mâhnire, căci am înţeles de ce avea să mă îndepărteze acea cale pentru totdeauna de familia mea, de amicii mei de odinioară, de amintirile din copilărie. A fost în mine o luptă a conştiinţei şi a inimii. Conştiinţa a învins. Atunci am putut păstra neclintită speranţa de a învinge pe Mackensen, deoarece reuşisem să înving în mine pe un Hohenzollern-, ne aminteşte acel moment dr. Ştefania Ciubotaru.    Ca urmare, în cadrul istoricului Consiliu de Coroană ţinut la Palatul Cotroceni în ziua de 14 august 1916, s-a luat hotărârea ieşirii României din starea de neutralitate şi participarea la război alături de Antantă (Marea Britanie, Franţa şi Rusia), pentru împlinirea unităţii naţionale a românilor. A doua zi, 15 august 1916, tot la Palatul Cotroceni, regele Ferdinand împreună cu membrii guvernului au semnat "Proclamaţia către ţară", prin care se afirma idealul naţional - unirea Transilvaniei şi Bucovinei şi care avea următorul text: «Războiul, care de doi ani a încins tot mai strâns hotarele noastre, a zdruncinat adânc vechiul aşezământ al Europei şi a învederat că pentru viitor, numai pe temeiul naţional se poate asigura viaţa paşnică a popoarelor. Pentru neamul nostru el a adus ziua aşteptată de veacuri de conştiinţa naţională, ziua unirii lui. După vremuri îndelungate de nenorociri şi de grele încercări, înaintaşii noştri au reuşit să întemeieze statul român prin Unirea Principatelor, prin Războiul Independenţei, prin munca lor neobosită pentru renaşterea naţională. Astăzi ne este dat nouă să întregim opera lor, închegând pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit numai pentru o clipă: unirea românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor»."

Regele Ferdinand s-a convins de necesitatea imperioasă a războiului pentru întregirea neamului, sacrificiul pe care el l-a făcut, aducându-i recunoştinţa contemporanilor săi şi numele de "Ferdinand Întregitorul" sau "Ferdinand cel Loial".

Drept recunoştinţă pentru  sacrificiul său din timpul Marelui Război, regelui Ferdinand i-a fost oferit de către armata română, reprezentată de generalul de Corp de Armată - Eremia Grigorescu, la întoarcerea în Bucureşti, după cei doi ani de refugiu în Moldova, bastonul de mareşal. În anii de refugiu, alături de rege a fost minunata Regina Maria, cea care a fost infirmieră pe front, diplomat în cancelariile europene, fără de care, spun unii istorici, România Mare ar fi fost, poate, în pericol. 

La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, în Catedrala Reîntregirii va avea loc Încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria ca suverani ai României întregite.

La 28 noiembrie 1922, în mesajul de deschidere a sesiunii Adunării Naţionale Constituante, regele Ferdinand I spunea:  "Sunt fericit că mă găsesc, după marele act al încoronării, în mijlocul Adunărilor Naţionale, chemate să desăvârşească aşezământul constituţional al României întregite. Acest act săvârşit în sfântă împărtăşire cu întregul popor şi sub prezenţa înalţilor soli şi ai reprezentanţilor aliaţilor şi celorlalte state, a consfinţit odată mai mult, unirea românilor, închegată din sforţările şi sacrificiile necurmate ale generaţiilor apuse şi a celei de astăzi".

Reforme
"Regele Ferdinand I a fost «Întregitorul de ţară», sub sceptrul căruia s-a realizat Marea Unire din 1918 - cel mai important act din istoria poporului român, primul rege al tuturor românilor, a fost omul reformei agrare şi al celei electorale, precum şi al acţiunilor vizând consolidarea statului naţional unitar român. În 1914 când a urcat pe tron, România avea 7,7 milioane de locuitori şi 137.000 de km, pentru ca în 1927 la moartea sa, ţara să numere 17 milioane de locuitori şi 295.049 de km.  Realizarea unităţii statale din 1918, a impus adoptarea unei noi Constituţii care să reflecte noile realităţii economico-sociale, politice, etnice şi instituţionale. Consolidarea unităţii naţionale reclama dotarea României cu o nouă Constituţie propusă de guvernul liberal condus de Ion I.C. Brătianu şi votată de Parlament la 28 martie 1923. Noua Constituţie a preluat integral sau parţial circa 60 % din textele Constituţiei din 1866 şi reformele votate la Iaşi în 1917. Constituţia din martie 1923 a avut un rol important în consolidarea statului naţional unitar român, a independenţei şi suveranităţii sale, definind mai precis trăsăturile şi conţinutul regimului politic din România, fiind o lege fundamentală considerată printre cele mai avansate din Europa interbelică. Ea a facilitat manifestarea liberă a tuturor cetăţenilor, grupărilor şi formaţiunilor politice şi accesul la viaţa politică pentru categorii sociale foarte largi.     În cei 13 ani de domnie ai regelui Ferdinand I, România a cunoscut mari progrese pe toate planurile: cultural, politic, economic, un dinamism cu adevărat remarcabil care demonstra vocaţia şi inteligenţa poporului român." s emai arată în documentarul pus la dispoziţie de dr. Ştefania Ciubotaru, de la Muzeul Naţional Cotroceni.

"Ca om, regele Ferdinand era total diferit de unchiul său - regele Carol I. Odată cu urcarea lui pe tron, viaţa la Curtea Regală s-a schimbat considerabil, regele integrându-se în lumea românească a vremii cu calităţile şi defectele ei, ajungând să cunoască bine mentalitatea poporului român şi să se acomodeze cu ambianţa societăţii în care trăia. Se simţea bine nu numai la Palatul Cotroceni, dar şi la Castelul Pelişor din Sinaia, Scroviştea, sau la Buftea în palatul lui Barbu Ştirbey."

Regele Ferdinand avea o vastă cultură,  ştia limba latină şi limba elină , germana şi română, limba engleză, franceză şi chiar rusă. În toate aceste limbi avea un accent surprinzător de bun. Îşi scria singur discursurile. Era pasionat de botanică.

"Regele Ferdinand a fost şi un om deosebit de evlavios, încă din copilărie fiind crescut în mijlocul preoţilor şi călugărilor catolici, de unde şi suferinţa pe care i-a provocat-o excomunicarea Papei, pentru că şi-a botezat copiii în religia ortodoxă. Ca urmare, regele Ferdinand şi-a dorit tot timpul să scape de anatema papală, lucru care nu s-a întâmplat decât la 10 mai 1927 (cu două luni înainte de a se stinge din viaţă), când ministrul Vasile Goldiş şi cardinalul Gasparri au semnat "Concordatul" cu Vaticanul. După semnarea Concordatului, ca un gest de bunăvoinţă, Papa a anunţat ridicarea excomunicării regelui Ferdinand, astfel încât, acesta a putut să-şi trăiască resemnat şi liniştit ultimile luni de viaţă."

Regele Ferdinand s-a stins din viaţă în noaptea de 20 iulie 1927, la Castelul Pelişor. A fost înmormântat în biserica Mănăstirii Curtea de Argeş - necropola familiei regale a României - în prezenţa familiei regale, a membrilor Regenţei, guvernului, Sfântului Sinod şi a altor persoane oficiale. Moartea regelui a îndurerat profund poporul român, la adresa sa scriindu-se atât în presa din ţară, cât şi în cea din străinătate, numeroase articole elogioase, despre omul şi regele Ferdinand.
   
Expoziţie pentru Rege
În contextul împlinirii a 95 de ani de la Marea Unire din 1918 şi a 90 de ani de la adoptarea Constituţiei din 1923, prima Constituţie a României Mari, Muzeul Naţional Cotroceni în colaborare cu Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I" şi Comandamentul Flotilei 56 Fregate din cadrul Statului Major al Forţelor Navale Române, au organizat în perioada 9 – 10 august a.c., pe Fregata "Regele Ferdinand", din Portul Militar Constanţa, o expoziţie dedicată Regelui Ferdinand I al României. Expoziţia- Regele Ferdinand I al României - istorie şi destin - a cuprins obiecte personale ale regelui Ferdinand I, Constituţia din 1923, purtând semnăturile în original ale membrilor guvernului, decoraţii, fotografii, cărţi poştale, cărţi, documente etc, cu o mare valoare patrimonială. O abordare inedită a patrimoniului naţional, demonstrând mobilitatea acestuia şi posibilitatea prezentării lui unui număr cât mai mare de oameni. Expoziţia s-a bucurat de un mare succes.
_____________________________

Mulţumim Muzeului Naţional Cotroceni pentru documentarul oferit în vederea realizării acestui articol.